joi, 6 decembrie 2007

16 mii de familii sau persoane singure primesc ajutor de incalzire



Vor primi sprijin financiar de la stat un număr de 12.392 de racordaţi la sistemul centralizat de termoficare şi 2554 de branşaţi

la reţeua de gaze naturale.

În plus, în reşedinţa de judeţ există şi un număr de beneficiari care folosesc combustibili solizi sau petrolieri, aceştia intrând deja în posesia banilor cuveniţi. Potrivit legii, pentru aceştia din urmă, subvenţiile se dau la început de sezon rece, pentru perioada noiembrie-martie, suma variind funcţie de venitul realizat pe membru de familie. Acesta trebui să fie de sub 500 de lei de persoană, pe lângă ajutorul de la stat, cei care, nici în aceste condiţii, nu pot plăti serviciile de încălzire, vor primi şi o „prestaţie financiară excepţională”.

Aceasta se acordă în urma unei anchete sociale şi poate varia între 600 şi 700 de lei. Un număr 170 de localnici care se încălzesc cu lemne sau petrol au făcut solicitările cu întârziere, ajutoarele urmând a fi achitate în cel mai scurt timp.

0 comentarii: