luni, 14 ianuarie 2008

ConQUIZtador, un joc care i-a înnebunit pe suceveni



Jocurile on-line, la care se poate avea acces indiferent de locaţia celui care le joacă, au început să devină, în ultimul timp, din ce în ce mai căutate printre cei care folosesc Internetul.

Devenite iniţial un adevărat „drog” în special în rândul celor mai tineri, ele au ajuns din ce în ce mai căutate şi printre adulţi.

Un astfel de joc, care „a prins” zeci de mii de utilizatori, a fost „Triburile”, însă în ultimul timp, acesta a început să aibă un concurent serios, şi chiar să fie depăşit de „ConQUIZtador”.

Acesta este un joc de Quiz pe Internet, cu elemente de strategie, care se joacă în grupuri de câte 3 jucători, şi care este accesat zilnic de zeci de mii de persoane.

Cel puţin aşa arată statisticile oficiale, potrivit cărora site-ul de Internet la care poate fi accesat acest joc, www.conquiztador.ro, a fost vizitat în ultimele 30 de zile de peste un milion de utilizatori.

Mai mult, din statistici reiese faptul că zilnic site-ul este vizitat de cel puţin 60.000 de persoane, reuşit astfel să fie clasat, potrivit trafic.ro, pe locul 15 în clasamentul general şi locul 2 în categoria divertisment.

Un joc de strategie on-line

ConQUIZtador este un joc de strategie on-line care se joacă în grupuri de câte 3 jucători. După crearea contului se poate intra în joc. Dacă cineva nu-şi găseşte adversar, atunci are posibilitatea de a juca un Joc cu roboţi.

Jucătorul îşi alege harta pe care doreşte să joace (România sau Europa), iar ocuparea unui teritoriu se face răspunzând corect la întrebările adresate.

Un joc poate dura aproximativ 10-15 minute, iar ca adversari se pot alege persoane din lista cu cei înregistraţi în joc.

Mai mult, se poate juca şi în “camere” speciale, în care cunoştinţele de cultură generală pot fi testate în jocuri desfăşurate împreună cu prietenii.

Câştigătorul jocului cel care are cele mai multe puncte la sfârşitul acestuia.

65.000 de întrebări disponibile

O altă metodă de joc este “Blitzkrieg”. Scopul jocului e ocuparea teritoriilor pe baza cărora se dau puncte. Câştigă cel care are mai multe puncte la sfârşitul jocului, iar lupta pentru teritorii nu se face cu arme, ci prin intermediul răspunsurilor date la întrebările din joc.

De asemenea, jucătorii pot alege şi „Războiul de cucerire”, în care jucătorii, unul după altul, îşi aleg regiunea de bază. Urmează apoi „cucerirea”, când jucătorii îşi aleg o regiune învecinată şi, dacă răspund corect la întrebare, o ocupă.

După această etapă se trece la împărţirea teritoriilor libere, care vor fi câştigate prin răspunsuri corecte la întrebări.

Nu în ultimul rând, jucătorii vor trece la „Război”, când în fiecare etapă un participant poate să atace doar o singură dată, una din regiunile celorlalţi doi jucători.

Atacatorul şi apărătorul trebuie să răspundă la aceeaşi întrebare cu mai multe variante de răspuns, iar la final se stabileşte ierarhia în funcţie de numărul de puncte acumulate.

Jocul are deja o bază de date ce conţine peste 65.000 de întrebări, din toate domeniile, strânse de echipa Conquiztador. La alcătuirea bazei de întrebări participă şi utilizatorii, care propun zilnic circa 300 de întrebări, dintre care 150 sunt introduse în joc, după verificare.

Premii substanţiale oferite la licitaţii

Răsplata pentru jocurile câştigate sunt „Galbenii”, consideraţi banii universului ConQUIZtador şi cheia jocului.

Obţinerea lor se face în mai multe moduri. La sfârşitul unui joc, o cincime din valoarea punctelor câştigate e convertită în galbeni, la trezoreria regală.

Un jucător mai poate câştiga galbeni şi răspunzând corect la un chestionar de intrare în joc, sau în chestionarele ConQUIZtador.

Demn de remarcat este faptul că aceşti galbeni pot fi cheltuiţi la licitaţiile organizate la anumite intervale de timp, unde jucătorii pot obţine diverse premii, până în momentul de faţă fiind câştigate telefoane mobile, monitoare LCD, sau laptop-uri.

“Jocul se înscrie în valorile Pro (ştii şi câştigi), şi acesta a fost unul dintre principalele motive pentru care a fost achiziţionată şi licenţa de către divizia on-line a PRO TV”, ne-a explicat Cristina Popov, PR al jocului ConQUIZtador.

350.000 de utilizatori înregistraţi

Jocul, conceput de o firmă de software din Ungaria, a apărut pe Internet în anul 2002.

ConQUIZtador a fost lansat în România la sfârşitul anului 2006, iar pe parcursul anului 2007, divizia on-line a Pro Tv achiziţionat licenţa acestuia.

Potrivit datelor oficiale oferite de Pro TV, până în momentul de faţă, au fost înregistrate nu mai puţin de 350.000 de conturi personale, ConQUIZtador, devenind unul dintre cele mai căutate jocuri on line pe Internet.

Potrivit statisticilor înregistrate de Pro Tv, majoritatea celor care joacă conquiztador.ro sunt persoane peste 20 de ani, respectiv 73%, persoane cu studii superioare, în timp ce 13% dintre jucători sunt persoane sub 18 ani.

De asemenea, statisticile arată că jocul „a prins” mai mult în rândul bărbaţilor, în condiţiile în care proporţia utilizatorilor femei – bărbaţi este de 30% la 70%.

0 comentarii: