miercuri, 23 ianuarie 2008

Şantajistul, în „documentare” la Botoşani şi la Cluj

Omul cu 1000 de feţe



Individul care le-a şantajat pe măicuţele de la Dragomirna, Probota şi Voroneţ susţinând că deţine imagini compromiţătoare cu ele, filmate cu camera ascunsă, şi a încercat să scoată bani, dându-se reporter Pro Tv şi Monitorul, şi de la conducerea Spitalului Judeţean Suceava şi de la interpretul Alexandru Recolciuc, este suspectul principal în alte două cazuri similare înregistrate la Botoşani, săptămâna trecută.

Potrivit colegilor de la Monitorul de Botoşani, zilele trecute, mai multe persoane publice din judeţul vecin au fost abordate de un aşa-zis reporter al Pro Tv Iaşi, care, sub pretextul că deţine înregistrări video care le-ar putea compromite cariera, la cerea între 250 de lei şi 150 de euro, banii urmând a fi achitaţi în momentul primirii prin poştă (sistem ramburs) a presupusului DVD ori CD cu imagini scandaloase.

Sorin Alin Verincianu (21 de ani), din Dorohoi, este un client vechi al poliţiştilor din trei judeţe, ajungând să dea declaraţii în faţa oamenilor legii în fel de fel de ipostaze: fals preot, fals inspector sanitar ori fals redactor la Radio Trinitas.

Deputatul a „muşcat” momeala

Săltat în urmă cu două zile, din centrul Sucevei, în timp ce lua bani de la stareţa mănăstirii Dragomirna, în schimbul unui CD cu imagini în care mai multe măicuţe au fost surprinse, chipurile, în timp ce vorbeau urât cu turiştii (n.r.-ulterior, aveau să constate poliţiştii, CD-ul era gol), Sorin Alin Verincianu este suspectat că i-a şantajat săptămâna trecută şi pe deputatul liberal de Botoşani Liviu Câmpanu şi pe directorul Spitalului Judeţean din judeţul vecin, Doru Muntianu.

Cei doi au fost sunaţi sau au primit mesaje pe telefonul mobil de la o persoană care s-a recomandat reporter la trustul de presă Media Pro şi care, la fel ca şi în celelalte cazuri, le-a spus că deţine mai multe materiale înregistrate a căror difuzare i-ar pune în nişte ipostaze penibile.

“Domnu’ deputat, sunt un reporter la trustul de presă Media Pro, avem un material înregistrat în care dumneavoastră aveţi trei declaraţii denigratoare la adresa a trei oficialităţi din Botoşani, prefect, primar şi cineva din poliţie”, este, potrivit Monitorului de Botoşani, textul mesajului primit pe mobil de către deputatul liberal.

Liviu Câmpanu l-a contactat apoi pe aşa-zisul reporter, care i-a trimis un DVD printr-o firmă de curierat rapid, deputatul achitând ramburs 275 de lei. În locul acelor imagini compromiţătoare de care vorbea respectivul reporter, pe DVD-ul cu pricina erau mai multe videoclipuri cu muzică românească.

„Filmat” în timp ce îşi înjura angajaţii

În ceea ce-l priveşte pe directorul Spitalului Judeţean Botoşani, acesta a fost informat telefonic de acelaşi individ că a fost filmat în timp ce îşi înjura angajaţii. „Le-am spus totuşi să-mi trimită CD-ul. Mi-au trimis un mesaj prin care mă rugau să plătesc rambursul. Costul era de 150 de euro”, a declarat, pentru Monitorul de Botoşani, Doru Muntianu, directorul spitalului.

Din fericire, Muntianu nu a „muşcat” momeala falsului reporter, aflând de la deputatul Câmpeanu că este o cacealma ordinară.

Se dădea preot şi cerea bani şi materiale pentru ridicarea unei biserici

În urmă cu aproape un an şi jumătate, Sorin Alin Verincianu a fost săltat de Poliţia Dorohoi în timp ce să dădea drept preot şi se pregătea să oficieze o slujbă pentru o persoană decedată. Poliţiştii aflaseră că Verincianu s-a îmbrăcat în straie preoţeşti şi umblă pe la biserici şi mănăstiri şi cere bani şi materiale pentru ridicarea unui lăcaş de cult.

Absolvent al unei şcoli profesionale de prelucrare a lemnului, Verincianu a învăţat ritualurile bisericeşti la o mănăstire din judeţul Neamţ, unde a stat o perioadă. A părăsit mănăstirea, nu înainte de a-şi cumpăra haine de călugăr. După ce şi-a făcut rost de o biblie şi o cruce şi şi-a falsificat o delegaţie emisă de către un arhimandrit inexistent, Sorin Alin Verincianu, pe „numele său monahal”, Verincianu Lavrentie, a adunat bani de la enoriaşi şi de la diverse societăţi particulare.

I-a cerut stareţului bani pentru un interviu

Potrivit unor surse judiciare, Sorin Alin Verincianu a încercat să-l înşele şi pe stareţul mănăstirii Nicula din judeţul Cluj, căruia i-a pretins bani pentru un interviu.

Verincianu i-a spus la acea vremea stareţului, preotul Dumitru Cobzaru, că este reporter la postul de radio Trinitas, patronat de Arhiepiscopia Iaşilor, şi că vrea să-i ia un interviu.

„M-a mirat faptul că nu avea coerenţă, era foarte bâlbâit, aşa ca m-am gândit că nu se poate să fie angajat la un post de radio”, declara atunci părintele Cobzaru.

După ce-a verificat la postul de radio, stareţul şi-a dat seama că este victima unei tentative de înşelăciune, sunând imediat la Poliţie. Verincianu a fost luat pe sus de poliţişti, în timp ce lua masa în mănăstire.

Dădea amenzi, în calitate de inspector sanitar

La jumătatea lunii mai a anului trecut, Sorin Alin Verincianu a ajuns şi în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, fiind arestat preventiv de către judecători sub acuzaţiile că a înşelat zeci de firme şi lăcaşe de cult.

Pretinzând că este angajat al Autorităţii de Sănătate Publică Botoşani, Verincianu a făcut zeci de controale la societăţi comerciale, biserici şi mănăstiri, neregulile constatate de falsul inspector sanitar fiind „sancţionate” cu sume cuprinse între 25 şi 100 de lei.

Deşi a fost arestat preventiv de către Judecătoria Botoşani, Verincianu a făcut recurs şi a reuşit să-i convingă pe magistraţi să-l elibereze din spatele gratiilor, urmând a fi cercetat în stare de libertate. De altfel, deşi a fost prins de fiecare dată, tânărul din Dorohoi a reuşit să scape de celulele Poliţiei, sub pretextul că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Fratele falsului reporter, închis tot pentru înşelăciune

Fratele falsului reporter venit în „documentare” şi la Suceava se află încarcerat în penitenciar, tot pentru înşelăciune. Ionel Ovidiu Verincianu (27 de ani) a fost extrădat în luna iunie a anului trecut, de la Roma, după ce pe numele său a fost emis de către Judecătoria Dorohoi un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la cinci ani de puşcărie, pentru înşelăciune.

Potrivit anchetatorilor, în luna noiembrie a anului 2005, Ionel Ovidiu Verincianu, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Dorohoi, a achiziţionat de la mai multe societăţi comerciale produse alimentare şi industriale, garantând plata comenzilor cu file CEC pentru care nu avea acoperire în bancă. Prejudiciul calculat de procurorii care l-au dat pe mâna judecătorilor a fost calculat la peste 70.000 de lei.

0 comentarii: