vineri, 29 august 2008

Sute de şcoli fără autorizaţii sanitare

Mai mult de jumătate dintre şcolile şi grădiniţele din judeţul Suceava nu deţin autorizaţie de funcţionare sanitară. Anunţul a fost făcut de şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Petru Carcalete, care a arătat că aproximativ 600 dintre cele peste 950 de unităţi de învăţământ din judeţ nu au astfel de autorizaţii. El a explicat că cea mai mare parte a şcolilor neautorizate sanitar nu au putut să obţină aceste documente pe motiv că localităţile în care se află nu deţin reţele de canalizare şi de apă potabilă. „Obţinerea autorizaţiilor nu depinde de directorii şcolilor aflate în această situaţie. Conform legii şcolile nu pot să aibă aceste autorizaţii dacă nu beneficiază de aceste utilităţi”, a precizat şeful învăţământului sucevean.

Pe de altă parte, Petru Carcalete a precizat că există riscul ca în şase şcoli şi grădiniţe din patru localităţi calamitate să nu înceapă anul şcolar la data de 15 septembrie. El a precizat că lipsa fondurilor pentru reabilitarea acestor unităţi face imposibilă activitatea didactică, singura şansă fiind ca autorităţile locale să găsească alte clădiri în care să fie amenajate spaţii de învăţământ. Şeful IŞJ Suceava a precizat că în această situaţie se află o grădiniţă din Ulma, o şcoală din Brodina, o grădiniţă din Straja şi trei grădiniţe din Vicovu de Jos. El a precizat că una dintre clădirile celor trei grădiniţe din Vicovu de Jos nu a fost afectată de inundaţii, însă a fost revendicată de foştii proprietari, motiv pentru care clădirea nu mai poate fi folosită pentru activităţi didactice.