duminică, 28 decembrie 2008

"Parlamentul" judeţean se reîmprospătează

Deliberativul judeţean sucevean are trei consilieri noi. Este vorba despre doi membri ai PD-L, Elena Cardaş şi Radu Constantin Pricope şi de social democratul Ovidiu Milici. Locurile ocupate de aceştia în Consiliul Judeţean Suceava au fost eliberate de actualii parlamentari de Suceava, Ioan Bălan şi Dan Gabriel Gospodaru, din partea PD-L, şi Gavril Mîrza – PSD. Noii consilieri judeţeni au depus jurământul în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Judeţean, care a avut loc în cursul zilei de ieri. Potrivit unei hotărâri a CJ Suceava, Elena Cardaş va face parte din comisia pentru învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială şi protecţia copilului. Ceilalţi doi consilieri, Radu Pricope şi Ovidiu Milici vor fi membri în comisia de studii, programe, prognoze, buget – finanţe. De remarcat că noul consilier judeţean PD-L, Radu Pricope este cel mai tânăr membru al deliberativului judeţean, ocupând această funcţie la vârsta de 27 de ani.