vineri, 29 februarie 2008

Şi-a dat demisia din Poliţie şi s-a făcut călugăr

În slujba Domnului



Un tânăr ofiţer din cadrul Poliţiei Rădăuţi şi-a lăsat şefii şi colegii de muncă cu gura căscată, după ce a dispărut de la serviciu şi s-a retras la un schit de călugări, intenţionând să se facă preot. Deşi nu a anunţat pe nimeni că vrea să plece din Poliţie şi să renunţe la cariera de ofiţer, tânărul şi-a lăsat demisia într-un fişet şi nu s-a mai prezentat la serviciu.

Subinspectorul Andrei Natu, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Fălticeni, a absolvit în cursul anului trecut Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti şi s-a angajat în luna august la Poliţia Rădăuţi, fiind repartizat să lucreze la Biroul de Investigare a Fraudelor.

„Era un coleg de treabă, cu foarte mult bun-simţ şi ne înţelegeam foarte bine”, mărturiseşte şeful lui Andrei, subcomisarul Eugen Roman.

Şeful Biroului de Investigare a Fraudelor îşi aminteşte că Andrei era un tânăr foarte credincios, care mergea la fiecare sfârşit de săptămână pe la biserici şi mănăstiri. „Nu a întârziat o dată la serviciu, era foarte conştiincios...”, spune subcomisarul Roman.

Demisia lui Andrei, găsită din întâmplare

După aproape cinci luni de muncă, însă, timp în care nici unul dintre colegii de muncă ai lui Andrei nu a ştiut de intenţiile acestuia de a demisiona din Poliţie, tânărul ofiţer nu a mai venit la serviciu.

„Era luni, 21 ianuarie. Am văzut că nu a venit la serviciu şi m-am mirat. Am găsit la un moment dat, în timp ce căutam nişte dosare în fişetul din birou, demisia lui... O lăsase acolo de vineri. Nu scria din ce cauză, care este motivul. Doar că demisionează...”, povesteşte şeful de la Investigarea Fraudelor.

Acesta îşi aminteşte că l-a sunat de mai multe ori pe Andrei pe telefonul mobil, însă acesta nu i-a răspuns. L-a căutat chiar şi la apartamentul pe care tânărul şi-l închiriase în Rădăuţi, însă, fără succes. Andrei parcă intrase în pământ.

În cele din urmă, poliţiştii au reuşit să găsească un număr de telefon mobil al mamei lui Andrei Natu, de la care sperau să afle unde anume se află colegul lor. Contactată telefonic, femeia a fost luată şi ea prin surprindere de dispariţia lui Andrei, bănuind în cele din urmă că fiul a plecat pe la vreo mănăstire.

Atât poliţiştii, cât şi rudele lui Andrei s-au împărţit şi l-au căutat pe tânărul ofiţer pe la lăcaşurile de cult la care acesta obişnuia să meargă aproape în fiecare weekend.

Poliţistul, printre călugări

Vestea că Andrei a fost găsit a venit chiar de la fostul său şef.

Subcomisarul Eugen Roman a dat de urmele acestuia tocmai la schitul Adormirea Maicii Domnului din Plutoniţa.

În momentul în care şeful de la Investigarea Fraudelor şi-a găsit subalternul dispărut, acesta făcea curat în biserică, după slujbă.

„Mi-a spus că a decis să aleagă această cale şi că nu a îndrăznit să-mi dea demisia direct mie, de asta a ales să o lase în fişet. Mi-a povestit că are de gând să se facă călugăr, să urmeze Teologia şi să ajungă preot”, mărturiseşte Eugen Roman.

Deşi acesta i-a recomandat tânărului să-şi ia un concediu de odihnă şi să se mai gândească dacă să demisioneze sau nu, Andrei i-a răspuns că a luat această decizie mai demult şi că e convins că este cea mai potrivită pentru el.

Vestea că Andrei a ales viaţa monahală nu le-a picat foarte bine părinţilor tânărului, mărturisesc foştii colegi de muncă ai ofiţerului.

„L-au ţinut atâţia ani în şcoală... în Academie. Avea o carieră frumoasă în faţă şi... el a renunţat”, susţine un alt coleg de-al lui Andrei.

Andrei: „Nu cred că sunt un caz singular”

Schitul Adormirea Maicii Domnului din Plutoniţa e la aproximativ şapte-opt kilometri de oraşul Frasin, fiind ridicat în urmă cu aproape nouă ani. Lăcaşul de cult se află chiar la marginea satului Plutoniţa, aproape de pădure.

, îi spunem primului călugăr care ne iese în cale. După aproximativ cinci minute, un tânăr brunet, înalt, de aproape 1,90 metri, bine făcut, cu puţină barbă, se îndreaptă spre noi.

, ne întreabă tânărul. Face un pas în spate în momentul în care îi spunem de unde suntem.

„Am ales această cale pentru că aşa am simţit eu. De mult vroiam să fac acest lucru, însă am zis să termin şcoala (n.r.-Academia de Poliţie). Nu cred că sunt un caz singular. Acesta este rostul meu în viaţă”, ne-a spus Andrei, refuzând, politicos ce-i drept, continuarea discuţiei cu noi.

„Îmi pare rău, dar nu vreau să mai vorbim despre mine. Nu vreau să-i fac rău acestui schit, la care ţin foarte mult”, a mai spus Andrei, retrăgându-se apoi într-o încăpere a schitului.

Ştia de mai multă vreme că fratele ei vrea să devină preot

La uşa apartamentului familiei Natu, din Fălticeni, ne-a răspuns sora lui Andrei. Tânăra a mărturisit că părinţilor ei nu le-a fost uşor să accepte faptul că Andrei a ales viaţa monahală în detrimentul carierei de ofiţer de poliţie, însă nu au avut încotro şi au trebuit să se împace cu această idee.

„Am fost în vizită la el, o să mai ne viziteze şi el.... Nu înseamnă că nu îl vom mai vedea. Aceasta a fost decizia lui, alegerea lui...”, mărturiseşte tânăra.

Sora lui Andrei spune că nu a fost surprinsă de hotărârea fratelui ei, mai ales că acesta afirma de mai multă vreme că şi-ar dori să devină preot.

0 comentarii: