joi, 6 decembrie 2007

Studenţii din ultimul an la Inginerie Mecanică sunt căutaţi de marile firme din judeţ


Invatamant



Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava înregistrează o revigorare în ultimii 2-3 ani. Potrivit decanului Facultăţii de Inginerie Mecanică, prof. univ. dr. ing. Ioan Mihai, în fiecare an absolvă cursurile aproximativ 100 de studenţi, iar firmele mari din judeţ sunt din ce în ce mai interesate de serviciile acestora, contactându-i pentru angajare chiar din ultimul an de studiu, societăţile fiind dispuse să plătească salarii consistente, cuprinse între 16 şi 20 milioane de lei vechi pentru ingineri formaţi de facultatea suceveană.

Decanul Facultăţii de Inginerie Mecanică a mai adăugat că de un mare succes se bucură şi cursurile de master astfel, la cele 6 specializări sunt înscrişi în acest an universitar 210 studenţi, cei mai mulţi la „managementul integrat al calităţii, al mediului, al sănătăţii şi securităţii în muncă”.

Teza cu subiect unic la disciplina matematică s-a derulat fără incidente


Invatamant



Susţinerea tezei cu subiect unic la disciplina matematică, ce a avut loc miercuri între orele 12,00 - 14,00 s-a desfăşurat fără incidente neplăcute. Potrivit adjunctului IŞJ Suceava, Vasile Monacu din raportările din teritoriu, examenul s-a desfăşurat în condiţii normale, subiectele au fost dezarhivate la timp şi multiplicate pentru toţi elevii de clasa a VII-a şi a VIII- a prezenţi. La testarea de miercuri au participat 8207 elevi de clasa a VII-a din totalul de 8414 elevi înscrişi, iar la clasa a VIII-a tezele au fost susţinute de 8219 elevi din totalul de 8414 înscrişi.

Tezele au fost predate comisiilor din cele 21 de centre de evaluare de către comisiile din cele 179 centrele de testare.

Vasile Monacu mai spune că nu au fost semnalate incidente în teritoriu, nici în timpul redactării tezelor de către elevi, nici în timpul transportului acestora şi mai adaugă faptul că în termen de 3 zile, tezele vor fi corectate de către profesorii evaluatori şi rezultatele vor fi comunicate elevilor.

Alexandru Lăzăreanu reconfirmat pe postul de director executiv adjunct medical al ASP


Sanatate



Lazareanu AlexandruAlexandru Lăzăreanu a fost reconfirmat pe postul de director executiv adjunct medical al Autorităţii de Sănătate Publică Suceava (ASP) după ce a luat concursul organizat de ANFP. Concursul s-a desfăşurat marţi, iar Alexandru Lăzăreanu, care a fost singurul candidat, a obţinut 150 de puncte din cele 100 minime. Concursul a constat în două probe: test scris şi interviu.

Alexandru Lăzăreanu urmează să fie numit în funcţie prin ordin al ministrului Sănătăţii, pe o perioadă nedeterminată.

Primul lucru pe care doreşte să-l realizeze adjunctul ASP Suceava, în următoarea perioadă este acoperirea tuturor localităţilor din judeţ cu medici de familie. Acesta a precizat că a discutat deja la Ministerul Sănătăţii despre posibilitatea angajării de medici rezidenţi în localităţile în care nu sunt medici de familie. „Rezidenţii pe această specializare au dreptul de a profesa sub îndrumarea unui specialist. Consider că decât nimic, mai bine un rezident care să poată măcar să elibereze o reţetă, să dea o trimitere sau să ia o tensiune”, a spus Alexandru Lăzăreanu.

Acesta ocupă funcţia de adjunct al instituţiei sanitare sucevene din februarie 2001.

Şi cartonaşele galbene se contabilizează...


Sport



Viitorul Adâncata – cea mai disciplinată echipă

cartonas galbenV-am informat despre ce s-a întâmplat în Liga a V-a în turul ediţiei de campionat 2007-2008 din toate punctele de vedere: baze sportive, loturi de jucători, conducători, eficienţă în atac, golgheteri, mai puţin am atins problema disciplinei.

Dacă despre cazurile mai grave v‑am informat în timpul campionatului despre tot ce a hotărât Comisia de Disciplină a AJF-ului, acum vom încerca să reamintim tuturor echipelor, dar şi jucătorilor, că şi cartonaşele galbene se contabilizează. La patru galbene se stă o etapă, la 7 în mod automat tot o etapă. Deci ţinerea evidenţei cartonaşelor galbene este foarte importantă pentru conducătorii echipelor, orice greşeală se plăteşte scump, cu pierderea jocului în cazul folosirii unui fotbalist aflat în stare de suspendare. Nici în cazul cartonaşelor roşii ţinerea evidenţei etapelor de suspendare nu trebuie ignorată, orice greşeală poate duce la irosirea unor eforturi duse de o echipă pe parcursul unui întreg campionat. Să reamintim că orice cartonaş galben sau roşu se sancţionează cu penalităţi sportive în bani, care, în cazul depăşirii unei limite decente, înseamnă sume pe care unele echipe le suportă greu.

În seria I, în clasamentul echipelor disciplinate conduce Viitorul Adâncata cu 18 cartonaşe galbene şi niciunul roşu. Pe locurile 2-3, Nord Bucovina Frătăuţii Noi şi Recolta Fântânele, cu 28 galbene şi niciunul roşu.

Dar să vedem cum arată contabilizarea cartonaşelor la trezorierul AJF-ului:

Seria I

- Avântul Volovăţ – 33 c.g. 5 c.r.

- Bucovina Calafindeşti – 25 c.g. 1 c.r.

- Nord Bucovina Frătăuţii Noi – 28 c.g. 0 c.r.

- Constructorul Dărmăneşti – 28 c.g. 5 c.r.

- Şcoala de Fotbal Rădăuţi – 72 c.g. 0 c.r.

- Flacăra Vicovu de Jos – 21 c.g. 1 c.r.

- FC Marginea – 25 c.g. 1 c.r.

- Locomotiva Dorneşti – 31 c.g. 2 c.r.

- Locomotiva Zvoriştea – 30 c.g. 2 c.r.

- Polul Nord Falcău – 21 c.g. 3 c.r.

- Progresul Frătăuţii Vechi – 32 c.g. 3 c.r.

- Recolta Fântânele – 28 c.g. 0 c.r.

- Releul Mihoveni – 17 c.g. 1 c.r.

- Ştiinţa Mitoc – 14 c.g. 3 c.r.

- Unirea Horodnic – 24 c.g. 3 c.r.

- Viitorul Adâncata – 18 c.g. 0 c.r.

Menţionăm însă că în Seria a II-a echipele s-au redus ca număr la doar 13, prin retragerea din campionat a formaţiilor Pleşul Bogdăneşti, Voinţa Liteni Moara şi Victoria Solca şi astfel s-au jucat doar câte 12 partide.

- Avântul Frasin – 23 c.g. 1 c.r.

- Bistriţa Broşteni – 19 c.g. 0 c.g.

- Bradul Vama – 27 c.g. 1 c.r.

- CSM Rarăul II Câmpulung – 22 c.g. 4 c.r.

- FC Pojorâta – 24 c.g. 4 c.r.

- Forestierul Frumosu – 15 c.g. 0 c.r.

- Inter Capu Câmpului – 29 c.g. 5 c.r.

- Moldova Drăguşeni – 26 c.g. 1 c.r.

- Progresul Salcea – 15 c.g. 4 c.r.

- Şomuzul Preuteşti – 30 c.g. 3 c.r.

- Steaua Dumbrăveni – 19 c.g. 6 c.r.

- Victoria Păltinoasa – 31 c.g. 1 c.r.

- Voinţa Stroieşti – 11 c.g. 1 c.r.

Notă: c.g.= cartonaşe galbene, c.r.= cartonaşe roşii.

În topul indisciplinei conduce Inter Capu Câmpului, cu 29 de cartonaşe galbene şi 5 roşii, Steaua Dumbrăveni 19 galbene şi 6 roşii şi FC Pojorâta 24 galbene şi 4 roşii.

De remarcat ar fi faptul că echipe cum ar fi Flacăra Vicovu de Jos, Forestierul Frumosu sau Bistriţa Broşteni, echipe aflate în topul indisciplinei în anii anteriori, spre lauda lor, acum sunt printre cele „mai cuminţi” echipe din campionat.

Fotbal, Liga a V-a, Seria a II-a >> Cornel Beldie de la Bradul Vama este lider detaşat în clasamentul golgheterilor


Sport



Seria a II-a nu a mai beneficiat de o echipă-şoc dispusă la înfrângeri usturătoare aşa cum este CS Şcoala de fotbal Rădăuţi în Seria I, care a urcat în clasamentul marcatorilor jucători de la mai toate echipele cu care s-a confruntat.
Formaţiile care au şchiopătat, încasând ceva mai multe goluri decât media Ligii a V-a, s-au retras din campionat, iar rezultatele lor au fost anulate: Voinţa Liteni Moara, Victoria Solca şi Pleşul Bogdăneşti. Ca atare, numărul de goluri înscrise de fruntaşele Seriei a II-a, Avântul Frasin şi Bradul Vama, este de 40, iar echipa de pe locul trei – 38 de reuşite.

Cele mai multe goluri au fost marcate de Cornel Beldie de la Bradul Vama, el conducând detaşat în clasamentul golgheterilor. Interesant este faptul că Beldie a marcat mai bine de jumătate din totalul golurilor înscrise în turul campionatului de formaţia din Vama. El este urmat în clasament de Vasile Obreja de la Inter Capu Câmpului, cu 10 goluri, şi de Cezar Drelciuc şi Pircu, ambii de la Avântul Frasin, cu câte 9 goluri.

Clasamentul golgheterilor

1. Cornel Beldie (Bradul Vama) – 21 goluri
2. Vasile Obreja (Inter Capu Câmpului) – 10 goluri
3. Cezar Dreleciuc (Avântul Frasin) – 9 goluri

Ionuţ Pircu (Avântul Frasin) – 9 goluri

Iată situaţia principalilor marcatori pe echipe:

Bradul Vama

- Cornel Beldie – 21 goluri

- V. Badea – 3 goluri

- Iuliu Andrei – 2 goluri

- Vasile Leopac – 2 goluri

Avântul Frasin

- C. Drelciuc – 9 goluri

- I. Pircu – 9 goluri

- A. Soroceanu – 8 goluri

Inter Capu Câmpului

- Vasile Obreja - 10 goluri

- N. Şandru – 5 goluri

- M. Droniec - 5 goluri

Steaua Dumbrăveni

- R. Gâză – 7 goluri

- N. Hartie – 7 goluri

- I. Ailiesei – 3 goluri

- S. Chirică – 3 goluri

Victoria Păltinoasa

- E. Croitoru – 3 goluri

- C. Dulcean – 3 goluri

- M. Mintari – 2 goluri

- E. Vizitiu – 2 goluri

Şomuzul Preuteşti

- D. Dumitru – 5 goluri

- C-tin Zaharia – 3 goluri

- M. Durnic – 3 goluri

Voinţa Stroieşti

- S. Velniceru – 8 goluri

- I. G. Crainiciuc – 7 goluri

- F. Catrici – 6 goluri

Bistriţa Broşteni

- Bogdan Mitea – 3 goluri

- M. Tudor – 2 goluri

- I. Ghindăoan – 2 goluri

- M. Pantea – 2 goluri

Moldova Drăguşeni

- Andrei Olaru – 7 goluri

- A. Trofin – 3 goluri

- I. Ursachi – 2 goluri

- D. Nedelcu – 2 goluri

CSM Rarăul II Câmpulung

- Alin Iftimie – 8 goluri

- V. Cherariu – 4 goluri

- C. Costan – 2 goluri

- I. Tivodar – 2 goluri

Forestierul Frumosu

- Simion Vaman – 6 goluri

- Dumitru Scripcă – 5 goluri

- I. Baiţuc – 4 goluri

FC Pojorâta

- Adrian Pazar – 3 goluri

- Fl. Ţâmpău – 2 goluri

- L. Rebega – 2 goluri

- A. Marfici – 2 goluri

- I. Turcu – 2 goluri

Progresul Salcea

- Dănuţ Petraru – 7 goluri

- I. Gherasim – 3 goluri

- F. Lăcătuş – 2 goluri

- A. Airoaie – 2 goluri

- I. Ivancă – 2 goluri

Iată şi câteva rezultate mai „piperate” înregistrate în Seria a II-a în tur:

Voinţa Stroieşti – Şomuzul Preuteşti 6-0

Steaua Dumbrăveni – Forestierul Frumosu 10-0

Bradul Vama – Forestierul Frumosu 11-1

Bătuţi la Reşiţa de suceveni!


Sport



UCM Reşiţa – Universitatea Suceava 25 – 21 (13 – 11)

handbal_univHandbaliştii lui Petru Ghervan au suferit miercuri seară a treia înfrângere din acest sezon. În faţa unei echipe mult mai experimentate, care are în componenţă o adevărată legiune de jucători suceveni, CS Universitatea a cedat cu 21-25. Finalul primei reprize şi mijlocul celei de-a doua au fost decisive în stabilirea câştigătoarei. Omul meciului: suceveanul Gheorghe Irimescu, cel care a marcat nu mai puţin de 9 goluri pentru UCM Reşiţa.

UCM Reşiţa a trecut repede peste înfrângerea suferită în etapa precedentă în faţa campioanei HCM Constanţa şi s-a impus categoric în partida cu CS Universitatea Suceava din etapa a XII-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, scor 25-21.

Elevii lui Petru Ghervan au început bine jocul şi au condus în prima repriză cu 4-2 şi chiar cu 10-6. Ultimele zece minute ale primei părţi au fost însă decisive. Aihan Omer le-a cerut jucătorilor săi să facă o apărare avansată extrem de agresivă. Irimescu&Co. au ascultat sfaturile tehnicianului echipei naţionale şi rezultatul s-a văzut pe tabela de marcaj. Vaidasigan şi suceveanul Mihuţ Pancu au punctat de două ori reuşind să restabilească egalitatea, 10-10. Gazdele, cu portarul Cristi Ionescu în mare formă, au intrat în avantaj la vestiare, 13 – 11.

Începutul reprizei secunde a aparţinut din nou formaţiei sucevene care s-a apropiat la un singur gol de echipa reşiţeană (14-13). Cu toate acestea cel care avea să decidă soarta partidei, în ciuda prestaţiei bune a portarului Pralea, avea să fie tot un sucevean. Gheorghe Irimescu, handbalistul crescut de Petru Ghervan a marcat nu mai puţin de 9 goluri. Elanul tinerei formaţii a Universităţii Suceava nu a rezistat plusului de valoare al UCM-ului. La fel ca în prima repriză, elevii lui Petru Ghervan au avut o nouă cădere la mijlocul reprizei secunde. Timp de 8 minute, universitarii nu au marcat niciun gol în vreme ce gazdele au punctat de 5 ori. La adăpostul unui avantaj de 5 goluri, reşiţenii au abordat mai relaxat finalul de meci, iar Bibirig de două ori, Ţuţu şi Adomnicăi au marcat reducând astfel proporţiile scorului.

Cu siguranţă omul meciului a fost Gheorghe Irimescu, dar un aport consistent la victoria reşiţenilor l-a avut şi portarul Cristi Ionescu.

CS Universitatea a suferit, astfel, a treia înfrângere din acest sezon şi se pregăteşte să primească duminică, pe teren propriu, replica formaţiei HCM Constanţa. UCM Reşiţa s-a apropiat la un singur punct de Steaua, care va juca joi, la Odorhei, în direct la Sport.ro.

Sf. Nicolae – moşul care oferă daruri şi face minuni


Actualitate



Sf Nicolae În noaptea de 5/6 decembrie se spune că Moş Nicolae vine la geamuri la creştini. Când marele şi binecredinciosul împărat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, împărat al romanilor, au fost eliberaţi din legături toţi cei închişi şi, odată cu aceştia, şi Sfântul Nicolae, care s-a dus în Mira. Nu după multă vreme a fost adunat de marele Constantin cel dintâi sinod de la Niceea, la care a luat vede copiii care dorm şi sunt cuminţi, lăsându-le în ghete dulciuri şi alte daruri, însă tot el este acela care-i pedepseşte pe cei leneşi şi neascultători. În dimineaţa de Sf. Nicolae, copiii cuminţi găsesc daruri în ghetuţe.

E un obicei vechi, nu numai la români, de a face cadouri în această zi. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată. De altfel, povestea darurilor impărţite pe furis în această noapte începe din vechime. Se spune că însuşi Sfântul Nicolae a ajutat trei sărmane fete din oraşul său, aducându-le dar de zestre, noaptea, fără a fi văzut. Casa în care traiau cele trei surori era mai mult decât săracă. Tatăl lor plănuia să-şi vândă fetele, crezând că astfel se va chivernisi. Plânsetele şi rugăminţile fiicelor sale nu l-au înduplecat pe bătrânul cu suflet negru. Sfântul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinţa sa. Noaptea, pe furiş, el a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reuşit să se mărite curând.

Sf_Nicolae La fel a făcut Moşul şi în următorii doi ani, iar sora cea mijlocie şi apoi cea mică au reuşit să se aseze la casele lor. De atunci si pina in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfintului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la Mosul care nu li se arata niciodata. Sfântul Nicolae a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Mai întâi a strălucit prin vieţuire călugărească; iar pentru viaţa lui îmbunătăţită a fost făcut arhiereu. Dar pentru că sfântul propovăduia cu îndrăzneală credinţa în Hristos a fost prins de mai-marii cetăţii, a fost bătut şi chinuit, apoi aruncat în temniţă, împreună cu alţi parte şi minunatul Nicolae. Sfântul Nicolae a făcut multe minuni aşa cum arată Istoria vieţii sale.

A izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit ca bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte. Pe lângă acestea a făcut încă şi alte minuni. A păstorit dumnezeieşte poporul ortodox şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul. Dar Sfântul Nicolae nici după moarte nu şi-a uitat turma sa. Că în fiecare zi face cu îmbelşugare bine celor ce au nevoie şi-i izbăveşte de tot felul de primejdii şi nevoi, Căci şi acum, ca şi atunci, Acelaşi Dumnezeu lucrează prin sfântul Său minunile Sale cele fără de număr.

Un nou caz de rabie la o vulpe împuşcată


Actualitate



vulpe.jpgO vulpe împuşcată pe fondul de vânătoare nr. 15 Valea Bistriţei care aparţine Ocolului silvic Cârlibaba, a fost diagnosticată cu rabie în urma analizelor de laborator. Potrivit şefului DSVSA Suceava, Petrea Dulgheru acest focar este al 14-lea înregistrat în acest an, fiind depistate până în prezent 16 animale afectate. Petrea Dulgheru precizează că noul caz nu constituie o surpriză pentru DSVSA deoarece teritoriul judeţului Suceava este recunoscut ca puternic rabigen.

„Cele mai multe cazuri sunt la vulpi, acestea constituind rezervorul natural al bolii şi principalul vector în răspândirea acesteia, fapt ce impune intensificarea acţiunilor de vânătoare, în special în zona de şes, pentru a decima numărul vulpilor care s-au înmulţit foarte mult în ultima perioadă” menţionează şeful DSVSA Suceava. Ca măsură tehnică de specialitate, DSVSA Suceava în colaborare cu toţi gestionarii fondurilor de vânătoare efectuează chiar în zilele acestea acţiunea de vaccinare a întregului efectiv de vulpi, de pe toate cele 71 fonduri de vânătoare.

„Se impune obligaţia tuturor factorilor responsabili de a recolta şi aduce la Laboratorul DSVSA Suceava, cadavrele sau capetele de carnasiere, în special de la vulpi, pentru precizarea diagnosticului şi luarea celor mai eficiente măsuri, în vederea preîntâmpinării contaminării animalelor şi oamenilor” mai spune Petrea Dulgheru, care reaminteşte, ca regulă strictă, evitarea atingerii cadavrelor de vulpi sau a altor carnasiere,dulgheru fără echipament de protecţie, în special atenţionăm vânătorii sau persoanele care descoperă ocazional cadavrele acestor animale, deoarece pericolul contaminării este deosebit de mare.

Numai în luna noiembrie au fost efectuate analize pentru diagnosticarea rabiei la un număr de 53 de vulpi, din care două au fost pozitive. DSVSA Suceava atrage atenţia ca toate vulpile recoltate cu ocazia partidelor de vânătoare trebuie să fie aduse la laborator pentru analize în vederea depistării rabiei, deoarece şi vulpile aparent sănătoase pot fi purtătoare ale virusului rabic.

Cinci tineri au intrat cu maşina în blocul de barieră automată CFR de pe linia Vatra Dornei - Floreni


Actualitate



Doi tineri se află în stare gravă şi alţi trei sunt răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un bloc de barieră automată CFR din localitatea Dorna Candrenilor. Potrivit IPJ Suceava, marţi seară, la ora 18.05, pe D.N 17, H. DUMITRU, în vârstă de 19 ani, din comuna Cârlibaba, posesor al permisului de conducere categoria B din anul 2006, în timp ce conducea autoturismul marca, „VW Passat”, datorită neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune frontală cu blocul de barieră automată CFR, de pe linia curentă Vatra Dornei - Floreni, după care s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto şi a IONELEI F., în vârstă de 18 ani, din municipiul Vatra Dornei şi rănirea a trei tineri, respectiv V. ALIN, în vârstă de 26 ani, R.MAXIM, în vârstă de 20 ani, ambii din comuna Dorna Candrenilor şi M.ROXANA, în vârstă de 18 ani, din comuna Şaru Dornei, toţi pasageri în autoturism, nici unul dinte ei neavând pusă centura de siguranţă.

Poliţiştii precizează că din cauza leziunilor suferite, conducătorul auto nu a fost testat cu aparatul etilotest, dar i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În momentul producerii accidentului, semibarierele automate se aflau în poziţia „ridicat”, fiind în funcţiune lumina albă cu cadenţă lentă care permite trecerea.

Sătul de vorbele goale ale directorului Dăscăliuc, PSD reia demersurile pentru dotarea cu tomograf a spitalului judeţean


Politica



Nechifor.Catalin.PSDPSD Suceava anunţă că va relua demersurile pe lângă Ministerul Sănătăţii, privind dotarea Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava cu un computer tomograf, deoarece în pofida promisiunilor, unitatea medicală nu dispune nici la această dată de un astfel de aparat. Prim-vicepreşedintele Organizaţiei PSD, europarlamentarul Cătălin Nechifor, a declarat că PSD este îngrijorat de faptul că cea mai mare instituţie spitalicească suceveană nu are un tomograf.

Acesta a adăugat că noua cerere către ministerul condus de liberalul Eugen Nicolăescu va fi însoţită ca şi precedenta de o listă de semnături.

Cătălin Nechifor a afirmat că prima solicitare, făcută în octombrie şi la care s-au ataşatdascaliuc 10.000 de iscălituri strânse de la populaţie, nu a avut nici un efect.

La mijlocul lunii octombrie, directorul Spitalului Judeţean, Costică Dăscăliuc, preciza că, în baza informaţiilor primite de la Ministerul Sănătăţii, până la începutul lunii decembrie, instituţia spitalicească ar urma să dispună de un tomograf performant. Mai exact, managerul general al Spitalului Judeţean, se lăuda cu faptul că tomograful „este ca şi cumpărat” şi a explicat că alături de primarul Sucevei, Ion Lungu, care este şi preşedintele PNL Suceava, a reuşit să convingă autorităţile centrale de necesitatea unui asemenea aparat la Suceava. Acesta preciza, la vremea respectivă, că Ministerul Sănătăţii a anunţat că a alocat deja pentru achiziţionarea unui tomograf cu 16 slice-uri, dmarzae ultima generaţie, fondurile necesare şi că au fost demarate procedurile privind licitaţia în vederea achiziţionării aparatului respectiv.

Preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD Suceava, Gavril Mîrza, spunea însă că nu mai are încredere în vorbele economistului Dăscăliuc şi că în cazul în care nici de această dată, afirmaţiile lui nu vor avea acoperire în realitate, va cere schimbarea întregii echipe manageriale a unităţii. Tomograful din dotarea spitalului este defect de luni bune. De-a lungul timpului, pentru repararea aparatului au fost alocate fonduri importante, inclusiv de la bugetul judeţean.