duminică, 13 ianuarie 2008

Poliţiştii suceveni au depistat trei botoşăneni ce urmau să transporte ilegal mai multe persoane în Italia


Actualitate



Trei botoşăneni sunt cercetaţi după ce intenţionau să transporte contra sumei de câte 180 euro, mai multe persoane în Italia, promiţându-le şi locuri de muncă. Potrivit IPJ Suceava, joi, lucrătorii Biroului Poliţiei Rurale din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, în baza unor activităţi informativ-operative i-au identificat pe L.CONSTANTIN, în vârstă de 32 ani, M. GHEORGHE, în vârstă de 45 ani - ambii din municipiul Botoşani şi B. DUMITRU, în vârstă de 30 ani din comuna Vlădeni, judeţul Botoşani, care urmau să transporte cu 3 microbuze, ultimul înmatriculat în Italia, mai multe persoane din judeţele Suceava şi Botoşani la lucru în Italia.

În urma cercetărilor s-a stabilit că persoanele racolate, în schimbul transportului şi a promisiunii din partea celor trei a unui loc de muncă, achitau câte 180 euro.

Conducătorii celor trei autoturisme nu posedau licenţe pentru transport, de execuţie pentru vehicul, de execuţie pentru traseu, iar banii nu erau contabilizaţi.

Aceştia sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului transportului rutier public, înşelăciune şi evaziune fiscală.

0 comentarii: