joi, 26 iunie 2008

99% dintre absolvenţii de liceu au trecut de proba la limba română

114 absolvenţi de liceu din judeţul Suceava nu au participat la prima probă a bacalaureatului, examenul oral la limba română. Potrivit informaţiilor oferite de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, această probă a fost promovată de 6.625 absolvenţi, aproape jumătate dintre aceştia reuşind să obţină note de nouă şi de zece. Astfel, nu mai puţin de 2.149 de absolvenţi au obţinut nota zece, iar alţi 1.593 au primit note de la 9 la 9,99.

În urma susţinerii primei probe a examenului de bacalaureat, IŞJ Suceava a anunţat că aceasta a fost promovată de 99% dintre cei care trebuiau să o susţină. Pe lângă cei 114 de absolvenţi care nu s-au prezentat la examen, alţi cinci nu au reuşit să obţină nota minimă cinci. Toţi aceştia au posibilitatea să susţină examenul de bacalaureat într-o sesiune viitoare.

Prezenţă suceveană la europenele de lupte

La finele acestei săptămâni, în Lituania, se vor desfăşura Campionatele Naţionale de lupte greco-romane pentru junior II. România va fi reprezentată la această competiţie de doar cinci sportivi, din cauza lipsei de fonduri, doi dintre aceşti sportive fiind suceveni. Bogdan Ciolcan este component al clubului CSS – CSM Rădăuţi la categoria 54 de kilograme, în timp ce Ioan Burlică, de la CSM – LPS Suceava va concura la categoria 85 de kilograme.

Flutur reamenajează biroul din care a condus Mîrza

Noii membri ai Executivului judeţean şi-au stabilit birourile în care îşi vor desfăşura activitatea în acest mandat. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, va lucra în biroul deţinut de predecesorul său, Gavril Mîrza, dar în care va efectua o serie de modificări. „Am trecut la o uşoară modificare a biroului”, a declarat ieri Flutur, care a subliniat că îşi doreşte mai multă lumină. Şeful administraţiei judeţene nu a putut spune dacă va schimba sau nu mobilierul de culoare neagră din biroul său însă a afirmat cu certitudine că va fi înlocuită mocheta. „Am scos mobilierul din birou pentru a face un alt aranjament. E un pic întunecos în birou iar eu îmi doresc mai multă lumină. Nu ştiu dacă schimbăm mobilierul dar mocheta e clar că o vom înlocui. Tote culorile îmi plac însă cel mai mult îmi place portocaliul. Asta nu înseamnă că mobila va fi de această culoare însă trebuie să fie mai multă lumină. Vreau un aranjament simplu şi funcţional”, a spus Flutur. El a ţinut să precizeze că biroul nu este aşa de important pentru că „biroul meu şi al colegilor mei va fi mai mult în teritoriu decât aici”. „Biroul la purtător va fi soluţia”, a încheiat Flutur. Vicepreşedintele Vasile Ilie va activa în încăperea în care a lucrat Stela Acatrinei iar Dan Cadariu în biroului fostului vice Eugen Uricec.

Vicepreşedinţii Consiliului Judeţean şi-au ales atribuţiile de serviciu

Cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean, democrat-liberalii Vasile Ilie şi Dan Cadariu s-au ales cu atribuţii de serviciu. De fapt şi le-au ales de comun acord după cum a declarat şeful lor atât pe linie profesională cât şi politică, Gheorghe Flutur. Astfel, Vasile Ilie va coordona Direcţia generală economică şi relaţii cu instituţiile publice, Direcţia de administrare, protocol şi turism, Regia Autonomă Aeroportul, precum şi o serie de instituţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean precum Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Ansamblul Ciprian Porumbescu, Biblioteca Judeţeană, Şcoala Populară de Artă şi Centrul judeţean de conservare a tradiţiilor populare. Colegul său Dan Cadariu se va ocupa de Direcţia judeţeană de drumuri şi poduri, de societatea comercială „Drumuri şi Poduri” SA, de firma Bucovina Eco Term Gaz care implementează proiectul „utilităţi şi mediu la standarde europene” şi de Direcţia de patrimoniu, arhitect şef, informare turistică. „Au avut o discuţie şi şi-au stabilit de comun acord atribuţiile. I-am lăsat să-şi facă opţiunile pentru că aşa mi s-a părut corect”, a subliniat preşedintele Consiliului Judeţean. Flutur a anunţat şi programul de audienţe al conducerii Consiliului Judeţean. Astfel, preşedintele va avea audienţe miercuri între orele 9- 12. Vicepreşedintele Vasile Ilie va ţine audienţe luni iar Dan Cadariu marţi. Orele sunt aceleaşi: 9-12. De menţionat că Vasile Ilie revine după mulţi ani pe un post de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. El a deţinut fotoliul de vice la judeţ în perioada 1992-1996.

Rezultate deosebite obţinute de suceveni la campionatul Naţional de tir sportiv

Campionatele Naţionale de tir sportiv pentru juniori ce au avut loc în Complexul “Iosif Sârbu” din Bucureşti au avut în prim plan sportivii suceveni. Competiţia a adunat la start cei mai buni trăgători de la cele 32 de cluburi din România.La categoria juniori I, echipa de la CSS Rădăuţi – CSM Suceava, formată din Camelia Andreescu, Ramona Maximiuc şi Alexandra Coman s-a clasat pe poziţia a III-a în proba de 60 de focuri culcat. Pe aceeaşi poziţie s-a situat formaţia compusă din Camelia Andreescu, Ramona Maximiuc şi Simona Toader, de la acelaşi club în proba denumită “3 poziţii”.Tot cu medalia de bronz au fost recompensate echipele masculine de la CSM Suceava, în probele de 60 de focuri şi în cea denumită “3 poziţii”. În ambele probe din gruparea câştigătoare au făcut parte sportivii Cezar Bahan, Ilie Călin şi Iulian Iacob. Comportarea sportivilor suceveni pregătiţi de antrenorul Ştefan Buiucliu a fost una dintre cele mai bune din ultimii ani, demonstrând talentul tinerilor de pe aceste meleaguri.

Pază cu jandarmi la alegerea viceprimarului din Slatina

Măsuri suplimentare de protecţie în Slatina la alegerea viceprimarului acestei comune. Cea de-a treia şedinţă de constituire a Consiliului Local Slatina s-a desfăşurat cu protecţie din partea forţelor de poliţie şi jandarmi, care au păzit clădirea primăriei până la finalizarea alegerii viceprimarului. Din informaţiile pe care le deţinem, măsurile de protecţie suplimentare s-au impus ca urmare a incidentelor semnalate la primele două şedinţe în care s-a încercat constituirea Consiliului Local.

Este vorba aici despre abuzurile verbale din partea primarului PD-L Ilie Gherman, la adresa unor consilieri locali, în special din partidele aflate în opoziţie, respectiv PNG, PNL şi PSD. De altfel, aceştia au reclamat comportamentul primarului şi la Prefectura Suceava, sesizând faptul că din cauza abuzurilor făcute de Ilie Gherman au fost nevoiţi să părăsească primele două şedinţe de constituire a Consiliului Local, dar şi ameninţările acestuia la adresa unuia dintre consilieri care a vrut să candideze pentru funcţia de viceprimar. Astfel se face că la constituirea deliberativului local, care a avut loc ieri, pe lângă forţele de ordine, au fost prezenţi şi doi reprezentanţi ai Prefecturii Suceava pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii a şedinţei.



"Aşa vreau eu"



Trebuie spus că la Slatina, Consiliul Local este format din 7 consilieri PDL, 5 de la PNG, 2 de la PNL şi unul de la PSD. Tensiunile în rândul membrilor deliberativului local au pornit de la intenţia celor opt consilieri PNG, PNL şi PSD de a susţine pentru funcţia de viceprimar reprezentantul PSD. În cele din urmă însă, surpriza s-a produs în cadrul şedinţei de ieri, unde consilierii PD-L l-au propus pentru funcţia de viceprimar pe unul dintre reprezentanţii PNL în deliberativ, Gheorghe Mogîrzan. Fără a beneficia de votul acestuia, consilierii rămaşi în opoziţie faţă de PD-L şi primarul Gherman l-au propus pentru funcţia de viceprimar pe reprezentantul PNG, Gavril Niculeasa. Demn de remarcat este faptul că dacă până la alegerea viceprimarului şedinţa s-a desfăşurat fără incidente deosebite, în afară de micile dispute între consilieri, în momentul votului „a intrat în scenă” şi primarul Ilie Gherman. Trecând peste faptul că votul pentru alegerea viceprimarului nu s-a desfăşurat într-o cabină special amenajată, ci în una din încăperile primăriei, la un moment dat, Ilie Gherman a încercat să le impună consilierilor PD-L să voteze în biroul său de primar, în prezenţa sa. Gherman a renunţat însă la această ideea în urma protestelor vehemente ale consilierilor din opoziţie, dar şi în urma atenţionărilor primite din partea reprezentanţilor Prefecturii, care au semnalat faptul că în acest fel nu se va mai asigura secretul votului. Deşi au existat aceste proteste, Ilie Gherman a strigat la toţi consilierii că „eu am pretenţia să-i însoţesc pe consilierii PD-L în momentul în care votează. Asta pentru că aşa vreau eu şi nu contează că votul este secret”. În cele din urmă, consilierii au votat, singuri, într-un birou din primărie, rezultatele alegerilor consfinţind victoria liberalului Gheorghe Mogîrzan, cu sprijinul celor şapte consilieri PD-L.

Fostul preşedinte al CJ Iaşi, consilierul personal al lui Flutur

Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a început să-şi contureze echipa cu care va lucra în acest mandat. Două nume au fost făcute deja publice în prima conferinţă de presă susţinută ieri de Gheorghe Flutur. Este vorba de Lucian Flaişer, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi în două mandate şi de Cristi Creţu, fostul său şef de cabinet. „Lucian Flaişer e deja angajatul nostru, consilierul meu personal având în vedere experienţa domniei sale ca fost preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi. Are o mare experienţă în absorbţia fondurilor europene şi sunt foarte bucuros că a acceptat să lucreze în echipa mea. Cristi Creţu este de asemenea consilierul meu”, a spus Flutur. El a adăugat că şi-a adus cu el la Consiliul Judeţean şoferul şi o nouă secretară în persoana Petronelei Mitache, inginer silvic. În perioada următoare, a subliniat şeful administraţiei judeţene, va desemna un purtător de cuvânt pentru a asigura transparenţa actului de conducere la nivelul instituţiei şi a transmite mesajele către suceveni.



„Orgoliile şi patimile nu-şi au locul”


Gheorghe Flutur a menţionat că vor mai fi şi alte modificări la nivelul aparatului propriu al Consiliului Judeţean. „Vreau să fac o analiză foarte strictă a organigramei să vedem unde putem veni cu oameni noi cu experienţă. Analizăm şi statul de funcţiuni şi responsabilităţile pe oameni”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean. El a subliniat că nu a venit cu prejudecăţi şi că va privi lucrurile cu cumpătare şi fără patimă. „Nu am venit cu prejudecăţi. Sunt şi scări de urcat şi scări de coborât. Eu trebuie să privesc cumpătat toate lucrurile iar orgoliile, patimile nu-şi au locul. Trebuie să le cântăresc foarte bine să văd ce e mai bine pentru ca instituţia să funcţioneze eficient. Nu sunt un om pătimaş”, a mai spus Flutur.

PNL Suceava va fi condus de Fenechiu sau Stavarache

Conducerea centrală a liberalilor a decis în şedinţa Biroului Politic Central ca viitorul preşedinte interimar al organizaţiei judeţene PNL Suceava să fie ales dintre deputatul Relu Fenechiu şi primarul Bacăului, Romeo Stavarache. Hotărârea BPC a PNL vine după ce în cursul săptămânii trecute conducerea interimară a PNL Suceava, asigurată de senatorul Tiberiu Prodan, şi-a încheiat mandatul. Surse din PNL afirmă că o decizie finală cu privire la viitorul preşedinte interimar al liberalilor suceveni urmează a se lua în cursul săptămânii viitoare, având în vedere că la şedinţa de ieri a BPC nu a fost prezent Relu Fenechiu, care se află în străinătate. Contactat telefonic, fostul preşedinte al PNL Suceava, Tiberiu Prodan, a precizat că o astfel de decizie este benefică şi corectă pentru organizaţia judeţeană, viitorul preşedinte interimar având ca sarcină coordonarea filialei sucevene până după alegerile parlamentare.

„Este o decizie corectă pentru organizaţiile care au avut rezultate mai mici în alegerile locale. Decizia conducerii centrale a avut în vedere ca organizaţia din Suceava să fie condusă de unul dintre vicepreşedinţii zonali, care va avea ca sarcină selecţia celor care vor candida în colegiile uninominale pentru Senat şi Camera Deputaţilor”, a declarat Tiberiu Prodan.
Deputatul Relu Fenechiu este în momentul de faţă preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNL din Iaşi, având şi funcţia de membru în Biroul Politic Central al PNL. Până la obţinerea funcţiei de deputat, Fenechiu a fost directorul general al grupului de firme FENE SA din Iaşi. Cel de-al doilea liberal care ar putea să ajungă preşedinte interimar al PNL Suceava, Romeo Stavarache, este primarul Bacăului din anul 2004, şi preşedintele Organizaţiei Judeţene PNL Bacău.

Flutur dă piept cu directorii din Consiliul Judeţean

Noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, şi-a început mandatul cu o întâlnire cu toţi directorii din aparatul propriu şi din instituţiile subordonate, în urma căreia şi-a stabilit priorităţile pentru perioada imediat următoare. Flutur a declarat ieri în prima sa conferinţă de presă în calitate de şef al administraţiei judeţene că în discuţiile cu cei 19 directori a făcut un inventar al urgenţelor în capul listei fiind trecut Aeroportul de la Salcea. El a spus că aeroportul are nevoie urgentă de fonduri pentru extinderea pistei arătând că în cazul în care nu va fi găsită sursa de finanţare acesta riscă să devină impracticabil. „E o prioritate de grad zero să vedem ce facem cu această poartă de intrare aeriană în zona noastră. Sunt îngrijorat să constat că şi balizajul şi toate problemele legate de partea tehnică nu sunt corespunzătoare pentru standardele cerute în momentul de faţă”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean.



Flutur: „Prima zi de lucru nu m-a plictisit deloc”



O altă urgenţă pe care şi-a notat-o noul şef al administraţiei judeţene este cea legată de construirea a două gropi ecologice la nivelul judeţului obligatorii conform negocierilor cu Uniunea Europeană. Flutur a spus că autorităţile sucevene trebuie să hotărască rapid dacă vor merge pe proiectul Ministerului Dezvoltării care aplică o tehnologie învechită sau vor căuta alte soluţii. Pentru a găsi răspunsul la această problemă Gheorghe Flutur va avea o discuţie cu toţi primarii din judeţ. „O altă chestiune este cea legată de drepturile salariale ale celor din asistenţă şi protecţie socială. Aici trebuie să facem demersuri pentru a obţine la rectificare 500 de miliarde de lei vechi. Apoi la societatea comercială Drumuri şi Poduri trebuie să facem o analiză atentă pentru că doar 60% e acoperită cu contracte şi lucrări şi să vedem ce facem în continuare pentru că trebuie să avem acoperire de 100%”, a declarat Flutur. Preşedintele Consiliului Judeţean a mai amintit de problema spaţiului pentru Ansamblul Ciprian Porumbescu, care riscă să fie scos în stradă şi de firma Bucovina Eco Term Gaz care implementează proiectul „utilităţi şi mediu la standarde europene”. Flutur a spus că în cazul acestei societăţi se analizează oportunitatea participării la licitaţia pentru desemnare operatorului de gaz la nivel de judeţ, licitaţie care va avea loc pe 3 iulie la Ministerul Economiei. „Prima zi de lucru nu m-a plictisit deloc”, a conchis Flutur.



Ilie: „Întâlnirea cu directorii a fost una prietenoasă”



La rândul său vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Ilie, a ţinut să precizeze că întâlnirea cu directorii a fost una „fructuoasă, deschisă, chiar prietenoasă”. „Dorim ca noi să avem o colaborare foarte transparentă, deschisă dar şi eficientă cu toţi directorii cu care ne-am întâlnit şi prin intermediul lor cu aparatele pe care le conduc. Vrem ca într-o perioadă scurtă să reuşim să mişcăm lucrurile din loc pentru că aşa cum arăta domnul Flutur unele lucruri sunt gata să explodeze. Ne concentrăm ca să preluăm din mers aceste probleme şi să le rezolvăm cât mai repede”, a spus vicepreşedintele Consiliului Judeţean.

Târgul Meşterilor Populari la Cetate

Începând de vineri, 27 iunie a.c., în incinta Muzeului Satului Bucovinean de lângă Cetatea de Scaun a Sucevei se va deschide ediţia de anul acesta a „Târgului Meşterilor Populari”. În cadrul acestui târg vor expune peste 70 de meşteri populari din toate zonele etnografice ale ţării, practicanţi ai unor meşteşuguri precum olărit, prelucrarea lemnului, ţesut, împletit, încondeiatul ouălor. Târgul Meşterilor Populari se va desfăşura în perioada 27-29 iunie a.c., fiind organizat de Complexul Muzeal Bucovina şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi promovarea Culturii Tradiţionale. În cele trei zile de târg, programul de vizitare va fi între orele 9:00 şi 20:00. Pe parcursul târgului, în incinta Muzeului Satului Bucovinean vor fi organizate spectacole folclorice susţinute de artişti suceveni.