vineri, 8 februarie 2008

PSD aruncă în luptă 95 de candidaţi de primar

PSD aruncă în luptă 95 de candidaţi de primar


Atmosferă de sărbătoare la PSD Suceava. Social democraţii şi-au lansat ieri în mod oficial 94 din cei 114 candidaţi la funcţiile de primar la alegerile locale care vor avea loc în acest an în prezenţa secretarului general al PSD, Titus Corlăţean şi al vicepreşedintelui Cristian Diaconescu. Evenimentul a avut loc în sala Dom Polski care a fost arhiplină într-o atmosferă entuziastă dar sobră, fără balonaşe sau alte materiale electorale.

Candidat surpriză la Vatra Dornei

Printre localităţile importante unde PSD şi-a lansat candidaţii se numără Fălticeni, Rădăuţi, Vatra Dornei şi Gura Humorului. La Fălticeni va candida Sabin Ghilea, actualul viceprimar, la Rădăuţi, Mihai Frunză- primarul în exerciţiu, la Gura Humorului- Gheorghe Lazăr, preşedintele organizaţiei PSD din localitate, iar la Vatra Dornei- Ilie Boancheş, director la Dorna Lactate. Actualul primar de Vatra Dornei, Constantin Huţanu va candida într-o primă fază pentru un mandat de consilier local însă se pare că urmăreşte un fotoliu de parlamentar. Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Gavril Mîrza, a declarat că Huţanu nu a mai dorit să candideze pentru un nou mandat de primar şi a lăsat să se înţeleagă că este interesat de Parlament. El a spus că ceilalţi 20 de candidaţi de primar vor fi cunoscuţi în maxim o săptămână când vor fi finalizate sondajele de opinie comandate în localităţile respective. Este şi cazul municipiului Suceava. Lansarea candidatului la cea mai importantă primărie din judeţ va avea loc la Bucureşti în cadrul Consiliului Naţional a PSD. De fapt va fi un Consiliu Naţional special unde vor fi lansaţi candidaţii la primăriile tuturor municipiilor reşedinţă de judeţ din ţară. Gavril Mîrza, a anunţat obiectivele la alegerile locale din acest an: cel puţin 70 de primării, 45% la votul politic pentru PSD şi preşedinţia Consiliului Judeţean. De amintit că Mîrza şi-a anunţat nu demult candidatura pentru un nou mandat la şefia Consiliului Judeţean în fruntea căruia se află din 1996.

Mîrza: „Valorile Sucevei sunt în PSD: omenia, înţelepciunea, calităţile de bun gospodar”

În discursul său preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Gavril Mîrza, a făcut o scurtă radiografie a guvernării de dreapta al cărei efect este scăderea a nivelului de trai, înmulţirea taxelor şi impozitelor, incapacitatea absorbţiei fondurilor europene. El a vorbit de voluntarismul prezidenţial de incompetenţa şi instabilitatea guvernamentală care dau o imagine ridicolă României. „Dacă am vrea să sintetizăm guvernarea şi conducerea politică a ţării în această perioadă portocalie o putem reduce la câteva sintagme superficiale: telepolitică, teleguvernare, telepresă, telebâlci”, a afirmat Mîrza. El a spus despre candidaţii de primari lansaţi în cursa electorală că sunt „elitele politice competente să conducă la ridicarea şi dezvoltarea nivelului edilitar-gospodăresc al localităţilor şi judeţului”. Mîrza i-a invitat pe adversarii de la alte partide să vină să ia înţelepciune politică de la PSD „pentru că poate o să plece plini de inspiraţie şi îşi vor schimba modul de a gândi”. „Valorile Sucevei sunt în PSD: omenia, înţelepciunea, calităţile de bun gospodar”, a spus Mîrza. El i-a avertizat pe candidaţii PSD că lupta politică va fi foarte dură însă le-a transmis să fie uniţi şi să facă o campanie civilizată. Le-a spus însă că dacă vor primi o palmă să dea înapoi două.

Preşedintele PSD Suceava crede că PD-L ar trebui să aibă ca siglă fluturele

Mîrza nu a scăpat prilejul să se lege puţin de PD-L Suceava şi de liderul său judeţean, Gheorghe Flutur. El a vorbit de presiunile pe care le face PD-L asupra aleşilor PSD şi crede că „această struţo-cămilă care se cheamă pedel” ar trebui să aibă ca siglă un fluture. „Promisiunile, jignirile, defăimările cu care operează aceştia sunt expresia clară a disperării cu care se agaţă de dorinţa aprigă de putere. Ce nu ştiu aceşti disperaţi de genul lui Flutur şi compania este un lucru cu care începe de fapt abecedarul politicii: succesul, reuşita şi deci ataşamentul electoratului îl dau întotdeauna continuitatea înfăptuirilor economice, sociale şi administrative şi nu principii de genul „lasă-mi scaunul că vin eu””, a spus Mîrza. El a precizat că tot ce s-a făcut în judeţ „chiar şi cu piedici enorme de la aceşti noi apostoli ai schimbării” sunt de fapt continuări ale iniţiativelor conducerii judeţene a PSD.

Corlăţean: „Ţinta reală a bătăliei electorale este de fapt o miză democratică”

Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a declarat, la lansarea candidaţilor de primar PSD că ţinta pentru anul 2008 vizează „o miză democratică”, întrucât ţara este neguvernabilă, condusă în manieră absolutistă de o persoană care vrea puterea absolută. „Ţinta reală a bătăliei pe care o vom duce este de fapt o miză democratică. Ţara a ajuns să fie condusă de o manieră absolutistă de un singur om care îşi doreşte puterea absolută. Am mai trăit treaba asta înainte de 89. Instituţiile statului nu mai funcţionează sau sunt folosite de către acest cerc de putere în scopuri politice. Normele democratice, Constituţia au ajuns să fie literă moartă”, a afirmat secretarul general al PSD. Corlăţean a spus că până şi Curtea Constituţională a ajuns „în situaţia ruşinoasă” să dea decizii care se contrazic, referindu-se la cazul Norica Nicolai, arătând că în urma deciziei de joi a Curţii „România a devenit republică prezidenţială”.El a arătat că victoria PSD în alegerile locale şi parlamentare din acest an va trebui să determine o schimbare profundă în România. Titus Corlăţean a mai spus că în judeţul Suceava PSD va trebui să aplice „o corecţie” şi să elimine „confreria PDL”, adăugând că în ultimii trei ani membri ai PSD din acest judeţ au fost supuşi „ticăloşeniilor” prin dosarele politice „fabricate de politicieni de tip isteric”. „Sunt convins că vom câştiga alegerile în ciuda tuturor ticăloşeniilor care au fost îndreptate împotriva cestei organizaţii şi membrilor acesteia. Dosare politice, dosare care au fost fabricate de politicieni de tip isteric care acţionează aici la Suceava împotriva colegilor noştri şi a preşedintelui Mîrza, a domnului Stecyk. Sunt nişte mizerii ce nu ar trebui să existe într-un stat democratic”, a spus Corlăţean. El le-a social democraţilor suceveni să nu-şi piardă energiile în conflicte colaterale şi să strângă rândurile pentru bătăliile electorale care vor veni.

Diaconescu le-a cerut candidaţilor să promită doar ceea ce pot realiza

La rândul său, vicepreşedintele PSD, Cristian Diaconescu, a declarat că din cauza situaţiei din ţară, România începe să devină „aproape nefrecventabilă” nu numai de politicieni ci şi de oamenii de afaceri. El a apreciat că PSD trebuie să-şi afirme mai mult că este o mişcare de stânga, atât doctrinar cât şi instituţional şi să nu-şi renege trecutul de cel mai puternic partid, vorbind de contribuţiile aduse de preşedintele fondator, Ion Iliescu, de Adrian Năstase, care a condus cel mai performant guvern şi de actualul preşedinte, Mircea Geoană. „PSD a adus ceea ce această ţară avea nevoie”, a spus Diaconescu. El le-a cerut candidaţilor PSD să promită doar ceea ce pot realiza pentru a fi credibili şi le-a mai spus că este nevoie de „disciplină şi unitate”. Sper că veţi reuşi să faceţi două lucruri. În primul rând să înlăturaţi cea mai urâtă violenţă pe care poate să o suporte un om şi aceasta este sărăcia. Apoi cuvântul umilinţă să nu mai fie rostit în această sală”, a mai spus Diaconescu.

Mihai Frunză candidează la rugăminţile cetăţenilor din Rădăuţi

Printre cei care au luat cuvântul la tribună s-a numărat şi candidatul PSD la Primăria Rădăuţi, primarul în exerciţiu Mihai Frunză. El a dezvăluit faptul că iniţial nu avea de gând să mai candideze pentru încă un mandat însă perspectiva că municipiul Rădăuţi ar fi rămas pe mâini mafiote l-a determinat să se răzgândească. „Când am văzut cîte urâţenii sunt în jurul meu am zis să nu mai candidez dar faptul că cei care muncesc, care au rezultate bune sunt corecţi, cinstiţi sunt aşa terfeliţi m-am gândit ce se va întâmpla cu localitatea mea unde am fost primar 22 de ani dacă vin asemenea oameni la conducerea sa? Va fi un stil de conducere mafiot un stil de care rădăuţeanul nu are nevoie. La rugăminţile cetăţenilor din Rădăuţi am cedat acestei voinţe ale mele de a mă opri şi m-a ajutat Dumnezeu pentru a mă mai băga odată în focul acestei lupte nedrepte”,a declarat Frunză. El a spus că a fost târât degeaba prin procese de către adversarii săi politici crezând că va ceda psihic. Frunză a ţinut să spună că a făcut multe pentru Rădăuţi dar că oficial nu a primit nici un ban de la Guvern. „Neoficial am avut grijă să aduc bani de la Guvern dar i-am lăsat să se laude cei care sunt la guvernare că i-au adus ei. Rădăuţiul a demonstrat că se poate lucra acolo unde sunt oameni care conduc cu capul la treabă”, a mai spus Frunză.

0 comentarii: