vineri, 29 februarie 2008

Spitalele din Suceava şi Fălticeni au renegociat contractele cu furnizorii de medicamente ca să scape de criză


Sanatate



medicamente După ce s-au plâns că nu mai au medicamente, la ordinul ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS, o comisie a CAS Suceava a verificat activitatea desfăşurată de farmaciile cu circuit închis din trei spitale -Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Spitalul Municipal Fălticeni şi Spitalul Municipal Rădăuţi, dar şi la 19 farmacii cu circuit deschis aflate în relaţii contractuale cu instituţia.

Potrivit şefului CAS Suceava, Michaela Pelepco, obiectivele controlului au fost verificarea prezenţei farmacistului la programul de activitate, verificarea modului de aprovizionare cu medicamente, a stocurilor de medicamente existente şi verificarea modului de practicare a evidenţei de gestiune cantitativ valorică la nivelul farmaciilor verificate.

Aceasta a precizat că, în privinţa farmaciilor cu circuit deschis, totul a ieşit bine, cu excepţia lipsei câtorva medicamente din gestiunea unor farmacii, fiind motivată de farmacişti prin faptul că la data comenzilor înaintate furnizorilor, medicamentele lipseau şi din stocul acestora sau prin faptul că s-au epuizat stocurile din farmacie şi comenzile de medicamente urmează să fie onorate.

Farmaciile în cauză au fost atenţionate cu privire la aprovizionarea, în termen de 5 zile de la data controlului, cu medicamentele constatate lipsă din stoc, această măsură fiind implementată prin depunerea la CAS Suceava a documentelor justificative de aprovizionare cu medicamentele constatate lipsă.

Michaela Pelepco a mai menţionat că la nivelul farmaciilor cu circuit deschis farmaciştii nu au întâmpinat refuzuri de livrare din partea furnizorilor de medicamente.

Dacă la farmacia cu circuit închis din cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi situaţia era bună, la cea a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava s-a constatat lipsa unor medicamente sau existenţa unui stoc minim insuficient pentru necesităţile spitalului, în special pentru medicamentele din grupa antibioticelor sau a medicaţiei de urgenţă.

Cât priveşte farmacia din cadrul Spitalului Municipal Fălticeni, s-a constatat existenţa unor stocuri relativ mici la medicamente de tipul analgezicelor, antibioticelor, antiinflamatoarelor, la comenzile efectuate în perioada ianuarie- februarie 2008 spitalul primind înştiinţare de neonorare a livrării acestora din partea furnizorului de medicamente.

Michaela Pelepco precizează că în luna ianuarie şi prima jumătate a lunii februarie, s-au înregistrat la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava şi Spitalului Municipal Fălticeni refuzuri de livrare de medicamente din partea furnizorilor cu care acestea au avut încheiate contracte, furnizorii de medicamente transmiţând înştiinţări (negaţii) de neonorare a comenzilor de medicamente formulate de farmaciile din spital, motivaţia fiind imposibilitatea menţinerii preţurilor stabilite prin contractele încheiate cu spitalele.

„Având în vedere imposibilitatea de a se asigura necesarul de medicamente, s-a procedat la iniţierea de către spitale a negocierilor cu furnizorii de medicamente şi organizarea de noi licitaţii pentru achiziţionarea de medicamente. În momentul de faţă, conducerea celor două spitale a anunţat că au fost încheiate negocierile cu furnizorii de medicamente şi s-au aprovizionat cu medicamentele necesare funcţionării spitalelor”, a ţinut să precizeze şeful CAS Suceava.

0 comentarii: