marți, 17 iunie 2008

Social democraţii vor să-l ţină la respect pe şeful IJP

Social democraţii suceveni vor să-l ţină la respect pe şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Nicuşor Todiruţ. Preşedintele organizaţiei municipale Suceava a PSD, Virginel Iordache, a anunţat că îl va interpela pe Todiruţ în fiecare săptămână pentru a-l întreba de stadiul soluţionării reclamaţiilor făcute de PSD în campania de la alegerile locale cu privire la încălcarea legii electorale de către PD-L. El a amintit de sesizarea legată de mita electorală dată de PD-L la sfinţirea bisericii din Moara Carp sau de sesizările privind agresiunile asupra materialelor electorale ale PSD. Iordache şi-a exprimat indignarea indignarea pentru faptul că nici până la această dată Poliţia nu a răspuns reclamaţiilor depuse de PSD. „Domnul Todiruţ are obligaţia de a răspunde şi de a informa PSD despre modul cum decurg cercetările. Nu este normal ca într-un stat de drept organele abilitate care trebuie să rezolve problemele cetăţenilor, problemele democraţiei să nu răspundă la asemenea sesizări şi să folosească permanent sintagma „suntem în curs de cercetare”. Organele abilitate nu trebuie să mimeze activitatea. Săptămânal vom cere informaţii cu privire la stadiul soluţionării cererilor noastre astfel încât PSD-ului să nu i se mai pună etichete ce nu corespund realităţii iar alte partide să fie declarate partide imaculate”, a declarat Iordache.