duminică, 6 aprilie 2008

PNL acuză greutatea cu care Primăria Suceava acordă avize pentru campanie


Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, viceprimarul Angela Zarojanu, a acuzat modul discreţionar în care unii angajaţi ai primăriei acordă partidelor politice avizele necesare în campania electorală pentru amplasarea de bannere publicitare. Zarojanu a precizat că în comparaţie cu alte formaţiuni politice, PD-L este singurul partid pentru care aprobarea avizelor şi a certificatelor de urbanism s-a făcut în regim de urgenţă. Spre comparaţie, liderul liberalilor suceveni a arătat că în momentul în care PNL a solicitat eliberarea certificatelor de urbanism pentru amplasarea afişelor electorale, reprezentanţii acestui partid au început să fie întrebaţi de angajaţii primăriei au început să fie interesaţi până şi de mesajele care vor fi trecute pe respectivele materiale de campanie. „Pentru pregătirea campaniei electorale trebuie foarte multe documente, care sunt elaborate de primăria Suceava, pentru închirieri de panouri, spaţii publicitare etc. Şi am văzut că în primărie există o tendinţă de a trata preferenţial unele cereri din partea anumitor partide”, a explicat Angela Zarojanu. E a precizat că în calitatea sa de viceprimar a solicitat angajaţilor din compartimentele care eliberează aceste avize să renunţe la aceste atitudini, şi să acorde aceeaşi atenţie tuturor formaţiunilor politice. „Este anormal să apară astfel de situaţii. Şi în calitate de reprezentant al administraţiei locale, misiunea mea este de a veghea ca lucrurile să fie în regulă şi să nu existe reproşuri în ceea ce priveşte avizele de la Primărie”, a încheiat Zarojanu.