miercuri, 12 martie 2008

Daniel Gogan, locul 3 la Cupa României

Box



Oraşul Ploieşti a găzduit săptămâna trecută Cupa României la box pentru juniori. Dintre suceveni, cea mai bună performanţă a obţinut-o Daniel Gogan, sportivul legitimat la CSM – Florconstruct izbutind să urce pe treapta a treia a podiumului. „Chiar dacă practică boxul doar de 8 luni, Daniel a luptat curajos, arătând reale calităţi de luptător. A fost o experienţă utilă pentru sportivul nostru, care a fost oprit din drumul către finală de Marius Salan, campionul naţional în exerciţiu de la categoria 54 de kilograme”, a declarat antrenorul Doru Iftime. Următorul concurs cu participarea boxerilor suceveni va fi tocmai la Campionatele Naţionale de juniori şi tineret, care se vor desfăşura la Bucureşti, la începutul lunii aprilie.