vineri, 22 august 2008

Flutur a pus ochii pe banii "stranierilor"

Conducerea Consiliului Judeţean, împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Agenţiei de Dezvoltare Nord-Est, s-au întâlnit cu sucevenii plecaţi la muncă în străinătate pentru a le prezenta oportunităţile de afaceri din judeţ. Întâlnirea a avut loc la iniţiativa şefului administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, la dezbateri fiind prezenţi şi reprezentanţi ai primăriilor din întreg judeţul, precum şi oameni de afaceri suceveni. Într-o sală arhiplină, Gheorghe Flutur a subliniat faptul că întoarcerea sucevenilor acasă reprezintă o oportunitate atât pentru ei, cât şi pentru mediul de afaceri sucevean. El a precizat că în următorii ani, România va primi sume importante de bani din partea Uniunii Europene, care vor putea fi folosite pentru dezvoltarea de afaceri. „Este vorba de miliarde de euro care vor fi disponibile pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Potenţialul este foarte mare, iar oportunităţile sunt numeroase în această perioadă”, a subliniat Gheorghe Flutur. El a precizat că în perioada cât a fost ministru al agriculturii, a sprijinit personal investitorii care au provenit din rândul celor care au plecat la muncă în străinătate, iar acest lucru se poate întâmpla şi la nivelul judeţului Suceava.







Specialişti în realizarea de proiecte europene





Flutur a explicat că în cadrul instituţiei pe care o conduce a fost înfiinţată Direcţia de dezvoltare rurală, care are birouri în şase oraşe ale judeţului, angajaţii acestor structuri oferind consultanţă pentru realizarea de proiecte cu finanţare europeană. „Sucevenii care sunt plecaţi în străinătate pot fi investitori, în special în domeniul agriculturii, pentru că judeţul are nevoie de ferme de creştere a animalelor şi de unităţi de procesare. Iar dacă noi nu ne vom grăbi, mai mult ca sigur că vor veni investitori străini”, a mai declarat Gheorghe Flutur. Şeful administraţiei judeţene le-a prezentat celor veniţi acţiunile Consiliului Judeţean pentru perioada următoare, printre dezvoltarea infrastructurii, extinderea obţinerii de produse ecologice, promovarea şi dezvoltarea turismului şi a activităţii de protecţie socială şi sanitară. „Cei care lucrează în străinătate trebuie să se gândească ce vor face în anii viitori. Fie vor continua să trimită bani acasă, la cei din Suceava, sau să investească într-o afacere, cu atât mai mult, cu cât pot să obţină şi finanţări europene”, a mai precizat Flutur. Tot în cadrul întâlnirii de ieri au fost prezentate programele de finanţare europeană, printre care Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală sau Programul Operaţional Regional.