marți, 20 noiembrie 2007

Termen limită pentru refacerea a 40 de străzi din Suceava



Misiune dificilă pentru firmele de construcţii implicate în acţiunea de reabilitare a reţelelor termice, dar şi pentru Termica şi Primăria Suceava. În aproximativ două săptămâni vor trebui refăcute 40 de străzi din municipiul Suceava, care au fost afectate de lucrările de înlocuire a conductelor de termoficare uzate, cu altele noi, mult mai performante.

Viceprimarul Sucevei, Angela Zarojanu, a spus că în următoarele două săptămâni, principala prioritate a municipalităţii sucevene vor fi aceste lucrări, care vor fi vegheate îndeaproape de inspectorii Primăriei, atât pentru a fi făcute reparaţii de calitate, cât şi pentru a se păstra un ritm alert în execuţia acestora.

“Străzile Sucevei trebuie refăcute cât mai repede, atât pentru că deja am intrat în iarnă, cât şi pentru a-i scăpa pe suceveni de neplăcerile provocate, de a circula printre gropi şi prin noroi. Prezenţa noastră pe şantier, zi de zi, va impulsiona firmele implicate să îşi execute îndatoririle cât mai repede”, consideră viceprimarul Angela Zarojanu.

Directorul societăţii de termoficare a Sucevei a precizat că, odată cu finalizarea lucrărilor de racordare a tuturor scărilor de bloc la reţeaua de apă caldă, toate eforturile se vor concentra asupra refacerii străzilor afectate de lucrări.

“Toate firmele implicate în acţiunile de refacere a reţelelor de termoficare şi de modernizate a 10 puncte termice au prins în contract şi obligativitatea de a aduce terenul la starea iniţială. Deja au fost contractate toate lucrările, cu o mulţime de firme de specialitate, încât, dacă în următoarele două săptămâni vremea ne va fi favorabilă, vrem ca lucrările să fie finalizate. Toate gropile vor fi astupate, iar deasupra va fi turnat asfalt sau un strat de beton, în funcţie de structura stradală din zona respectivă”, a declarat Constantin Plăcintă.

Lucrările de înlocuire a reţelelor uzate de termoficare au afectat toate cartierele municipiului reşedinţă de judeţ, dar, conform contractelor încheiate, peste tot vor fi aduse la starea iniţială zonele afectate.

0 comentarii: