Măsuri dure
vineri, 13 iunie 2008
PSD Suceava şi-a înecat membrii luaţi de valul scumpirii apei
sursa: Monitorul de Suceava
„Lumina Nordului”, Tabăra Naţională de Artă Plastică, ediţia a III a
În perioada 16-22 iunie
sursa: Monitorul de Suceava
Număr mai mare de locuri în grădiniţele din Suceava
În toamnă
Lipsa locurilor pentru copii în grădiniţele din municipiul Suceava va fi suplinită parţial în toamnă, la începerea anului şcolar, prin deschiderea unei grădiniţe noi şi extinderea unora deja existente.
„Numărul insuficient de locuri în grădiniţe este o problemă la nivel naţional, mai ales că normele UE ne impun anumite standarde, pentru realizarea cărora sunt necesare investiţii serioase. Tocmai de aceea, asigurarea a cât mai multe locuri în grădiniţe a fost o prioritate în acest mandat, încât, după ce a fost dată în folosinţă grădiniţa cu 225 de locuri din Burdujeni şi una în Burdujeni Sat, acum avem începute lucrările de extindere a patru grădiniţe: grădiniţa cu program prelungit Aşchiuţă, de pe Alexandru cel Bun, grădiniţa cu program prelungit Prichindelul, grădiniţa de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu şi grădiniţa cu program normal 1,2,3, de pe strada Tineretului. De asemenea, avem în construcţie o grădiniţă nouă, pe strada Slătioarei, din cartierul Obcini”, a declarat joi primarul Sucevei, Ion Lungu.
Edilul şef al municipiului a precizat că luni va avea întâlniri cu toţi constructorii care se ocupă de extinderile de grădiniţe, precum şi de construirea celei noi, pentru ca aceştia să suplimenteze forţa de muncă necesară, astfel încât, în toamnă, la începerea anului şcolar, să fie disponibile cât mai multe locuri noi în grădiniţele din Suceava.
sursa: Monitorul de Suceava
Beneficiarii ANL se pot muta în apartamentele lor
De luni
Beneficiarii celor 72 de apartamente ANL noi din cartierul Privighetorii se vor putea muta în locuinţele care le-au fost repartizate, începând chiar de luni.
Primarul de Suceava, Ion Lungu, a anunţat că, în urma aprobării listei de repartiţii în Consiliu Local, Comisia Socială din cadrul Primăriei a stabilit şi repartizarea fiecărui apartamente în parte, principalul criteriu luat în calcul fiind cel al membrilor fiecărei familii.
“Din cele 72 de locuinţe noi, 51 erau apartamente cu două camere, iar 21, apartamente cu o cameră, adică garsoniere. În baza criteriului de repartiţie, au primit apartamente persoanele căsătorite, care au copii, iar garsonierele au fost repartizate persoanelor căsătorite care nu au copii, precum şi celor necăsătorite”, a declarat Ion Lungu.Repartiţia efectivă a celor 72 de locuinţe va începe de luni, 16 iunie, până vineri, 20 iunie.
Pentru a primi cheia locuinţei care le-a fost repartizată, beneficiarii ANL trebuie să se prezinte la camera 41 de la sediul Primăriei Suceava, pentru a încheia documentele de închiriere a acestor apartamente şi pentru a achita garanţia stabilită în Consiliul Local.
Aceasta a rămas la acelaşi nivel ca şi anii trecuţi, de 1000 de lei pentru o garsonieră şi de 1500 de lei pentru un apartament. Propunerea de dublare a cuantumului acestor garanţii, pentru a putea fi acoperite eventualele facturi neplătite de către locatari a fost respinsă, în cadrul penultimei şedinţe de Consiliu Local.
sursa: Monitorul de Suceava
Geoană susţine PSD Suceava să-şi ia revanşa în toamnă, la Parlamentare
Sprijin
sursa: Monitorul de Suceava
Trenuri de călători suspendate, până în 4 iulie
Modificări
sursa: Monitorul de Suceava
Flutur şi consilierii judeţeni şi-au primit certificatele de ales local
Confirmare
sursa: Monitorul de Suceava
Constituţia după Băsescu ar putea redesena judeţele
Dincolo de avantajele administrative, varianta avansată de Preda ar avea însă şi o importantă consecinţă politică: o bună parte dintre şefii de consilii judeţene, proaspăt aleşi pe 1 iunie, ar fi nevoiţi să renunţe la scaunele actuale şi să intre, eventual, într-o competiţie regională.
„Chestiunea nu este să ne minţim că avem pe hârtie un tip sau altul de regiune. S-ar putea până la urmă să nu se renunţe la această denumire (de judeţ - n.r.), dar să fie altfel desenate judeţele, astfel încât ele să corespundă exigenţelor (de dezvoltare - n.r.)“, a avansat Preda, luni, într-un interviu la BBC, soluţia păstrării celor „trei entităţi cu care cetăţeanul este în relaţie: comuna, oraşul, judeţul“.
Variante alternative ar trebui găsite, în opinia politologului, şi pentru actuala Curte Constituţională. „Există posibilitatea ca, de ce nu, membrii Curţii Constituţionale să nu fie neapărat jurişti“, a mai spus Preda. În ceea ce priveşte forma de guvernământ, consilierul lui Băsescu a pledat pentru „un semiprezidenţialism de tip francez“ la care să se adauge „un mod de scrutin de tip francez şi pentru legislative“.
sursa: Evenimentul Zilei