vineri, 11 ianuarie 2008

Lucrările la ruta ocolitoare a municipiului Suceava, amânate cu cel puţin 3 luni de zile

Primarul Ion Lungu crede că anularea licitaţiei pentru desemnarea executantului rutei ocolitoare a municipiului Suceava va duce la întârzierea lucrărilor cu cel puţin 3 luni de zile. Aceasta va fi determinată de reluarea procedurilor de adjudecare a constructorului, demersurile putând dura chiar şi 100 de zile.

„Nu este un capăt de ţară, dar, din păcate, se întârzie executarea lucrărilor. Acesta este un lucru rău, pentru că, o dată cu venirea primăverii, se putea face organizarea de şantier”, a precizat edilul-şef, menţionând că nu se pune sub nicio formă în discuţie problema abandonării realizării obiectivului, fondurile nece-sare fiind prinse în bugetul de stat pe 2008.

Ocupantul fotoliului din Areni a declarat că nu are cunoştinţă despre motivele anulării licitaţiei, necrezând că la baza deciziei Consiliului Naţionale pentru Soluţiona-rea Contestaţiilor a contat tocmai depăşirea sumei prevăzute pentru materializarea centurii. „Faptul că valoarea a fost mai mare, nu cred că este criteriul cel mai important. Primăria Suceava a ac-ceptat şi valori mai mari, dar pe considerente de garanţii de credibilitate”, a explicat primarul.

Licitaţia din noiembrie pentru executarea rutei oco-litoare a municipiului Suceava a fost câştigată de firma SCCF Group Colas Iaşi şi contestată de competitorul ungur Vegye-pszer ZRt. Varianta de ocolire are o lungime de 13,2 km şi va prelua traficul de pe E 85 pe traseul Moara – Mihoveni – Pătrăuţi – Siret, precum şi cel de pe DN 576 dinspre Vatra Dornei înspre frontiera cu U-craina. Valoarea proiectului este de 67 de milioane de euro, sumă suportată în întregime de Ministerul Transporturi-lor. Carosabilul cu două benzi va avea o lăţime de 7 metri şi va permite o viteză de circu-laţie de 80 km pe oră. Pe tra-seul ocolitor vor fi construite 3 viaducte, de 384,5 metri, 295,5 metri şi, respectiv, de 249,5 metri. Amenajate vor fi şi un număr de 6 poduri, din-tre care unul pe râul Suceava, în zona Mihoveni, în lungime de 17,7 metri. Primăria Su-ceava are în plan şi o a doua centură ocolitoare, cu carac-teristici similare primei, pe varianta Bosanci – Ipoteşti – Salcea. Aceasta va prelua trafi-cul greu dinspre Fălticeni şi-l va dirija înspre Botoşani şi Dorohoi. Valoarea lucrărilor însumează în jur de 10 mili-oane euro, proiectul de finan-ţare fiind depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord- Est.

0 comentarii: