vineri, 30 noiembrie 2007

16.000 de suceveni au solicitat subvenţii la căldură

Aproape jumătate din familiile care locuiesc în municipiul Suceava vor beneficia iarna aceasta de subvenţii la plata facturilor de încălzire. Numărul total al cererilor de subvenţie la căldură depuse la Primăria Suceava se ridică la aproximativ 16.000, din care cea mai mare parte – 12.400 de solicitări, sunt din partea sucevenilor care beneficiază de căldură în sistem centralizat.

Acestora li se adaugă aproape 2600 de beneficiari de subvenţii care se încălzesc utilizând centralele pe gaz metan, precum şi aproape 1000 de familii care au primit bani pentru achiziţionarea lemnelor de foc.

Numărul beneficiarilor de subvenţii la căldură este cu mult mai mic decât anul trecut, când au fost înregistrate peste 18.000 de cereri.

De subvenţiile la căldură pot beneficia toţi sucevenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare sau care au centrale de apartament, dacă veniturile nete pe membru de familie sunt mai mici de 500 de lei.

Sucevenii care nu au depus la timp cererile de subvenţie pentru prima lună de iarnă – noiembrie, vor putea beneficia de ajutorul de încălzire pentru lunile următoare, dacă vor depune cereri de acum înainte.

0 comentarii: