miercuri, 12 martie 2008

Homneac i-a dedicat golul lui Ioan Radu

Fotbal Club Cetatea



Imediat după ce a marcat golul de 2-0, atacantul Cetăţii, Tudor Homneac s-a îndreptat spre banca de rezerve a celor de la Aerostar, unde a intrat într-un schimb de replici cu tehnicianul Ioan Radu. „Nu am uitat că, pe când era antrenor la Cetatea, Ioan Radu m-a dat de două ori afară. Ultima oară, a renunţat la mine tocmai în ultima zi de transferuri. Astfel m-am trezit fără echipă într-un moment în care nu se mai putea face nimic şi am fost nevoit să evoluez pentru o perioadă în campionatul judeţean. Pentru tot binele pe care mi l-a făcut, i-am dedicat lui Ioan Radu golul marcat ieri. Şi am vrut să i-o spun faţă în faţă”, a explicat Tudor Homneac episodul din minutul 81. Pe parcursul meciului de ieri Ioan Radu a intrat şi în colimatorul galeriei sucevene care i-au strigat printre altele „Radule, Răule, tu ne-ai dus în C!”.