vineri, 29 februarie 2008

Privatizarea Termica, amânată de consilierii locali



Consiliul Local Suceava nu vrea încă să scoată Termica la vânzare. Deşi de privatizarea Termica se discută de aproape trei ani, ieri, când trebuia luată o decizie clară în acest sens, o parte dintre consilierii locali s-au arătat reticenţi în faţa soluţiilor propuse.

Cele mai multe critici au fost aduse proiectului actual de către consilierii PSD, care au remarcat o serie de aspecte care ar fi trebuit prevăzute în proiectul de privatizare, dar au şi ridicat o serie de întrebări vizând viitorul termoficării Sucevei.

Dacă unii consilieri au pus răul înainte, cerând soluţii pentru un eventual refuz al noului proprietar al Termica de a mai furniza căldură şi apă caldă sucevenilor, precum şi stabilirea clară a terenurilor care vor reveni proprietarului, din cele 150 de hectare utilizate de societatea de termoficare, alţii au considerat că proiectul actual este suficient de clar şi că reglementează situaţia termoficării locale.

Consilierul local Ovidiu Donţu a solicitat mult mai multe informaţii decât cele prezente în proiect, considerând că în varianta actuală, sunt multe aspecte care au fost neglijate şi ar putea avea o influenţă nefastă asupra privatizării Termica.

Tocmai de aceea, el a solicitat amânarea luării acestei decizii, pentru ca problema să poată fi analizată în cele mai mici amănunte, să nu fie făcut un pas greşit, fără posibilitatea de a mai repara ceva.

Ultimul tren al privatizării

O parte din temerile consilierilor locali au fost spulberate de directorul societăţii de termoficare, Constantin Plăcintă, care a venit cu explicaţii exacte asupra unora dintre problemele ridicate, în vreme ce tot el i-a convins pe consilieri că o decizie clară trebuie luată rapid, în caz contrar, termoficarea Sucevei putând ajunge într-un mare impas.

“Acum este un curent favorabil privatizării, mai ales că în sistemul energetic naţional este un deficit de aproximativ 3000 de MW. Decizia trebuie luată rapid, pentru că dacă ne privatizăm acum, Termica Suceava poate deveni un puternic agent economic, furnizor de energie electrică, în vreme ce peste 2-3 ani, acest deficit din sistem va dispărea, prin investiţii puternice în alte zone din ţară. Acum este ultima noastră şansă de a face din privatizare o afacere profitabilă, pentru că mai târziu, în lipsa unor investiţii enorme, pe care nu şi le permite în nici un caz Consiliul Local, Termica ar putea fi închisă, din cauza normelor de mediu extrem de draconice”, a declarat Constantin Plăcintă, care a şi precizat faptul că la licitaţie nici nu vor fi primiţi investitorii care nu au puterea şi voinţa clar stabilită de a investi cel puţin 50 de milioane de euro în următorii 3-4 ani.

“La alte trei centrale termice din ţară, Guvernul s-a împrumutat cu 600 de milioane de euro ca să le modernizeze, iar acum le privatizează, pentru că nu mai îşi permite să continue investiţiile. În nici un caz bugetul Sucevei nu are puterea de a suporta costurile modernizării. Avem de ales între a face acum o afacere care să aducă beneficii Sucevei, ori să lăsăm Termica să moară şi să o vindem la bucată, pe mai nimic”, a concluzionat Constantin Plăcintă.

Drept urmare, consilierii locali au decis să stabilească clar soarta Termicii într-o şedinţă extraordinară de Consiliu local, în data de 13 martie, până atunci urmând ca fiecare din ei să analizeze mai bine toate actele privind privatizarea societăţii de termoficare a oraşului.

0 comentarii: