joi, 28 februarie 2008

Ioana s-a sinucis cu lichid de spălat parbrizul



Examenul toxicologic efectuat în urma sinucidereii Ioanei C., elevă în clasa a XI-a la Colegiul Economic Dimitrie Cantemir din Suceava, a confirmat ipoteza medicilor legişti: adolescenta s-a sinucis bând lichid de spălat parbrizul.

Cantitativ, se pare că adolescenta a înghiţit aproximativ un litru din toxica substanţă, în două zile consecutiv. În organism i s-a descoperit alcool metilic şi alcool etilic, acesta din urmă în concentraţie de 1,35 la mie.

Ioana a fost găsită în casă de mama ei, în după-amiaza zilei de 8 februarie a.c., într-o stare vizibilă de rău. Deşi a dus-o imediat cu o ambulanţă la Spitalul de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, eforturile medicilor nu au mai putut-o salva. La câteva ore de la internare, puţin după miezul nopţii, ea a trecut la cele veşnice.

Deşi nu a lăsat nici o scrisoare prin care să-şi explice gestul, colegii şi prietenii spun că aceasta a fost soluţia găsită de ea pentru a scăpa de sub autoritatea excesivă a tatălui şi pentru a-l pedepsi că nu-i acorda mai multă libertate.

Reamintim că în urmă cu trei ani Ioana a reclamat pedepsele corporale aplicate de tatăl ei la Direcţia pentru Protecţia Copilului, instituţie care s-a rezumat la a o chema pe fată împreună cu tatăl şi mama ei la o şedinţă de împăcare, cu angajamente că bătăile nu se vor mai repeta. Ulterior, deoarece nu au mai fost reclamaţii, Protecţia Copilului nu a mai verificat dacă angajamentele sunt şi respectate.

Cinema City deschide la Suceava zece săli de cinema ultramoderne



Din toamna acestui an, sucevenii vor avea la dispoziţie nu unul, ci zece cinematografe moderne, pe sistem multiplex, în care vor rula cele mai noi filme lansate la nivel internaţional.

Cinema City, unul din cei mai mari operatori de profil din Europa, a semnat contractul pentru deschiderea celor zece săli de cinema în cadrul Iulius Mall Suceava, continuând astfel parteneriatul început toamna trecută, prin deschiderea primelor săli de cinema în cadrul Iulius Mall Iaşi şi Iulius Mall Timişoara, încă zece săli de cinema urmând să fie deschise în Iulius Mall Cluj.

Cele zece săli de cinema din Iulius Mall Suceava vor avea o capacitate totală de 1150 locuri, ocupând astfel 50% din spaţiul disponibil. Pe lângă Cinema City, o mare parte din spaţiul disponibil din Iulius Mall Suceava a fost închiriat de hypermarketul Auchan, care va ocupa 10.500 de metri pătraţi, precum şi de Bricostore, care va deschide un magazin de 9500 metri pătraţi.

Două cinematografe falimentare

"Contractul semnat între Iulius Mall Suceava şi Cinema City însemnă o nouă şansă pentru spectatorii dintr-un oraş în care există un singur cinematograf din vechea reţea de stat, şi acesta aflat într-o stare de funcţionare nu tocmai fericită. Pentru prima dată, sucevenii vor avea cele mai moderne săli şi vor putea beneficia de premiere cinematografice în acelaşi timp cu locuitorii din oraşele mai mari", au declarat reprezentanţii companiei Cinema City.

Decizia Cinema City Romania, parte a Cinema City International, cel mai mare operator de cinematografe multiplex din Europa Centrală si de Est, este cu atât mai surprinzătoare cu cât, în Suceava, unde au existat două cinematografe, lipsa de interes a publicului a dus la închiderea unuia dintre ele.

Cinematograful Burdujeni a fost transformat pentru o vreme în depozit de materiale, apoi a fost adăpost pentru vagabonzi, pentru ca acum să se încerce transformarea sa în sediu de Primărie pentru cel mai mare cartier al Sucevei.

În acelaşi timp, singurul cinematograf rămas – Cinema Modern, e mai tot timpul pustiu, vizionarea filmelor fiind o adevărată aventură, din cauza frigului, a umezelii şi mucegaiului care a pătruns în pereţii acestuia.

Kidsland, patinoar, sală de fitness şi sport pub, la Iulius Mall

Iulius Mall Suceava, cel de-al patrulea mall din reţeaua Iulius Group, va fi deschis în toamna acestui an. Acesta va avea o suprafaţă totală construită de 132.000 metri pătraţi, din care suprafaţa închiriabilă este de 45.000 metri pătraţi.

Odată cu deschiderea Iulius Mall, Suceava va avea încă un patinoar şi un sport pub. Facilităţile de divertisment din mall vor fi completate de o sală de bowling şi biliard, o sală de fitness ultramodernă şi un spaţiu special dedicat copiilor, Kidsland.

Prin această investiţie, de 100 milioane euro, Iulius Group va deveni unul dintre cei mai importanţi investitori din judeţul Suceava.

Traficul anual estimat este de 7 milioane de vizitatori, vânzările urmând să atingă 70 milioane euro pe an, inaugurarea mall-ului fiind estimată pentru sfârşitul anului 2008.

Cum a scăpat de dosar penal şi de destituire poliţistul de pe radar, prins beat

Alb... ca Zăpada



Lucrează în continuare în Poliţie. Agentul şef Cătălin Costel Radu, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere, subofiţerul care, spre sfârşitul lunii octombrie 2007, a fost protagonistul unui scandal care a şifonat serios imaginea Poliţiei Suceava, după ce a fost reclamat la '112' că se află sub influenţa băuturilor alcoolice la volanul maşinii radar şi, ulterior, a fost prins cu o alcoolemie peste limita legală, a scăpat de destituire.

Deşi, iniţial, mai marii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava vorbeau despre demiterea agentului şef Radu, acesta a rămas cu uniforma pe el. Subofiţerul s-a ales doar cu o amendă şi îşi va lua gândul de la promovare pentru doi ani.

Poliţistul Cătălin Costel Radu a fost cercetat şi de către procurori pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, respectiv conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, însă dosarul său nu a mai ajuns în instanţă.

Salvarea agentului de circulaţie a fost cu siguranţă faptul că probele biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei i-au fost recoltate mult prea târziu, abia după aproximativ cinci ore din momentul în care a fost reclamat la '112' că s-a urcat băut la volan.

Radu le-a dat o explicaţie cât se poate de simplă procurorilor: a consumat alcool după ce a lăsat maşina radar şi a ieşit din serviciu, declaraţie care nu a putut fi demontată de către anchetatori.

Sentinţa Consiliului de Disciplină, dată la trei luni de la scandal

Deşi incidentul în care a fost implicat agentul şef Radu s-a petrecut în octombrie 2007, Consiliul de Disciplină al IPJ Suceava a luat o decizie în acest caz abia zilele trecute.

Motivul: poliţistul s-a internat în ziua următoare scandalului la un spital de psihiatrie şi şi-a luat concediu medical, situaţie în care mai marii Poliţiei nu s-au putut atinge de el cu vreo sancţiune disciplinară. Aceasta a fost luată abia după ce agentul de la Circulaţie s-a reîntors la serviciu, lucru petrecut în cursul săptămânii trecute.

Verdictul, amânarea în gradul profesional următor timp de doi ani a fost hotărât şi în urma soluţiilor date de procurorii care l-au anchetat pe poliţist. Totodată, mai marii Poliţiei au hotărât şi mutarea poliţistului la un alt compartiment.

De ce nu l-au dat procurorii pe mâna judecătorilor

Printr-o adresă primită, ieri, de la Parchetul de lângă Tribunalul Suceava, prim-procurorul Elisabeta Cocârlă ne-a explicat care au fost motivele pentru care agentul şef Cătălin Costel Radu nu a fost dat pe mâna judecătorilor.

În ceea ce priveşte infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală –se arată în adresa cu pricina (n.r.-răspuns la o cerere făcută de reporterii Monitorului de Suceava) –, probele biologice de sânge, care au indicat o alcoolemie de 1,60 grame la mie, au fost luate de la poliţist după aproape cinci ore de la sesizarea făcută pe 112.

„Având în vedere intervalul lung de timp scurs de la momentul efectuării apelului la Serviciul de urgenţă 112 şi momentul prelevării probelor biologice (aproximativ 5 ore) nu se poate stabili cu certitudine gradul de alcoolemie pe care acesta (n.r.-agentul şef Radu) l-ar fi avut în momentul în care a condus autoturismul de serviciu pe drumurile publice”, explică prim-procurorul Cocârlă motivele care i-au determinat pe anchetatori să dispună neînceperea urmării penale pentru această acuzaţie.

Referitor la cea de-a doua infracţiune pentru care Radu a fost pus sub învinuire, abuz în serviciu contra intereselor publice, procurorii au decis scoaterea de sub urmărire penală a poliţistului şi aplicarea unei amenzi (sancţiune administrativă) de 1000 lei.

„Întrucât învinuitul nu a respectat regulile privind activităţile ce trebuiau îndeplinite la finalizarea programului de lucru (centralizarea situaţiei din cursul zilei, parcarea autoturismului din dotare în parcarea supravegheată din faţa sediului IPJ etc.), a produs o tulburare în activitatea autorităţii publice. Având în vedere acest aspect şi modalitatea în care a fost comisă fapta de abuz în serviciu contra intereselor publice s-a apreciat că aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, motiv pentru care i s-a aplicat sancţiunea administrativă a amenzii”, argumentează prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Filmul unui scandal care a făcut fâs

Incidentul în care a fost implicat Cătălin Costel Radu s-a petrecut pe data de 27 octombrie 2007. În după-amiaza acelei zile, în jurul orei 16:00, doi tineri, soţ şi soţie, care veneau cu maşina dinspre Fălticeni înspre Suceava, au observat în faţa lor Loganul Poliţiei Rutiere, pe care se află instalat unul dintre aparatele radar ale oamenilor legii. Cum Loganul circula cu viteză mult sub limita legală, cei doi soţi s-au gândit că poate poliţistul de la volan vrea să-i determine să depăşească pe linia continuă şi să-i sancţioneze, astfel încât au mers o bună bucată de drum în spatele maşinii radar.

„Nimeni nu avea curaj să-l depăşească... în spatele maşinii noastre, era o coloană întreagă de autoturisme”, mărturiseau cei doi tineri, precizând că pe unele porţiuni de drum maşina Poliţiei se deplasa în zig-zag, fiind condusă haotic.

La un moment dat, pe raza localităţii Buneşti, tinerii au depăşit Logan-ul Poliţiei. „Ne-am uitat şi l-am văzut pe poliţist la volan, cu capul plecat, ca şi când ar fi dormit”, spuneau cei doi soţi, care au sunat imediat la '112'.

Curioşi să vadă cum se rezolvă o astfel de sesizare, soţii cu pricina au întors maşina, observând că între timp poliţistul care conducea Loganul (n.r. agentul şef Radu) oprise autoturismul într-o parcare de pe marginea drumului şi stătea cu capul rezemat de volan.

În câteva minute, la faţa locului a ajuns şi şeful postului de poliţie de la Buneşti, agentul şef Gheorghiţă Lazăr, căruia tinerii i-au relatat cele întâmplate.

Lazăr, însă, s-a făcut că plouă şi, deşi tinerii i-au cerut să-şi verifice colegul dacă se află sau nu sub influenţa băuturilor alcoolice sau să-l ţină în loc, până la sosirea unui echipaj al Poliţiei Rutiere, l-a lăsat pe agentul şef Radu să-şi continue drumul. „Am nasu’ înfundat”, povesteau cei doi tineri că le-ar fi răspuns şeful de post de la Buneşti (n.r. - sancţionat cu diminuarea salariului cu 10% pe două luni), în momentul în care i-au spus acestuia că din Logan venea un puternic miros de alcool.

Cei doi soţi nu au renunţat şi s-au dus direct la sediul Poliţiei municipiului Suceava, unde au povestit tot ceea ce li se întâmplaseră din momentul în care au sunat la 112. Incidentul a ajuns şi la urechile şefilor IPJ Suceava, care au dispus imediat constituirea unei echipe care să dea de urma agentului şef Radu.

Deşi maşina acestuia fusese parcată între timp, în curtea IPJ Suceava, Cătălin Costel Radu intrase parcă în pământ. A fost găsit în cele din urmă, după câteva ore, la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, unde a şi fost pus să sufle în alcooltest (0,81 la mie) şi, ulterior, să dea probe de sânge.

Reporterii Monitorului au fost de faţă în momentul în care agentul şef Radu a fost pus să sufle în alcooltest, imagini din acea seară putând fi vizionate pe site-ul ziarului.

Elev cuţitar, scăpat de poliţie de un profesor şi un agent de pază



Violenţa întâlnită din ce în ce mai des în şcolile din judeţ are „complici” şi printre cadrele didactice şi cei care ar trebui să asigure paza în unităţile de învăţământ.

Un caz care demonstrează acest aspect s-a petrecut la începutul săptămânii, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din municipiul Suceava.

Un elev de la un alt liceu, ajuns pe terenul de sport al colegiului, s-a luat la ceartă cu o fată aflată la ora de sport. Având asupra sa un cuţit, tânărul din afara şcolii a provocat panică printre elevii aflaţi pe teren, care l-au alertat pe unul dintre profesorii de sport. Acesta a intervenit şi l-a imobilizat pe scandalagiu.

Cazul a ajuns la urechile poliţiştilor abia după ce presa s-a interesat de caz, în urma unei sesizări venite de la unul dintre părinţii unui elev.

Nici profesorul, nici agentul de pază de serviciu, la care a ajuns cuţitul băiatului, nu au suflat o vorbă despre cele întâmplate nici poliţiei, nici directorului şcolii.

Cuţitul, oprit de agentul de pază

În cursul zilei de ieri, după ce am aflat despre acest caz, am purtat o discuţie cu Mircea Popescu, directorul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”. Acesta s-a arătat surprins de cele auzite, declarând că nu cunoaşte nimic despre un asemenea caz. După o serie de investigaţii interne, acesta ne-a confirmat că incidentul într-adevăr s-a produs.

Cum s-au petrecut lucrurile pas cu pas este foarte greu însă de stabilit, deoarece fiecare are o variantă mai mult sau mai puţin diferită asupra celor petrecute.

Dacă unii elevi ne-au povestit că băiatul ar fi intrat după fată cu cuţitul şi în sala de sport, profesorul spune că incidentul s-a petrecut pe terenul de sport de afară, iar agresorul a fost condus chiar de el în sală, pentru a-l linişti.

Nimeni nu ştie cum îl cheamă pe elevul cuţitar

Cert este însă că atât cadrul didactic, cât şi agentul de pază au greşit. Primul nu a anunţat directorul despre incident şi, punându-se în postura de om al legii, a purtat o discuţie cu agresorul şi cu un văr al acestuia chemat la faţa locului, după care i-a lăsat să plece.

Profesorul nu le-a putut indica poliţiştilor, ajunşi ieri la şcoală după ce au fost sesizaţi de către reporterii „Monitorului”, nici măcar numele elevului, spunând doar că ar fi elev la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară.

Agentul de pază la care a ajuns cuţitul a susţinut iniţial că a predat arma albă poliţiştilor.

După confruntarea cu aceştia, el a recunoscut că cuţitul a rămas la el, iar incidentul nu a fost raportat poliţiei, aşa cum cere fişa postului în cazul său.

Practic, atât profesorul, cât şi agentul, din motive numai de ei ştiute, au încercat să ferească de poliţie incidentul.

Caz de dosar penal

Directorul Mircea Popescu recunoaşte că atât profesorul, cât şi agentul de pază au greşit, în primul rând că nu au sesizat imediat poliţia, şi în al doilea rând pentru că nu au înştiinţat conducerea şcolii despre cele petrecute.

După cum prevede Codul Penal, doar portul în sine al unei arme intră sub sfera penalului.

„În aceste cazuri regulile sunt clare. Agentul de pază trebuie să anunţe imediat poliţia, care să facă cercetări la faţa locului. Aşteptăm eventual o plângere din partea părinţilor fetei ameninţate”, ne-a declarat agentul şef adjunct Eusebiu Tătaru, poliţistul de proximitate care răspunde de zona în care se află colegiul, precizând că cercetările în acest caz vor continua.

Directorul nu are de gând să facă un raport la Inspectoratul Şcolar

La Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, trei agenţi de pază de la SC RPG sunt plătiţi pentru a asigura ordinea. După cum ne-au confirmat şi poliţiştii, în această unitate de învăţământ nu au mai fost probleme legate de violenţă. Pentru părinţi este neplăcut însă că, deşi plătesc câţiva lei lunar astfel încât copiii lor să fie în siguranţă măcar în perimetrul şcolii, s-a ajuns în situaţia ca un astfel de caz, deşi cunoscut, să nu fie anunţat la poliţie.

Directorul Mircea Popescu ne-a declarat că nu este necesar ca Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava să fie informat despre acest caz. Inspectorul şcolar adjunct Vasile Monacu l-a contrazis însă. „Dacă incidentul este aşa cum îl relataţi dumneavoastră, Inspectoratul ar trebuie să fie informat în scris despre cele petrecute”, ne-a declarat inspectorul.

Dosarul lui IPS Pimen, întocmit de CNSAS, va deveni public - 14:57

În cazul IPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei si Radautilor, dosarul întocmit de Colegiul Consiliului National de Studiere a Arhivelor Securitatii, în baza caruia s-a dat verdictul de politie politica, va deveni public, transmite corespondentul AMOS News.

În baza Ordonantei de Urgenta a Guvernului 1/2008 privind asigurarea continuitatii unor activitati a CNSAS, coroborata cu regulamentul de ordine interioara al instantelor, presa va avea acces la toate dosarele care vizeaza interesul public.

Intrucat Legea de functionare a CNSAS a fost abrogata fara norme tranzitorii, OUG 1/2008 prevede ca toate dosarele întocmite de aceasta institutie se vor judeca la sectiile de contencios administrativ, în sedinte publice. In consecinta, dosarul remis de CNSAS catre Curtea de Apel Suceava nu va mai fi secret si nu se va mai judeca în sala de consiliu, ca pâna acum.

Drept urmare, la termenul urmator, din 21 martie, sedinta programata la Sectia de contencios administrativ a Curtii de Apel Suceava va fi una obisnuita. CNSAS a stabilit, la finele anului trecut, ca ÎPS Pimen a facut politie politica. Înaltul prelat a colaborat atât cu Securitatea cât si cu Directia de Informatii Externe, sub numele conspirative de „Petru” si „Sidorovici”.

Suceava: Doi agenţi de la Poliţia de Frontieră au fost găsiţi dormind, în misiune



Doi agenţi de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei au fost surprinşi pe cînd dormeau în timpul programului, transmite corespondentul AMOS News.

Conducerea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava a dispus cercetarea prealabilă în regim de urgenţă a agenţilor S. Bogdan şi I. Dorin şi trimiterea lor în faţa Consiliului de Disciplină al unităţii, pentru a fi analizata abaterea disciplinara a celor doi agenti.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului, acestia au fost găsiţi marţi, la ora 12, de către ofiţeri din cadrul subunităţii din Izvoarele Sucevei, în timp ce dormeau în autoturismul de serviciu. Ei erau în misiune de supraveghere şi control a frontierei.

Jean Bart - scriitor şi nume de şcoală





După revoluţia română de la 1989, mai multe şcoli sucevene şi-au luat numele unor mari personalităţi din cultura românească precum: Ion Creangă, Mihai Eminescu, Dimitrie Cantemir, Miron Costin etc,

Acelaşi lucru l-a făcut şi Şcoala cu clasele I-VIII nr. 5 din cartierul Cuza-Vodă (Burdujeni) care a luat numele unei importante personalităţi din Burdujenii Sucevei: „Jean Bart”.

Pe numele său Eugeniu P. Botez, scriitorul Jean Bart s-a născut la 28 noiembrie 1874, la Burdujeni, în nordul Moldovei. Era fiul căpitanului Panait Botez, înflăcărat unionist şi al Smarandei, născută Mihail, înrudită cu familia poetului Gh. Sion. Tatăl său se va înălţa până la gradul de general.

Despre „târguşorul nostru” scriitorul Jean Bart spune: „Două uliţe largi se încrucişau tăind în patru târguşorul nostru, mai mult un sat mare, răspândit până pe prund departe, unde apa Sucevei se încovoaie în cotituri şovăitoare”. El îşi va petrece aici numai o mică parte din copilărie; foarte curând casa mare şi împrejmuită, de peste drum ­locuinţa companiei de dorobanţi nu va mai răsuna de zgomotul trompetelor: soldaţii şi odată cu ei şi tatăl său vor pleca în Războiul pentru Independenţă.

După războiul din 1877, familia Botez se va muta la Iaşi. Sosirea în capitala Moldovei avea să favorizeze dezvoltarea tânărului. După cum va mărturisi mai târziu scriitorul „în copilărie am apucat încă în viaţă pe câţiva dintre bătrânii generaţiei de la 48. Mi-au rămas în minte unele figuri de bonjurişti şi unionişti moldoveni, în legătură de rudenie sau prietenie cu părinţii mei. Impresie îmi făcea de câte ori venea în casa noastră poetul Gh. Sion, fratele bunicii mele. Apoi mulţi dintre membrii Junimii mi-au fost profesori la şcolile unde am învăţat”.

Printre numele elevilor pe care le rostea zilnic dascălul Ion Creangă de la şcoala ­primară din Păcurari, atunci când striga catalogul, se afla şi a lui Botez P. Eugeniu.

In anul 1894 termină Şcoala fiilor de ofiţeri, iar în toamna aceluiaşi an se înscrie la Şcoala de ofiţeri din Bucureşti pe care o termină în anul 1896, ajungând ofiţer de marină. Ca ofiţer de marină, va avea prilejul să colinde şi să cunoască atât malurile Dunării sau Mării Negre, cât şi alte meleaguri. Spirit iscoditor, sensibil la orice amănunt care relevă trăsături ale oamenilor, el va privi cu atenţie traiul şi obiceiurile popoarelor, iar apoi le va înfăţişa în volume de însemnări şi amintiri, schiţe şi nuvele, pagini de roman.

Jean Bart, navigator încercat pe mări şi pe oceane nu descrie cele întâmplate prin prisma unui turist extaziat mai ales în faţa unei metropole sau unei naturi luxuriante, ci se apleacă cu atenţie asupra vieţii oamenilor, porturilor şi pătrunzând în miezul faptelor şi e­venimentelor le prezintă apoi într-un mod realist.

La întrebarea : „Cum aţi debutat în literatură?” pe care i-a adresat-o redactorul unei cunoscute reviste din vremea aceea, „Adevărul literar” - Eugen Botez a răspuns, tăcând mai întâi o destăinuire; în copilărie visa să ajungă poet şi în acest scop a scris versuri pe care însă a avut prudenţa să nu le încredinţeze tiparului. Debutul şi-l face în paginile ziarului „Munca” pe vremea când era elev în şcoala militară cu un articol intitulat:

„Să ne dumerească”, semnat nu cu adevăratul său nume, ci: Gh. Rot „lucrător croitoriu”.

Primul său volum intitulat „Jurnal de bord” pe care-l va republica cu unele modificări la cuprins în anul 1916 şi 1921 va fi semnat cu pseudonimul Jean Bart, luat după numele celebrului marinar francez Jean Bart care a trăit în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

De remarcat este faptul că nu trece cu vederea puternicele frământări ţărăneşti din jurul anului 1907, scriind cu această ocazie o interesantă nuvelă intitulată "Datorii uitate". Multe dintre ideile lui Jean Bart exprimate în diverse însemnări, schiţe, nuvele, vor apărea şi în romanul Europolis, care este o carte de un puternic realism. Intr-un interviu acordat cu prilejul apariţiei acestui volum, Jean Bart a răspuns la întrebarea: Ce este Europolis? afirmând: "E viaţa unui port. E un roman a cărui acţiune se desfăşoară la Sulina, unde am trăit multă vreme, fiind căpitan de port."

Viaţa mizeră pe care o duceau muncitorii din porturile noastre o cunoştea bine Jean Bart: „Sub ochii mei, zilnic se comitea cea mai odioasă speculă: exploatarea omului prin om. O idee chinuitoare mă apăsa veşnic cu durerea unei aspre mustrări şi uneori un sentiment de revoltă mă încorda. Oare nu eram şi eu părtaş la această mizerabilă jefuire a muncii omeneşti.”

El vorbeşte cu căldură despre socialismul din tinereţea sa, plin de avânt, dar neocolit de greşeli: "Nu se poate nega că a existat un socialism utopic, romantic, sentimental şi idealist pe care istoria nu trebuie să-l ignoreze, căci instinctiv atâtea suflete au simţit că socialismul este progresul este viitorul."

Drumul creaţiei lui Jean Bart este de la articolul de ziar şi reportaj la schiţă şi nuvelă, încheindu-se cu romanul Europolis. Păcat însă că firul vieţii sale s-a rupt prea devreme la 12 mai 1933 - moartea răpind un talentat scriitor în plina creaţie.

Pentru meritele sale (romanul: Europolis, Jurnal de bord, Cartea Dunării, nuvela Datorii uitate, schiţa: Amintiri din manevre, Trei dezertori, Prima dată, Cafeaua şefului, Majestatea sa bacşişul, Fără permis de export, etc) - în domeniul creaţiei literare, conducerea şcolii a hotărât ca şcoala noastră să poarte numele distinsului scriitor Eugeniu P. Botez (Jean Bart). Trebuie să remarcăm şi faptul că Jean Bart este prezent şi în Istoria literaturii române de la origini până în prezent a lui G.Călinescuîn care citim la pagina 676 următoarele: „Comandorul Eugeniu Botez (Burdujeni n. 28 noiembrie 1874 - fi. 12 mai 1933-) fiu al generalului Panait Botez, fu căsătorit întâi cu Maria Dumitrescu, apoi cu Maria Goldman. Marinar de Dunăre din oroare de mare, era în ultimii ani ai vieţii inspector general în Ministerul Sănătăţii.”


Articol redactat de: prof. Ioan Buzuleac

O istorie de peste 100 de ani



Aşezat la marginea Sucevei, la intersecţia drumurilor ce duc spre Botoşani, Dorohoi, Siret şi mărginit de râul Suceava, Burdujenii Sucevei a fost împărţit în târg şi sat. Zona târgului are şcoală, încă de la începutul secolului al XX-lea.


În monografia Burdujeniului scrisă de Elena Găinariu se arată că: "Înfăţişarea primei şcoli, a fost un adevărat bine pentru locuitori. În urma legii agrare din 1866 când s-a făcut împroprietărirea s-a hotărât a se da şi pentru construcţia şcolii 60 de prăjini din "locul fostului embaticar Mătăsaru şi 6 fălci loc arabil în ţarina Burdujeni."


Din lipsă de fonduri şcoala nu s-a putut ridica decât în anul 1902. Atunci fostul director C. Călinescu împreună cu reprezentantul Ministerului de Agricultură şi Domenii au determinat poziţia şi locul în suprafaţă de 1.224 metri pătraţi, alături de primărie, pe strada principală 1. L. Duca astăzi ( 22 Decembrie) unde se află şi astăzi.


Pentru ridicarea şcolii din târg s-a obţinut şi sprijinul material dat de domnii Aurel Crudu, directorul prefecturii Botoşani şi Bogdan Ştefan Manea, fost administrator al „plăşii” Bucecea. În monografie se arată că construcţia împreună cu dependinţele au costat 28.974 lei .. „Acolo elevii de la grădiniţă trec să-şi dezvolte mai departe caracterele, privind noţiunile elementare de cultură generală şi educaţie patriotică”.


Mai găsim în monografie că prima şcoală se compunea din „parter şi etaj, iar încăperile sunt distribuite în felul următor: la parter două săli pentru cl. I şi a II-a, despărţite una de alta prin sala de intrare. Tot aici mai sunt două camere ce servesc de locuinţa dirigintelui care este d-nul Calangea Eugen. La mijlocul sălii pe dreapta cum intri lângă perete, o scară fixă cu grilaj de fier şi balustradă duce la etaj, unde se găsesc alte patru încăperi şi anume: două săli faţă în faţă pentru el. a III-a şi a IV-a, cancelaria şcolii şi sala de bibliotecă unde există şi un dulap ce serveşte de muzeu şcolar.” „Clasele sunt spaţioase, bine îngrijite şi au pereţii împodobiţi cu tablouri intuitive, negre şi colorate, hărţi cu plasa şi judeţul, România, Continentele”.


Până în anul 1912 în comuna Burdujeni a existat o singură şcoală care funcţiona cu şase clase de băieţi având de educat şi copiii din partea satului. Fetele învăţau într-o sală din localul primăriei. În anul 1912, satul şi-a terminat de construit localul de şcoală pe un teren dăruit de comună.


Şcoala din târg în anul 1912 a revenit la 4 clase şi la starea ei mixtă din trecut. Ea avea şase posturi cu cinci învăţători titulari şi unul detaşat. Statisticile arată că populaţia şcolară era destul de numeroasă în perioada interbelică:


· 1931 - 1932- 535 copii (fete şi băieţi)

· 1932 - 1933- 570 copii (fete şi băieţi)

· 1933 - 1934- 520 şcolari dintre care 291 erau de naţionalitate română, restul evrei şi alte naţii.

· 1934 - 1935- 540 copii


Foarte interesant este că şcoala avea „în ţarina Burdujeni 3 ha. şi 50 ari, teren arabil şi 1 ha de luncă pe stânga râului Suceava”. Şcoala avea şi o cantină, iar iarna în fiecare zi regulat, luau masa peste 40 elevi săraci.


Activitatea şcolară s-a desfăşurat normal in această clădire până in anul şcolar 1964/65 când pe strada Calea Unirii, s-a construit un nou local de şcoală care astăzi face parte din patrimoniul Grupului şcolar nr.1. Atunci director al Şcolii generale de 8 ani nr. 5 Burdujeni Târg era d-l Ioan Ichim.

Atunci situaţia şcolară se prezenta astfel:

  • cl. I - 69 elevi
  • cl. a II-a - 61 elevi
  • cl. a III-a - 57 elevi
  • cl. a IV-a - 66 elevi
  • cl. a V-a - 85 elevi
  • cl. a VI-a - 81 elevi
  • cl. a VII-a - 67 elevi
  • cl a VIII-a - 63 elevi

La Şcoala generală de 8 ani nr. 5 Burdujeni - Târg era arondată şi Şcoala generală de 4 ani Burdujeni - gară el I - IV care avea 14 elevi.

Vechea şcoală, construită în anul 1902 a fost transformată în orfelinat, aici fiind găzduite fetele aduse de la orfelinatul din gara Burdujeni.

Urbanizarea Burdujeniului a tăcut să crească foarte mult numărul copiilor, iar noul local era insuficient. De aceea veche clădire este igienizată, racordată la instalaţia de încălzire şi devine din nou şcoală pentru elevii din clasele I-IV începând din anul 1987

În acest local învaţă astăzi 48 elevi în el. 57 elevi în cl. a II-a, 53 elevi in cl. a III-a, 70 elevi in clasa a IV-a. Tot in această clădire mai există o bibliotecă şi un cabinet medical.

Între timp această clădire veche de peste 100 de ani a fost vândută de către societatea SC. Electroconstrucţia ELCO S.A Suceava, cu sediul în Bucureşti, unei persoane particulare, existând riscul ca şcoala să rămână fără această clădire. Urmează ca reprezentanţii Primăriei, şi ai Inspectoratului judeţean Suceava să facă lumină în acest caz.

Chiar dacă nu am avut aici un „bădiţa Vasile” sau un „domnul Trandafir”, totuşi din această şcoală au ieşit elevi care fac astăzi cinste cartierului, educatorilor, majoritatea fiind absolvenţi de învăţământ superior.

Aristotel spunea că „Rădăcinile educaţiei sunt amare, dar fructele ei sunt dulci”, iar Victor Hugo spunea „Cel ce deschide o şcoala, închide o temniţă”.


Articol redactat de: prof. Ioan Buzuleac

Statutul BOR, falsificat. In favoarea sau contra patriarhului?


Comunicat de presã

La 18 februarie 2008 Mitropolitul Bartolomeu i-a trimis Patriarhului Daniel o adresã oficialã referitoare la prezenta unui text apocrif în ultima versiune a Statutului bisericesc, text care nu a fost supus aprobãrii Sfântului Sinod. Sperând într-o rezolvare administrativã a cazului, asa cum o propusese, nu a socotit de cuviintã sã-i înstiinteze pe colegii sinodali si nici sã dea publicitãtii un demers care
încã astepta un rãspuns.

Între timp, mânãstirile cele mai importante au luat cunostintã de textul care, în fapt, anula autonomia eparhialã si le punea la dispozitia unui principiu autocratic. Asa se face cã institutiile monahale din Arhiepiscopia Sucevei si Rãdãutilor au reactionat, urmate de acelea din Arhiepiscopia Clujului, care ne-au autorizat sã dãm publicitãtii Procesul Verbal al sinaxei din 28 februarie 2008, precum si scrisoarea Mitropolitului Bartolomeu adresatã Patriarhului Daniel, la care nu s’a primit nici un rãspuns.

Pr. Bogdan Ivanov
Coord. Biroului de presã


Redam in continuare scrisoarea Mitropolitului Bartolomeu adresatã PF Daniel si Procesul verbal al sinaxei staretilor si staretelor de la M-rea Nicula.

Preafericite Părinte Patriarh,


Citind Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române în varianta presupusă definitivă, parafată de guvernul României şi publicată în Monitorul Oficial, am descoperit cu stupoare că în articolul 26, care enumeră atribuţiile Patriarhului, a fost intercalat un paragraf inexistent în varianta ultimă, aprobată de Sfântul Sinod, şi anume litera s (care devine astfel penultima) în următoarea formulare: Conform tradiţiei ortodoxe are dreptul de a înfiinţa stavropighii patriarhale şi a le conduce prin delegaţii săi, în limitele competenţelor stabilite prin Decizie Patriarhală, aducând la cunoştinţa chiriarhului locului acestea.
După părerea mea, scopul acestei inserţii este acela de a-l compromite pe Patriarh, atribuindu-i aspiraţii jurisdicţionale fără nici o acoperire canonică şi prezumându-i delicte penale precum abuzul de putere, falsul şi uzul de fals.
(Notez doar în treacăt că autorul anonim al acestei inserţii a scris-o în mare grabă, de unde neglijenţele de ordin gramatical, cum este absenţa virgulei după cuvântul ortodoxe, sau plasarea pronumelui acestea la sfârşitul frazei, locul său corect fiind după verbul aducând).
Cred că e de competenţa şi datoria Preafericirii Voastre de a întreprinde o cercetare pentru identificarea autorului, dar mai importantă şi mai urgentă este o notă către guvernul României în sensul că, datorită unei erori de redactare, paragraful s din articolul 26 trebuie eliminat în întregime, modificare ce va fi publicată în Monitorul Oficial. Urgenţa e motivată de faptul că, până la publicarea acestei modificări, Statutul rămâne inoperant.

Cu frăţească îmbrăţişare în Domnul,
†BARTOLOMEU
Arhiepiscop şi Mitropolit


PROCES VERBAL

Încheiat azi, 28 februarie 2008, cu ocazia întrunirii, în şedinţă extraordinară, a sinaxei stareţilor şi stareţelor mânăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, cu binecuvântarea şi prezenţa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu.
După rugăciunea „Împărate ceresc...”, Mitropolitul Bartolomeu a fost informat de către soborul stareţilor despre scopul acestei întâlniri, şi anume că noul Statut al Bisericii Ortodoxe Române, prin art. 26 lit. s, îi dă Patriarhului dreptul de a înfiinţa stavropighii fără acordul chiriarhului locului, fără exprimarea voinţei obştilor monahale şi fără suport canonic, textul acestui paragraf fiind următorul: „Conform tradiţiei ortodoxe are dreptul de a înfiinţa stavropighii patriarhale şi a le conduce prin delegaţii săi, în limitele competenţelor stabilite prin Decizie Patriarhală, aducând la cunoştinţa Chiriarhului locului acestea.”
Întreaga adunare şi-a exprimat dezacordul faţă de articolul în cauză, cerând Arhipăstorului să solicite Sfântului Sinod radierea lit. s a art. 26 din Statut şi să vegheze la alcătuirea Regulamentului de organizare a vieţii monahale mai ales cu privire la lit. d şi e ale art. 76 din statut.
Ca urmare, stareţii şi stareţele mânăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului îşi doresc să rămână pe mai departe sub ascultarea şi îndrumarea duhovnicească şi administrativă a chiriarhului locului, ca parte integrantă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului.
Semnat şi parafat în doua exemplare.

Bartolomeu,

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Arhim. Teofil Roman,exarhul Arhiepiscopiei Clujului
Arhim. Dumitru Cobzaru, stareţul Mânăstirii Nicula
Protos. Alexandru Ghenţ, stareţul Mânăstirii Feleacu
Protos. Chiril Zăgrean, stareţul Mânăstirii Parva
Protos. Paisie Iloaie, stareţul Mânăstirii Nuşeni
Ierom. Irineu Paneş, stareţul Mânăstirii Soporu de Câmpie
Ierom. Andrei Coroian, stareţul Mânăstirii Râşca Transilvană
Ierom. Emanuel Scarlat, stareţul Mânăstirii Băişoara
Ierom. Antonie Flore, stareţul Mânăstirii Piatra Craiului
Ierom. Ilie Cira, stareţul Mânăstirii Bichigiu
Ierom. Teofil Popescu, stareţul Mânăstirii Cheile Turzii
Stavr. Varvara Georgiu, stareţa Mânăstirii Căşiel
Stavr. Emanuela Moisa, stareţa Mânăstirii Salva
Stavr. Pamfilia Solcan, stareţa Mânăstirii Piatra Fântânele
Stavr. Teodora Câmpan, stareţa Mânăstirii Floreşti
Stavr. Veronica Coţofană, stareţa Mânăstirii Dobric
Monahia Inocenţia Filip, stareţa Mânăstirii Ciucea
Monahia Ecaterina Ghiran, stareţa Mânăstirii Cormaia
Monahia Hristofora Marinca, stareţa Mânăstirii Ilva Mare
Monahia Epiharia Brumă, stareţa Mânăstirii Strâmba
Monahia Paraschiva Buculei, stareţa Mânăstirii Cristorel
Monahia Meletina Morozan, stareţa Mânăstirii Mihai Vodă
Monahia Siluana Burducea, stareţa Mânăstirii Muntele Rece

Later Edit

STAVROPIGHIE - Manastire aflata sub ascultarea directa a patriarhului.

Aflu ca transformarea peste noapte in stavropighie a Manastirii Techirghiol, unde este duhovnic Parintele Arsenie Papacioc, nu e un zvon, ci fapt cert. Informatiile mele arata ca PF Daniel va face acolo un centru ecumenic ca la Durau. De ce la Techirghiol? Poate pentru ca sa aiba un focar de ecumenism si la mare, daca tot are unul la munte. Sau mai degraba pentru ca Parintele Arsenie este un inversunat antiecumenist - si cu argumente teologice imbatabile.
In lumina acestei fapte a PF Daniel, nu mai cred ca modificarea abuziva din Statutul BOR este o intimplare sau amestecul unuia care a vrut sa-i faca imagine proasta Patriarhului. Astept pozitia Patriarhiei. Daca va veni, caci vad ca Parintelui Mitropolit Bartolomeu nu i s-a raspuns nici dupa zece zile.

Va indemn sa cititi cel mai recent interviu dat de Parintele Arsenie - care ne indeamna sa marturisim Adevarul chiar cu pretul vietii - aici.

”Dezastru portocaliu” printre şefii unor instituţii descentralizate din judeţ


Politica



Preşedintele PSD Suceava, Gavril Mîrza, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că în toate domeniile unde şefii instituţiilor sunt PDL-işti se înregistrează situaţii „dezastruoase”. Un prim exemplu dat a fost situaţia din sănătate. Gavril Mîrza spune că s-a ajuns ca bolnavii să fie trataţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă în raport de stocurile de medicamente şi nu de diagnostic sau boală. Acesta a spus că toate conducerile din sistemul sanitar sucevean, respectiv Spitalul Judeţean, ASP, CAS, sunt numite interimar, iar, pe de altă parte preşedintele Colegiului Medicilor Suceava, Cristian Irimie, vicepreşedinte PDL Suceava, face declaraţii politice, ceea ce este o „băşcălie”.

Un alt exemplu dat de Gavril Mîrza se referă la domeniul sanitar veterinar. Preşedintele PSD Suceava spune că, din cauză că nu s-au luat măsurile sanitar-veterinare care se impuneau, judeţul Suceava e aproape în totalitate în carantină veterinară din cauza rabiei, iar directorul DSVSA Suceava, Petrea Dulgheru, în loc să se ocupe de această problemă, presează candidaţi ai PSD să treacă la PDL. „Directorul DSVSA ameninţă pe candidatul PSD din oraşul Broşteni, care este medic veterinar, că nu-şi va mai găsi loc de muncă şi a stat pe capul primarului PSD din oraşul Vicovu de Sus, amendându-l săptămână de săptămână ca să-l facă membru PDL”, a afirmat Gavril Mîrza.

Un alt sector în care situaţia este asemănătoare este cea a învăţământului, menţionează liderul social-democraţilor suceveni, precizând că cei 460 de directori de şcoli sunt membri PDL. Acesta a declarat că la nivelul învăţământului nu se face nimic şi continuă să fie înregistrate cazuri de violenţă în şcoli, şi a acuzat şi lipsa managementului educaţional şi slaba activitate de coordonare.

Referindu-se la silvicultură, Gavril Mîrza a spus că în judeţ se fac defrişări masive de pădure fără nici un control, cu ştirea celor care conduc ITRSV şi Direcţia Silvică. Preşedintele PSD Suceava a adăugat că „se preferă să se dea munţii goi” viitorilor proprietari, cum ar fi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Liderul social-democraţilor suceveni declară că şefii DSVSA, Direcţiei Silvice, ITRSV, ISJ, DADR, APIA, DGFP şi celor din structurile de sănătate sunt membri PDL, iar aceste instituţii nu ascultă de comanda guvernamentală, ci de partid, de aceea solicită Guvernului şi premierului să analizeze situaţia din judeţ, pentru că s-a ajuns la „un dezastru portocaliu”.

Gavril Mîrza a concluzionat spunând că guvernul trebuie, ori să îi pună la treabă în interesul cetăţenilor ori, să-i schimbe.

A vrut sa se arunce in fata trenului

Un sucevean de 31 de ani, bolnav psihic, a vrut sa se arunce dezbracat in fata trenului, intre localitatile Poiana Ilvei si Magura Ilvei, din Bistrita-Nasaud, insa a fost oprit de jandarmi, transmite corespondentul ROMPRES.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bistrita-Nasaud, Georgeta Casvan, a declarat, miercuri, ca trecatorii au semnalat jandarmilor cum ca un barbat dezbracat se plimba pe calea ferata, in zona carierei de piatra de la Magura Ilvei. Jandarmii s-au deplasat la fata locului si au gasit, la intrarea intr-un tunel, hainele barbatului, impaturite cu grija.

La iesirea din acel tunel, barbatul a fost imobilizat si tras de pe calea ferata, chiar cu cinci minute inainte ca un tren accelerat sa treaca pe acolo. Giani Nicu G., originar din localitatea Putna, judetul Suceava, a fost transportat la politie si apoi la medic, pentru a primi ingrijirile necesare.

In acest moment se afla internat la Sectia de psihiatrie a Spitalului Judetean Bistrita-Nasaud, fiind diagnosticat cu schizofrenie.

Conferinta anuala eTwinning, Bucuresti, 14-16 martie 2008


In perioada 14-16 martie 2008, va fi organizata la Bucuresti, Hotel Rin Grand, Conferinta anuala eTwinning.Evenimentul va reuni aproximativ 450 de persoane din tarile participante la program - profesori, elevi, ambasadori eTwinning, specialisti in educatie, factori de decizie.La eveniment vor participa reprezentanti ai Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, reprezentanti ai Institutului de Stiinte ale Educatiei - centru de coordonare eTwinning Romania, profesori cu activitate remarcabila in cadrul programului si reprezentanti ai Consiliului National al Elevilor.Intrucat numarul de locuri este limitat, echipa eTwinning Romania a operat cu un set de criterii de selectie a participantilor. Astfel, scolile care vor fi invitate sa trimita cate un profesor la conferinta sunt:- cele trei scoli care au primit Certificatul european de calitate (Colegiul "V.Alecsansdri" Galati / dna prof. Lidia Minza, Scoala Humoreni si Comanesti, Suceava / dna prof. Liliana Mihalachi, Scoala "Dimitrie Anghel", loc. Cornesti-Miroslava, Iasi / dna prof. Dorina Marin);- scoli care au primit Certificatul de calitate, in calitate de scoli fondatoare ale proiectului premiat: Sc. "L Rebreanu" Mioveni, Arges / dna prof. Ana Tudor, Lic. Teoretic "Al. Marghiloman" / dna prof. Camelia Dinu, Scoala "Ioan Bob" Cluj-Napoca /dna prof. Maria Vaida;- acoperire geografica: echilibrul rural-urban, distributia cat mai mare pe zone a profesorilor participanti (in cazul scolilor in care mai multi profesori au primit Certificatul de calitate, va fi nominalizat un singur reprezentant);- tip de institutie: se are in vedere includerea in lista de participanti, pe cat posibil, atat a scolilor, cat si a cluburilor copiilor.
Agenda Conferintei
eTwinning este parte a programului Lifelong Learning, al Comisiei Europene.

Irina Loghin la lansarea candidatului PRM la Primăria Suceava



PRM îşi va lansa duminică, 2 martie, candidatul la funcţia de primar al municipiului Suceava, precum şi candidaţii la posturile de consilier local. Evenimentul va avea loc începând cu ora 17.00, în sala mare a Casei de Cultură Suceava şi va fi precedat de un spectacol extraordinar susţinut de Irina Loghin şi Fuego. Preşedintele organizaţiei municipale Suceava a PRM, omul de afaceri Ilie Niţă, care va candida la fotoliul de primar, a declarat că deja au fost distribuite 900 de invitaţii la eveniment exprimându-şi speranţa că sala va fi arhiplină. Printre numele care figurează pe lista pentru Consiliul Local Niţă i-a enumerat pe profesorii Maria Guzu şi Florin Nitu, inginerul Maria Ţipău şi Aurel Jescu. Liderul PRM Suceava a ţinut să precizeze că organizaţia pe care o conduce a pus mare accent pe tineret arătând că 40% din locurile de pe lista de candidaţi pentru Consiliul Local sunt ocupate de tineri şi studenţi. „Trebuie remarcat faptul că ne reorientăm spre tineri şi studenţi care să aducă un suflu nou în administraţie şi care să facă faţă oricăror provocări. Aş vrea să dau doar câteva nume şi m-aş referi la Simina Siminiuc, Irina Olariu, Iulia Tomuţ, Alina Popa sau Mihai Agarafinei”, a declarat Ilie Niţă.

Criza de medicamente nu afectează farmaciile cu circuit deschis



Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava a verificat activitatea farmaciilor cu circuit închis din Spitalul de Urgenţă Suceava, Spitalul Municipal Fălticeni şi Spitalul Municipal Rădăuţi, şi 19 farmacii cu circuit deschis aflate în relaţii contractuale cu CAS.În urma controlării farmaciilor cu circuit deschis a reieşit că acestea respectă programul de lucru stabilit prin contract cu CAS Suceava şi fac corect aprovizionarea cu medicamente corespunzătoare DCI - urilor prevăzute în liste (denumiri comune internaţionale), cu câteva excepţii. Dacă la nivelul farmaciilor cu circuit deschis farmaciştii nu au întâmpinat refuzuri de livrare din partea furnizorilor de medicamente, în schimb de această problemă s-au lovit farmaciile de la nivelul unităţilor spitaliceşti.La farmacia spitalului din Rădăuţi, stocurile de medicamente erau asigurate conform necesarului secţiilor, dar la nivelul farmaciei din Spitalul de Urgenţă Suceava unele medicamente lipseau sau se găseau în stocuri insuficiente, în special pentru produsele din grupa antibioticelor sau a medicaţiei de urgenţă. Şi la farmacia din cadrul Spitalului Municipal Fălticeni s-a constatat existenţa unor stocuri relativ mici la medicamente de tipul analgezicelor, antibioticelor, antiinflamatoarelor, la comenzile efectuate în perioada ianuarie - februarie 2008 spitalul primind înştiintare de neonorare a livrării acestora din partea furnizorului de medicamente. Conducerile celor două spitale au anunţat că, la această oră, au încheiat negocierile cu furnizorii de medicamente şi s-au aprovizionat cu medicamentele necesare funcţionării.

Coroana de aur a reginei Maria va fi expusă la Suceava



Coroana de aur a reginei Maria va fi expusă în primăvara acestui an la Suceava. În data de 10 mai, când se aniversează Ziua Regalităţii Române, coroana reginei Maria va putea fi văzută la Muzeul de Istorie din Suceava. Expoziţia, care va fi intitulată „Coroana reginei Maria, un simbol al României reîntregite”, va dura două săptămâni.Coroana pe care regina Maria a purtat-o pentru prima dată la festivitatea de încoronare, la data de 15 octombrie 1922 la Alba Iulia, a fost realizată la Paris de Casa de bijuterii „Lucien Falize” şi este o piesă de mare măiestrie artistică executată din aur românesc, cu monturi din pietre semipreţioase.Cântăreşte 1854 de grame, are diametrul la bază de 17,5 cm şi înălţimea de 18 cm. Este bătută cu pietre preţioase şi semipreţioase - rubine, smaralde, ametiste, turcoaze şi opale. Pe cele două discuri sunt reprezentate stema României şi stema Casei de Edinburgh, aceasta din urmă ca un omagiu adus originii britanice a reginei Maria. Coroana a fost finalizată în luna septembrie 1922, iar costul execuţiei a fost de 64.820 de franci.Înaintea ceremonialului încoronării de la Alba-Iulia, atât coroana reginei Maria, cât şi coroana de oţel pe care a purtat-o regele Carol I, cu care a fost încoronat regele Ferdinand, au fost sfinţite în catedrală de patriarhul Miron Cristea.Această piesă de mare valoare din Tezaurul României a mai fost scoasă doar o singură dată, în anul 1998, pentru a fi expusă la Alba Iulia cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri.

Şapte tronsoane de cale ferată, scoase la licitaţie



Şapte tronsoane de cale ferată din judeţul Suceava, cu lungimi cuprinse între 21-40 de kilometri, sunt oferite spre închiriere firmelor interesate de activităţile de transport marfă şi călători pe calea ferată.Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Suceava, Ovidiu Milici, a declarat că instituţia a fost informată de Compania Naţională de Căi Ferate CFR-SA că, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 1409 din 29 noiembrie 2007 pentru aprobarea condiţiilor de închiriere de către CFR SA a unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă, compania oferă, în regim de închiriere, tronsoane de cale ferată. Se pot înscrie la licitaţie operatori economici -persoane juridice sau grupuri de persoane juridice înregistrate în România, licenţiate conform prevederilor legale. “Compania închiriază secţiile de circulaţie aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile, în scopul realizării simultane a activităţilor de gestionare a infrastructurii, respectiv efectuarea serviciilor de transport feroviar public de marfă şi /sau de călători, în condiţiile legii”, a spus Milici.Firmele sau societăţile comerciale care doresc să închirieze aceste trasee sunt invitate la Consiliul Judeţean Suceava, unde li se vor furniza date suplimentare despre acest subiect.Termenul limită de depunere a ofertelor de închiriere este 10 martie a.c., iar licitaţiile vor avea loc prin Bursa Română de Mărfuri.

Dosarul de colaborator cu Securitate al ÎPS Pimen, desecretizat



Dosarul întocmit de Colegiul Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii în baza căruia s-a dat verdictul de poliţie politică în cazul ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va deveni public. În baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 1/2008 privind asigurarea continuităţii unor activităţi a CNSAS, coroborată cu regulamentul de ordine interioară al instanţelor, presa va avea acces la toate dosarele care vizează interesul public. Pentru că legea de funcţionare a CNSAS a fost abrogată fără norme tranzitorii, OUG 1/2008 prevede că toate dosarele întocmite de această instituţie se vor judeca la secţiile de contencios administrativ, în şedinţe publice. Ca urmare a acestor reglementări, dosarul remis de CNSAS către Curtea de Apel Suceava nu va mai fi secret şi nu se va mai judeca în sală de consiliu, ca până acum. Practic, la termenul următor, din 21 martie, şedinţa programată la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Suceava va fi una obişnuită.CNSAS a stabilit, la sfârşitul anului trecut, că ÎPS Pimen a făcut poliţie politică. Înaltul prelat a colaborat atât cu Securitatea cât şi cu Direcţia de Informaţii Externe şi a avut numele conspirative „Petru” şi „Sidorovici”.

Primarul Sucevei, victimă a repartitoarelor de căldură



Facturile nejustificat de mari la căldură pentru unele apartamente îi nemulţumesc nu doar pe cetăţenii Sucevei, ci şi pe cei care ocupă posturi importante în administraţie.

În această situaţie se află şi primarul Sucevei, Ion Lungu, care susţine ideea lansată de perfectul Orest Onofrei, că repartitoarele sunt „o mare ţeapă”.

“Sunt de acord cu cele spuse de prefectul Orest Onofrei, că aceste repartitoare sunt acum o ţeapă pentru cetăţeni, iar una din victime sunt şi eu. Pentru luna decembrie am plătit 422 lei, iar pentru ianuarie, 580 lei, ceea ce înseamnă o creştere cu 37% a facturii la încălzire. Vă spun cu toată sinceritatea că, de când am repartitoare, de acum 4 ani, plătesc mai mult decât înainte, când nu aveam repartitoare”, a declarat Ion Lungu.

Edilul şef al Sucevei a precizat totuşi că, în privinţa acestei probleme, Primăria nu se poate implica, deoarece nu are competenţa necesară, mai ales că montarea repartitoarelor se face în urma unui contract direct între proprietari, asociaţia de proprietari şi firmele de profil.

Primarul Sucevei a povestit că a acceptat montarea acestor repartitoare, pentru că aşa s-a decis la nivel de scară de bloc, dar că acestea nu se pot dovedi folositoare într-un condominiu în care există mai multe tipuri de încălzire, unii fiind debranşaţi de la Termica, unii cu centrale de apartament, iar alţii fără nimic.

“Aceste repartitoare ar fi putut fi utile dacă se montau în toate apartamentele dintr-un bloc, iar toate locuinţele aveau acelaşi sistem de încălzire”, a concluzionat primarul municipiului reşedinţă de judeţ.

Primarul Lungu vrea să facă „cetăţeni de onoare” pe bandă rulantă


Administratie



Consilierul liberal Mihai Aurel Steiciuc şi-a exprimat regretul că actualul primar al Sucevei, Ioan Lungu doreşte să transforme cât mai mulţi locuitori ai Sucevei în „cetăţeni de onoare”, pentru ca apoi să-i poată folosi pe aceştia în lupta politică din luna mai. Steiciuc a spus într-o conferinţă de presă, că nu înţelege lejeritatea cu care sunt propuşi drept cetăţeni de onoare personalităţi ale Sucevei, care nu au alt merit decât că „au făcut bani pe spatele sănătăţii oamenilor din oraş”.

Consilierul PNL s-a referit în mod implicit la şeful Spitalului privat BETHESDA, Stefan Puşcaşu, care este propus spre a deveni cetăţean de onoare, motivaţia fiind că a făcut multe pentru dezvoltarea sănătăţii municipiului reşedinţă de judeţ.

Investiţiile lui Puşcaşu au însă un caracter privat şi sunt de natură a-i spori veniturile din taxa pe care acesta o percepe fiecărui pacient internat în spitalul său.

Judet cu cale ferata neelectrificata

Prefectul judetului Botosani, Gheorghe Sorescu, va solicita Ministerului Transporturilor sa includa in programul de investitii pentru urmatorii doi ani fonduri pentru electrificarea tronsonului de cale ferata Veresti (Suceava) - Botosani.

El este nemultumit ca niciun kilometru de cale ferata, din cei 157 de kilometri de retea feroviara din Botosani, nu este electrificat si ca terasamentul este prost si nu permite deplasarea trenurilor cu o viteza mai mare de 40-60 km/h.

Modernizarea infrastructurii feroviare a fost cuprinsa intr-un program orientativ de dezvoltare economica si sociala al judetului Botosani, iar autoritatile spera sa atraga finantarile necesare inceperii lucrarilor.
"Suntem un judet care nu are niciun kilometru de cale ferata electrificata.

Explicatii ar putea fi multe, iar una dintre ele este extinderea transportului rutier, in detrimentul caii ferate. Vina principala apartine autoritatilor locale si celor care s-au ocupat de CFR", a afirmat prefectul

Primarul PD din Moara a trecut la PNL

Primarul PD din Moara a trecut la PNL


Liberalii suceveni au făcut o nouă achiziţie din rândul PD-L. Aceasta după ce primarul democrat al comunei Moara, Laurenţie David, şi-a declarat simpatia pentru PNL. Anunţul a fost făcut de secretarul general adjunct al PNL Suceava, Brînduşel Nichitean, care a precizat că pe lângă Laurenţie David, în PNL se vor mai înscrie şi doi consilieri locali PD, precum şi aproximativ 200 de democraţi din Moara. Nichitean a spus că singurul din echipa democraţilor care nu şi-a anunţat trecerea la liberali este consilierul local Zamfir Barbă, fratele vicepreşedintelui PD-L Suceava, Niculai Barbă. „Toată organizaţia PD a anunţat că trece la PNL, mai puţin Zamfir barbă, dar este posibil ca şi acesta să se mai gândească. Este echipa cu care în anul 2004 am câştigat alegerile în comuna Moara, şi pentru că eu am trecut alături de liberali, au hotărât şi ei să mă urmeze. Şi în perioada următoare vor fi şi alte organizaţii”, a spus Brînduşel Nichitean. În acelaşi timp, el a mai spus că în PNL şi-au mai anunţat înscrierea şi membrii PC din Broşteni, dintre care doi consilieri locali.

Zarojanu îl acuză pe Lungu că-i obstrucţionază accesul la informaţii

Zarojanu îl acuză pe Lungu că-i obstrucţionază accesul la informaţii


Primarul Sucevei, Ion Lungu, este acuzat de unul dintre cei doi viceprimari, Angela Zarojanu, că a interzis angajaţilor din primărie să-i furnizeze informaţii legate de investiţiile realizate de municipalitate începând cu anul 2004. Zarojanu susţine că din cauza acestui embargo informaţional nu a putut realiza „Cartea Albă” a guvernării liberale în municipiul Suceava. E a mai adăugat că deşi a solicitat informaţii de la mai multe servicii şi departamente din primărie, angajaţii acestora au refuzat să i le ofere în mod direct. „Am început să adun o parte de date şi am văzut că în prezent lucrul meu cu anumite compartimente şi servicii din Primărie este destul de anevoios. Ca după aceea, cu un sentiment de jenă şi reţinere, angajaţii să-mi spună că li s-a interzis furnizarea de date. Informaţii care până la urmă sunt publice şi privesc cheltuirea banilor din bugetul local, pentru investiţii realizate în Suceava”, a declarat viceprimarul Sucevei. Angela Zarojanu a mai precizat că toate informaţiile şi documentele pe care le-a solicitat trebuie să ajungă mai întâi la primarul Ion Lungu, şi apoi la ea. În aceste condiţii, viceprimarul Sucevei susţine că lui Ion Lungu „îi este frică de ceva”, motiv pentru care a decis să interzică angajaţilor să furnizeze o serie de informaţii. „O să aflu motivele pentru care îi este frică şi o să-l fac public. Pentru că nu mi se pare normal că interzică accesul la informare”, a subliniat Zarojanu. Ea a mai declarat că o astfel de atitudine nu este corectă, în condiţiile în care toate informaţiile pe care le-a solicitat sunt publice, şi vizează modul în care s-au cheltuit banii publici. „Gândiţi-vă că acest lucru mi se întâmplă mie, cu toate că lucrez în primărie. Şi eu totuşi mai obţin nişte firimituri. Dar oare ce i se întâmplă unui cetăţean care vine să întrebe cât a costat o stradă? Probabil că nu va primi niciodată un răspuns”, a încheiat viceprimarul Sucevei.

Comunicat Primăria Suceava

22 iunie 2007

DISPOZIŢIE

privind convocarea şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Suceava, în data de 28 iunie 2007, ora 14.00

Ion Lungu, Primar al municipiului Suceava

În baza prevederilor art.39 alin.1 şi 3 şi art. 68 alin. 1 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată;

DISPUN:

Articol unic: Este convocată şedinţa ordinară a Consiliului Local al municipiului Suceava în data de 28 iunie 2007, ora 14.00 în sala de şedinţe a Consiliului Local al municipiului Suceava, nr.50, cu următorul proiect de ordine de zi:

1. Aprobarea proceselor verbale ale şedinţelor Consiliului Local din data de 09.05.2007 şi 31.05.2007;

2. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii pe anul 2007 - iniţiator Primarul municipiului Suceava;

3. Proiect de hotărâre privind aprobarea alocării din bugetul municipiului Suceava a sumei de 400.000 lei Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava pentru finanţarea cheltuielilor de întreţinere şi gospodărire - iniţiator Primarul municipiului Suceava;

4. Proiect de hotărâre privind anularea penalităţilor aferente debitelor achitate către asociaţia de proprietari privind consumul de apă rece potabilă şi canalizare de familia Cojocaru Mihaela - iniţiator Primarul municipiului Suceava;

5. Proiect de hotărâre privind anularea penalităţilor aferente debitelor achitate către asociaţia de proprietari privind consumul de energie termică de un număr de 5 familii - iniţiator Primarul municipiului Suceava;

6. Proiect de hotărâre privind vânzarea a 10 apartamente situate în blocurile construite din fondurile statului, str. Mesteacănului, nr.4, bl.23, sc A, ap.4; str. Amurgului, nr.9, bl. 122, sc C, ap.6; str. Muncii, nr.2, bl.94, sc B, ap.3; str. Grigore Antipa, nr.7, bl.68, sc C, ap.5; str. Bistriţei, nr.15, bl.H7, sc A, ap.1; str. Bujorilor, nr.11, bl.104, sc D, ap.2; str. Eroilor, nr.18, bl.85, sc A, ap.9; str. Iacob Zadik, nr.3, bl.76, sc B, ap.2; str. Vişinilor, nr.4, bl.57, sc B, ap.2; str. Lt. Mircea Damaschin, nr.16, bl.3, sc A, ap.46 către titularii contractelor de închiriere în condiţiile impuse de Decretul Lege nr. 61/1990, republicat şi a Legii nr. 85/1992, republicată- iniţiator Primarul municipiului Suceava;

7. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico - economici la obiectivul de investiţii "Modernizare strada Mirăuţi", municipiul Suceava, judeţul Suceava - iniţiator Primarul municipiului Suceava dl. Ion Lungu şi Viceprimarul municipiului Suceava - d-na. Angela Zarojanu;

8. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico - economici la obiectivul de investiţii "Semaforizarea intersecţiei străzilor M. Damaschin, Amurgului, Calea Unirii" DN 29 - iniţiator Primarul municipiului Suceava dl. Ion Lungu şi Viceprimarul municipiului Suceava - d-na. Angela Zarojanu;

9. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico - economici pentru obiectivele de investiţii "Utilităţi pentru locuinţe petru tineri destinate închirierii Cartier Burdujeni, str. Privighetorii, etapa a II a, municipiul Suceava" - iniţiator Primarul municipiului Suceava;

10. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico - economici la obiectivul de investiţii "Modernizarea instalaţiilor de alimentare electropompe cu utilizarea convertizoarelor de frecvenţă" - CET Suceava - iniţiator Primarul municipiului Suceava;

11. Proiect de hotărâre privind aprobarea unor documentaţii de urbanism - PUD - iniţiatori Primarul municipiului Suceava dl. Ion Lungu şi Viceprimarul municipiului Suceava - d-na. Angela Zarojanu;

12. Proiect de hotărâre privind aprobarea unei documentaţii de urbanism - PUD "Modernizare Piaţa Agroalimentară "George Enescu" - Aleea Comercială" - Suceava - iniţiatori Primarul municipiului Suceava dl. Ion Lungu şi Viceprimarul municipiului Suceava - d-na. Angela Zarojanu;

13. Proiect de hotărâre privind aprobarea unei documentaţii de urbanism - PUZ - iniţiatori Primarul municipiului Suceava dl. Ion Lungu şi Viceprimarul municipiului Suceava - d-na. Angela Zarojanu;

14. Proiect de hotărâre privind aprobarea unei documentaţii de urbanism - PUZ pentru construirea a două locuinţe - iniţiatori Primarul municipiului Suceava dl. Ion Lungu şi Viceprimarul municipiului Suceava - d-na. Angela Zarojanu;

15. Proiect de hotărâre privind aprobarea unei documentaţii de urbanism - PUZ pentru construire "Ansamblu rezidenţial Panoramic" - municipiul Suceava - iniţiatori Primarul municipiului Suceava dl. Ion Lungu şi Viceprimarul municipiului Suceava - d-na. Angela Zarojanu;

16. Proiect de hotărâre privind aprobarea intrării în legalitate până la data de 30.06.2007 a unui număr de trei garaje construite pe terenul municipiului Suceava - domeniul privat - iniţiatori Primarul municipiului Suceava dl. Ion Lungu şi Viceprimarul municipiului Suceava - d-na. Angela Zarojanu;

17. Proiect de hotărâre privind asocierea Municipiului Suceava cu Consiliul Judeţean Suceava - iniţiator Primarul municipiului Suceava;

18. Proiect de hotărâre privind trecerea unor bunuri din domeniul public al municipiului Suceava în domeniul privat al municipiului Suceava - iniţiator Primarul municipiului Suceava;

19. Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii contractelor de acordare a dreptului de superficie pentru terenurile proprietate a municipiului Suceava ocupate de construcţii autorizate - iniţiator Primarul municipiului Suceava;

20. Proiect de hotărâre privind acordarea dreptului de superficie asupra unei parcele de teren proprietate privată a municipiului Suceava, situată în str. Universităţii nr.19, proprietarului construcţiei amplasată pe această parcelă de teren, respectiv S.C "PYRANIA IMPEX" S.R.L. - iniţiator Primarul municipiului Suceava;

21. Proiect de hotărâre privind aprobarea concesionării prin licitaţie publică a unor parcele de teren situate în municipiul Suceava, precum şi condiţiile de organizare a licitaţiei, în vederea amplasării unor stâlpi de susţinere a reţelei de transmisii servicii de televiziune, internet şi telefonie din municipiul Suceava - iniţiator Primarul municipiului Suceava;

22. Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a unei parcele de teren proprietate privată a municipiului Suceava în vederea construirii unei rampe de acces pentru persoanele cu handicap locomotor - iniţiator Primarul municipiului Suceava;

23. Proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a unei parcele de teren proprietate privată a municipiului Suceava în vederea amplasării unui punct de informare turistică de interes public - iniţiator Primarul municipiului Suceava;

24. Proiect de hotărâre de revocare a HCL nr. 115/2007 privind aprobarea închirierii prin licitaţiei publică a unei parcele de teren situate în municipiul Suceava str. Calea Unirii fn. precum şi condiţiile de organizare a licitaţiei - iniţiator consilierul local dl. Niculai Barbă;

25. Proiect de hotărâre privind stabilirea preţului pentru concesionarea fără licitaţie publică a unor parcele de teren situate în municipiul Suceava - iniţiator Primarul municipiului Suceava;

26. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Consiliului Local al municipiului Suceava la Campania "Săptămâna Mobilităţii Europene 2007" - iniţiator consilierul local dl. Viorel Seredenciuc ;

27. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a procesului de participare a populaţiei în cadrul activităţilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism - iniţiatori consilierii locali: d-na. Cristina Iordăchel, d-na. Monica Loredana Săndulescu, dl. Niculai Barbă, dl. Radu Florin Vătafu ;

28. Proiect de hotărâre privind evacuarea administrativă a familiei Obreja Vasile Florin, din imobilul situat în Suceava, str. Mihai Viteazu nr.25 - iniţiator Primarul municipiului Suceava;

29. Proiect de hotărâre privind actualizarea unei funcţii contractuale - iniţiator Primarul municipiului Suceava;

30. Informarea Primarului municipiului Suceava referitoare la efectuarea concediului de odihnă aferent anului 2006, înregistrată la Consiliul Local al municipiului Suceava sub nr. 193/22.06.2007;

31. Adresa de comunicare a hotărârii AGA la S.C. T.P.L. S.A. Suceava nr. 22/17.05.2007 înregistrată la Primăria municipiului Suceava sub nr. 21261/01.06.2007;

32. Diverse.

PRIMAR,

ION LUNGU

Avizat pentru legalitate,

Secretar municipiu

Jr. IOAN CIUTAC

Nr. 2.222

Din 22.06.2007

"Balul Mărţişorului" în scop caritabil


Peste 300 de persoane sunt aşteptate să participe, pe 29 februarie, la „Balul Mărţişorului”. Este vorba de o acţiune organizată în scop caritabil, în favoarea copiilor cu dizabilităţi, pusă la cale de Asociaţia Părinţilor cu Nevoi Speciale Suceava şi Consiliul Judeţean Suceava. „Acţiunea va avea loc la Restaurantul „Gloria”, începând cu orele 19.00, iar fondurile strînse vor deveni piatra de temelie pentru realizarea unui complex de sănătate pe terenul Asociaţiei Blijdorp România, accesibil tuturor persoanelor cu dizabilităţi fizice şi motorii din comunitate”, arată preşedintele Asociaţiei, Eugenia Hodoroabă. „Pentru că necesităţile copiilor cu dizabilităţi sunt mari, dorim să permanentizăm acest bal de caritate, astfel încât, cu fiecare an, să fie tot mai bun şi tot mai frumos, să fie un loc în care oamenii să dorească să vină şi să fie participanţi activi ai transformării mentalităţii în ceea ce priveşte persoanele cu handicap şi nevoile acestora. Mesajul acestei acţiuni către concetăţeni este să fie buni cu ei înşişi astfel încât să reuşească să fie buni şi cu alţii şi să le întindă o mână de ajutor la nevoie”, a declarat doamna Hodoroabă. Ea a mai precizat că persoanele care nu vor putea participa la „balul mărţişorului” pot face donaţii şi sponsorizări în Contul asociaţiei RO 74 BRDE 340 SV 13083923400 deschis la BRD Suceava, CF 16860257. Pentru orice detalii vă puteţi adresa la telefoanele asociaţiei: 0752/111913 până la orele 15.00 şi 0722/396658 până la orele 17.00.

In comunele sucevene vor fi reactivati cosarii


Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Suceava a solicitat administratiilor locale, in special celor din mediul rural, sa ia masuri pentru organizarea sau reorganizarea serviciilor de coserit, care sa asigure interventia periodica pentru curatarea cosurilor de fum, a declarat seful ISU, Lucel Lulciuc.

Solicitarea a fost facuta in baza statisticii evenimentelor din anul precedent, precum si din perioada parcursa a acestui an, care arata ca numarul incendiilor produse in gospodariile populatiei reprezinta 53,44% din totalul celor inregistrate la nivelul judetului, 26,43% dintre acestea avand drept cauze instalatiile de incalzire improvizate, defecte, exploatate necorespunzator sau nesupravegheate.
Potrivit lui Lucel Lulciuc, in aceste conditii se impune ca la nivelul administratiilor locale sa se intreprinda masuri urgente care sa conduca la limitarea numarului incendiilor, evitarea pierderilor de vieti omenesti si bunuri materiale. Seful ISU Suceava a solicitat, de asemenea, consiliilor locale ca, in baza obligatiilor legale ce le revin, sa dispuna masuri de organizare si executare, prin serviciul voluntar pentru situatii de urgenta, a controlului respectarii regulilor de aparare impotriva incendiilor la gospodariile populatiei.
Lulciuc a precizat ca o atentie deosebita trebuie sa se acorde controlului mijloacelor locale de incalzire - sobe cu sau fara acumulare de caldura - precum si verificarii, repararii si curatirii cosurilor de evacuare a gazelor de ardere, eliminarii improvizatiilor sau dezafectarii cosurilor de fum ce nu respecta conditiile tehnice impuse prin STAS.

Unele primarii sucevene au ramas fara bani de ajutoare sociale


Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gavril Marza, a solicitat Directiei Finantelor Publice Suceava lamuriri in privinta repartizarii fondurilor pentru ajutoarele sociale.

Decizia presedintelui CJ Suceava vine dupa ce mai multi primari au facut sesizari ca nu li s-au repartizat fondurile la Legea 416, pentru plata ajutoarelor sociale in primul trimestru al acestui an. Marza a exemplificat cu primariile din Voitinel, Vadu Moldovei, Valea Moldovei, Patrauti si Dolhasca, unde ajutoarele sociale nu au fost acordate nici pentru luna decembrie 2007.
Presdintele CJ Suceava considera ca nu este normal ca finantistii sa aloce banii cu aceasta destinatie incepand din trimestrul doi, deoarece beneficiarii ''nu traiesc cu aer trei luni''. Gavril Marza a spus ca, in cazul in care Directia Finantelor Publice Suceava nu-i va da un raspuns favorabil intr-o saptamana, se va adresa Ministerului Economiei si Finantelor.