luni, 23 iunie 2008

Iulia Vântur - o noapte cu Demi Moore

Actorii Demi Moore, Josh Hartnett şi Woody Harrelson au avut parte de multă distracţie, sâmbătă noaptea, în Club Terminus din Bucureşti, la o petrecere privată organizată pentru echipa care filmează la Studiourile MediaPro din Buftea producţia americană „Bunraku”, informează cotidianul Atac. La eveniment au participat şi Iulia Vântur, Gianina Corondan şi cântăreaţa Maria Radu care au dansat până dimineaţă alături de celebrii actori. Evenimentul a umplut clubul bucureştean, spre dimineaţă, mulţi dintre invitaţi alegând să stea afară. La fiecare dintre intrările încăperilor din club erau arborate bannere cu inscripţii în limba engleză care făceau aluzii la film: „Un film mare cu buget mic”, „Eşti concediat!” sau „Bunraku, Motor!”. La petrecere, care a început în jurul orei 1.00, au mai venit, alături de Demi Moore, Josh Hartnett şi Woody Harrelson, actorul israelian Shahar Sorek, Aaron Toney, actriţa japoneză Emily Kaiho şi actorul spaniol Jordi Molla. O mare parte a echipei a venit direct de la filmările care au avut loc la Studiourile MediaPro de la Buftea.



O femeie interpretată de un bărbat

Invitaţii au avut parte şi de surprize din partea organizatorilor. Astfel, la jumătatea petrecerii, pe ecranele din încăperile clubului a fost proiectat un film de cinci minute, o parodie a filmului „Bunraku”, dar şi a momentelor de la filmări. În film, regizorul Guy Moshe îi spune lui Josh Hartnett, care leneveşte, înconjurat de femei care îi fac vânt cu evantaie: „Josh, ştii că te iubesc, dar trebuie să munceşti non-stop pentru filmul acesta”, însă Hartnett continuă să lenevească, în timp ce Harrelson şi dublura lui Demi Moore îl aşteaptă la filmări în spatele unei cortine. De asemenea, una dintre eroinele din „Bunraku”, interpretată în filmul-parodie de un bărbat, ajunge la concluzia că mama ei este din România, din Dorohoi mai exact, spre deliciu echipei româneşti care, pe tot parcursul proiecţiei, a scandat numele filmului.
„Bunraku” prezintă aventura unui ţigan nomad (Josh Hartnett) care, plecat să se răzbune, se trezeşte în mijlocul unei confruntări de proporţii mai mari decât anticipase. Distribuţia este completată de Demi Moore, în rolul sclavei unei căpetenii de războinici care o forţează să-l ia în căsătorie, şi de Woody Harrelson, în rolul unui barman. Acţiunea filmului a cărui lansare este prevăzută pentru 2009, este plasată într-un univers inedit, asemenator celui din Sin City, care îmbină elemente din teatrul de păpuşi, benzi desenate şi jocuri video. Tradiţie teatrală originară din Osaka (vestul Japoniei), bunraku este interpretat de un singur recitator care interpretează toate rolurile, şi trei păpuşari, pentru fiecare marionetă. Păpuşile sunt adevărate opere de artă. Bunraku a fost înscris în patrimoniul cultural al umanităţii de către UNESCO în 2003.