luni, 10 decembrie 2007

Entuziasmul nu i-a părăsit pe liberalii suceveni: se văd şi după 2008 la guvernare





Preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Suceava, Ion Lungu, a declarat în faţa Delegaţiei permanenete teritoriale a partidului, de duminică, că liberalii vor fi la guvernare şi după 2008, în ciuda rezultatelor obţinute la alegerile europarlamentare din 25 noiembrie.

„Nu vom putea guverna singuri, pentru că aproape nicăieri în Europa nu se întâmplă ca un singur partid să formeze Guvernul. Însă PNL va participa la o viitoare guvernare, într-o formulă sau alta, împreună cu alţi aliaţi”, şi-a încurajat Lungu colegii de partid.

Pentru a atinge acest deziderat, a arătat lungu, toţi liberalii trebuie să se dedice activităţii politice necontenite şi susţinute, mult mai riguroase decât cea de la europarlamentare, ţinta fiind 20 de procente din sufragiile electoratului.

În acelaşi ton a fost şi poziţia liderului organizaţiei municiaple Suceava a PNL, Angela zarojanu, care este de părere că „PNL a reuşit să treacă de examenul alegerilor europarlamentare însă fără bursă”.

Zarojanu le-a reproşat trădarea liberalilor care au dat PNL pentru PLD şi care în perioada campaniei electorale „ne-au târât pe noi prin noroi”. Destul de plastică a fost şi declaraţia purtătorului de cuvânt al PNL Suceava, vicepreşedintele Mihai Steiciuc, care a acceptat că PNL a pierdut în judeţ la alegerile europarlamentare, însă „la puncte, nu prin K.O.”.

În opinia lui, liberalii au obţinut un scor mai slab decât liberal-democraţii, dar a explicat că voturile au fost date, nu PLD-ului, ci lui Theodor Stolojan „care acum este un fost, nu mai reprezintă decât un ecou în viaţa politică românească”.

Interesantă a fost şi reacţia lui iulian Angheluş, membru în BPJ al PNL Suceava, care a apreciat că liberalii au făcut „o campanie prea de domni”. „Nu am mers cu ameninţări, lucru pe care l-a făcut Flutur în acest judeţ”, a punctat Angheluş.

În finalul lucrărilor, Delegaţia Permanentă Teritorială a PNL Suceava a adoptat o rezoluţie, care realizează o caracterizare a celor ce pot fi identificaţi drept liberali. Pot fi incluşi doar cei „care vor să schimbe mentalităţile în România, care vor o societate bazată pe libera competiţie, şi cei ce au o misiune”.

„A fi liberal este o mândrie. Şi nu pot fi liberali cei care au citit despre liberalism din cărţi, cei care se luptă cu oameni şi nu cu idei. Şi mai mult, nu poţi să fii liberal azi, mâine democrat, poimâine popular”, s-a clamat în textul rezoluţiei PNL Suceava

0 comentarii: