joi, 24 ianuarie 2008

Doi hoţi din Şcheia prinşi în timp ce încercau să plece cu 3 cadre metalice furate de pe un şantier


Actualitate



Jandarmii suceveni au prins în noaptea de marţi spre miercuri, , în jurul orelor 0.30, doi bărbaţi din Şchaia care transportau cu căruţa trei cadre metalice furate de pe un şantier. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Suceava, locotenent Bogdan Cornaci, în timp ce executau serviciul de ordine şi siguranţă publică în cartierul George Enescu din municipiul Suceava, membrii unui echipaj de jandarmi au observat un atelaj hipo încărcat cu componente de schele metalice iar în timp ce jandarmii se apropiau atelajul a mărit viteza, încercând să dispară printre blocuri.

Patrula a interceptat atelajul iar la întrebarea privind provenienţa cadrelor metalice pe care le transportau, bărbaţii au ezitat şi nu au putut da un răspuns justificativ. Jandarmii au efectuat verificări, în urma cărora a rezultat faptul că C. Vasile, de 41 ani şi O. Constantin, de 37 ani, au pătruns, prin escaladarea gardului împrejmuitor, în incinta unui şantier în care se realizau lucrări de mansardare şi au sustras un număr de 3 cadre metalice pe care le-au încărcat în atelaj, intenţionând să le valorifice la un centru de colectare, însă au reuşit să parcurgă doar câteva zeci de metri, fiind opriţi de jandarmi.

Componentele metalice, în valoare de aproximativ 600 lei, au fost restituite proprietarului, iar celor doi făptuitori le-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, dosarul urmând să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

0 comentarii: