vineri, 12 octombrie 2007

Etapa a IX-a programează duelul Ioan Radu – Ovidiu Murariu

Astăzi, cu începere de la ora 15.00, se vor juca partidele din runda a IX-a a Ligii a III-a. Cetatea va întâlni pe teren propriu o mai veche cunoştinţă, formaţia Poli II Iaşi. Antrenorul sucevenilor, Marian Pană spune că fotbaliştii săi nu aveau cum să uite atât de repede eşecul de astă vară din Cupa României, cu atât mai mult cu cât ieşenii le-au administrat atunci singura înfrângere în cele nouă meciuri oficiale susţinute până acum. „Deznodământul acelei partide ne-a afectat atunci destul de mult, iar acest lucru nu poate fi şters cu buretele. Dorim să jucăm convingător şi să obţinem o victorie concludentă, chiar dacă le-am cerut jucătorilor să trateze meciul ca pe oricare altul”, a declarat tehnicianul Cetăţii. Misiunea sucevenilor ar putea fi îngreunată de faptul că, fiind întrerupt campionatul Ligii I, ieşenii ar putea să alinieze o formulă start în care să se regăsească mai mulţi fotbalişti de la prima echipă. Numai că antrenorul Ionuţ Popa a detaşat şi-n runda precedentă patru fotbalişti la echipa „satelit”, Pălimaru, Tincu, Toma şi Leucuţa şi cu toate acestea Poli II a pierdut confruntarea de pe teren propriu cu Pambac Bacău. Oricum, formaţia pregătită de Adrian Kereszy pare să se simtă mai bine la partidele susţinute în deplasare, ieşenii cucerind până acum nu mai puţin de 9 puncte pe terenuri străine. Doi fotbalişti care au trecut şi pe la Cetatea, portarul Bogdan Costaş şi fundaşul central Sorin Marin, sunt jucători de bază la gruparea ieşeană.

Foarte interesantă se anunţă şi confruntarea dintre Aerostar Bacău şi Juventus Fălticeni, mai ales prin prisma duelului dintre cele două bănci tehnice. Antrenorul principal al băcăuanilor este suceveanul Ioan Radu, care se va întâlni pentru prima dată în calitate de adversar cu fostul său secund de la Cetatea, Ovidiu Murariu. Tot la Bacău se va deplasa şi cealaltă reprezentantă a judeţului în Liga a III-a, Rarăul Câmpulung Moldovenesc urmând să dea piept cu cea de-a treia clasată, Pambac.

Dumitru Ene s-a legitimat în Liga a IV-a

Formaţiile implicate în lupta pentru promovare au speculat la maximum perioada de transferări care se va încheia mâine. Astfel, liderul Cetatea II Suceava-Arbore a dat o adevărată lovitură, reuşind să-l coopteze în lot pe fostul mijlocaş de buzunar al Forestei, Dumitru Ene (foto). Ajuns la 35 de ani, Ene a părăsit oraşul natal, Bucureşti şi s-a stabilit la Fălticeni, locul de baştină al soţiei. Începând din acest sezon, Ene evoluează şi în Campionatul municipal de fotbal, pentru formaţia Adicost. Un alt jucător important care fost achiziţionat de gruparea din Arbore este atacantul Ovidiu Păcurari, care sezonul trecut a evoluat pentru formaţia de liga a treia Leonard Paşcani. Nici Rapidul nu a stat cu mâinile în sân, sucevenii înregistrând la AJF transferurile lui Cătălin Pascal (Cetatea Suceava) şi Fănel Condurovici (Leonard Paşcani). De asemenea, atacantul Lucian Cobzaru a părăsit pe Rarăul Câmpulung Moldovenesc şi a revenit la echipa care l-a consacrat, Dorna Vatra Dornei.

Incertitudinea de la Antena 1 Suceava continuă



Situaţie neschimbată. Chiar dacă negocierile dintre omul de afaceri Gheorghe Biholar şi reprezentanţii trustului Intact, condus de Camelia Voiculescu, se anunţau pe ultima sută de metri, ieri după-amiază cele două părţi nu reuşiseră să ajungă la un acord. Extrem de afectat de situaţie, administratorul postului de televiziune Antena 1 Suceava nu şi-a ascuns intenţia de a acţiona în judecată firma Intact.

„Clauzele contractului de participaţiune erau foarte clare şi se întind până în mai 2008. Pe 4 octombrie, la ora 8.30, la sediul ASTRAL a sosit o adresă din partea trustului Intact prin care ni s-a pus în vedere că nu mai putem emite în reţeaua de cablu. Nu a fost nici o explicaţie, absolut nimic din partea lor”, a declarat Gheorghe Biholar.

În aceste condiţii, Antena 1 Suceava nu a mai putut emite în reţeaua de cablu, fapt ce a stârnit nedumerire în rândul clienţilor de publicitate şi a telespectatorilor, care nu au ştiut ce se petrece de fapt. Momentan, acest post de televiziune poate fi urmărit doar în eter, pe o rază de aproximativ 35 de km.

„Este o situaţie anormală, care ne afectează ca imagine. Vom mai aştepta câteva zile în speranţa că lucrurile vor reveni pe făgaşul normal, în caz contrar urmând să apelăm la instanţele de judecată”, a precizat Gheorghe Biholar.

Miza acestui scandal pare a fi interesul trustului Intact de a cumpăra acţiunile pe care Gheorghe Biholar le deţine la Antena 1 Suceava, în vederea impunerii liniei editoriale dorite de familia Voiculescu. Postul din Suceava este singurul care nu aparţine trustului condus de Camelia Voiculescu, situaţie care s-ar schimba dacă Gheorghe Biholar ar fi de acord să înstrăineze acţiunile.

Şoseaua de centură a dublat preţurile terenurilor

Bani scoşi din pământ, din piatră seacă. Cu asta se pot lăuda zecile de samsari care scot acum profit chiar şi mai mare de 100%, pentru terenurile pe care le-au cumpărat doar cu câteva luni în urmă de la sătenii din Sf. Ilie, Moara, Mihoveni, Şcheia şi Pătrăuţi, pe unde trece ruta ocolitoare a Sucevei.

Zonele de imaş care în urmă cu un an se vindeau cu câteva milioane de lei vechi arul, acum se dau numai pe bani grei, de ordinul miilor de euro.

5000 de euro arul de teren în Sf. Ilie

În Moara şi Sf. Ilie se fac cele mai multe tranzacţii de acest fel. Paginile de mică publicitate ale ziarelor sunt pline de anunţuri de vânzări de terenuri, iar preţurile sunt toate de la 2000 de euro în sus, ajungând chiar şi la 5000 de euro, pentru doar un ar de teren.

Nivelul preţurilor a crescut într-un ritm ameţitor, în numai câteva luni, preţurile fiind cel puţin dublate. Dacă la începutul anului, prin aprilie – mai, când zvonul construirii rutei ocolitoare prin acele zone ajunsese doar la urechea unora, care cumpărau de zor terenuri, ridicând preţurile prin tranzacţiile lor numeroase, acum, aproape că nu a mai rămas parcelă care să nu fi încăput pe mâna samsarilor de terenuri. În ultima perioadă, chiar şi samsarii ajunseseră să plătească şi câte 1000 de euro pentru arul de teren.

Acum, unii dintre ei au contracte, în paralel, cu mai multe agenţii imobiliare şi scot parcelele la vânzare în loturi mici, de 6 - 10 ari, pe care cer între 12.000 – 25.000 de euro.

Între case, unde mai sunt asigurate şi o parte din utilităţi, precum energia electrică, preţurile ajung la cote nebănuite, mai mari chiar decât în cartierele Sucevei – 5000 de euro/ar.

“Samsarii vând acum la preţuri care te încremenesc”

Primarii localităţilor prin care va trece ruta ocolitoare a Sucevei au toate motivele să se bucure. Terenurile comunelor au acum valori cu mult mai mari decât îşi închipuiau ei vreodată, iar dezvoltarea zonei e ca şi asigurată odată cu apariţia rutei ocolitoare.

„E clar acum că nu peste mult timp vom fi şi noi un cartier al Sucevei”, spune primarul din Moara, Laurenţie David. E uimit de ce preţurile cu care se vând acum terenurile din comună, din zonele unde se bănuieşte că ar trece prin preajmă ruta ocolitoare.

“Sunt râpe pe care nimeni nu vroia să le ia nici pentru un milion de lei vechi arul, iar acum se cere pe ele 1500 – 2000 de euro arul. E clar că profită de pe urma zvonurilor apărute, dar nu cred că ştie nimeni cu exactitate pe unde va trece ruta ocolitoare”, adaugă primarul comunei Moara.

În Şcheia, situaţia e asemănătoare. Cei care nu au ştiut de ruta ocolitoare şi-au dat terenurile pe nimic, doar să aibă ce pune pe masă ori să aibă de o înmormântare. Primarul comunei Şcheia, Vasile Andriciuc, spune că a încercat să stopeze asemenea practici, spunându-le samsarilor de terenuri că nu vor putea profita de pe urma rutei ocolitoare, pentru că nu li se va permite să construiască în apropierea acesteia, aşa cum se impune în ţările occidentale.

“Nu le pot interzice să cumpere terenuri, dar nu e moral cum au procedat ei. Le-au luat pe preţuri de nimic, de la oameni sărmani, care nu ştiau prea multe despre ce va fi, iar acum le vând acum la preţuri care te încremenesc”, spune Vasile Andriciuc.

Cinci ofertanţi pentru execuţia lucrărilor la ruta ocolitoare

Săptămâna aceasta a avut loc licitaţia pentru execuţia lucrărilor la prima rută ocolitoare a Sucevei, pe direcţia E 85, de la staţia de 110 KW la Moara – Mihoveni - Pătrăuţi, pe la E 85 către Cernăuţi. În total au fost depuse 5 oferte.

“Din punct de vedere financiar, primele două oferte sunt ale unei firme din Ungaria şi cea a Grup Colas Iaşi. Punctajul care se acordă este de 60% pentru oferta financiară şi 40% pentru celelalte condiţii impuse în caietul de sarcini. Câştigătorul va fi stabilit de Direcţia pentru Drumuri Naţionale Iaşi. După aceea vom avea discuţii cu constructorul, să vedem cum abordăm lucrările la prima rută ocolitoare”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.

HANDBAL. LIGA NAŢIONALĂ » Handbaliştii suceveni mai vor două puncte de la Pandurii Tg. Jiu


Sport



CS UNIVERSITATEA SUCEAVADuminică, la ora 11, tribunele Liceului cu Program Sportiv din Suceava vor fi din nou pline. Handbaliştii Universităţii Suceava joacă acasă, pentru etapa a V-a a Ligii Naţionale, cu Pandurii Târgu Jiu, şi întră în teren ca favoriţi. Echipa antrenată de Leonard Bibirig şi Petru Ghervan revine în faţa suporterilor după egalul 27-27 făcut săptămâna trecută la Baia Mare şi revine cu fruntea sus. Universitarii suceveni mai au în spate, până acum, două victorii preţioase realizate în faţa echipelor Baumit Dinamo Bucureşti şi Izometal Timişoara, din primele două etape, şi după „nebunia” de acasă, cu Steaua Bucureşti, în faţa căreia au pierdut la numai un punct diferenţă. Din patru meciuri disputate până acum în Liga Naţională, oaspeţii sucevenilor de duminică au acumulat numai două puncte după ce i-au învins etapa trecută pe handbaliştii de la Romvag Caracal.

Lotul sucevean este întreg şi sănătos şi, ca atare, confruntarea cu Pandurii Tg. Jiu nu poate fi abordată decât prin prisma unei victorii. „Înfrângerea este exclusă. După prestaţia Universităţii Bucovina de la începutul campionatului nu putem jigni adversarul şi publicul cu un altfel de joc decât cel practicat până acum. Oricare altul ne-ar dezonora cartea de vizită”, a declarat Mihai Chira, purtătorul de cuvânt al clubului sucevean.

Extrema Universităţii Suceava, Adi Mitrea, ocupă locul 5 în clasamentul golgheterilor din Ligă, marcând în patru etape nu mai puţin de 26 de goluri. Liderul topului „Aurel Bulgariu” este alt sucevean, Alexandru Gheorghe Irimescu, pivotul de la HCM Reşiţa. Aflat anul acesta într-o poftă nebună de a da goluri, Ghiţă al nostru a marcat până în prezent 32 de goluri.

Abruzzo-Suceava se asociază pentru promovarea de proiecte cu finanţare din fonduri structurale


Administratie



Catalin NechiforPurtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că autorităţile sucevene şi cele din Abruzzo discută în prezent Statutul, actul de înfiinţare şi despre fondatorii unei asociaţii ce se doreşte a se înfiinţa în scopul promovării de proiecte comune cu finanţare din fonduri europene structurale în special pe domeniul consultanţei pentru familiile de români aflaţi la muncă în regiunea italiană, dar şi în domeniul promovării culturii celor două zone.

Cătălin Nechifor a precizat că administraţiile sunt limitate în a accesa fonduri europene, iar fonduri structurale sunt alocate exclusiv pentru organizaţii neguvernamentale, şi a mai adăugat că cei din regiunea Abruzzo sunt recunoscuţi ca buni proiectanţi pentru realizarea de proiecte cu finanţare din fonduri structurale, iar în urma acestei colaborări, vor putea fi promovate mai multe proiecte comune Suceava-Abruzzo.

Viitoarea asociaţie va promova proiecte în domeniul culturii bucovinene şi a celei din Abruzzo.

Judeţul Suceava şi regiunea Abruzzo colaborează din vara anului 2006 în cadrul unui acord de colaborare semnat între administraţiile celor două regiuni, fiind promovate până în prezent mai multe proiecte comune.

În ceea ce priveşte domeniul consultanţei pentru familiile de români aflaţi la muncă în regiunea italiană, Cătălin Nechifor a menţionat că foarte mulţi lucrători români se află în regiunea Abruzzo şi aceştia doresc să-şi facă o situaţie stabilă, iar copiii acestora rămân acasă. „Vom încerca să facem proiecte ca să sprijinim aceste familii şi pe aceşti copii lăsaţi acasă”, a spus purtătorul de cuvânt al CJ Suceava care a subliniat că „nimeni nu pleacă la muncă în străinătate de prea bine”.

„Şi părinţii acestor copii suferă la fel de mult”, a mai spus Cătălin Nechifor.

Centrul Economic Bucovina va fi transferat de la Ministerul Dezvoltării la CJ


Administratie



Centru EConomic BucovinaPurtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor a declarat joi, că Centrul Economic Bucovina din vecinătatea Aeroportului Suceava îşi dovedeşte utilitatea şi are deja venituri proprii. Acesta a mai precizat că până la sfârşitul lunii noiembrie, obiectivul va fi transferat de la Ministerul Dezvoltării la Consiliul Judeţean Suceava.

Centrul de lângă Aeroportul Salcea a fost construit în baza unui proiect al Consiliului Judeţean, finanţat cu fonduri europene în valoare de cinci milioane de euro.

Cătălin Nechifor a mai spus că în Centrul Economic sunt închiriate în prezent cinci pavilioane industriale, iar de la deschiderea obiectivului, în noiembrie 2006, s-au desfăşurat două manifestări de succes – Topul Firmelor şi Târgul de Turism Bucovina.

Prefectura şi CJ solicită bani de la Guvern pentru demolarea unui bloc din Broşteni cu risc de prăbuşire


Administratie



Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judetean Suceava, Cătălin NechiforO sumă în valoare de 300.000 de lei este solicitată de la Guvern de către Prefectura şi Consiliul Judeţean Suceava pentru lucrări de demolare a unui bloc de locuinţe din oraşul Broşteni care prezintă risc de prăbuşire, fiind situat în zona în care, în urmă cu doi ani, un alt bloc s-a prăbuşit parţial, iar două persoane au fost surprinse sub dărâmături şi au decedat.

Purtătorul de cuvânt al CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, joi, că în Broşteni sunt două blocuri construite în anii ’70 pentru lucrătorii din minerit, ce au fost părăsite după închiderea perimetrului minier, iar un imobil dintre acestea s-a prăbuşit parţial în martie 2005. Atunci au fost surprinse sub dărâmături două persoane, o femeie în vârstă de 35 de ani, mamă a patru copii şi un adolescent în vârstă de 15 ani care se aflau în clădire pentru a sustrage cărămizi.

Cătălin Nechifor a anunţat că Prefectura şi CJ Suceava au înaintat Guvernului o notă de fundamentare şi un proiect de Hotărâre de Guvern prin care să fie alocată suma de 300.000 de lei necesară pentru demolarea celuilalt bloc şi ecologizarea zonei.

Purtătorul de cuvânt al CJ Suceava a precizat că este necesară demolarea acestor construcţii întrucât prezintă un risc mare de prăbuşire.

Primăria promite stimulente financiare salariaţilor pentru a nu pleca în sectorul privat


Administratie



Primarul Sucevei Ion LUnguDupă ce s-a constatat că din cauza salariilor mici, mulţi profesionişti părăsesc Primăria Municipiului Suceava, şeful administraţiei locale sucevene, Ion Lungu a declarat joi, într-o conferinţă de presă că angajaţii municipalităţii ar putea beneficia de unele stimulente financiare. Acesta a precizat că în prezent, la nivelul instituţiei este negociat Contractul Colectiv de Colectiv pentru 2008, unde ar urma să fie incluse o serie de noi drepturi de natură financiară.

Referindu-se la aceste stimulente, primarul Lungu a spus că este vorba de un spor de fidelitate şi loialitate de 5 până la 25 la sută din salariul de bază, pentru funcţionarii cu studii superioare şi de un spor de 10 până la 30 la sută pentru cei care lucrează în condiţii deosebite, respectiv pentru angajaţii de la salubrizare, ecarisaj şi transport cadavre. Se mai iau în vedere şi acordarea de prime de Paşti şi de Crăciun şi ajutoare financiare la decesul unei rude de gradul I. Ion Lungu a menţionat că reglementările permit acordarea de stimulente financiare iar în cazul în care acestea vor fi aprobate, va fi căutată resursa bugetară pentru achitarea lor.

În loc de atragerea de fonduri europene pentru Agricultură, Remeş s-a ocupat de „atragerea de fonduri pentru el”


Politica



Preşedintele organizaţiei judeţene a PLD, deputatul Dumitru Pardău„Demisia lui Remeş maschează de fapt criza de moralitate prin care trece guvernul pentru că aproape întreg guvernul este penal. De aceea normal ar fi ca guvernul să-şi dea demisia”, a declarat preşedintele organizaţiei judeţene a PLD, deputatul Dumitru Pardău. Acesta şi-a exprimat mâhnirea faţă de prestaţia fostului ministru al agriculturii, implicat într-un scandal de luare de mită, care în loc să se preocupe de atragerea de fonduri structurale europene „s-a ocupat de atragerea de fonduri pentru el”. Parlamentarul sucevean s-a folosit de această ocazie pentru a menţiona că demiterea lui Gheorghe Flutur din funcţia de ministru al agriculturii a fost abuzivă pentru că decizia nu a fost în folosul ţăranului român. „Acum riscăm să nu primim sumele promise şi care li se cuvin. Sunt curios să aflu cum justifică liberalii suceveni atitudinea lor de acum două săptămâni când se gudurau pe lângă Remeş la Câmpulung Moldovenesc la Festivalul Lăptarilor”, a afirmat Dumitru Pardău.

Decebal Traian Remeş, cercetat de procurorii anticorupţie pentru primire de foloase necuvenite, a demisionat din funcţie joi dimineaţă la solicitarea primului ministru Călin Popescu Tăriceanu.

Structura Gărzii Naţionale de Mediu nu mai include cele opt Comisariate Regionale de Mediu


Guvern



Garda Mediu SuceavaGuvernul a adoptat în şedinţa de miercuri, două acte normative privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, modificări care au scopul de a întări funcţia de control şi inspecţie la nivel local a acestei instituţii, se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al Guvernului.

Garda Naţională de Mediu (GNM) va funcţiona, la nivel central, prin Comisariatul General şi va avea în subordine comisariatele judeţene, Comisariatul municipiului Bucureşti şi Comisariatul Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”, conform unei Ordonanţe de Urgenţă aprobată de Guvern. Structura Gărzii Naţionale de Mediu va fi modificată astfel încât să nu mai includă cele opt Comisariate Regionale de mediu.

Modificarea va duce la descentralizarea activităţii de inspecţie şi control la nivel judeţean şi la evitarea situaţiilor în care activitatea comisariatelor judeţene s-ar fi suprapus celor regionale.

Actul normativ modifică prevederile OUG nr. 17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale.

Tot miercuri, Guvernul a aprobat o Hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Gărzii de Mediu potrivit căreia personalul de specialitate de la comisariatele regionale îşi va desfăşura activitatea în cadrul comisariatelor judeţene. Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu şi structurile teritoriale ale Gărzii Naţionale de Mediu este de 748.

Actul normativ menţine prevederile actuale conform cărora Garda Naţională de Mediu asigură activitatea de inspecţie şi control al respectării prevederilor în domeniul protecţiei mediului, are atribuţii în prevenirea, constatarea şi sancţionarea încălcării prevederilor legale în domeniul protecţiei mediului şi elaborează strategia de inspecţie şi control.

De asemenea, Garda Naţională de Mediu controlează respectarea procedurilor legale în emiterea actelor de reglementare – avize, acorduri, autorizaţii/autorizaţii integrate de mediu şi autorizaţii de gospodărirea apelor – precum şi cele referitoare la regimul ariilor protejate şi are acces la întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora. Totodată, Garda Naţională de Mediu controlează activităţile care prezintă pericole de accidente majore şi/sau impact semnificativ transfrontalier asupra mediului, în vederea prevenirii şi limitării riscurilor de poluare.

Garda Naţională de Mediu este condusă de un comisar general cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului mediului.

Simpozion regional de cardiologie la Suceava


Sanatate



Filiala Suceava a Societăţii Române de Cardiologie, cu sprijinul firmei Sanofi-Aventis organizează la Suceava a doua ediţie a Simpozionului regional de cardiologie, la care participă cardiologi din centrele judeţene neuniversitare, din spitale orăşeneşti şi municipale din toate judeţele Moldovei, plus Brăila şi Prahova. Şeful secţiei cardiologie de la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Mihai Creţeanu a precizat că tema acţiunii ce se va desfăşura sâmbătă, la ora 10:00, la Conacul Domnesc-Şcheia este axată pe posibilităţile centrelor judeţene neuniversitare de a practica o cardiologie la nivel european.

Întâlnirea va cuprinde prezentări de lucrări în plen şi discuţii pe marginea problematicii din domeniu.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă controlat de ASP


Sanatate



Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava (SJA) - staţia SuceavaAutoritatea de Sănătate Publică Suceava (ASP) va efectua săptămâna viitoare o serie de controale la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava (SJA) - staţia Suceava şi substaţiile din oraşele şi municipiile judeţului, pentru a vedea cum sunt folosite maşinile şi echipamentele din dotare şi dacă în ambulanţe sunt respectate condiţiile igienico-sanitare. „O eventuală nouă repartiţie de ambulanţe către judeţe va depinde în mod direct de eficienţa cu care sunt utilizate cele existente în dotare şi cele care urmează să sosească în judeţe până în luna iulie a anului 2008, conform repartiţiei primite de la Ministerul Sănătăţii Publice” a declarat Odette Nicolae, şeful ASP Suceava.

Până la mijlocul anului viitor la Suceava vor ajunge 24 de autosanitare performante. În prezent, unitatea dispune de 65 de maşini, iar cea mai mare parte a acestora se află într-o stare de uzură avansată.

Şeful ASP Suceava a mai precizat că SAJ mai are multe alte probleme serioase de rezolvat una dintre ele fiind lipsa acută de personal, dar până la găsirea unor soluţii trebuie să se facă faţă cu personalul existent şi cu dotarea care în scurt timp va fi îmbunătăţită.

Odette Nicolae a mai spus că în următoarele două săptămâni ASP şi SAJ trebuie să stabilească împreună o strategie privind acordarea consultaţiilor la domiciliu pentru urgenţe, în urma solicitărilor făcute de cetăţeni la 112.

Pensionarii vor putea plăti lunar energia electrică dar facturarea se va face la două luni


Actualitate



E.On.Ingo SchroersDirectorul general-adjunct al E.ON Moldova-Furnizare, Ingo Schroers, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că s-au primit o serie de reclamaţii din partea clienţilor cu privire la modul de facturare a consumului de energie electrică la două luni. „Avem reclamaţii de la persoane mai în vârstă cărora le e mai dificil să plătească o dată la două luni, acesta fiind principalul motiv al reclamaţiilor primite.

În aceste condiţii oferim consumatorilor posibilitatea de a plăti lunar, însă facturile vor fi emise în continuare la două luni”, a spus Ingo Schroers. Acesta a mai precizat că din zona Bacău provin cele mai multe reclamaţii în această privinţă, cele mai puţine fiind în zona Botoşani.

Un tânăr băut la volan a accident grav o biciclistă şi a părăsit locul faptei


Actualitate



O biciclistă ce purta vestă reflectorizantă a fost accidentată grav în noaptea de miercuri spre joi, de un tânăr ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice la volan şi care a fugit de la locul accidentului. Potrivit IPJ Suceava, joi, la ora 01.00, pe D.J. 178 C, în interiorul localităţii Frătăuţii Vechi, I.GHEORGHIŢĂ, de 22 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul marca „Dacia 1310”, nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, acroşând-o pe C. CLAUDIA, de 25 ani, din comuna Mărzăneşti, judeţul Teleorman, biciclistă, care se deplasa pe acostament, iar în urma impactului a fost rănită grav.

După producerea accidentului conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior la domiciliul tatălui său. După ce a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, i-au fost recoltate şi probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Biciclista purta vestă reflectorizantă.

Măsuri PSI în urma unui accident în care a fost implicat un tir încărcat cu benzină


Actualitate



Detaşamentul de pompieri din Vatra Dornei a intervenit miercuri, la ora 14:40 cu două autospeciale pentru a lua măsuri de protecţie privind prevenirea şi stingerea incendiilor după ce un tir încărcat cu benzină a fost implicat într-un accident rutier. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, pe drumul naţional DN 18, pe raza comunei Cârlibaba o autocisternă aparţinând de SC ROMPETROL SA încărcată cu 31 tone benzină s-a izbit de un cap de pod, capul tractor fiind avariat în urma coliziunii.

În urma avariilor la robinetul de descărcare au apărut scurgeri de combustibil, pompierii din Dorna intervenind tip de 145 minute pentru a asigura protecţie PSI.

Ţigări de contrabandă sub şaua mopedului şi lipite de corpul unui tânăr din Bălcăuţi


Actualitate



În cadrul unui control, poliţiştii din Siret au avut surpriza să găsească ţigări de contrabandă sub şaua mopedului şi lipite de corpul unui tânăr aflat la vîrsta majoratului. Potrivit IPJ Suceava, miercuri dimineaţă, lucrători din cadrul Poliţiei oraşului Siret, în timp ce executau serviciul de patrulare pe strada Alexandru cel Bun, au oprit în trafic mopedul înregistrat, condus de S. MARIN, de 18 ani, din comuna Bălcăuţi.

În timpul controlului efectuat sub şaua mopedului şi lipite pe corpul tânăr, au fost găsite 350 pachete ţigări, pentru care nu a prezentat acte de provenienţă, declarând ca le-a achiziţionat din Ucraina pe durata a doua zile, urmând să le transporte la domiciliu în scopul revânzării.

Împotriva tânărului s-a luat măsura sancţionării contravenţionale iar ţigările au fost ridicate în vederea confiscării.

Bătrână din Breaza găsită decedată în urma unui incendiu


Actualitate



Bătrână din Breaza găsită decedată în urma unui incendiu O bătrână din comuna suceveană Breaza a fost găsită decedată în locuinţa sa, în urma unui incendiu produs miercuri seară, la ora 23:00. Detaşamentul de Pompieri din Câmpulung Moldovenesc a fost solicitat să intervină la stingerea unui incendiu izbucnit în gospodăria lui M. Gheorghe. Militarii s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială intervenind la stingerea focului timp de 150 de minute. Focul a distrus bucătăria pe o suprafaţă de 16 metri pătraţi, holul pe 4 mp, obiecte de uz casnic, mobilier şi textile valoare pagubelor fiind de 3.500 lei.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, în urma incendiului a fost găsită decedată M. Paraschiva, în vârstă de 74 ani.

Cât priveşte cauza posibilă a incendiului poate fi o scânteie de la soba de încălzire cu combustibil solid, sau de la o ţigara aprinsă, întrucât victima era fumătoare.

Urmăriţi penal pentru o „căsătorie” falsă


Actualitate



Patru suceveni sunt urmăriţi penal după ce au fost depistaţi că au uneltit o falsă căsătorie. Potrivit IPJ Suceava s-a dispus începerea urmării penale faţă de P. Gheorghe, de 40 ani, din comuna Horodnic de Jos, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, I. Virgil, de 50 ani şi I. Aurel, de 25 de ani, ambii din comuna Horodnic de Sus pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi B. Mărioara, de 28 ani, din comuna Voitinel pentru uz de fals.

În cursul anului 2005, pentru a beneficia de o locuinţă în Portugalia unde lucrau, una din condiţii fiind ca ei să fie căsătoriţi, I. Aurel a solicitat şi obţinut un certificat de căsătorie, deşi „soţia” B. Mărioara se afla în Portugalia.

Aceasta a revenit în România, iar pe data de 5 septembrie 2007 uitând că certificatul de căsătorie este fals a întocmit documentele necesare pentru eliberarea unei cărţi de identitate, după numele de „căsătorie”, fiind depistată de către lucrătorii Serviciul Public Comunitar local Rădăuţi. Toate cele patru personaje implicate în falsa căsătorie au recunoscut faptele comise.

Abruzzo-Suceava se asociază pentru promovarea de proiecte cu finanţare din fonduri structurale


Administratie



Catalin NechiforPurtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că autorităţile sucevene şi cele din Abruzzo discută în prezent Statutul, actul de înfiinţare şi despre fondatorii unei asociaţii ce se doreşte a se înfiinţa în scopul promovării de proiecte comune cu finanţare din fonduri europene structurale în special pe domeniul consultanţei pentru familiile de români aflaţi la muncă în regiunea italiană, dar şi în domeniul promovării culturii celor două zone.

Cătălin Nechifor a precizat că administraţiile sunt limitate în a accesa fonduri europene, iar fonduri structurale sunt alocate exclusiv pentru organizaţii neguvernamentale, şi a mai adăugat că cei din regiunea Abruzzo sunt recunoscuţi ca buni proiectanţi pentru realizarea de proiecte cu finanţare din fonduri structurale, iar în urma acestei colaborări, vor putea fi promovate mai multe proiecte comune Suceava-Abruzzo.

Viitoarea asociaţie va promova proiecte în domeniul culturii bucovinene şi a celei din Abruzzo.

Judeţul Suceava şi regiunea Abruzzo colaborează din vara anului 2006 în cadrul unui acord de colaborare semnat între administraţiile celor două regiuni, fiind promovate până în prezent mai multe proiecte comune.

În ceea ce priveşte domeniul consultanţei pentru familiile de români aflaţi la muncă în regiunea italiană, Cătălin Nechifor a menţionat că foarte mulţi lucrători români se află în regiunea Abruzzo şi aceştia doresc să-şi facă o situaţie stabilă, iar copiii acestora rămân acasă. „Vom încerca să facem proiecte ca să sprijinim aceste familii şi pe aceşti copii lăsaţi acasă”, a spus purtătorul de cuvânt al CJ Suceava care a subliniat că „nimeni nu pleacă la muncă în străinătate de prea bine”.

„Şi părinţii acestor copii suferă la fel de mult”, a mai spus Cătălin Nechifor.

Deputatul Andreica "amendează" bugetul sănătăţii pe 2008

Deputatul Andreica


Deputatul PLD de Suceava, Romică Andreica, a anunţat că va introduce o serie de amendamente la bugetul alocat pentru sănătate în 2008, amendamente care vizează judeţul Suceava. Andreica a declarat că va solicita bani mai mulţi pentru construirea noului spital din municipiul Fălticeni precum şi fonduri pentru bisericile din zonă. El a arătat că în proiectul de buget pentru spitalul din Fălticeni sînt prinse 50 de miliarde de lei vechi sumă considerată insuficientă. „Voi avea consultări zilele acestea cu cei de la Autoritatea de Sănătate Publică şi cu conducerea Spitalului din Fălticeni pentru că s-ar părea că este o sumă mică pentru un an de zile practic investiţia costînd aproximativ 300 de miliarde de lei. Cu 50 de miliarde de le pe an spitalul ar putea fi finalizat în şase ani de zile ceea ce este foarte mult. Voi face la fel amendamente, am făcut şi anul trecut, pentru alocaţii pentru bisericile din zona Fălticeniului. Anul trecut au fost blocate în comisia de buget finanţe deşi iniţial au trecut. De asemenea voi vedea dacă se pot aloca fonduri şi pentru Muzeul Irimescu. Sînt cîteva amendamente pe care le-am gîndit. Voi avea consultări şi cu membrii Biroului Judeţean pentru a vedea şi alte oportunităţi pentru judeţul Suceava”, a declarat Andreica. El a mai arătat că PLD va susţine alocarea a 6% din Produsul Intern Brut pentru sănătate în 2008. Propunerea prin proiectul de buget este de 4,5%.

Pardău: "Normal ar fi fost să demisioneze tot Guvernul"

Pardău:


Preşedintele organizaţiei judeţene a PLD, deputatul Dumitru Pardău, a apreciat gestul ministrului agriculturii Decebal Traian Remeş de a demisiona din funcţie însă consideră că „normal ar fi fost să demisioneze tot guvernul”. „Demisia lui Remeş maschează de fapt criza de moralitate prin care trece guvernul pentru că aproape întreg guvernul este penal. De aceea normal ar fi ca guvernul să-şi dea demisia”, a spus Pardău. Parlamentarul liberal-democrat a dezavuat comportamentul fostului ministru al agriculturii implicat într-un scandal de luare de mită arătînd că în loc să se preocupe de atragerea de fonduri structurale europene „s-a ocupat de a atrage fonduri pentru el”. „Se vede clar un lucru şi anume că demiterea lui Gheorghe Flutur din funcţia de ministru al agriculturii a fost abuzivă pentru că decizia nu a fost în folosul ţăranului român. Acum riscăm să nu primim sumele promise şi care li se cuvin. Sînt curios să aflu cum justifică liberalii suceveni atitudinea lor de acum două săptămîni cînd se gudurau pe lîngă Remeş la Cîmpulung Moldovenesc la Festivalul Lăptarilor”, a mai spus Pardău. La rîndul său deputatul PLD de Suceava, Romică Andreica a declarat că „Remeş a fost un ministru penibil iar acum este şi un ministru penal”. Decebal Traian Remeş a demisionat din funcţie joi dimineaţă la solicitarea premierului Călin Popescu Tăriceanu. TVR 1 a difuzat, miercuri seară, mai multe înregistrări, audio şi video, cu Ioan Avram Mureşan şi Decebal Traian Remeş, din care reiese că ministrul Agriculturii ar fi primit un plic, în care se presupune că s-ar fi aflat suma de 15.000 de euro. Remeş este cercetat de procurorii anticorupţie pentru primire de foloase necuvenite.

Sporuri pentru angajaţii Primăriei Suceava în 2008

Sporuri pentru angajaţii Primăriei Suceava în 2008


Angajaţii primăriei municipiului Suceava vor primi în 2008 salarii mai mari decît în acest an. Primarul Ion Lungu a declarat că intenţia municipalităţii este aceea de a acorda angajaţilor instituţiei o serie de sporuri în limitele legale. El a amintit de sporul de fidelitate şi loialitate pentru angajaţii cu studii superioare reprezentînd între 5 şi 25% din salariu, sporuri pentru condiţii grele de muncă pentru cei de la salubritate, ecarisaj, transport cadavre, înhumări şi dezhumări însemnînd între 10 şi 30%, prime de Paşti şi de Crăciun, ajutoare financiare pentru deces sau pentru decesul unei rude de gradul întîi sau sume de bani pentru echipamente de lucru. Lungu a declarat că în prezent salariile angajaţilor Primăriei sunt foarte mici precizînd că mulţi specialişti buni părăsesc instituţia. „Personal sînt pentru a stimula salariaţii care muncesc şi sînt oameni care sunt devotaţi primăriei dar din păcate salariile sînt foarte mici şi nu de multe ori avem oameni buni care pleacă din primărie. Sper să putem găsi resursele bugetare în aşa fel încît din 2008 să putem acorda aceste sporuri care sînt absolut legale”, a declarat primarul. Contactul Colectiv de Muncă la nivelul Primăriei Suceava pentru anul 2008 se află în prezent în faza de negociere.

Suceava şi Abruzzo se asociază pentru a atrage fonduri europene

Suceava şi Abruzzo se asociază pentru a atrage fonduri europene


Judeţul Suceava şi regiunea italiană Abruzzo vor constitui o asociaţie prin care să acceseze noi programe europene cu fonduri nerambursabile, a anunţat purtătorul de cuvînt al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor. El a arătat că deja au fost identificate două domenii de interes pe care s-ar putea face proiecte şi anume domeniul cultural şi cel social. „Am putea face proiecte pentru promovarea culturii sucevene şi celei din Abruzzo în cadrul Uniunii Europene. Apoi am putea să facem ceva pentru copiii din judeţul nostru ai căror părinţi sînt plecaţi la muncă în Italia şi care au probleme foarte grave acasă. Să facem un proiect pentru consiliere psihologică pentru că s-a ajuns ca unii copii să se sinucidă. Trebuie să admitem că părinţii nu au plecat la muncă în străinătate de huzur, de bucurie ci pentru că nu au altă variantă. Se întîmplă lucruri extrem de grave şi trebuie să ne implicăm serios”, a spus Nechifor. El a menţioant că acum se lucrează la statutul asociaţiei din care vor face parte atît persoane fizice cît şi juridice din cele două zone. De altfel o delegaţie din regiunea Abruzzo va fi prezentă la Suceava la finele acestei luni. De precizat că între judeţul Suceava şi regiunea Abruzzo există încheiat un parteneriat de colaborare de circa un an de zile.

ASP declanşează controale la Ambulanţă

ASP declanşează controale la Ambulanţă


Autoritatea de Sănătate Publică Suceava va demara, începînd de săptămîna viitoare, controale la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava, inclusiv în substaţiile acestuia. Potrivit directorului Odette Nicolae, se doreşte evaluarea modului în care sunt utilizate ambulanţele şi echipamentele din dotare, precum şi modul în care sunt pregătite ambulanţele, din punct de vedere igienico-sanitar, pentru a acţiona în teren. „Sunt sigură că actuala echipă aflată la conducerea Serviciului de Ambulanţă Judeţean, precum şi personalul acestui serviciu vor face faţă cu succes noilor cerinţe care nu sunt deloc absurde, ci se înscriu, în mod firesc, în aria preocupărilor Ministerului Sănătăţii Publice pentru asigurarea unei calităţi superioare a actului medical”, a declarat Odette Nicolae. Ea a precizat că mai sunt multe alte probleme serioase de rezolvat, cum ar fi lipsa acută de personal, dar, pînă la găsirea unor soluţii la nivelul MSP, trebuie să facem faţă cu personalul existent şi cu dotarea care, în scurt timp va fi mult îmbunătăţită. Directorul ASP Suceava a participat miercuri, la Iaşi, la o şedinţă de lucru organizată la nivel regional şi coordonată de dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în MSP. „Tema acestei şedinţe de lucru, la care au fost invitaţi să participe directorii executivi ai ASP-urilor din Moldova, precum şi managerii generali, directorul medical şi asistenta şefă din Serviciile de Ambulanţă Judeţene şi cîte un medic de familie din fiecare judeţ, a fost îmbunătăţirea activităţii Serviciilor de Ambulanţă Judeţene”, a explicat Odette Nicolae. Ea a mai spus că în următoarele două săptămîni, Autorităţile de Sănătate Publică, împreună cu Serviciile Judeţene de Ambulanţă, vor stabili şi prezenta Ministerului Sănătăţii Publice o strategie privind acordarea consultaţiilor la domiciliu pentru urgenţe, ca urmare a solicitărilor făcute de populaţie la nr. de telefon 112. De asemenea, va fi urmărit îndeaproape, atît de către Autorităţile de Sănătate Publică, cît şi de către MSP, modul în care se utilizează ambulanţele, aparatura şi materialele din dotarea acestora. „O eventuală nouă repartiţie de ambulanţe către judeţe va depinde în mod direct de eficienţa cu care sunt utilizate cele existente în dotare şi cele care urmează să sosească în judeţe pînă în luna iulie a anului 2008, conform repartiţiei primite de la MSP”, a mai arătat Odette Nicolae.

Lungu, o palmă la Termica şi scuze pentru suceveni

Lungu, o palmă la Termica şi scuze pentru suceveni


Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, s-a declarat nemulţumit de modul în care angajaţii societăţii Termica, al cărei unic acţionar este Consiliul Local, s-au implicat în derularea lucrărilor de reabilitare a sistemului de termoficare. Lungu a arătat că termenul de 15 octombrie avansat iniţial de finalizare a lucrărilor nu poate fi respectat în întregime şi că Termica are o vină deoarece „nu s-a implicat suficient”. „Sînt cauze obiective şi subiective. La cauze subiective trec Termica pentru că angajaţii societăţii trebuiau să se implice mai mult. Trebuiau să facă un efort susţinut. La cauze obiective trec lipsa forţei de muncă şi problemele apărute pe teren în sensul că planurile scriptice nu băteau cu cele faptice. Oricum Termica mai are o vină pentru că nu a selectat cu atenţie firmele care urmau să realizeze lucrările care s-au trezit că nu au forţă de muncă. După finalizarea lucrărilor voi face o analiză serioasă la Termica şi vom lua măsuri”, a spus primarul. El şi-a cerut scuze de la suceveni pentru situaţia creată şi speră ca pînă pe 30 octombrie lucrările să fie finalizate.

Autorităţile sucevene cer bani de la Guvern pentru dezafectarea unui bloc din colonia minieră Broşteni


Consiliul Judeţean şi Prefectura Suceava au înaintat Guvernului un proiect de hotărîre prin care solicită alocarea sumei de 300.000 de lei de la Fondul de rezervă bugetară, în vederea demolării unui bloc din fosta colonie minieră ceauşistă Broşteni.

Imobilul se află într-o stare avansată de degradare şi riscă să se prăbuşească în orice moment. În urmă cu mai bine de doi ani, o primă clădire din acelaşi perimetru s-a dărîmat peste recuperatorii de materiale de construcţie. La 30 martie 2005, blocul dat în folosinţă în 1970 a căzut peste două persoane, o femeie de 35 de ani, mamă a 4 copii, şi un minor de 16 ani, decedînd sub presiunea molozului. "Am făcut acest demers întrucît în orice moment poate avea loc o nouă tragedie în această localitate. Blocul care a deservit colonia minieră din Broşteni este într-o stare avansată de degradare, putînd duce la pierderi de vieţi omeneşti", a precizat purtătorul de cuvînt al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor.

Ziua Hispanităţii


Astăzi, Ziua Hispanităţii va fi sărbătorită de Universitatea "Ştefan Cel Mare" în Aula Magna, cu o serie de comunicări ştiinţifice susţinute de cadrele didactice şi studenţii de la specializarea Limba şi literatura română – Limba şi literatura spaniolă.

În aceeaşi zi, seara, în auditorium-ul Joseph Schmidt, vor avea loc manifestările cultural-ştiinţifice şi artistice dedicate "Zilei Hispanităţii". După o serie de momente artistice susţinute de studenţii de la română-spaniolă, Marius Aluncăriţe va avea un recital de chitară clasică şi, apoi vor urca pe scenă elevi ai Colegiului Naţional "Ştefan cel Mare", cu un program artistic sub coordonarea prof. Anda Perju. Manifestarea va continua cu dans prezentat de grupa "Fly Dance", condusă de Dorin Mîrnea, şi se va încheia cu un concert susţinut de formaţia LA TUNA DE LA UIB din Palma de Mallorca, Spania.

Termica SA Suceava îi dă zor cu înlocuirea reţelelor


Conducerea societăţii Termica SA a anunţat că data limită la care firmele care lucrează la înlocuirea reţelelor de apă pe circuitele principale trebuie să finalizeze lucrările este 30 octombrie.

Managerul general al Termica, Constantin Plăcintă, a declarat că 15 octombrie, data trecută ca limită în contractele încheiate la momentul adjudecării lucrărilor de către firmele de construcţii era una "forţată", în condiţiile în care în România, şi mai ales în Suceava, "nu dispune în momentul de faţă de suficientă forţă de muncă". "Ştiam de la bun început că 15 octombrie putea fi valabil ca dată limită doar în condiţiile unei mobilizări exemplare a firmelor. Lucrul acesta nu se poate întîmpla în Suceava sau în altă parte în România, la ora actuală. Au apărut numeroase probleme mai ales în privinţa deviaţiilor de la proiectul iniţial şi mai ales cu forţa de muncă. Aceste lucruri au fost luate în calcul iniţial, dar nu la nivelul la care au apărut atunci cînd am intrat la treabă", ne-a declarat managerul Termica. Constantin Plăcintă susţine că firmele lucrează la capacitate maximă şi că la nivelul punctelor termice lucrările vor fi finalizate pînă pe 15 octombrie. Singurele întîrzieri "minore" vor apărea pe reţeaua de circuite secundare, inclusiv intrările la scările de bloc, care vor fi gata pe 30 octombrie, iar pînă la 1 decembrie se aproximează că va fi adus terenul la stadiul iniţial. "Decalajul de la data preconizată este de doar 2 săptămîni. Este un termen realist cel pe care-l vehiculăm acum şi imputările către firme se vor face în mod drastic după depăşirea lui", a mai spus dl Plăcintă.

Autorităţile sucevene au probleme în cofinanţarea proiectelor structurale


În perioada 17-19 octombrie, la Bucureşti va avea loc cea de-a II-a ediţie a Forumului administraţiei româneşti. La manifestare vor participa "toate palierele" administraţiei din ţară, începînd cu administraţia prezidenţială, Guvern, Parlament şi terminînd cu cele judeţeană şi locală.

Dezbaterile au ca tematică "Reforma instituţională a statului român în procesul descentralizării". Cătălin Nechifor, director în cadrul Consiliului Judeţean, a menţionat că accent se va pune pe negocierea interesului local, regional şi naţional. "Procesul de descentralizare trebuie să dea competenţe sporite autorităţilor publice în a-şi defini nevoile şi a obţine resurse financiare, pentru a putea rezolva tot ce ţine de administraţie locală", a arătat dl Nechifor. O temă importantă are în vedere finanţarea proiectelor de dezvoltare din fonduri structurale. Purtătorul de cuvînt al Consiliului Judeţean susţine că, pînă la această dată, România nu şi-a dovedit capacitatea de absorbţie a fondurilor în cauză, autorităţile publice fiind în situaţia de a asigura cu greutate cofinanţarea şi implementarea proiectelor. "Acest lucru constituie o piedică pentru autorităţile publice mai sărace, drept pentru care considerăm foarte importantă implicarea factorului bancar, care să sprijine, financiar, demararea unor proiecte europene", a mai spus dl Nechifor.

Căsătorie cu miri la distanţă


Poliţiştii l-au deferit Parchetului de pe lîngă Judecătoria Suceava pe secretarul comunei Horodnic de Jos, Gheorghe Popescu, de 40 de ani. În sarcina lui, procurorii au adunat probe în ceea ce priveşte săvîrşirea, în calitate de funcţionar public, a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Omul numărul doi în comună se face vinovat de faptul că, în anul 2005, i-a căsătorit fictiv pe Aurel Iroftei, de 25 de ani, din Horodnic de Sus, şi Mărioara Beghean, de 28 de ani, din Voitinel. Mai precis, i-a eliberat bărbatului, la solicitarea acestuia, un certificat de căsătorie din care rezulta că este căsătorit cu Mărioara Beghean. Doar că femeia se afla la data încheierii legale a legăturii matrimoniale departe de casă, mai precis în Portugalia, la muncă. Cu alte cuvinte, secretarul a făcut o minune demnă de faptele sfinţilor: a inventat capacitatea cuiva de a se afla în acelaşi timp în mai multe locuri. Bărbatul avea nevoie de documentul purtînd însemnele statului român pentru a obţine o locuinţă în Portugalia. În dosar figurează şi medicul comunei Horodnic de Sus, Virgil Iacob, în vîrstă de 50 de ani, fără aportul căruia nu s-ar fi putut întocmi falsul. El este cercetat pentru instigare la fapta săvîrşită de secretar. Tărăşenia a ieşit la iveală în septembrie, cînd Mărioara B. a revenit în România pentru a-şi întocmi documentele necesare pentru eliberarea unei cărţi de identitate. Femeia a "uitat" că actul de căsătorie este fals şi l-a prezentat pe acesta lucrătorilor Serviciului Public Comunitar din Rădăuţi, care şi-au dat seama de fals şi au anunţat SIC din cadrul IPJ. "N-am ştiut nimic, abia acum trei zile am aflat cîte ceva. Nu cunosc amănunte, dar trebuie verificat. Oricum, tot ce pot să vă spun că secretarul e, aşa după cum îl cunosc, şi nu îl cunosc de ieri de azi, un om la locul lui, care şi-a îndeplinit totdeauna exemplar îndatoririle de serviciu", ne-a spus primarul din Horodnic de Jos, Ştefan Teleagă.

"Sînt multe de făcut"



• a declarat ieri la Suceava, director general adjunct al E.ON Moldova Distribuţie, Volker Raffel

E.ON Moldova Distribuţie şi E.ON Moldova Furnizare ştiu să se apropie de consumator fără să-şi afecteze cîtuşi de puţin interesele comerciale.
"Sînt multe de făcut"

Cel puţin aşa a lăsat să se înţeleagă ieri, la Suceava, conducerea E.ON Moldova, reprezentată de Volker Raffel, director general adjunct al E.ON Moldova Distribuţie şi Ingo Schroers, director general adjunct E.ON Moldova Furnizare. Cei doi directori au purtat o serie de discuţii, în mare parte, generale în care şi-au prezentat şi CV-urile (încărcate cu multă experienţă de lucru în unele ţări UE) dar au şi dezvăluit o parte dintre intenţiile de viitor ale strategicului investitor. Astfel, conducerea E.ON Moldova a amintit că în ultimii doi ani, după 2005, volumul investiţiilor companiei s-au dublat. Ferindu-se ca necuratul de tămîie să avanseze cifre sau procente concrete cei doi directori generali adjuncţi ai E.ON Moldova au mers pe ideea că în următorii ani, în intervalul 2008-–2012, "sînt multe de făcut şi se vor face". Cu alte cuvinte, E.ON Moldova seduce uşor, dar vrea să-şi vadă şi cifra de afaceri explodînd...

Şefii E.ON au adus în atenţia clienţilor o serie de aspecte referitoare la investiţiile viitoare şi multe amănunte despre prezentele negocieri cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Potrivit metodologiei de stabilire a tarifelor de distribuţie pentru intervalul 2008-2012, lansată în dezbatere de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, firmele de distribuţie a electricităţii vor putea solicita aprobarea pentru majorarea tarifelor în cazul în care creşterea anuală a inflaţiei va fi depăşi 7 la sută trimestrial, iar majorarile vor fi de cel mult 12 la sută pe an, în termeni reali. Mai mult, trebuie spus că în prima perioadă de reglementare (între anii 2005 şi 2007), tarifele de distribuţie puteau creşte de la un an la altul cu maximum 18 la sută. Totodată, rata reglementată a rentabilităţii pentru firmele de distribuţie care au capital majoritar privat se va reduce de la 12 la sută, la 10 la sută anual. "Există un plan al negocierilor cu ANRE. Sînt multe lucruri care trebuie ajustate şi rediscutate. Cred însă că pînă la sfîrşitul anului aceste negocieri cu ANRE vor fi finalizate. Vom putea spune mai multe şi lucruri mai în amănunt după finalizarea negocierilor existente cu ANRE", a declarat Volker Raffel.

Circ la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Suceava


Miercuri după-amiază, o femeie de 42 de ani, din localitatea Humoreni, şi-a ieşit din fire după discuţiile purtate cu procurorul care se ocupa de o plîngere înaintată de aceasta împotriva consăteanului Ilie Munga.

În plîngere, femeia îl acuza pe bărbat că i-ar fi bătut fetiţa de 11 ani în mai multe rînduri. Procurorii s-au arătat uimiţi de gestul sucevencei şi nu înţeleg această situaţie. După ce spiritele s-au încins şi mai tare în afara clădirii, medicii sosiţi la faţa locului au reuşit să o transporte la Spitalul Judeţean.

A murit în urma unui incendiu


Miercuri noapte, o bătrînă în vîrstă de 73 de ani din comuna Breaza şi-a pierdut viaţa într-un incendiu izbucnit în casa în care locuia.

Paraschiva M. trăia în aceeaşi curte cu fratele ei, Gheorghe M., căruia îi cedase întreaga proprietate. Se pare că focul a izbucnit de la o scînteie de la soba de încălzire cu combustibil lichid sau o ţigară uitată aprinsă.

Parteneriatul româno–ucrainean dă roade


Astăzi, începînd cu ora 11, la Muzeul de Istorie va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură a artistului plastic Volodymyr Krasnov, din Ucraina. Evenimentul se încadrează în parteneriatul cultural dintre Complexul Muzeal Bucovina şi Muzeul Regional din Cernăuţi.

Printre cei prezenţi la manifestare se numără consulul general al României la Cernăuţi, Romeo Săndulescu şi directoarea Muzeului Regional Cernăuţi, Ina Kitul.

Cartierul Digi TV

Fălticeni


După aproape un an, viaţa rromilor care au fost strămutaţi în "centrul rezidenţial de necesitate" din zona Gării pare să se fi îmbunătăţit. Dovadă este faptul că de la aspectul cenuşiu al "catacombei" în care au transformat fostul sediu al birourilor de la Metadet, acum, cele 20 de căsuţe construite de Primărie arată bine şi chiar au primit îmbunătăţiri.

Cartierul Digi TV
Viaţa la ofertă a ajuns şi aici, toţi locatarii fiind mai nou abonaţi ai serviciilor de televiziune prin satelit Digi TV...

Asociaţie pentru promovarea de proiecte cu finanţare din fonduri structurale


Ieri, purtătorul de cuvînt al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, a declarat că autorităţile sucevene şi cele din Abruzzo discută în prezent Statutul, actul de înfiinţare şi despre fondatorii unei asociaţii ce se doreşte a se înfiinţa în scopul promovării de proiecte comune cu finanţare din fonduri europene structurale în special pe domeniul consultanţei pentru familiile de români aflaţi la muncă în regiunea italiană, dar şi în domeniul promovării culturii celor două zone.

Cătălin Nechifor a precizat că administraţiile sînt limitate în a accesa fonduri europene, iar acestea sînt alocate exclusiv pentru organizaţii neguvernamentale, şi a mai adăugat că cei din regiunea Abruzzo sînt recunoscuţi ca buni proiectanţi pentru realizarea de proiecte cu finanţare din fonduri structurale, iar în urma acestei colaborări, vor putea fi promovate mai multe proiecte comune Suceava-Abruzzo. Viitoarea asociaţie va promova proiecte în domeniul culturii bucovinene şi a celei din Abruzzo. "Vom încerca să facem proiecte ca să sprijinim aceste familii şi pe aceşti copii lăsaţi acasă", a spus purtătorul de cuvînt al CJ Suceava, adăugînd că "nimeni nu pleacă la muncă în străinătate de prea bine".

Pericol de explozie în Burdujeni


Agitaţie mare în cartierul Burdujeni. O conductă de gaz a fost fisurată, existînd riscul producerii unei explozii. Muncitorii de la Ambro au sesizat mirosul şi au anunţat lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Pericol de explozie în Burdujeni
La faţa locului s-au deplasat şi muncitorii Distrigaz, care au găsit o soluţie provizorie pentru izolarea conductei. Muncitorii cred că vinovaţi pentru fisurarea conductei sînt constructorii Mall-ului care se ridică în apropiere.