miercuri, 23 ianuarie 2008

Patrimoniul Muzeului Judeţean Suceava s-au rătăcit pe drumul de la Ministerul Culturii

Ieri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gavril Mîrza, a atras atenţia asupra unor chestiuni legate de colaborarea cu instituţiile de cultură. În decembrie 2007, printr-o hotărîre de Guvern, s-a decis transferul patrimoniului Muzeului Judeţean către CJ Suceava. Prin dispoziţie, d-sa a stabilit, pe 9 ianuarie, o comisie pentru preluarea patrimoniului, dar Ministerul Culturii şi Cultelor nu a trimis încă nici un reprezentant pentru încheierea procesului verbal de predare a bunurilor către CJ. Tot ieri, Gavril Mîrza a trimis o adresă ministrului Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, prin care solicită să-şi trimită subordonaţii să semneze acest proces verbal deoarece CJ doreşte să aprobe bugetul pe acest an, care ar trebuie să includă şi sumele necesare pentru întreţinerea acestor obiective. Imobilele care ar trebui să treacă în proprietatea CJ şi care se află în administrarea Complexului Muzeal "Bucovina" sînt cele în care funcţionează Muzeul de Istorie şi de Ştiinţe ale Naturii, Laboratorul Zonal de Restaurare Istorie, Muzeul Satului, Cetatea de Scaun, Casa Memorială Simion Florea Marian, Planetariul, Hanul Domnesc, Laboratorul de Restaurare şi Etnografie, toate din municipiul Suceava, precum şi Casa Memorială "Nicolae Labiş" din Mălini, Muzeul de Istorie din Siret, Muzeul şi Casa Memorială "Ciprian Porumbescu" din Stupca, Casa Memorială "Eusebiu Camilar" din Udeşti, Casa Bilca şi Casa Solca.

0 comentarii: