duminică, 28 decembrie 2008

Nou eşec la desemnarea operatorului de gaz în judeţ


Operatorii de gaz metan nu sunt interesaţi să gestioneze reţele de gaz din judeţul Suceava. Aceasta este concluzia de suprafaţă care poate fi trasă după licitaţia organizată ieri de Ministerul Economiei şi Finanţelor la care nu s-a prezentat nici o firmă de profil. Ministerul a scos la licitaţie două pachete totalizând 18 localităţi în care aducţiunea de gaz metan s-a realizat prin proiectul „utilităţi şi mediu la standarde europene”. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Daniel Cadariu (foto), crede că eşecul s-a datorat faptului că funcţionarii Ministerului Economiei nu s-au preocupat îndeajuns să mediatizeze organizarea licitaţiei. „Din păcate la fel ca licitaţia din 3 iulie nici un operator nu a fost interesat să achiziţioneze caietul de sarcini şi să participe la licitaţie ceea ce ridică un mare semn de întrebare vizavi de modul în care fosta guvernare a înţeles să rezolve problemele cetăţenilor. Presupun că acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că funcţionarii de la Ministerul Economiei şi Finanţelor nu s-au preocupat suficient vizavi de mediatizarea acestui eveniment. Este singura explicaţie la ceea ce s-a întâmplat astăzi (nr-ieri)”, a declarat Cadariu. El a ţinut să sublinieze că locuitorii municipiului Cîmpulung Moldovenesc vor beneficia de agent termic în această iarnă produs de noua centrală construită prin proiectul „utilităţi şi mediu” arătând că instituţia pe care o reprezintă a întocmit un proiect de hotărâre de guvern privind alocarea sumei de un milion de lei noi în vederea achiziţionării de combustibil lichid uşor pentru funcţionarea centralei.