Lider în Seria I a Ligii a III-a şi cu mari şanse de revenire în cel de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării, Cetatea Suceava va începe pregătirile pentru retur imediat după sărbătorile de iarnă, pe 7 ianuarie.
Pe site-ul oficial al clubului, tehnicianul Marian Pana a anunţat că are de gând să opereze câteva modificări la nivelul lotului.
„În această iarnă vom face un bilanţ la nivelul lotului, iar cine nu a corespuns în prima parte a campionatului va pleca. Cu siguranţă, însă, ţinând cont de perspectivele existente, ne va fi mult mai uşor să convingem fotbalişti de valoare să se transfere la Suceava. Trebuie să ne întărim din timp, pentru că avem gânduri mari cu această echipa. E nevoie de un lot echilibrat valoric, astfel încât absenţele din timpul sezonului să nu se resimtă prea mult în jocul echipei”, a precizat antrenorul Marian Pană.
vineri, 28 decembrie 2007
Fotbal >> Jucătorii Cetăţii se vor reuni pe 7 ianuarie
sursa: News Bucovina
Vin fiert şi cârnaţi la grătar în loc de mititei şi bere
Obiceiul de a oferi „de pomană” mititei şi bere de 1 Mai a fost preluat şi adaptat de organizaţia PDL Suceava, care în cea de-a treia zi de Crăciun a oferit cârnaţi şi vin.
Astfel câteva sute de suceveni s-au înghesuit, să primească un pahar de vin fiert şi cârnaţi la grătar, oferite de organizaţia PDL Suceava, care a scos pe esplanada municipiului grătare şi au făcut trei focuri pe care au pus vinul la fiert.
PDL Suceava a primit colindători şi urători dintre formaţiile care joi dimineaţă, au participat la Festivalul tradiţiilor şi obiceiurilor populare organizat de Consiliul Judeţean Suceava şi Primăria Suceava, aceştia alături de trecători fiind serviţi cu vin fiert, cârnaţi la grătar şi pâine.
Preşedintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur a spus că este normal ca atunci când este ger, colindătorii să fie serviţi cu vin fiert.
Gheorghe Flutur motivează acţiunea ca fiind una de „socializarea PD cu PLD”, membrii PDL fiind invitaţi împreună cu familiile lor.
Pentru a prepara vinul fiert, membri PDL au improvizat trei vetre pe esplanadă unde au făcut focul peste care au pus oalele cu vin, iar alături, pe grătare, au fript cârnaţii.
Membrii PDL au împărţit aproximativ 300 de litri de vin fiert, sute de cârnaţi la grătar şi zeci de colaci.
Concomitent, aproximativ 30 de formaţii de colindători şi urători din localităţile judeţului au prezentat în faţa Casei Culturii din Suceava, datini şi obiceiuri din zonă, specifice sărbătorilor de iarnă, la spectacol asistând câteva mii de
sursa: News Bucovina
Primarul Lungu a primit colindătorii şi urătorii ... chiar în stradă
Mii de suceveni s-au adunat joi dimineaţă în centrul municipiului Suceava pentru a admira formaţiile de obiceiuri de iarnă din judeţ, în cadrul Festivalului „După datina străbună”.
Ca de obicei, colindătorii, urătorii, semănătorii şi sorcovitorii, caprele şi urşii, împăraţii şi ostaşii, măştile şi fanfarele din peste 20 localităţi ale judeţului s-au strâns în intersecţia de lângă Parchetul Suceava, încălzindu-se prin cântec şi joc înainte de începerea paradei.
Au fost prezenţi artişti amatori din Şcheia, Zvoriştea, Calafindeşti, Berchişeşti, Stroieşti, Râşca, Hânţeşti, Fălticeni, Moara, Bilca, Bosanci, Boroaia, Ilişeşti, Iaslovăţ, Rădăuţi, Siret, Todireşti, Mihoveni, Poiana Stampei, Vama, Fundu Moldovei, alături de cei de la Botoşani.
Anul acesta, parada a fost deschisă de căruţe trase de cai din Şcheia. Artiştii au trecut pe rând, prin faţa oficialităţilor – preşedintele CJ Gavril Mîrza, vicepreşedinţii Stela Acatrinei şi Eugen Uricec – ajungând până pe esplanada Casei de Cultură, unde şi-au continuat spectacolul.
sursa: News Bucovina
Un bătrân din Rădăşeni a fost găsit decedat în casă după un incendiu
Un bătrân în vârstă de 72 de ani, din Rădăşeni a fost găsit decedat joi dimineaţă, la ora 01.28, după ce locuinţa a fost distrusă în proporţie de 85 la sută într-un incendiu. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere ale Detaşamentului Fălticeni care au reuşit să salveze anexele din gospodăria lui M. Ioan, precum şi o gospodărie vecină.
Flăcările au mistuit casa pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi, bunuri casnice şi elemente de mobilier, valoarea pagubelor materiale fiind de aproximativ 10.000 de lei.
În urma cercetărilor s-a constatat că incendiul s-a declanşat ca urmare a aprinderii materialelor combustibile din structura acoperişului, din cauza scânteilor provenite de la coşul de fum deteriorat.
sursa: News Bucovina
Un bărbat din Dolhasca a dispărut de acasă de o săptămână
Poliţiştii suceveni caută un bărbat din Dolhasca care a dispărut de acasă de o săptămână. Este vorba de SĂLĂVĂSTRU MIHAI, în vârstă de 47 ani, cu domiciliu în oraşul Dolhasca, care a dispărut de acasă pe data de 20.12.a.c.
Semnalmente: înălţime 1,70 – 1,75 m, părul şaten –calviţie frontală, tenul deschis, fruntea înaltă – lată, ochii căprui – mici, nasul mare –ascuţit, faţa ovală, gura mijlocie, bărbia proeminentă, urechile mari – depărtare superioară;
Particularităţi: poartă mustaţă cu colţurile ascuţite.
Îmbrăcăminte: nu se cunoaşte;
Persoanele care pot da relaţii cu privire cu privire la persoana in cauză sunt rugate să sune la telefon 0230 / 203161 si 0230 / 203165 sau să ia legătura cu orice unitate de poliţie.
sursa: News Bucovina
O minoră nu a mai ajuns la domiciliu din Ajunul Crăciunului
O minoră din Rădăuţi a plecat de acasă în Ajunul Crăciunului şi nu s-a mai întors. Potrivit IPJ Suceava numele fetei este ROMAN LUISA – DIANA, în vârstă de 16 ani, cu domiciliu în municipiul Rădăuţi. Aceasta a dispărut de la domiciliu pe data de 24.12. a.c.
Semnalmente: înălţime 1,65 m, păr negru, tenul măsliniu, ochii căprui, faţă ovală, nasul mare – drept, gura mijlocie – buzele groase, bărbia dublă, urechile mari – lob lipit – depărtare superioară;
Îmbrăcăminte: pantaloni tip blue – jeans culoare neagră, pulover culoare maro, cojoc din piele culoare neagră – cu guler de culoare argintie, cizme de culoare roşie.
Persoanele care pot da relaţii cu privire cu privire la dispărută, sunt rugate să sune la telefon 0230 / 203161 si 0230 / 203165 sau să ia legătura cu orice unitate de poliţie.
sursa: News Bucovina
La braconat de porumbei pe Pasarela Burdujeni cu o armă fără acte
Pentru că unul dintre bărbaţi avea în mână o armă şi că trăgea în păsările din copaci, jandarmii le-au solicitat să înceteze activitatea şi să prezinte documentele de identitate şi cele pentru deţinerea armei. „În urma verificărilor efectuate împreună cu lucrătorii specializaţi ai I.P.J. Suceava, a rezultat faptul că R. Lucian, de 24 ani, din municipiul Suceava, a introdus în ţară, în mod ilegal, la data de 24.12.2007, o armă cu aer comprimat, pe care nu a declarat-o la organele de poliţie. În ziua de 25.12.2007, împreună cu R. Florin, de 34 ani şi R. Cătălin, de 21 ani, ambii din municipiul Suceava, s-au deplasat în zona industrială a municipiului Suceava unde au împuşcat mai mulţi porumbei” a precizat locotenentul Bogdan Corneci.
Acesta a menţionat că de la R. Lucian au fost ridicate în vederea confiscării o armă cu aer comprimat, de fabricaţie spaniolă, marca GAMO, calibru 4,5 mm, prevăzută cu lunetă, lanternă şi sistem de ochire tip laser şi 600 bucăţi muniţie proiectil, calibru 4,5 mm. Pentru acesta au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj.
sursa: News Bucovina
Ultima şedinţă ordinară a CJ Suceava din acest an
Ultima şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Suceava are loc vineri, la ora 11, pe ordinea de zi fiind înscrise cinci puncte. Între acestea se numără proiectele de hotărâre privind aprobarea nivelului taxelor şi tarifelor din competenţa Consiliului Judeţean, pentru 2008, şi rectificarea bugetului propriu al judeţului Suceava şi al unor unităţi subordonate, pe anul 2007.
Un alt proiect de hotărâre ce va fi supus atenţiei consilierilor vizează reorganizarea centrelor de protecţie socială a persoanelor adulte, ca unităţi cu personalitate juridică, aprobarea regulamentelor de organizare şi funcţionare, a organigramelor şi statelor de funcţii ale acestora, precum şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare, statului de funcţii, numărului de personal şi a funcţiilor publice ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, în anul 2008.
sursa: News Bucovina
Vremea va fi închisăla începutul noului an
Meteorologii estimează că în următoarele zile vremea se va menţine la fel de urâtă ca şi până acum şi avertizează că aceste caracteristici vor fi valabile şi în prima lună din 2008.
Fenomenul meteo cel mai frecvent la sfârşitul acestui an va fi ceaţa, care va continua să pună probleme şoferilor. Din acest motiv este bine să plecaţi din timp la drum, să conduceţi prudent şi să daţi dovadă de multă răbdare. Astăzi, vremea se va menţine rece, iar cerul va fi temporar noros. Nu se vor înregistra precipitaţii decât pe arii cu totul şi cu totul izolate. Local va fi ceaţă, asociată şi cu depunere de chiciură. Mâine, condiţiile de trafic vor fi din ce în ce mai grele. Ceaţa va fi din ce în ce mai persistentă, mai ales în zonele joase, pe văi şi în depresiuni. Vântul va sufla slab până la moderat. Nici în ultima zi din 2007 datele nu se vor schimba. În Moldova şi în Maramureş sunt şanse de ninsoare slabă. Dimineaţa s-ar putea forma polei. În prima zi din 2008, ceaţa va pune stăpânire pe România, iar temperaturile vor oscila în jurul valorii de zero grade Celsius. Cel mai scăzute valori din termometru se vor înregistra la Miercurea-Ciuc.
La munte, astăzi cerul va fi variabil, cu unele înnorări în Carpaţii Orientali, unde vor fi condiţii de fulguială. Vântul va sufla slab până la moderat. Izolat, pe văi şi în depresiuni, va fi ceaţă. Regimul termic va fi staţionar. Mâine, lucrurile nu se vor schimba, doar că sunt condiţii pentru depunerea de chiciură. În ultima zi din 2007 şi prima din 2008, valorile termice vor fi comparabile cu cele din această perioadă.
Starea vremii 28 decembrie 2007
Comentariul specialistului
Formaţiuni depresionare activează doar în nord-vestul şi în nordul Europei, în timp ce restul continentului este dominat de un câmp ridicat de presiune, care împiedică formarea nebulozităţii consistent precipitabile. Singurul fenomen meteo de interes este ceaţa însoţită şi de depunere de chiciură, deoarece regimul termic favorizează depunerile solide la nivelul solului. Această configuraţie sinoptică se va menţine şi în următoarele zile, la latitudinea ţării noastre fiind de interes în plus o uşoară advecţie caldă ce va determina valori de temperatură uşor mai ridicate pentru zonele de deal şi de munte, în timp ce la câmpie vremea se va menţine închisă.• Meteorolog Oana Maria Gherase
Bucureşti
max. 2°C ● min. –5°C● Azi (vineri): Vremea va fi rece. Cerul va fi temporar noros şi îndeosebi noaptea şi dimineaţa va fi ceaţă.
● Mâine (sâmbătă): Cerul va fi temporar noros, dar va fi ceaţă îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Maxima: 2°C, iar minima: –5°C.
● Poimâine (duminică):Cerul va fi mai mult noros şi vor fi condiţii de ceaţă îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Maxima: 3°C, iar minima: –4°C.
Azi în ţarã
- temperaturi maxime
La munte
● Azi (vineri): Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în Orientali, unde vor fi condiţii de fulguială.● Mâine (sâmbătă): Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Pe văi şi în depresiuni va fi ceaţă asociată şi cu depunere de chiciură. Regimul termic va fi în uşoară creştere.
● Poimâine (duminică): Cerul va fi variabil. Pe văi şi în zonele depresionare local va fi ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura aerului va fi comparabilă cu cea din intervalul anterior.
sursa: Jurnalul National
Ceata creeaza in continuare probleme in trafic
Ceata persistenta a fost si pe cele doua autostrazi. Din acest motiv, politistii recomanda soferilor sa circule cu o viteza care sa nu depaseasca 30 de km/h in localitate si 50 km/h in afara acestora. Tot din cauza cetii dense, Capitania Zonala Constanta a dispus joi inchiderea activitatii in porturile maritime si pe canalul Dunare-Marea Neagra.
sursa: Hotnews
Vicepreşedintele CJ cere revederea dosarelor de asistenţă socială
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Stela Acatrinei, a cerut primarilor, în cadrul unei conferinţe de presă, să revizuiască dosarele de asistenţă socială.
Adjunctul şefului executivului judeţean face acest demers convinsă fiind că "în societatea românească o mare parte din fonduri se duce pe asistenţă socială". Dna Acatrinei recunoaşte că, într-adevăr, există şi oameni cu situaţii financiare foarte grele, semnalînd că, în frecvente cazuri, banii de la buget sînt acordaţi pe nedrept. "Sînt situaţii în care doi-trei tineri cu capacitate de muncă dintr-o familie nu prestează nici o activitate, beneficiind de ajutor social, potrivit legii venitului minim garantat. Pe de altă parte, unii pleacă pentru o anumită perioadă din an la muncă în străinătate, dar primesc bani şi acasă, în baza dosarului de asistenţă socială", a reliefat dna Acatrinei, adăugînd că revizuirea dosarelor va duce la descreşterea numărului de beneficiari, tendinţă manifestată pregnant în ultimii ani. Astfel, în 2005 primeau venit minim garantat 13.600 de suceveni, în 2006 - 12.500 şi în 2007 B- 7.800, sperîndu-se ca, în 2008, să se ajungă la doar circa 5.000 de beneficiari. Stela Acatrinei a mai subliniat că 60 la sută din fondurile alocate de la bugetul de stat Consiliului Judeţean se cheltuiesc în domeniul asistenţei sociale, respectiv cu plata salariilor însoţitorilor persoanelor cu handicap, ajutoarelor sociale, ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, cît şi pentru asigurarea funcţionării celor 4 centre de îngrijire adulţi şi 43 de unităţi de plasament pentru copii.sursa: Evenimentul
În 2008, Bucovina turistică va fi promovată "agresiv"
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) doreşte ca anul viitor să promoveze "agresiv" turismul din Bucovina.
O promovare mai puternică a zonei se va face după ce se vor finaliza şi lucrările de modernizare a drumului european E 576, care leagă Moldova de Ardeal, dar care uneşte şi principalele staţiuni din Bucovina: Gura Humorului, Cîmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei. Administraţia judeţeană estimează că din 2008, turiştii vor putea beneficia de o infrastructură rutieră şi de servicii turistice de o calitate mult mai bună. Oricum, promovarea agresivă a Bucovinei ca destinaţie turistică va fi iniţiată încă de la începutul anului 2008, dar primele rezultate vor apărea abia spre sfîrşitul anului viitor şi în 2009. Mai mult, anul viitor vor fi finalizate şi o serie de lucrări de modernizare şi reabilitare a unor drumuri judeţene ce leagă principalele destinaţii turistice bucovinene. În acest sens, CJ a încheiat deja 16 contracte pentru finanţări pentru lucrări la modernizarea drumurilor judeţene, bani care vin prin fondurile structurale incluse în Programul Operaţional Regional.sursa: Evenimentul
Poftiţi la vin fiert!
Ieri, reprezentanţii PDL, în frunte cu senatorul Gheorghe Flutur, i-au întîmpinat pe urători cu vin fiert, mititei şi cîrnaţi cu muştar.
Surpriza a fost cu atît mai mare cu cît PDL-iştii au fiert vinul în cazane chiar în centrul urbei, sub ochii uimiţi ai trecătorilor. Sucevenii nu s-au dat înlături nici de la vin şi nici de la mititei sau cîrnaţi. S-au aşezat răbdători la coadă şi au aşteptat să primească darurile PDL. "Dacă le mîncăm micii şi le bem vinul asta nu înseamnă că-i votăm, ci doar că ne astîmpărăm foamea", a spus un sucevean.sursa: Evenimentul