vineri, 2 noiembrie 2007

Cetatea - Pambac, derbiul Seriei I

Liga a III-a


Judecând prin prisma locului ocupat de Pambac în clasament, partida de astăzi de pe Areni poate fi catalogată drept cel mai dificil examen al Cetăţii din acest sezon. „Pare a fi un meci mai important, pentru că întâlnim formaţia de pe poziţia secundă. Acest lucru însă nu reprezintă o presiune suplimentară pentru noi. Am mare încredere că jucătorii se vor mobiliza la maximum şi vor trece şi de acest hop. Despre băcăuani ştiu că alcătuiesc o echipă masivă şi experimentată, care încearcă să speculeze în special fazele fixe. Chiar şi aşa însă, nu cred că sunt în stare să ne pună probleme deosebite”, a declarat plin de optimism antrenorul principal al FC Cetatea, Marian Pană. Cei mai cunoscuţi fotbalişti de la Pambac sunt uriaşul portar Ursachi, al cărui tată a apărat în trecut şi buturile CSM-ului, dar şi Bolfă şi Petcu, jucători care au evoluat ani mulţi în primul eşalon pentru FCM Bacău sau FC Naţional. Tehnicianul formaţiei oaspete este un personaj în lumea fotbalului românesc şi anume celebrul Costel Câmpeanu, poreclit Burebista datorită longevităţii sale pe gazon. Sucevenii nu vor putea conta în acest meci pe serviciile atacantului Vespazian Colban, care este în continuare accidentat. Nici Streinu nu este apt de joc pentru că a lipsit de la antrenamente aproape trei săptămâni. Şi-au revenit în schimb Iordache şi Dimas şi este foarte probabil ca ei să fie aruncaţi în luptă dacă jocul o va cere. Meciul dintre ocupantele locurilor unu şi doi va începe de la ora 14.00, şa cum se va întâmpla în toate celelalte meciuri programate în luna noiembrie. Celelalte reprezentante ale judeţului în Liga a III-a, Juventus Fălticeni şi Rarăul Câmpulung Moldovenesc evoluează în această rundă în deplasare cu Willy Bacău şi respectiv Politehnica Galaţi.

0 comentarii: