luni, 7 ianuarie 2008

Început de sezon timpuriu şi pentru Ligile a IV-a şi a V-a

Început de sezon timpuriu şi pentru Ligile a IV-a şi a V-a


Potrivit informaţiilor primite din partea AJF Suceava, campionatele Ligilor a IV-a şi a V-a se vor relua în data de 2 martie 2008 şi se vor încheia până la data de 1 iunie. În aceste condiţii, în ligile amintite anterior se vor disputa şi două etape intermediare în zilele de 23 aprilie şi 21 mai. În Liga a IV-a primele două poziţii în clasament sunt împărţite de Rapid CFR Suceava şi FC Cetatea Suceava II, în luptă pentru şansa de a participa la barajul de promovare în Liga a III-a fiind şi Dorna Vatra Dornei şi CS Gura Humorului. În seria I a Ligii a V-a dipsuta pentru întâietate se dă între Releul Mihoveni şi Locomotiva Dorneşti, în timp ce în seria a II-a pentru prima poziţie a clasamentului se întrec Avântul Frasin şi Bradul Vama. “Nivelul campionatelor Ligilor a IV-a şi a V-a este unul în creştere în ultimii ani. Îmbucurător este faptul că în fiecare din ultimii doi ani echipa care a evoluat la barajul de promovare în Liga a III-a a şi reuşit acest lucru, demonstrând forţa fotbalului sucevean. Sperăm ca şi la finele acestui sezon cei mai buni să aibă şansa de a se lupta pentru promovarea în eşalonul valoric superior” a declarat preşedintele AJF Suceava, Aurel Daicu.

1 comentarii:

Anonim spunea...

Any cancerous сеllѕ prеѕеnt in the рrostate volitiоn breаκ up
and sρrеad tаntгiс mаssage , it is Unremarkably
punteг to гemain muteԁ аnԁ гelахеd.


Also visit my page ... tantric massage london
my web site > sensual massage london