marți, 11 martie 2008

Comisar şef pârât penal

  • şeful Gărzii de Mediu are plângere penală la poliţie pentru abuz în serviciu * un comisar al instituţiei susţine că este persecutat * poreclit „dracul mic”, comisarul a deconspirat „afacerile” şefei de la Mediu, „pilele” de la nivel înalt şi a nominalizat firmele persecutate sau protejate de Garda de Mediu prin comisarul şef * comisarul şi juristul Gărzii de Mediu îşi dispută pilele din SRI * tot scandalul este condimentat politic



Joncţiunea politică şi pilele înalte

Comisarul principal Victor Jucan, de la Garda de Mediu Botoşani, a înaintat IPJ o plângere penală împotriva comisarului şef al Gărzii, Rodica Zelincă. Jucan se consideră persecutat pe nedrept de către Zelincă, pe care o acuză de abuz în serviciu şi protejarea sau persecutarea anumitor firme din Botoşani. „Nu ştiam dacă este de competenţa lor sau a Parchetului şi am lăsat plângerea la poliţie. Abuziv a fost dat afară şi comisarul pe locul căruia am intrat eu. Se numeşte Andrei Atomei şi acum lucrează la Euro GSM. I-a dat calificativ necorespunzător şi l-a dat afară. În locul lui am ajuns eu şi, acum, tot abuziv, vrea să mă elimine şi pe mine. Am avut o singură abatere, ca să fiu sincer, când am folosit în interes personal maşina instituţiei, de la regională, de la Suceava. Atunci şef la regională era cineva de la PD. Şi cei de la PSD m-au acuzat că eu am fost la miting la Băsescu la Iaşi, cu maşina instituţiei. De fapt a fost acuzat şi fostul comisar şef de la regională, pe domnul Adrian Căşuneanu că el m-ar fi trimis pe mine să fac politică cu maşina instituţiei. A fost trimisă Comisia de disciplină. M-au sancţionat cu 10% la salariu pentru că am folosit maşina în interes personal. Dar eu le-am demonstrat atunci că am fost la Iaşi la un spital. Zelincă a fost la PD. Între timp a venit PNL-ul şi a trecut de partea lor. Şi acum vrea să îi pună la respect pe toţi cei care ar avea vreo tangenţă cu alte partide. Ea este omul lui Ţâbuleac, el a pus-o în serviciul acesta. Şi, după plecarea lui Ţâbuleac din partid, Zelincă le-a jurat iubire veşnică liberalilor pentru a rămâne pe funcţie. Este adevărat că am avut permisul ridicat, dar nu sunt cercetat penal. Am cazierul curat”, a explicat Vicor Jucan, comisar principal în Garda de Mediu Botoşani. Jucan susţine că şefa Gărzii de Mediu conduce instituţia prin dezbinare. În plângerea sa înaintată IPJ, Jucan o acuză pe Rodica Zelincă de abuz în serviciu şi o serie de abateri disciplinare. Comisarul crede că referatele şi sancţiunile aplicate de Garda Naţională de Mediu, prin semnătura comisarului general, s-au făcut la cererea şefei de la Botoşani. Tot Victor spune că activitatea sa a fost evaluată de cei din Comisia de disciplină fără ca cineva să discute şi cu el. Pentru că aşa ar fi fost scenariul conceput de Zelincă. Şi aşa s-a ajuns şi ca, la mai puţin de o lună de la numirea sa ca şi comisar principal, o altă decizie, cu aceeaşi semnătură, să anuleze decizia de numire în funcţie a comisarului principal Victor Jucan. Acesta susţine că Zelincă îşi permite orice şi reuşeşte pentru că este susţinută de Codrin Lungu, consilier personal al Comisarului General. De asemenea, Jucan susţine că Rodica Zelincă are „pile şi la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) prin Eugen Coifan, vicepreşedinte al ANFP”. Pentru a contracara acţiunile şefei sale, Jucan şi-a luat concediu medical pe care îl va prelungi „dacă va fi nevoie”. El mai spune că înregistrarea cererii de concediu i-a fost refuzată de către angajaţii Gărzii de Mediu Botoşani „pentru că aşa au primit ordin de la Zelincă”. În consecinţă, Jucan a apelat la o mică „scamatorie”. Prima dată a trimis cererea de concediu prin poştă. A fost refuzată primirea sa. Aşa că, a doua oară, a trimis cererea poştal, dar la expeditor, pe plic, a trecut un alt nume. Cererea a fost primită de data aceasta, dar, la scurt timp, a primit-o înapoi, fără nicio semnătură, restituindu-i-se şi plicul desfăcut. Cel care a primit scrisoarea cu „expeditor conspirativ” a fost juristul Sorin Amăriuţei. Până la urmă, cererea a ajuns la Gardă printrun executor judecătoresc. „Şi asta pentru că Zelincă le-a spus celorlalţi că eu am fost dat afară. Juristul este din Truşeşti, are un vecin prin SRI şi aşa se leagă toate. Ei se leagă de suspendarea permisului meu de conducere. Dar şi juristul, atunci, ar trebui concediat. Şi el a rămas fără permis după ce a făcut un accident şi era şi sub influenţa băuturilor alcoolice”, a pledat comisarul Jucan. Acesta a mai susţinut că, în urmă cu ceva timp, când Costică Macaleţi ar fi fost oarece şef pe la Mediu, s-ar fi încercat înlocuirea Rodicăi Zelincă. Nu s-a mai întâmplat aşa pentru că, spune Jucan, Macaleţi ar fi primit un telefon de la Bucureşti, de la un „mare procuror care i-a spus că dacă Zelincă zboară , Macaleţi o să aibă probleme. De altfel, Zelincă are o rudă la Parchetul General. Problema este că Macaleţi nu vrea să spună acum cine l-a ameninţat atunci. Zelincă se poartă de parcă Garda ar fi SRL-ul ei, iar judeţul unde îşi desfăşoară activitatea - moşia ei.

„Dracul” exorcizat la Mediu

Pentru a vedea cât de poluat este adevărul, ne-am adresat comisarului şef al Gărzii de Mediu Botoşani, de faţă fiind şi juristul Amăriuţei. Din start, Zelincă a ghicit că acuzaţiile vin „de la dracul acela mic,nu? De la Jucan.”. Zelincă susţine că Victor Jucan are încheiate raporturile de muncă la Garda de Mediu. „El a trimis certificatul medical, făcut la Suceava, pe numele unui tip Cârpă, cu diagnosticul de cistită. Cistită fac numai femeile. Pe româneşte. Eu sunt medic veterinar de profesie şi ştiu şi partea medicală. Despre problema cu Jucan a aflat şi Bucureştiul”, a declarat Rodica Zelincă. Aceasta susţine că dosarul comisarului cuprinde peste 100 de pagini. De la „furtul maşinii în interes personal” până la „alte abateri”. Juristul Amăriuţei a susţinut că Jucan ar trebui să aducă „probe nu vorbe” şi că şi el ştie că Jucan ar avea „oarece prieteni pe la SRI”. „Într-un an de când e aici, are şi dosar penal. E drept că este extraprofesional, dar tot penal este. Şi este încă în urmărire penală. El este din Suceava, dar a ajuns aici altfel. Să spun? Este cumătru cu Căşuneanu din Suceava, cel care a fost şef la Gardă, acela care are vile. Comisarul dinaintea lui a fost concediat pentru că a fărmat maşina Gărzii şi a creat un prejudiciu. Cu Codrin Lungu nu am nici în clin nici în mânecă. Cu niciunul. Eu nu am nicio culoare politică şi nu se poate să vină un drac de acesta să mă joace pe mine. Stai liniştit, eu vreau să promovez mai departe, nu o să rămân la nivel de Botoşani. El, cu cumătru de la Suceava, vrea să mă dea afară de aici, asta vrea. Dacă la Suceava Căşuneanu nu mai are post, s-au gândit că e mai bine să nu rămână nimeni din vechile structuri. ”, a completat Zelincă.
Firme protejate sau persecutate

Potrivit afirmaţiilor comisarului marginalizat Jucan, Rodica Zelincă şi-a făcut un obicei din a proteja sau persecuta anumite firme din judeţ. Printre firmele protejate, Jucan a menţionat Spicul 2 Dorohoi, Bereşteanu, unele abatoare şi fabrici de caşcaval cunoscute în municipiu, Prodalcom Vorona, General Suhardo din Suharău, Danilux. La capitoul firme persecutate, verificate des şi sancţionate de câte ori se poate şi de câte ori nu se poate, au fost nominalizate Trans Ghe darabani, Remat Botoşani, UPSS, MBB, sau primarul Aroşoaie de la Darabani.
Milă cu aripioare la Cucorăni

Deşi comisarul Jucan susţine ferm că Rodica Zelincă are societăţi comerciale pe care le protejează şi firme pe care le persecută, în tot judeţul, comisarul şef Zelincă a infirmat acuzaţiile. „Nu este adevărat. Eu puteam să stau în birou foarte frumos, să le dau ordine de deplasare şi să se ducă la treabă. Eu nu merg în teren singură. Merg cu ei. Lor nu le convine. Ar vrea să nu merg cu ei ca să-şi facă băieţii viaţa. Eu trebuie să-i controlez pe ei. În fiecare an eu le schimb obiectivele de verificat, ca să nu se prindă, să nu aibă timp să facă prostii. Nici ei între ei nu ştiu ce-i aşteaptă anul viitor”, a subliniat Zelincă. Printre firmele despre care Jucan spunea că sunt protejate de Zelincă a fost menţionat şi Popasul Cucorăni. Legat de acest aspect, interesantă este o declaraţie a Rodicăi Zelincă, aparent, sau nu, fără nicio legătură: „Au venit şi cei de la Realitatea TV. Când au înţeles că acuzaţiile provin de la cel care a furat maşina, le părea rău că au pierdut timpul. Le-am spus că dacă tot au venit, îi trimit la un pui la Cucorăni, că mi-era jenă de fugăreala lor”.