vineri, 25 ianuarie 2008

Sărbătorirea a 620 de ani de la prima atestare documentară a Sucevei va scoate din visteria Primăriei 2,5 miliarde de lei vechi


Administratie



Împlinirea a 620 de ani de la prima atestare documentară a Sucevei va fi marcată în perioada 8-10 februarie printr-o serie de manifestări. Primarul Sucevei, Ion Lungu a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă că, în data de 8 februarie va fi dezvelită statuia ecvestră a voievodului Ştefan, lucrare ce provine din colecţia personală a suceveanului Sergiu Ganea, care va deschide şi o expoziţie filatelică.

Edilul şef sucevean a mai menţionat că pentru sărbătoarea oraşului va fi emisă o monedă aniversară.

Nu vor lipsi nici spectacolele astfel că, la Cetate vor concerta Loredana şi trupele „ZDOB ŞI ZDUB” şi „HOLOGRAF”, iar la Casa Culturii vor susţine un spectacol formaţia „LĂUTARII” din Chişinău, Sofia Vicoveanca şi Margareta Clipa.

Bugetul alocat acestei manifestări este de 2,5 miliarde de lei vechi.

0 comentarii: