vineri, 21 martie 2008

PNL se bate cu PSD pe fostele organizaţii PD

Transferuri



Secretarul general adjunct al PNL Suceava, Brînduşel Nichitean a anunţat, vineri, trecerea unui nou lot de foşti democraţi în rândul liberalilor. El a arătat că şi-au anunţat deja înscrierea în PNL aproximativ 60% din membrii fostei organizaţii PD din oraşul Liteni, în frunte cu un consilier local, Constantin Ciubotariu. De altfel, Nichitean a precizat că fostul democrat va fi şi viitorul candidat al PNL pentru primăria din Liteni. „Democraţii din Liteni susţin că sunt extrem de nemulţumiţi de înfiinţarea PDL, formaţiune politică care nu îi mai reprezintă”, a subliniat secretarul PNL Suceava. Brînduşel Nichitean a mai spus că şi în oraşul Dolhasca, o parte din membrii fostei organizaţii locale a PD s-au decis să se înscrie în PNL. El a explicat că PNL a atras de partea sa circa 20% numărul democraţilor din Dolhasca, diferenţa trecând la PSD. „Cei de la PSD au fost mai iuţi la Dolhasca şi au luat cam 89% din numărul democraţilor. Oricum, pot să spun că din fosta echipă a PD, alături de PNL au trecut toţi cei pe care eu îi cunoşteam acolo, oameni cu care am lucrat foarte bine în campaniile trecute”, a arătat Brînduşel Nichitean. Pe lângă toţi aceştia, el a spus că în PNL şi-a anunţat înscrierea şi unul dintre vicepreşedinţii organizaţiei PDL din municipiul Fălticeni, Aldea Gheorghe, fost membru al PD. După spusele lui Nichitean, acesta şi-ar fi prezentat demisia din PDL deoarece „nu a mai suportat certurile şi presiunile” exercitate de liderul democrat liberalilor din Fălticeni, Romică Andreica.