marți, 19 februarie 2008

Robert Marian a ieşit din comă



Directorul Casei de Pensii Suceava, victimă a unui grav accident rutier, produs săptămâna trecută, şi-a revenit. Medicii de la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti au anunţat, marţi, că Robert Marian a ieşit din comă, dar se află în continuare în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă.Doctorii de la această unitate sanitară au arătat că Robert Marian se trezeşte, deschide ochii, mişcă şi respiră fără a fi susţinut de aparate, dar este un pic confuz. „Nu mai este în comă. A respirat singur, timp de mai multe ore. Acum se află tot pe ventilaţie artificială, dar numai din cauză că are o stare de slăbiciune post traumatică”, a precizat unul din doctorii de la Spitalul Bagdasar Arseni. Medicul bucureştean s-a declarat mulţumit de evoluţia stării de sănătate a lui Robert Marian, în contextul în care până acum nu au apărut complicaţii infecţioase. „Pacienţii care stau la pat mai mult timp devin populaţi de germeni. El este foarte atent îngrijit, are parte de o igienă corespunzătoare, dar imobilizarea la pat scade imunitatea corpului, care devine astfel un centru de cultură pentru agenţii patogeni. Oricând, o infecţie de pe piele se poate transfera în sânge”, a explicat doctorul de la Spitalul Bagdasar Arseni, adăugând că Robert Marian se află sub tratament cu antibiotice cu spectru larg pentru a se evita apariţia unei complicaţii infecţioase.

Poliţiştii care îi vânează pe şoferii fără centuri au împânzit toată Suceava



După ce la finele săptămânii trecute agenţii Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava au dat zeci de amenzi şoferilor surprinşi la volan fără centuri de siguranţă, ieri acţiunea a fost repetată, de această dată într-o altă zonă a municipiului Suceava. Între orele 11.30 şi 13.00, oamenii legii au acţionat pe Bulevardul 1 Decembrie, la ieşirea din municipiul Suceava spre Fălticeni. Aşa cum era de aşteptat, sancţiunile au curs una după alta, agenţii abia reuşind să scrie procesele verbale de contravenţie. În doar o oră şi jumătate au fost aplicate 76 de sancţiuni contravenţionale, 64 pentru şoferii surprinşi fără centuri, iar restul pentru cei care vorbeau la telefon în timp ce şofau. Toţi conducătorii auto prinşi fără centuri de siguranţă s-au ales cu câte două puncte de penalizare şi cu o amendă de 100 de lei, reprezentând două puncte de amendă. Dacă îşi vor plăti sancţiunea în 48 de ore, şoferii vor achita jumătate din amendă. Acţiunile de control de acest fel vor continua şi în zilele următoare, oamenii legii având în plan razii şi cartierul Burdujeni.

Ex-deputatul Dorel Petru Crăciun a demisionat din PSD



Omul de afaceri rădăuţean Dorel Petru Crăciun, cel care a anunţat în urmă cu trei săptămâni că va candida ca independent pentru mandatul de primar al municipiului Rădăuţi la alegerile locale din acest an, a demisionat, luni seara, din Organizaţia Municipală PSD Rădăuţi. Dacă la 29 ianuarie Crăciun declara „ am decis să candidez independent pentru fotoliul de primar, deşi nu am demisionat din Partidul Social Democrat”, se pare că ex-deputatul s-a răzgândit şi a părăsit barca social-democraţilor, unde se afla din anul 1995. Preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Rădăuţi, viceprimarul Ilie Sarcinschi, a confirmat că Dorel Petru Crăciun a demisionat şi a precizat că „ decizia domniei sale a fost motivată de faptul că ex-deputatul nu se mai regăsea în doctrina PSD” şi a mai lăsat să se înţeleagă că nici desemnarea candidatului PSD la primăria locală nu a fost pe placul lui Crăciun. Trebuie remarcat că Dorel Petru Crăciun este unul dintre cei patru rădăuţeni care şi-a făcut oficială candidatura pentru fotoliul de primar la „localele 2008”, alături de medicul Samoilă Luchian din partea PRM, a primarului în exerciţiu, Mihai Frunză, din partea PSD şi a deputatului Aurel Olărean de la PDL.

Veterinarii apelează la elicoptere pentru a scăpa de vulpile turbate



Numeroasele cazuri de turbare înregistrate de la începutul anului în judeţul Suceava au pus în alertă maximă autorităţile sanitar-veterinare, care au solicitat şi primit un acord de principiu pentru ca toate vulpile din judeţ să fie vaccinate cu momeli aruncate din elicoptere. De la începutul anului, în judeţ au fost diagnosticate 17 cazuri de turbare, 16 la vulpi şi unul la pisică, ceea ce reprezintă o adevărată explozie în comparaţie cu anii precedenţi. „Am solicitat ca Suceava să fie inclusă pe lista celor zece judeţe din ţară în care programul de eradicare a turbării pe zece ani debutează chiar în 2008. Am obţinut promisiunea că şi Suceava va intra pe această listă, iar vaccinarea conform normelor europene va începe şi la noi în câteva luni de zile”, a declarat doctorul Petrea Dulgheru, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava. Campania de vaccinare, subvenţionată integral de Uniunea Europeană, constă în plasarea de momelii vaccinale cu ajutorul elicopterelor, operaţiunile urmând a se face cu ajutorul GPS –ului, după o identificare prealabilă a locurilor în care trăiesc vulpile. „Dacă Suceava ar fi inclusă în acest program, se va introduce şi prima de 50 de lei pentru fiecare vulpe împuşcată. Atunci, într-adevăr, vom avea toate instrumentele necesare pentru a diminua numărul de vulpi şi a scăpa astfel de rabie”, a mai spus doctorul Dulgheru. Banii pentru operaţiunea de plasare a momelilor vor fi suportaţi de UE, în timp achiziţionarea efectivă a produsului biologic şi închirierea elicopterelor şi a celorlalte mijloace tehnice necesare procesului de vaccinare revine în sarcina Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare.

Licitatie publica: Intretinere si reparatii strazi in municipiul Suceava


AUTORITATEA CONTRACTANTA: Primaria municipiului Suceava

Adresa postala: B-dul 1 Mai, nr. 5A , Localitatea: Suceava , Cod postal: 720224 , Romania , Punct(e) de contact: Luminita Chiru , Tel. 0230-212696, interior 167 , In atentia: necunoscut , Email: chiruluminita@primariasv.ro , Fax: 0230-520593 , Adresa internet (URL): www.primariasv.ro.
Tipul de contract si locul executarii lucrarilor: Lucrari
Locul principal sau locul de executare a lucrarilor: Strazile municipiului Suceava
Descrierea succinta a naturii si domeniului lucrarilor: Se vor executa lucrari de intretinere si reparatii strazi cu imbracaminti asfaltice, din beton si balast. Dupa caz, pentru lucrarile de reparatii se vor solicita elaborarea documentatiilor tehnico-economice.
Valoarea estimata fara TVA: 21,008,403 RON
Clasificare CPV: 45233140-2 - Lucrari de drumuri
Data prevazuta pentru inceperea procedurilor de adjudecare: 11.04.2008
Durata: 12 luni incepand de la data adjudecarii contractului
Contractul intra sub incidenta acordului privind contractele de achizitii publice: Nu
Contractul se inscrie intr-un proiect/program finantat din fonduri comunitare: Nu

150 de arhitecti si specialisti in dezvoltare urbana participa la Conferinta Nationala “Urban Concept”


Cea de-a treia editie a Conferintei Nationale “Urban Concept” va avea loc in perioada 14-16 martie la Poiana Brasov si va reuni peste 150 de arhitecti, manageri din administratie, specialisti in urbanism si furnizori de solutii pentru urbanism.

La dezbaterile moderate de Mircea Grigorovschi, Presedintele Asociatiei Arhitectilor Sefi de Judete din Romania – Partener al evenimentului, vor fi prezenti, printre altii, Benone Graur, Arhitect Sef Primaria Municipiului Adjud; Doina Moldovan, Arhitect Sef Primaria Municipiului Campia Turzii; Radu Bara, Arhitect Sef, Consiliul Judetean Salaj; Cornel Iliesi, Viceprimar Primaria Municipiului Bistrita; Dan Florea, Arhitect Sef Primaria Municipiului Piatra Neamt; Lacramioara Pintilie, Director Adjunct Urbanism Primaria Municipiului Piatra Neamt; Marcela Petrovici, Inspector Compartiment Urbanism Primaria Municipiului Medgidia; Luiza Elena Popa, Inspector Serviciu Urbanism Primaria Municipiului Constanta.
”Urban Concept” este primul program national si international de promovare a proiectelor si oportunitatilor din domeniul urbanistic-imobiliar si de atragere a investitiilor pentru dezvoltare urbana moderna in Romania.
Programul Urban Concept, initiat in anul 2005, creeaza o platforma interactiva de comunicare intre specialistii implicati in dezvoltarea urbana din tara: arhitecti sefi de municipii si consilii judetene, primari si viceprimari, dezvoltatori, birouri de arhitectura, constructori, antreprenori si reprezentanti ai asociatiilor profesionale in domeniu, pentru definirea si aplicarea unor strategii de dezvoltare urbana care sa conduca la armonizarea din punct de vedere estetic si functional a oraselor din Romania.
Primele doua editii ale Conferintei Nationale Urban Concept s-au bucurat de participarea a peste 130 de persoane, actori-cheie in dezvoltarea urbana moderna in Romania, si au pus in discutie teme cuprinzatoare legate de Planul Urbanistic General, sisteme si solutii de implementare a planurilor urbanistice, zone metropolitane, tendinte de dezvoltare urbana.

AGENDA Conferintei

Vineri, 14 martie
13:00 – 15:30 Cazarea si inregistrarea participantilor
15:30 – 16:00 Welcome coffee
16:00 – 16:20 Deschiderea celei de-a treia editii a Conferintei Nationale Urban Concept – dezvoltare urbana moderna in Romania
16:20 – 18:00 Sesiunea 1. Planul Urbanistic General (prezentari si studii de caz)
18:00 – 19:30 Sesiunea 2. Solutii de sprijin pentru dezvoltarea urbana moderna
19:30 – 20:00 Program liber
20:00 – 23:00 Cina bufet

Sambata, 15 martie
07:00 – 10:00 Mic dejun
10:00 Deschiderea zilei a doua de lucrari.
10:00 – 12:00 Sesiunea 3. Tendinte si solutii in urbanism. Studii de caz
12:00 – 12:30 Pauza de cafea
12:30 – 14:00 Dezvoltare urbana moderna in Romania. Discutii libere
14:00 Inchiderea lucrarilor celei de-a treia editii a Conferintei Nationale Urban Concept – dezvoltare urbana moderna in Romania
14:30 – 15:30 Dejun bufet
15:30 – 19:30 Program liber
19:30 – 23:00 Cina bufet

Duminica, 16 martie
07:00 – 10:00 Mic dejun
10:00 – 12:00 Plecarea participantilor

Pentru detalii suplimentare organizatorii pot fi contactati la telefon/fax 0232 410013, e-mail: saviana.hutanu@osc.ro.

Parcurile si gradinile zoologice, declarate de utilitate publica


Parcurile, gradinile zoologice, gradinile botanice si bazele sportive amenajate din bani publici sunt declarate de utilitate publica, potrivit propunerii legislative votate de catre Senat, cu o singura abtinere si cu larga majoritate a celor prezenti in sala.

Propunerea legislativa, initiata de senatorul independent Marius Marinescu, afiliat conservatorilor, modifica Legea 33 din 1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica.
La dezbaterea textului, in sala de plen au fost prezenti si membri ai mai multor ONG-uri, care au intampinat cu aplauze adoptarea propunerii legislative. In urma dezbaterilor din Senat a reiesit ca textul contine o serie de inadvertente de natura juridica, dar s-a convenit ca, pentru a castiga timp, propunerea legislativa sa nu fie retrimisa Comisiei juridice. Astfel, textul adoptat de Senat va fi trimis mai departe Camerei Deputatilor, cu observatii asupra inadvertentelor care trebuie corectate.
Mai concret, conform propunerii lui Marinescu, amendata in Comisia juridica a Senatului de catre Gavrila Vasilescu (PC), "sunt de utilitate publica (...) parcurile, gradinile botanice, gradinile zoologice si bazele sportive, proprietate publica si privata aflate in administrarea consiliilor locale si Consiliul General al Municipiului Bucuresti si amenajate din bani publici".
In expunerea de motive, senatorul Marinescu arata ca "avand in vedere agresiunea fara precedent asupra spatiilor verzi din tara noastra, solicit expropierea pentru cauza de utilitate publica a suprafetelor aflate astazi in proprietate privata din zonele verzi". Se precizeaza, de asemenea ca, la ora actuala, Bucurestiul are cea mai mica suprafata de spatiu verde pe locuitor. Este vorba despre 2,5 metri patrati de spatiu verde pe locuitor, in conditiile in care norma recomandata de ONU este de 50 de metri patrati pe locuitor.

IPP acuza mimarea transparentei publice in administratia locala


Legea privind liberul acces la informatii de interes public este aplicata prost intr-o mare parte a administratiei locale, fiind multe primarii de orase si municipii fara pagina de internet, in care se cer taxe exorbitante pentru xerocopierea documentelor sau nu se consemneaza legal sedintele consiliilor locale, atentioneaza un studiu lansat de Institutul pentru Politici Publice (IPP).

Studiul a fost desfasurat de IPP la nivelul primariilor si consiliilor locale din 36 de municipii, 23 de orase si din cele sase sectoare ale Capitalei, in perioada noiembrie 2007 - ianuarie 2008. Astfel, 16 primarii de orase si sase primarii de municipiu, dar si primariile sectoarelor 2 si 5 din Bucuresti au fost date in judecata de IPP pentru nerespectarea termenului legal de 30 de zile admis pentru a raspunde unor solicitari de informatii de interes public.
"Exista si primarii care practica preturi exorbitante si descurajante, de 1-2,5 lei pe pagina, pentru serviciile de copiere a documentelor de interes public cerute primariilor monitorizate. Este si cazul Primariei Municipiului Bucuresti, care a cerut pretul de aproape 1 leu pagina xeroxata, desi ar fi putut pune la dispozitie documentele cerute si in format electronic" - a mentionat coordonatorul proiectului IPP, Adriana Bunea. Ea a adaugat ca, potrivit legii, autoritatilor publice le este interzis sa obtina profit din acest serviciu de copiere.
De asemenea, majoritatea primariilor din orasele monitorizate de IPP nu au o pagina oficiala de internet iar la cele care au, se afiseaza un numar redus de informatii de interes public.
Totodata, din solicitarile IPP privind procesele verbale ale sedintelor consiliilor locale s-a constatat ca persista inca practica adoptarii unor hotarari fara dezbatere publica iar in procesele verbale nu se consemneaza nominal, cum cere legea, prezenta consilierilor si modul cum acestia isi exprima votul.
Astfel, la consiliile locale din municipii precum Cluj-Napoca, Gherla, Giurgiu, Satu Mare sau Tulcea se consemneaza doar numarul de voturi exprimate de consilieri, nu si numele acestora, iar din cauza acestor practici, cetateanul obisnuit nu poate avea certitudinea ca hotararile sunt adoptate in conditii de cvorum. Directorul adjunct al IPP, Adrian Moraru, a aratat ca este grav si faptul ca hotararile, legislatia locala adoptata de consilii si Primarie nu sunt disponibile pentru cetatean.

Studiul IPP este publicat in urma unui proiect de monitorizare finantat de Ambasada Statelor Unite prin programul "Small Democracy Grant" pentru asigurarea unei reforme reale si durabile a administratiei publice locale din Romania.

Licitatie publica: Amenajarea Gradinii Publice


AUTORITATEA CONTRACTANTA: Orasul Siret

Adresa postala: Str. 28 Noiembrie Nr.1, Siret , Localitatea: Siret , Cod postal: 725500 , Romania , Punct(e) de contact: Vasile Tablan , Tel. 0230 280901 , Email: siret@zappmobile.ro , Fax: 0230 280624.
Tipul contractului si locul de executare a lucrarilor, de furnizare a produselor sau de prestare a serviciilor: Servicii
Servicii de arhitectura, servicii de inginerie specializata si servicii de inginerie integrata, servicii de proiectare urbanistica si peisagisitica, servicii conexe de consultanta stiintifica si tehnica, servicii de testari si analize tehnice
Clasificare CPV:
74252000-0 - Servicii de arhitectura peisagistica
74200000-1 - Servicii de arhitectura, de inginerie, de constructii si servicii conexe de consultanta tehnica
74233200-3 - Servicii de inginerie geotehnica
74252100-1 - Servicii de amenajare peisagistica
Contractul intra sub incidenta acordului privind contractele de achizitii publice: Da
Valoarea estimata fara TVA: 350,000 RON
Durata contractului sau termenul pentru finalizare: 4 luni incepand de la data atribuirii contractului
Termenul limita pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente: 14.03.2008
Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare 25.03.2008
Perioada minima pe parcursul careia ofertantul trebuie sa isi mentina oferta: 90 zile (de la termenul limita de primire a ofertelor)
Contractul se inscrie intr-un proiect/program finantat din fonduri comunitare: Nu

Topul ciorbelor în Bucovina

Nu prea există masă de prânz la bucovineni, fie că e vorba de restaurant, pensiune sau bucătăria de acasă, să nu includă şi câte o ciorbă savuroasă. Asta demonstrează că sunt mulţi „borşari” printre ei, dar şi că turiştii au deprins preferinţa culinară şi ei...

De ce ciorbă?

Pentru cine nu este obişnuit cu acest fel de mâncare, e firesc să se întrebe de ce şi-or fi dorind cu toţii „zeamă” în loc de ceva mai consistent. La orice local poţi afla însă o explicaţie simplă. „Păi, iarna omul cere o ciorbă ca să se încălzească, vara o cere pentru că taie setea şi e cea mai uşoară mâncare când e prea cald şi nu îţi acceptă organismul altceva, iar în restul anului se cer pentru că sunt gustoase şi pentru că lumea s-a obişnuit aşa. Este, practic, cel mai solicitat fel de mâncare, desigur, în diferite sortimente, indiferent de sezon şi indiferent dacă suntem în câşlegi sau în post”, am aflat de la personalul unui restaurant din Câmpulung Moldovenesc.

Tradiţii la borş

Gastronomia locală „istorică” abundă şi ea în feluri de ciorbă. Există şi două reguli care nu se prea încalcă. Ciorba bucovineană e mai mult borş, pentru că se acreşte de obicei cu borş de putină şi nu cu oţet sau alte „chimicale”. În plus, ciorba bucovineană nu e finalizată decât după ce e dreasă din belşug cu smântână acrişoară, singura excepţie fiind perioadele de post. „Tot secretul e să fie borşul de pu-tină din cel proaspăt, făcut acasă, cu tărâţe cernute şi cu o crenguţă de vişin. Sigur că acum se folosesc, mai ales la restaurantele mari, sare de lămâie, oţet sau chiar praf din acela de acrit care e borş numai cu numele, dar pentru cine e gurmand cunoscător, diferenţa se simte. De ce credeţi că e mai bun orice borş la o casă simplă de oameni sau la pensiune la ţară? Pentru că e făcut natural, tradiţional, nu cu chimicale”, ne-a spus Maricica Piticaru.

Cele mai grozave ciorbe tradiţionale bucovinene sunt considerate de cunoscători borşul de cocoş cu tăiţei de casă, ciorba de văcuţă, borşul de miel şi borşul de ciolane afumate în perioadele în care nu se ţine post, precum şi ciorba de potroace la ocaziile mai „alcoolizate”. În post, ciorbele nu se dreg, dar tot există câteva foarte gustoase, precum cea de fasole, de sfeclă roşie, de urzici sau de „pupi” (zbârciogi).

Moda la restaurante

Dacă li s-a oferit „la pachet” un meniu tradiţional la o pen-siune, turiştii din Bucovina cu siguranţă vor mânca şi le va place mult ciorba de cocoş sau una de legume. Deşi fac parte din istoria culinară locală, acestea sunt însă mai puţin renumite. Aşa că, dacă sunt lăsaţi să aleagă singuri, fără a li se face vreo recomandare, turiştii nu solicită bunătăţile tradiţionale enumerate mai sus, ci ceea ce cunosc ei mai bine sau au auzit că ar fi gustos. Bucătarii de la restaurante spun invariabil că se cer ciorba de burtă şi cea rădăuţeană şi că turiştii insistă să le primească deşi adesea le încurcă între ele şi nu ar şti să le de-osebească după gust. Ciorba de burtă, care nici măcar nu e o invenţie strict bucovineană, ci este cea mai cunoscută ciorbă românească la ora actuală, se face peste tot din burtă de vită fiartă cu ciolan. În Bucovina li se pare însă clienţilor mai gustoasă, pur şi simplu pentru că gospodinele zonei nu se zgârcesc la ingrediente şi dreg ciorba cu multă smântână şi ardei iute. Chiar dacă nici nu e făcută din burtă adevărată, ci imitată cu şorici de purcel, ciorba în cauză nu e niciodată depistată de meseni drept „contrafăcută”, care se întrec în laude şi o pomenesc şi altora pe unde trec. Cât priveşte ciorba rădăuţeană, apărută tocmai ca alternativă gustoasă pentru cei care consideră prea grasă ciorba de burtă, aceasta ar trebui preparată, după reţeta originală, cu piept de curcan şi numai cu albitură ca legume. În restaurante se practică însă pe scară largă înlocuirea pieptului de curcan cu cel de pui sau chiar cu carnea de pe pulpele de găină, iar prin farfurii găseşti tot felul de legume. Nimeni nu se prea plânge însă că nu i-ar place, dacă se cheamă rădăuţeană.

Decadenţa potroacelor

Şi dacă tot e să vorbim despre un fel de top al preferinţelor la ciorbe, să nu uităm şi de cele care au dispărut fără vină dintre preferinţe. Ar fi mai multe, dar printre ele şi celebra ciorbă de potroace. Nu se întâmplă pentru că nu le-ar place clienţilor. Ei, mai ales dacă au chefuit la o nuntă, s-ar da în vânt după savoarea ei acrişoară. Problema este că nu prea se mai prepară, iar în restaurante este înlocuită tot mai des cu ciorba de perişoare. Motivul – e mai greu de preparat, mai dificil de potrivit la gust şi, spre deosebire de alte borşuri, care ies mai gustoase „la cazan”, aceasta iese gustoasă când e pregătită în cantităţi mici. Dar principala problemă este că se a-creşte cu moare de varză, iar moare de calitate se găseşte mai greu în cantităţi mari şi doar pe la casele gospodinelor. În rest, chiar dacă se pun murături, moarea nu mai este la fel ca odinioară pentru că se folosesc tot felul e aditivi sau pur şi simplu pentru că nu se mai utilizează sarea grunjoasă, neiodată, greu de găsit din cauza normelor de comercializare actuale. Pentru că sarea nu mai este la fel, este adăugată în surplus ca să poată conserva murăturile şi astfel moarea este prea sărată ca să se mai folosească la ciorba de potroace.

Teatrul "Mihai Eminescu" Botosani si Ruslana,la Festivalul de Arta Medievala de la Suceava

Cea de-a treia editie a Festivalului de Arta Medievala, de la Suceava, va avea loc in perioada 11-16 august, transmite corespondentul AMOS News.

Directorul Complexului Muzeal „Bucovina”, Emil Ursu, a declarat ca in primele doua zile ale manifestarii, intentioneaza sa aduca in Cetatea de Scaun Teatrul „Mihai Eminescu” din Botosani, pentru a repune in scena Trilogia istorica a lui Barbu Stefanescu-Delavrancea. Totodata, el a spus ca va face tot posibilul ca, in inchiderea Festivalului de Arta Medievala, sa concerteze ucraineanca Ruslana, cea care in 2004 a castigat concursul muzical „Eurovision”.

La Suceava, părinţii se grăbesc să-şi înscrie copiii în clasa întâi



Recenta decizie a MECT, conform căreia inscrierile in clasa intai, pentru anul scolar 2008-2009, trebuie finalizate pana la finele lunii aprilie, i-a grabit pe parinti in a-si inscrie copiii la scoala, in special in mediul urban, transmite corespondentul AMOS News.

În municipiul Suceava, peste 70% dintre locurile din clasa întâi au fost ocupate în primele două luni ale acestui an.

Cele mai multe dintre clase sunt deja complete, chiar daca directorii de scoli dau asigurari că se vor face înscrieri atâta timp cât vor fi cereri. La Şcoala Generală nr. 4, locurile au fost ocupate în proporţie de aproximativ 50%, la Şcoala Generală „Miron Costin” au mai rămas maxim 25 de locuri pentru clasa întâi, iar la Şcoala Generală „Ion Creangă” din Suceava sunt preconizate pentru anul şcolar viitor cinci clase întâi, ceea ce înseamnă maxim 125 de elevi înscrişi. Iar pana in prezent, deja s-au inscris 85. In acest an scolar, 9.000 de copii urmeaza cursurile clasei intai.

Cooperare pe teme de control rutier între Suceava şi Cernăuţi







Actualitate




Inspectorii de trafic din cadrul ARR Suceava se vor „antrena” în Ucraina, la Cernăuţi, marţi şi miercuri, într-o serie de tehnici de control care ulterior vor fi puse în practică. Acţiunea are loc ca urmare a unui protocol semnat între România şi Ucraina şi care a fost pus la punct la Suceava, la finele anului trecut. Şeful ARR Suceava, Iulian Angheluş a declarat luni, presei că „lunar vor avea loc controale comune atât pe teritoriul Ucrainei, cât şi pe teritoriul României. Vom oferi informaţii despre legislaţia comunitară în domeniul transporturilor rutiere în vigoare în România, vom prezenta documentele solicitate de ARR la controalele de pe teritoriul României şi vom oferi clarificări la întrebări ale transportatorilor, sprijinind astfel autorităţile ucrainene care, la rândul lor vor disemina aceste informaţii la nivelul operatorilor de transport din ţara vecină. De asemenea, vom prezenta tehnica de control, autoutilitara ARR, cu toată dotarea informatică necesară scanării diagramelor tahograf şi a accesării bazelor de date”.

Marian Pană înjurat pe Areni

În ciuda frigului pătrunzător, partida şcoală susţinută sâmbătă de Cetatea Suceava a încins spiritele printre suporterii prezenţi pe stadionul „Areni”. Astfel, pe lângă aplauzele primite la cele două goluri ale întâlnirii, antrenorul Marian Pană a avut parte şi de un incident mai puţin fericit, unul dintre spectatorii prezenţi în tribune adresând numeroase injurii la adresa băncii tehnice şi a conducerii clubului.

Conform Poliţiei Comunitare Suceava, scandalagiul, în persoana lui Ion Alexandrescu, este un „client fidel” al forţelor locale de ordine. De altfel, acesta e fost evacuat imediat în afara arenei de către agenţii comunitari, nu înainte de a avea un schimb personal de replici cu antrenorul principal al Cetăţii.

„Respectivul spectator probabil are o problemă personală cu mine. Deşi nu-i înţeleg motivele, insultele de astăzi (n.r. sâmbătă) nu reprezintă un caz singular. Am primit asemenea jigniri din partea dumnealui atât pe parcursul returului campionatului trecut, cât şi la meciul amical de la Iaşi. Mai mult, familia mea a fost ameninţă telefonic, astfel încât mă simt nevoit să înaintez o plângere penală pe numele acestui individ. Eu am venit la Suceava să-mi fac meseria, nu am luat locul nimănui cu forţa, şi vreau să fiu apreciat strict pentru munca pe care o depun la echipă”, a precizat, vizibil afectat, tehnicianul Marian Pană.

Hotarâri de Consiliu Local revocate de Prefectura Suceava, în 2007

În 2007, Prefectura Suceava a solicitat revocarea a 59 de acte emise de autoritatile administratiei publice locale, transmite corespondentul AMOS News.

Aceasta, dupa ce a verificat legalitatea a peste 72.100 de asemenea documente, în majoritate hotarari ale consiliilor locale din judet. Prefectul Orest Onofrei a declarat ca din cele 59 de acte, 42 au fost revocate, 12 urmeaza sa fie revocate, iar cinci au fost înaintate spre rezolvare la instanta de contencios administrativ.

El a mai spus ca din totalul documentelor ajunse la contencios, Prefectura a avut deja câstig de cauza în trei situatii, în timp ce restul de doua sunt în curs de solutionare. Prefectul Onofrei a mai spus ca în ceea ce priveste controlul legalitatii actelor emise de autoritatile administratiei locale exista o problema, pentru ca, de multe ori, secretarii de localitati transmit documentele cu întârziere si nu în termenul de cinci zile, stipulat în lege, astfel ca Prefectura nu mai poate interveni pentru a cere revocarea lor, daca situatia o impune.

El a precizat ca în judet sunt secretari de localitati care trimit hotararile de consiliu sau dispozitiile de primar de doua ori pe an.

„Arestarea poliţiştilor de frontieră de la Suceava nu ne-a surprins”

Interviu cu dl chestor VASILE MOŢOC, adjunct al şefului Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române
– Domnule chestor, recent a fost dat publicităţii raportul anual al Poliţiei de Frontieră Române şi am constatat că, în cursul anului trecut, această structură a obţinut rezultate rezonabile. Asupra poliţiştilor de frontieră din judeţul Suceava s-a aruncat însă o pată după ce vreo 5 dintre ei au fost arestaţi pentru trafic de ţigări. Cotidianul Crai nou a scris pe larg despre cazul respectiv. Care este părerea dumneavoastră faţă de această situaţie?
– O să vă mire, dar cazul de la Suceava nu ne-a luat prin surprindere. Nu-i o plăcere, nu-i nici un fel de satisfacţie să-ţi fie arestaţi 5 lucrători, dar acest fenomen era cunoscut şi trebuia finalizat. Managementul Poliţiei de Frontieră Române a fost cel declarat: toleranţă zero faţă de abateri şi corupţie. Este regretabil că cei 5 poliţişti au săvârşit asemenea fapte, pentru care vor primi pedepsele cuvenite, dar, sincer să fiu, conducerea inspectoratului general s-a prezentat în faţa ministrului de resort în cunoştinţă de cauză. Fenomenul era cunoscut şi trebuia curmat. În acest scop au lucrat chiar oameni de-ai noştri, în strânsă colaborare cu alte structuri, inclusiv Parchet şi D.G.A.

chestor VASILE MOŢOC, adjunct al şefului Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române

chestor VASILE MOŢOC, adjunct al şefului Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române

Deviza noastră este că în structurile poliţiei de frontieră nu are ce căuta niciun poliţist corupt. Este greu să realizezi acest deziderat, dar nu este şi imposibil. Eu cred că, încet, încet, cei ne-cinstiţi se vor alege precum neghina din grâul curat. Demn de reţinut în acest sens este faptul că, în 2007, cei mai mulţi denunţători de fapte de corupţie din cadrul MIRA au fost poliţiştii noştri. Foarte mulţi dintre ei au sesizat organele competente, inclusiv parchetul, atunci când cineva a încercat să-i mituiască în diverse feluri. Fiind vorba de aşa ceva, fac, şi pe această cale, un apel către populaţia judeţului Suceava să nu tolereze niciun act de necinste pe care îl constată la un poliţist de frontieră. Fără sprijinul oamenilor nu vom putea face ordine. Cetăţenii trebuie să înţeleagă că, ascunzând un caz de corupţie, sunt părtaşi la comiterea unei infracţiuni. Revenind la cele afirmate mai sus, să vă spun că cele petrecute la Suceava nu trebuie să umbrească activitatea generală a Poliţiei de Frontieră, care, în ultimii ani, mai ales după ce ţara noastră s-a integrat în spaţiul Schengen, a obţinut rezultate remarcabile.

– După câte ştiu, în privinţa infracţionalităţii transfrontaliere, I.G.P.F.R. a înregistrat, în ultima perioadă de timp, câteva succese cu răsunet pe plan naţional şi internaţional. Pentru curiozitatea cititorilor ziarului nostru, oferiţi-ne câteva exemple mai... palpitante.

– Am să încep cu unul de dată mai recentă. Este vorba de noaptea de 12 – 13 ianuarie a.c., când poliţiştii de frontieră de la Giurgiu au identificat un automarfar folosit pentru transportul unei importante cantităţi de droguri din Turcia. Pentru a identifica membrii întregii reţele de pe teritoriul României, poliţiştii au permis intrarea în ţară a TIR-ului, încărcat cu portocale, dar s-a trecut, imediat, la monitorizarea foarte atentă a maşinii. Autovehiculul a staţionat mai multe zile într-o locaţie din apropierea Capitalei, după care, pe data de 21 ianuarie, a plecat, gol, spre Arad, cu intenţia, declarată de şofer, să ajungă în Germania, după nişte mobilă. În timpul monitorizării, s-a constatat că automarfarul este însoţit de un autoturism marca Peugeot, în care se aflau două persoane. „Aventura” s-a încheiat la vama Nădlac, unde poliţiştii de frontieră, împreună cu vameşii, au efectuat un control amănunţit asupra maşinii. Chiar dacă nu avea niciun fel de încărcătură, într-un perete al remorcii, într-un compartiment special confecţionat, protejată în folie de plumb pentru a nu fi depistată la o eventuală scanare cu aparatură specifică, sub dispozitivul de refrigerare, s-au găsit 84 kg de heroină, în valoare de peste 4 milioane de euro. În urma investigaţiilor ulterioare, întreaga filieră din România, din care făceau parte şi 2 turci, a fost distrusă. Rămânând în sfera drogurilor, trebuie să mai menţionez cazul unui iranian, stabilit de 15 ani în Bucureşti, care s-a dovedit a fi unul dintre cei mai mari traficanţi de heroină din lume. El a fost monitorizat timp de un an şi jumătate de către poliţiştii de frontieră, împreună cu ofiţeri SIE, poliţişti din SUA, Olanda, Turcia, Marea Britanie şi Germania. În urma unei conlucrări permanente, a schimburilor de informaţii, periculosul infractor şi zeci de membri importanţi ai reţelei au fost arestaţi, confiscându-se, totodată, peste 200 kg de heroină. Un alt caz deosebit, la soluţionarea căruia poliţia de frontieră a avut un cuvânt de spus, a fost cel referitor la doi terorişti urmăriţi internaţional şi a căror localizare a fost extrem de dificilă din cauză că cei doi nu comunicau între ei şi-şi schimbau frecvent locaţiile de cazare. A fost vorba de un cetăţean polonez de origine palestiniană şi un cetăţean spaniol de origine chiliană, pe numele cărora erau emise mandate de arestare pentru comiterea infracţiunilor de asociere în vederea furnizării de resurse financiare unei organizaţii teroriste, spălare de bani, asociere în vederea obţinerii şi folosirii de rachete antiaeriene şi asociere în vederea uciderii unor cetăţeni ai SUA. De altfel, ei fuseseră condamnaţi la detenţie pe viaţă. Desigur, exemple de acest gen, mai mult sau mai puţin palpitante, sunt multe. Nu trebuie uitat că o brăţară dacică de 1100 grame de aur, ce urma să fie vândută în Ucraina contra a 110.000 de euro, a fost recuperată de către poliţiştii de frontieră maramureşeni. Soluţionarea unor asemenea cazuri foarte complicate presupune mult profesionalism şi o colaborare strânsă cu alte structuri, un schimb permanent şi operativ de date şi informaţii din ambele sensuri, cu ofiţeri de legătură străini acreditaţi la Bucureşti şi agenţi de aplicare a legii din SUA, Marea Britanie, Germania, Olanda, Spania, Italia, Belgia, Turcia şi din ţările vecine României. În urma unei asemenea colaborări cu autorităţi din Germania, Turcia şi Ucraina, chiar în primele zilele ale anului în curs, s-a reuşit capturarea, în zona Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu, a cantităţii de 132 kg de heroină într-un camion turcesc ce venea din Ucraina. Pentru că tot v-am oferit nişte date, aş vrea să mai reţineţi că, în cursul anului trecut, poliţiştii de frontieră au reţinut, în vederea confiscării, la diferite puncte de trecere a graniţei, aproape 6 kg obiecte di aur, 27,151 kg din argint, 106.815 euro, 240.640 de dolari şi peste 1000 de bancnote de euro false. La toate acestea se mai adaugă 121 autoturisme furate din străinătate, 122,059 kg de droguri, 20.508 CD-uri şi DVD-uri pirat şi câte altele. Despre ţigări, inclusiv în zona de frontieră a judeţului Suceava, nu mai vorbim.

– Nu este pentru prima dată când dialogăm referitor la poliţia de frontieră… Când eraţi şeful Direcţiei Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, adică la început de drum în această direcţie, vă confruntaţi cu o serie de neajunsuri materiale, lipsă de personal şi jinduiaţi spre o modernizare a acestei instituţii. Acum, când sunteţi aproape de vârful „piramidei”, ce ne mai puteţi spune referitor la ceea ce înseamnă, la ora actuală, din punct de vedere managerial, poliţia de frontieră?

– S-au schimbat, în bine, multe lucruri de atunci, iar dotările actuale sunt la nivel european. Politica managerială s-a modernizat radical şi a vizat o serie de chestiuni cum ar fi: ocuparea funcţiilor de conducere de personal tânăr, calificat; stabilirea la nivelul instituţiilor a unor standarde profesionale; descentralizarea deciziei către managerii inferiori; adoptarea unei viziuni unitare la implementarea obiectivelor strategice care vizează securitatea frontierelor. În prezent, gradul de încadrare a posturilor este de 92,97 la sută. A fost armonizată legislaţia pentru evitarea discordanţelor şi paralelismelor, iar prin asigurarea resurselor umane s-a îmbunătăţit mult mediul de lucru, ceea ce a dus la creşterea ataşamentului personalului faţă de instituţie. Aş putea spune, fără nicio reţinere, că, odată cu amplificarea cooperării internaţionale în domeniul managementului frontierei cu statele membre ale Uniunii Europene, instituţia noastră a fost modernizată, ridicându-se la nivelul cerinţelor occidentale. Acest lucru permite desfăşurarea unei activităţi mai eficiente, o colaborarea mai strânsă pe plan intern şi internaţional cu diverse structuri pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.

– Pe scurt, care sunt obiectivele vizate pe termen scurt, adică pentru 2008, ale poliţiei de frontieră?

– În primul rând se va continua procesul de profesionalizare-specializare a poliţiştilor din structurile de combatere a infracţionalităţii transfrontaliere. Paralel, vom continua şi finaliza procesul de modernizare structurală a formaţiunilor operative în vederea asigurării compatibilităţii depline cu structuri similare din ţările U.E. în scopul securizării frontierelor de stat ale României. Se vor organiza convocări şi seminarii specifice activităţii de combatere a infracţionalităţii transfrontaliere la nivelul sectoarelor şi punctelor de trecere a frontierei, vom intensifica acţiunile concrete de cooperare poliţienească interinstituţională internă şi internaţională. Nu este nici un secret că, succesiv, Poliţia de Frontieră va fi reorganizată, că în cadrul IGPFR se va înfiinţa un Serviciu Schengen şi un Serviciu de Strategii şi Standarde Profesionale. Se vor aloca fonduri necesare desfăşurării unor acţiuni care să repună în stare de funcţiune mijloacele de supraveghere cu termoviziune şi aparatură de vedere pe timp de noapte.

Aurel Daicu: „În doi ani vom avea o casă a fotbalului la Suceava”

Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Suceava, Aurel Daicu, îţi doreşte să construiască o casă a fotbalului la Suceava. Şeful AJF a demarat deja discuţiile cu pri-vire la viitorul sediu, spunând că există două variante în acest sens. „Ori vom primi teren şi vom începe construcţia de la zero ori vom face o mansardare a actualului spaţiu” – a precizat Daicu. El a mai adăugat că, prin construirea unui nou sediu, mult mai modern, AJF Suceava şi fotbalul sucevean în general vor avea numai de câştigat.

În prezent, activitatea forurilor fotbalistice judeţene se desfăşoară într-un spaţiu care iniţial a fost prevăzut pentru a funcţiona ca spălătorie. „Vreau să las ceva în urma mea. Dacă vom reuşi să construim această casă a fotbalului, vom scăpa şi de plata chiriei lunare pe care o achităm acum”, a adăugat Aurel Daicu.

În perioada următoare, preşedintele AJF va avea discuţii cu şefii administraţiei publice locale precum şi cu cei ai Agenţiei Naţionale pentru Sport. „După ce vom şti exact unde vom avea spaţiu, vom demara lucrările” a încheiat Daicu.

Incepe turul



Perioada transferurilor de iarna in politica se apropie de sfarsit. Cei doi mari pretendenti la castigarea alegerilor locale, PSD si PD-L, au intrat pe ultima suta de metri, inaintea campaniei pentru alegerile locale.

Gestul PSD de acum 10 zile de a arunca in lupta 94 de primari pentru municipii, orase si comune, a fost replicat si de PD-L, care sambata trecuta si-a prezentat 92 de candidati.
Pana acum, avantaj PSD, prin numarul mai mare de nume si prin prezenta a doi reprezentanti din politica nationala, Titus Corlatean si Cristian Diaconescu, fata de unul singur, Cezar Preda, de la PD-L.

La o trecere scurta in revista, propunerile celor doua formatiuni difera mult, una fata de cealalta. Daca la PSD intalnim nume remarcate in politica si in administratia publica, care au in spate o experienta ca edil al unei localitati, la PD-L, in afara de cateva „achizitii” din zona PNL, PSD si PRM, lista e populata cu foarte multi oameni de afaceri, a caror calitate umana nu o contest, sub nici o forma, insa nu pot sa nu ma intreb asupra motivatiei care a stat la baza acceptarii posturii de candidat.

Ce inseamna, totusi, diferentele dintre cele doua liste? In primul rand, la PSD, capacitatea de continuitate a unui proiect politic pe termen mediu, cu oameni care au rezistat presiunilor de toate felurile, facute de exponenti PD-L si factori de conducere ai institutiilor deconcentrate de la nivelul judetului. Gestul acestor oameni, de a ramane verticali si de a pastra propria optiune si crezul politic, este laudabil si le multumesc pentru faptul ca nu au cedat, blocand astfel drumul PD-L catre statutul de partid prezidential.

In cazul democrat liberalilor, acestia au fost nevoiti sa calce promisiunile din 2004, iar racolarea primarilor, fenomen cu care acuzau atat de sonor PSD, devine acum un procedeu acceptat si practicat pe scara larga. In al doilea rand, PD-L si Gheorghe Flutur joaca o ultima carte acum, la alegerile locale. Ajuns unul dintre cele cateva zeci de persoane numite in conducerea partidului prezidential, Gheorghe Flutur a fost retrimis in transee, acasa la Suceava, pentru a incerca, din nou, sa rastoarne barca pesedista. De fapt, de succesul la alegerile locale depinde si viitorul politic al senatorului Flutur, fost ministru al agriculturii, unul dintre domeniile cele mai lipsite de performanta din guvernarea Basescu – Tariceanu, si nu intamplator, Cezar Preda a fost cel care l-a lansat la apa, aruncandu-l in batalia pentru castigarea presedintiei consiliului judetean.

Ce va urma in lupta pentru primarii, consilii locale si consiliul judetean, e greu de prevazut la acest moment. PD-L pleaca cu un avantaj legat de faptul ca sunt discipolii lui Traian Basescu, cred cu tarie in preluarea guvernarii in toamna acestui an si sunt manati de o dorinta aproape inexplicabila de a distruge PSD.

Ramane de vazut si ce vom face noi, social democratii, ca raspuns la actuala situatie din politica damboviteana, mai ales ca vineri, 22 februarie, va fi Consiliul National PSD, eveniment la care avem doua variante, ori continuam sa ne reformam, multumindu-ne cu circa 20% din intentiile de vot, ori ne reafirmam ca cel mai important partid din tara, capabil sa guverneze asa cum trebuie o Romanie aflata la capatul rabdarilor tranzitiei.

Spectacolul asediului Cetăţii de Scaun va fi reluat



Directorul general al Complexului Muzeal Bucovina (CMB) Suceava, Constantin-Emil Ursu, a apreciat ieri, într-o conferinţă de presă, că spectacolul asediului Cetăţii Sucevei, care a atras un număr de cca. 3.000 de spectatori, cu siguranţă „cea mai mare reuşită din programul manifestărilor dedicate aniversării celor 620 de ani de atestare documentară a Cetăţii de Scaun şi a oraşului Suceava”, ar putea deveni „unul din punctele importante pe agenda turistică a urbei”.

El a subliniat faptul că, împreună cu principalii parteneri ai manifestării, Primăria şi Consiliul Local al municipiului Suceava, „care au avut contribuţia decisivă în organizarea şi susţinerea financiară” a activităţilor din cetate, s-au gândit deja la repetarea acestui spectacol, la începutul lunii iunie a.c., atunci când începe sezonul turistic.

Spectacolul nu va mai fi gratuit

Constantin-Emil Ursu a remarcat cu regret că nu toţi cei care au venit să urmărească spectacolul au putut să se bucure de el, semnalând necesitatea unui ecran pe platoul cetăţii, care ar fi permis şi altor cetăţeni să poată viziona întreaga manifestare.

Totodată el a spus că pentru punerea din nou în scenă a asediului se gândeşte la amenajarea mai bună a perimetrului platoului cetăţii, precum şi la construirea unor „gradene, ca la stadion”, care să permită vizionarea spectacolului de către un număr cât mai mare de oameni.

Desigur, fiind vorba de lucrări care implică fonduri, spectacolul nu va mai fi gratuit şi va fi accesibil doar celor care plătesc costul biletului de intrare.

Pentru ca spectacolul să aibă impact la nivel naţional, directorul CMB Suceava doreşte să atragă „un partener media central, care să sprijine mediatic efortul organizatorilor”.

Campania electorală, interzisă în Primăria Suceava



Angajaţii Primăriei Suceava au fost avertizaţi ieri, oficial, că nu au voie să desfăşoare nici un fel de activitate cu caracter electoral în cadrul instituţiei unde lucrează.

“La şedinţa de dimineaţă, i-am avertizat pe toţi directorii, şefii de servicii, de birouri şi de compartimente, că nu cer nimănui să facă campanie electorală în Primăria Municipiului Suceava, dar şi faptul că le interzic angajaţilor să desfăşoare aici asemenea activităţi. Eu cred ca asta e o stare de normalitate, salariaţii trebuie să îşi vadă de atribuţiile lor, mai ales că acum sunt funcţionari europeni. Implicarea în campaniile electorale contravine total statutului de funcţionar european”, a declarat Ion Lungu.

Decizia de ieri a edilului şef al Sucevei se înscrie pe aceeaşi linie pe care a urmat-o până acum, de a nu discuta problemele politice în cadrul municipalităţii sucevene, dar şi refuzul de a comenta evenimentele politice din calitatea sa de primar, spunând mereu “în Primărie se face administraţie, nu politică!”.

Primăriţa de la Voitinel, lansată de PSD şi PD-L, candidează independent



Primăriţa de la Voitinel, Maria Pleşca, lansată până acum de două partide candidat la un nou mandat de primar, va candida independent la alegerile locale din acest an.

La începutul lunii februarie, Maria Pleşca a fost anunţată drept candidat din partea PSD, iar sâmbătă, în cadrul unui eveniment similar, de PD-L.

Primăriţa a dezminţit, ieri, că şi-ar fi luat vreun angajament faţă de PD-L vizavi de o nouă candidatură, a spus că este membră PSD, dar cel mai probabil va candida independent, dacă va decide să-şi mai încerce norocul la încă un mandat.

„Eu am participat la lansarea PSD. Este adevărat că am avut câteva discuţii cu domnul Carcalete, dar pe probleme de învăţământ, nicidecum de candidatură. Nu am fost în localitate la lansarea PD-L, nici nu ştiam că va avea loc”, a afirmat primăriţa din Voitinel.

Ea a mai spus că se gândeşte din ce în ce mai mult la o candidatură fără sprijinul vreunui partid şi să-şi canalizeze toată energia pe administraţia publică.

„Nu mai am încredere în nimic şi în nimeni, s-ar putea chiar să nu mai candidez. Dacă mai candidez, merg independent şi voi face administraţie. Politica este pentru cei de sus, nu pentru mine”, a concluzionat primăriţa Maria Pleşca.

Criză gravă de medicamente la Spitalul Suceava



Criza de medicamente de la Spitalul Judeţean Suceava a atins cote alarmante. Aproximativ 100 dintre produsele absolut necesare tratării bolnavilor internaţi lipsesc din farmacia unităţii, ca urmare a refuzului distribuitorilor de a mai onora comenzile fără o actualizare a preţurilor.

În timp ce medicii se plâng că nu mai au cu ce trata pacienţii şi îi trimit să-şi cumpere cele necesare de la unităţile de profil din apropiere, conducerea spitalului poartă tratative cu furnizorii pentru reluarea livrărilor.

Ieri, directorul general al spitalului, doctorul Doina Ganea Motan, a declarat că unitatea pe care o conduce trece printr-o criză foarte gravă, generată de refuzul distribuitorilor de medicamente de a-şi vinde produsele la preţurile vechi.

Medicul sucevean a arătat că, din cauza neonorării comenzilor, 97 de tipuri de medicamente au dispărut din farmacia unităţii. Este vorba în special de antibiotice, printre care amoxicilină, oxacilină, gentamicină, dar şi de produse necesare tratării pacienţilor cu osteoporoză, diabet, boli cardiace, a celor cu afecţiuni care ţin de oftalmologie.

Criza de medicamente este simţită acut şi de bolnavii din secţia de Oncologie, care au rămas fără medicamentul care combate greaţa şi stările de vomă, simptome apărute ca reacţii adverse după chimioterapie.

Preţuri cu 50% mai mari, pentru unele medicamente

„Furnizorii nu-şi mai pot menţine preţurile la nivelul de anul trecut şi ca atare ne refuză comenzile. Contractele sunt ferme şi nu permit modificări de preţuri, iar singura soluţie viabilă a fost să facem o negociere şi să încheiem un nou contract. Nu cred că este o modalitate agreată de Ministerul Sănătăţii, dar nu avem ce face, trebuie să supravieţuim până pe data de 29 februarie, când vom putea face licitaţia. Marţea trecută am negociat cu distribuitorii de medicamente pentru 77 de produse lipsă şi am încheiat contract, iar joi vom purta discuţii pentru celelalte 20”, a spus dr. Motan, cu precizarea că pentru a umple golurile din aprovizionare, la tratativele din 12 februarie cu distribuitorii, a fost nevoită să accepte o parte din pretenţiile acestora, plătind pentru unele produse şi cu 50% mai mult.

Medicamentele comandate de spital pe data de 12 februarie vor fi livrate în cursul acestei săptămâni.

Manualele alternative năucesc profesorii



Manualele alternative, afacere bună pentru edituri şi o mână de profesori care le elaborează, dau bătaie de cap cadrelor didactice din şcoli, elevilor şi părinţilor.

Sistemul de procurare a manualelor pare anume conceput ca să fie nefuncţional.

În aceste zile, toate şcolile trebuie să-şi stabilească necesarul de cărţi pentru anul şcolar 2008-2009 şi să-l transmită la Inspectoratul Şcolar. Baza de calcul este planul de şcolarizare, care însă poate suferi modificări până la începerea cursurilor, în septembrie.

La nivelul fiecărei şcoli în parte, profesorii discută şi stabilesc pentru ce manual optează, la fiecare disciplină în parte.

În unele şcoli, fiecare clasă învaţă după un alt tip de manual, ales de învăţător sau profesorul care are cursurile la clasa respectivă, în altele opţiunile sunt mai „grupate”.

La Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu din Suceava, profesorii au căzut de acord ca la o disciplină să se folosească un singur manual, din 4-6 variante, câte sunt în ofertă.

Doi, trei elevi la un manual

Directoarea Colegiului „Ciprian Porumbescu”, Sabina Roman, afirmă că problema şcolilor nu este numărul mare de manuale, ci decalajul dintre momentul transmiterii necesarului şi licitaţie.

De exemplu, profesorii de limbă română dintr-o şcoală decid acum, în februarie, ca la anul elevii de clasa a IX-a să înveţe de pe manualul editat de Humanitas. Transmit pe canalele legale că au nevoie de 30 de manuale. Editura înştiinţează şcoala că nu onorează decât 5 la sută din comandă. La sfârşitul verii, Ministerul Educaţiei organizează licitaţia pentru manuale alternative şi Humanitas pierde. Asta înseamnă că toate şcolile care au comandat manualele editate de Humanitas nu vor avea cărţi pentru elevi. Şi atunci încep problemele. Elevii de clasa a IX-a trebuie să înveţe limba română după un manual editat de o editură care a câştigat licitaţia, dar şcoala nu îl are. Dacă le recomandă elevilor să-l cumpere din librării, unde se găseşte la liber, părinţii fac scandal, că până în clasa a X-a manualele sunt gratuite. Dacă la bibliotecă există manuale vechi, de la seriile precedente, acestea oricum nu acoperă necesarul pentru că din 1999 încoace, de când s-au introdus manualele alternative, niciodată nu s-a satisfăcut decât 10-30 la sută din necesar. Aşa se ajunge în situaţia ca de pe un manual uzat să înveţe doi, trei elevi.

Colegiul de Artă s-a confruntat cu o asemenea situaţie în urmă cu 2 ani, când în februarie a făcut comanda fermă pentru manualele editurii Corint şi Corint a pierdut, în toamnă, licitaţia.

Manualele alternative, mai curând teze ale profesorilor decât cursuri pentru elevi

„Problema este că ei nu dau decât circa 5 la sută din necesar şi nici aceste 5 la sută din manuale nu vin la timp sau nu vin deloc. Acum, la începutul semestrului al doilea, sunt discipline la care nu au venit deloc manuale. Comanda nu se suprapune cu oferta”, a spus prof. Roman.

Totodată, arată ea, deşi la introducerea manualelor alternative s-a vorbit despre „aerisirea” acestora faţă de cele tradiţionale, în realitate acest lucru nu se întâmplă.

„Unele manuale, mai ales cele de limba română de la clasa a XI-a şi a XII-a sunt mai curând teze ale profesorilor care le editează, sunt foarte dense şi complicate. Acelaşi lucru se poate spune şi despre manualele de istorie, geografie şi filozofie”, a afirmat Sabina Roman.

Ea a mai scos în evidenţă un aspect al acestei probleme, cazul unui profesor autor de cinci manuale de filozofie, pentru aceeaşi clasă, fiecare lansat de o altă editură. Deci, indiferent care editură câştigă licitaţia, profesorul respectiv şi-a asigurat drepturile de autor şi, probabil, cota parte din valoarea manualelor comandate de şcoli la nivel naţional.

Practic, câteva „echipaje” de profesori alcătuiesc câteva variante de manuale, trec de comisia de evaluare şi n-au decât să găsească o editură cu şanse de a câştiga licitaţia organizată de MEC şi s-o convingă să le editeze cărţile care vor ajunge pe băncile elevilor. Şi având în vedere că nu prea sunt manuale care să coste sub 100.000 de lei vechi, putem aprecia dimensiunea afacerii cu manuale alternative la nivel naţional.

A turna, turnare



Documentele din arhiva PMR date publicităţii continuă să surprindă, mai ales cele referitoare la relaţia dintre partid şi intelectualitate. Domeniu delicat: nu se putea utiliza toroipanul, trebuia apelat la nuanţe şi fineţuri psihologice. Două au fost şedinţele consacrate în exclusivitate de Secretariatul CC acestei chestiuni: în martie 1950 şi în mai 1962. Prima (condusă de un Dej strâns flancat de Ana Pauker, Vasile Luca, Iosif Chişinevschi) a dat cu parul, a doua (în care Dej era stăpân pe situaţie) încerca să dreagă busuiocul. Ca urmare a verificărilor, în 1950 au fost excluşi din partid taman scriitori ce s-au arătat total devotaţi cauzei: Zaharia Stancu, Mihai Beniuc, Eusebiu Camilar, Victor Tulbure, Lucia Demetrius, Mihu Dragomir, Al. Kiriţescu ş.a. Ana Pauker a arătat că asta nu-i cine ştie ce nenorocire, doar şi în Uniunea Sovietică sunt scriitori nemembri de partid – de pildă, Ilya Ehrenburg, aşa că... Ceea ce, într-un fel, era adevărat, câtă vreme, deşi exclus din partid, Mihai Beniuc a ajuns preşedintele Uniunii Scriitorilor, iar Ion Jalea, la fel de exclus, preşedinte la Uniunea Artiştilor Plastici, ambii funcţionând apoi o veşnicie în respectivele posturi. După 12 ani, Dej izbutise să schimbe substanţial garnitura de conducere a PMR, schimbase şi numele organului de conducere, din Secretariat, în Birou Politic şi a socotit că-i momentul să readucă în discuţie – evident, în altă lumină – situaţia intelectualilor excluşi. Conform tacticii obişnuite, Dej conducea şedinţa de aşa manieră încât propriile sale decizii să pară a fi emanaţie a întregului Birou, el doar sancţionând o hotărâre colectivă. Drept pentru care, întâi de toate, fiecare se străduia să intuiască la vreme intenţia primului secretar, urmând să-i cânte sârguincios în strună. Au greşit-o în cazul Zaharia Stancu. Dej l-ar fi vrut reprimit în partid, dar a-nceput, derutant, cu remarca „Stancu a avut nişte contacte cu organele burghezo- moşiereşti”. Atâta le-a trebuit căţelandrilor să se dezlănţuie! Ceuşescu: „Stancu a fost agent al Siguranţei. Noi avem şi ce a dat (citiţi: „turnat”) el.”

Bodnăraş: „A lucrat ca agent al Siguranţei”. Ceauşescu revine: „A fost efectiv agent de Siguranţă până după 23 august. Avem documente în acest sens.” Drăghici: „Figurează pe state (de plată, n.n.) ca agent.” Din nou, Ceauşescu: „Chiar de când era elev a început...” Aici s-ar impune o paranteză: cu ce ochi să-i privim pe colaboratorii Siguranţei? I-au dat în gât pe comunişti – deci, aplauze? Doar au acţionat în slujba partidelor istorice şi-n favoarea regalităţii, combătând ciuma roşie care... (a se vedea Raportul lui Tismăneanu). Îmi permit să opinez că turnătorul rămâne turnător, indiferent în slujba cui s-a aflat ori se află. Poate greşesc, dar aş mai zice că acelaşi oprobriu se cuvine să „onoreze” şi turnătorii Siguranţei, şi cei ai Securităţii; fac parte din stirpea ce are înscrisă în gene respingătoarea vocaţie a delaţiunii... Revenind la şedinţa din 1962: primul care a dovedit fler şi nas de copoi, intuind intenţia lui Dej, a fost, cum era de aşteptat, Maurer: „Stancu a avut, totuşi, o orientare democratică, iar pe mine, nu m-a turnat.” Repede, s-au re-orientat ceilalţi. Drăghici: „Stancu este tipul intelectualului oportunist.” Răutu: „Activitatea lui a fost pozitivă” – etc. etc. Până la urmă, s-a hotărât ca anumite personalităţi marcante (inclusiv Stancu) să fie primite direct de Biroul Politic. Încălcarea Statutului se făcea cu argumentul... Ehrenburg, adică, „aşa-i şi-n Uniunea Sovietică” – cosmonautul Titov a fost primit în partid de Prezidiul CC al PCUS. Vor intra sau re-intra în rândurile membrilor PMR, mai devreme sau mai târziu ( „să ceară ei”, iar cererile, convingător ticluite, să fie publicate în presă!) Ralea, Codarcea, Neniţescu, urmând a fi tatonaţi Ionescu-Sişeşti, Horia Hulubei, Ţiţeica, Bădărău, Arghezi (!), Demostene Botez, G. Călinescu, Jalea, Ion Dumitrescu ş.a. Dej chiar i-a telefonat lui G. Călinescu, care i-a confirmat că se consideră „un ostaş al partidului.” Era perioada în care PMR se dumirise că, vorba lui Chişinevschi, „nu poţi construi numai cu oameni care au doar calitatea că sunt cinstiţi, trebuie să fie şi pricepuţi.” Ca şi cum una ar exclude pe cealaltă!

Doi cumpărători de la Casa de Oaspeţi au renunţat la terenuri



Doi dintre câştigătorii licitaţiilor de vânzare a parcelelor aflate în apropierea Casei de Oaspeţi din Suceava au renunţat la terenuri. Anunţul a fost făcut de directorul Regiei Autonome – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, Gheorghe Antonovici, care a precizat că până la expirarea termenului în care puteau fi plătite terenurile achiziţionate prin licitaţii, doi dintre cumpărători nu s-au mai prezentat să încheie contractele.

Este vorba despre firma FLORIANCA SRL Suceava şi de persoana fizică Vasile Cicu, care deşi au reuşit să obţină două parcele de teren, nu au mai dispus de fondurile necesare pentru achitarea lor.

Demn de remarcat este faptul că parcelele câştigate la licitaţie de SC Florianca SRL şi Vasile Cicu au fost adjudecate cu unele dintre cele mai mari preţuri.

Astfel, firma suceveană trebuia să plătească pentru 14,65 de ari de teren nu mai puţin de 765.000 de lei, fără TVA, (7,65 miliarde de lei vechi), în condiţiile în care preţul de pornire al licitaţiei a fost de doar 180.000 de lei.

În ceea ce-l priveşte pe Vasile Cicu, acesta ar fi trebuit să plătească pentru aceeaşi suprafaţă de teren un preţ de 564.000 de lei, fără TVA.

Pierderi de peste 20.000 de lei după renunţarea la terenuri

Prin renunţarea la terenurile pe care le-au câştigat, atât firma suceveană, cât şi Vasile Cicu au pierdut importante sume de bani, reprezentând taxa de participare a licitaţiei, preţul dosarului de prezentare a terenurilor, cât şi garanţia de participare la licitaţie.

Astfel, în cazul SC Florianca SRL, aceasta a rămas fără 20.000 de lei (200 milioane de lei vechi), reprezentând contravaloarea garanţiilor şi taxelor menţionate anterior, în timp ce Vasile Cicu a pierdut 22.000 de lei.

„Momentan sunt singurele cazuri în care cei care au câştigat licitaţiile au renunţat la terenurile respective. În aceste condiţii, cele două parcele de teren vor fi scoase din nou la vânzare, cel mai probabil la mijlocul lunii martie a.c., iar preţul de pornire va fi acelaşi ca la prima vânzare”, a declarat Gheorghe Antonovici.

El a mai adăugat că tot în luna martie a.c. vor fi scoase la vânzare ultimele 7 parcele de teren, aflate în imediata apropiere a Casei de Oaspeţi Suceava, care nu au reuşit să fie vândute la licitaţia organizată la sfârşitul săptămânii trecute. Până în momentul de faţă, RA-APPS Suceava a reuşit să vândă 115 parcele din totalul de 124 câte au fost disponibile.

Jandarmul care a plonjat cu maşina de serviciu în apă, găsit nevinovat



Jandarmul care a provocat un accident rutier de tot râsul în luna septembrie a anului trecut, plonjând cu maşina de serviciu în râul Bistriţa, a fost absolvit de vină. Deşi testarea cu aparatul etilotest, făcută de poliţişti după ce jandarmul a fost scos din apă, a indicat că acesta avea o concentraţie de 1,12 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, procurorii Parchetului Militar Iaşi au stabilit că jandarmul nu era băut în momentul accidentului.

Concluzia procurorilor este că acesta ar fi băut în intervalul scurs între producerea accidentului şi momentul recoltării probelor biologice. În aceste condiţii, plutonierul Ciprian Iulian Ghiorghiasa îşi poate păstra liniştit locul de muncă, pe baza deciziei de neîncepere a urmării penale a procurorilor conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava având acoperire să nu ia nici o măsură împotriva sa.

Purtat în aval de apă, salvat de localnici

La începutul lunii septembrie a anului trecut, plutonierul, angajat la acea vreme la Postul de Jandarmi Montan Broşteni, a luat o Dacie de la sediul unităţii şi s-a îndreptat spre o benzinărie din oraş. La întoarcere, din cauza vitezei mari şi a neatenţiei, plutonierul a pierdut controlul asupra volanului, a derapat şi a plonjat în râu. Maşina a fost luată de ape, fiind purtată în aval mai mult de jumătate de kilometru.

După ce autoturismul s-a oprit într-un mal, ajutat de câţiva localnici, omul legii a reuşit să ajungă la liman, scăpând din aventură fără leziuni. Poliţiştii din oraş, veniţi la faţa locului, l-au verificat pe şofer cu etilotestul, concentraţia de alcool din aerul expirat, 1,12 miligrame per litru, intrând în sfera penalului.

Mutat disciplinar şi pus să repare maşina

La puţin timp după accident, colonelul Eugen Şalar, şeful Jandarmeriei Suceava, anunţa măsurile luate împotriva subalternului care a făcut de râs unitatea. Plutonierul a fost mutat disciplinar la Postul de Jandarmi Montan Cârlibaba şi a fost obligat să achite suma necesară pentru repararea autoturismului.

„Nu vom fi deloc îngăduitori în acest caz grav cu care ne-am confruntat. Totul depinde de ce va stabili Parchetul Militar”, preciza atunci colonelul.

„Dacă se începea urmărirea penală puteam lua orice măsură împotriva plutonierului, inclusiv demiterea din structura Jandarmeriei. Având în vedere soluţia dată de procurori însă, acesta îşi poate continua munca”, a precizat locotenentul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava

Motivaţia procurorului

În motivaţia care a dus la soluţia de NUP, procurorul dă următoarele explicaţii.

„Plutonierului Ghiorghiasa Ciprian Iulian i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la un interval de aproximativ patru ore (prima probă la ora 20.50, iar cea de a doua la 21.50), de la producerea evenimentului rutier – respectiv părăsirea părţii carosabile şi plonjonul cu autoturismul din dotarea unităţii în albia râului Bistriţa, care s-a produs în jurul orei 17.00. În conformitate cu Normele Metodologice ale IML „Mina Minovici” Bucureşti, având în vedere intervalul de peste 30 de minute de la momentul depistării şi până la momentul prelevării, în cauză s-a dispus o expertiză medico-legală de calcul retroactiv al alcoolemiei, iar conform concluziilor stabilite de medicii specialişti din cadrul Institutului de Medicină Legală Iaşi, la ora producerii accidentului rutier, plt. Ghiorghiasa Ciprian Iulian avea o alcoolemia 0”. Aşadar, omul legii, supărat că ar fi fost implicat într-un accident rutier, ar fi consumat alcool între momentul producerii accidentului şi momentul recoltării de probe biologice.

Şi un pompier care a făcut-o lată a fost iertat

În luna august a anului trecut, subofiţerul Laurenţiu Franţuzu, pompier în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, a făcut un scandal monstru după ce a fost prins băut la volan de poliţişti. A înjurat în stânga şi în dreapta şi a refuzat să sufle în alcooltest, circul său fiind filmat şi dat apoi pe un post de televiziune. Până la urmă, acesta nu a trebuit să lepede uniforma de pompier, fiind sancţionat doar simbolic, cu amânarea în grad pe o perioadă de doi ani de zile.

Colonelul Lucel Lulciuc, şeful ISU Suceava, şi-a motivat decizia prin prisma faptului că Franţuzu s-a remarcat în misiunile de urgenţă la care a participat şi în aceste condiţii mai merită o a doua şansă.

Bătaie între fete, la Şcoala Profesională nr. 5 din Suceava



O elevă de la Şcoala Profesională nr. 5 din Suceava a fost internată în spital după ce a fost agresată de o colegă, în incinta unităţii de învăţământ. Incidentul s-a produs într-o pauză şi a intrat în atenţia direcţiunii.

Alina S., în vârstă de 16 ani, din comuna Pătrăuţi, este elevă în clasa a IX-a la Şcoala Profesională nr. 5 din Suceava. Ea a fost internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă la finele săptămânii trecute, la câteva zile după o altercaţie cu o altă elevă, cu leziuni craniene şi abdominale.

Diriginta nu a fost anunţată de incident

„Marţi, eram într-o pauză, iar o colegă de şcoală a căzut pe scări şi s-a lovit. M-a acuzat pe mine că am împins-o şi m-a luat la bătaie. Mi-a tras un genunchi în burtă, mi-a dat două palme şi m-a lovit cu capul în zona feţei”, susţine fata.

Alina S. spune că nu a comunicat cele petrecute dirigintei, dar că imediat după acest incident s-a prezentat la cabinetul şcolar. Eleva, care pe perioada cursurilor locuieşte în Suceava la o mătuşă, spune că după agresiunea la care a fost supusă a început să se simtă din ce în ce mai rău, iar vineri a venit la spital.

Medicii din secţia Chirurgie Infantilă care au preluat-o declară că Alina S. a suferit un traumatism cranio-cerebral minor, un hematom la ochiul stâng şi o contuzie abdominală, dar starea sa de sănătate este bună.

Incidentul de săptămâna trecută în urma căruia o elevă de la Şcoala Profesională nr. 5 a ajuns la spital este anchetat de conducerea unităţii de învăţământ. Cel puţin aşa susţine directorul Mugurel Monacu, care a declarat ieri că are cunoştinţă de un caz de agresiune în rândul elevelor, însă nu poate oferi detalii întrucât este plecat de câteva zile din localitate.

„Ştiu despre un incident soldat cu internarea unei fete, nu i-am reţinut numele, dar nu vă pot da acum nici o relaţie. S-a declanşat o anchetă, dar nu cunosc rezultatul fiindcă de vineri sunt la Bucureşti, într-o delegaţie. Discutăm miercuri, când mă întorc”, a spus directorul Şcolii Profesionale nr. 5 din Suceava.

Cea mai periculoasă stradă a Sucevei

Bilanţ sumbru al accidentelor din municipiul Suceava. Anul trecut, în municipiul reşedinţă de judeţ au avut loc 153 accidente rutiere grave, precum şi încă 2000 de accidente uşoare, soldate doar cu pagube materiale.

Cele mai multe şi mai grave accidente s-au petrecut pe principala arteră de circulaţie a Sucevei, adică străzile Calea Unirii, Ana Ipătescu, Ştefan cel Mare şi 1 Decembrie.

Pe cele patru străzi menţionate, au avut loc mai bine de o treime din accidentele grave de circulaţie – 55, soldate cu 2 morţi, 16 răniţi grav şi 45 de răniţi uşor, precum şi numeroase alte ciocniri uşoare, care au produs doar pagube materiale.

Ana Ipătescu – cea mai periculoasă stradă

Cea mai periculoasă stradă este, de departe, Ana Ipătescu, adică porţiunea de stradă principală cuprinsă între staţia Centru şi staţia Bancă, unde, în 2007, au avut loc 20 de accidente, în urma cărora au decedat două persoane, alte 8 au fost grav rănite şi 13 au fost rănite uşor.

Pe locul doi, după numărul de accidente grave, se află Calea Unirii, cu 17 accidente, soldate cu doi răniţi grav şi 18 persoane rănite uşor.

Locul trei îi revine străzii George Enescu, cu un număr de 12 accidente grave, soldate cu un deces, doi răniţi grav şi nouă persoane rănite uşor.

O stradă foarte periculoasă s-a dovedit a fi şi Gheorghe Doja, care leagă cartierul Burdujeni de cartierul Iţcani, unde, anul trecut, au avut loc 11 accidente grave, în urma cărora a decedat o persoană, două au fost rănite grav şi alte opt rănite uşor.

Revenind la strada principală, pe porţiunea cuprinsă între Primărie şi Spitalul Judeţean, adică strada 1 Decembrie, au avut loc 10 accidente grave, în urma cărora au fost rănite grav trei persoane, iar alte şapte au fost rănite uşor.

Nici porţiunea cuprinsă între Primărie şi staţia Bancă, adică strada Ştefan cel Mare, nu a fost lipsită de evenimente neplăcute, acolo având loc 8 accidente, soldate cu trei victime grav rănite şi alte şapte rănite uşor.

Pe strada Traian Vuia au avut loc 6 accidente, din care unul mortal, înregistrându-se de asemenea şi patru răniţi grav şi şase răniţi uşor.

Nu în ultimul rând, periculoasă s-a dovedit a fi şi strada Parcului, unde au avut loc 5 accidente, în urma cărora s-au înregistrat trei răniţi grav şi opt răniţi uşor.

Alte trei accidente mortale au avut loc pe străzile Mitropoliei, 22 Decembrie şi Victoriei.

Pietonii – cele mai multe victime ale accidentelor de circulaţie

În majoritatea cazurilor, pietonii sunt victimele accidentelor de circulaţie, după cum rezultă din statistica întocmită de Inspectoratul De Poliţie Judeţean Suceava, care a fost prezentată ieri primarului Sucevei, Ion Lungu.

Astfel, în 2007, principalele cauze de producere ale accidentelor cu victime din municipiul Suceava au fost traversările neregulamentare – 43 de accidente, neacordările de prioritate pietonilor – 37 de accidente, viteza – 21 de accidente şi neacordarea priorităţii între vehicule – 14 accidente.

Măsuri pentru reducerea numărului de accidente

În baza acestei statistici, dar şi a problemelor de circulaţie constatate în oraş, municipalitatea suceveană intenţionează să investească 3,7 miliarde de lei vechi pentru a găsi soluţii la toate problemele de trafic din prezent, precum şi pentru sporirea siguranţei pietonilor şi a automobiliştilor.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că acest studiu de trafic, cerut şi de Consiliul Local, care a aprobat alocarea acestei sume considerabile, va fi scos la licitaţie curând, în aşa fel încât cel târziu la finele anului să se cunoască exact lucrările care trebuie prevăzute în bugetul anilor viitori, pentru a îmbunătăţi traficul rutier şi a spori siguranţa participanţilor în trafic.

Incompetenţă crasă la Poliţia de Frontieră



Decizii curioase. Toneta amplasată la intrarea în Punctul de Trecere a Frontierei Siret unde îşi desfăşoară permanent activitatea un agent al acestei instituţii a fost mutată de curând în mijlocul drumului european 85.

Povestea mutării tonetei de pe marginea carosabilului, unde a fost amplasată ani în şir, în mijlocul şoselei dovedeşte o incompetenţă crasă din partea conducerii Poliţiei de Frontieră.

Totul s-a petrecut la solicitarea verbală a lui Mihai Fediuc, un preot controversat din Rădăuţi, care a mai avut probleme cu instituţiile statului după ce a fost depistat tăind brazi de Crăciun în zona Suceviţa.

Într-o bună zi de pe la sfârşitul anului trecut, Mihai Fediuc şi-a luat în desagă harul preoţesc şi a purces la drum. A poposit direct în biroul comisarului şef Ion Pop, şeful Direcţiei Poliţiei de Frontieră Rădăuţi. Printre cele sfinte, preotul şi-a amintit că are ceva teren în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Siret şi a cerut ca toneta instituţiei, aflată pe proprietatea lui, să fie mutată.

Sedus de harul preotului, directorul Pop şi-a chemat subalternii şi după scurt timp toneta a dispărut de pe marginea carosabilului. A răsărit în schimb în mijlocul drumului european 85, acolo unde se afla şi ieri.

Chiar dacă preotul trebuia să depună o notificare la Poliţia de Frontieră, însoţită de un act de proprietate asupra terenului, acest lucru nu s-a mai întâmplat.

O recunosc cu nonşalanţă atât directorul Direcţiei Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, comisarul şef Ion Pop, cât şi şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisarul şef Gheorghe Robu.

„Eram convinşi că terenul nu este al nostru şi din acest motiv am cedat. Nu am găsit înţelegere din partea preotului să menţinem toneta pe terenul său”, a declarat şeful IJPF Suceava.

Acesta a precizat că nu există vreo notificare depusă de preotul Fediuc, lucru confirmat şi de comisarul şef Ion Pop.

„După ce preotul a venit în audienţă am urgentat procedurile de a muta toneta. Preotul nu a depus nici o notificare şi nici un act, dar am verificat noi şi am stabilit că terenul este proprietatea lui. Şi oricum, aceasta nu este problema mea, ci a altor persoane care au atribuţii pe această linie”, a fost răspunsul halucinant al şefului Direcţiei Poliţiei de Frontieră Rădăuţi.

Preotul Fediuc, recalcitrant vizavi de acest subiect

Dacă şefii Poliţiei de Frontieră s-au întrecut în a găsi motivări pentru faptul că au mutat toneta fără să fi primit vreo hârtie scrisă, preotul Mihai Fediuc a avut o atitudine insolentă.

„Nu eram obligat să le arăt nici un document. Nu am nimic altceva de declarat despre acest subiect”, a fost declaraţia preotului Fediuc.

Cum a devenit preotul Fediuc proprietar pe 4,11 hectare de teren

Toneta buclucaşă se află, într-adevăr, pe terenul preotului Mihai Fediuc. Acesta a ajuns proprietar pe o suprafaţă de 4,11 hectare de teren, aflată în vecinătatea Punctului de Trecere a Frontierei Siret, după un schimb cu Primăria Siret.

În baza a trei titluri de proprietate emise pe 2 septembrie 2003, preotului i s-a reconstituit dreptul de proprietate în urma unor bunici şi mătuşi în mai multe locuri din oraşul Siret.

„Erau locuri de casă în intravilanul oraşului Siret şi Primăria avea nevoie de ele. Aşa că, am ajuns la o înţelegere cu părintele şi i-am dat teren, în compensaţie, lângă Punctul de Trecere a Frontierei Siret. Acolo este un teren pe care Primăria l-a primit de la Agenţia Domeniilor Statului şi pe care l-am putut oferi la schimb”, a precizat Ioan Rebenciuc, secretarul Primăriei Siret.

Totuşi, acesta nu a avut nici o explicaţie vizavi de faptul că preotul Fediuc a acceptat un teren cotat la o valoare de piaţă foarte mică şi a cedat Primăriei Siret terenurile din intravilan, cu o valoare net superioară.

De exemplu, Mihai Fediuc a devenit proprietar pe 6 ari de teren pe locul unde se află acum piaţa agroalimentară din Siret, iar vânzarea acestuia i-ar fi adus în jur de 18.000 de euro, la valoarea actuală de piaţă.

Toneta din mijlocul drumului european 85

Şi pentru că toneta de acces în Punctul de Trecere a Frontierei Siret trebuia să-şi găsească un alt amplasament, cineva a venit cu ideea de a fi mutată în mijlocul drumului european 85. Zis şi făcut. Între cele două bariere, de intrare şi ieşire din punct, se află acum toneta de aproximativ 2 mp, acolo unde îşi desfăşoară activitatea câte un agent al Poliţiei de Frontieră.

Problema securităţii personalului care lucrează în această tonetă a fost ridicată de mai multe ori în şedinţele cu conducerea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, dar până acum nu s-a schimbat nimic.

„E o cursă de şoareci pentru cei care lucrează acolo”

Liderul de sindicat al poliţiştilor de frontieră, agentul Florin Rădăcină, a declarat că ia în considerare şi o plângere pentru nerespectarea normelor de protecţie a muncii în cazul agenţilor care lucrează în toneta de pe drumul european 85.

„E o cursă de şoareci. În condiţii de carosabil umed, zăpadă sau alte fenomene meteo un accident este foarte probabil. În plus, există şi antecedente, bariera din acel loc fiind distrusă de un şofer care nu a putut frâna în timp util”, a declarat agentul Florin Rădăcină.

În schimb, şeful Direcţiei Poliţiei de Frontieră Rădăuţi nu vede nici un pericol pentru agenţii postaţi în tonetă.

„În zona respectivă nu se circulă cu viteză mare, aşa încât nu cred că este vreun pericol. Dacă ar fi să vorbim, şi agenţii de circulaţie de la Poliţia Rutieră sunt expuşi aceloraşi pericole”, a fost răspunsul comisarului şef Ion Pop.

Peste 100 de posturi de directori, scoase la concurs



Inspectoratul Şcolar Suceava scoate la concurs 124 de posturi de directori de şcoli. Concursul se va desfăşura în perioada 19 martie-3 aprilie 2008. Inspectorul şcolar general Petru Carcalete a declarat că 13 din cele 124 de posturi scoase la concurs sunt funcţii de directori de liceu, 14 sunt funcţii de directori de şcoli de arte şi meserii, un post este de director la Centrul de Resurse şi Asistenţă educaţională, iar restul posturilor scoase la concurs sunt de directori de şcoli generale şi grădiniţe.La concursul pentru ocuparea funcţiei de director pot participa cadrele didactice care sunt titulare în învăţământul preuniversitar, au cel puţin gradul didactic II şi au o vechime la catedră de cel puţin cinci ani. De asemenea, cadrele didactice trebuie să aibă calificativul „bine” sau „foarte bine” în ultimii trei ani de activitate şi să nu fi fost sancţionate disciplinar în anul şcolar curent. Candidaţii mai trebuie să îndeplinească şi următoarele condiţii: să nu fi fost condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni sau să nu fi fost lipsite de dreptul de a ocupa un post didactic prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală, să fie apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, la data susţinerii concursului, să aibă vârsta cu cel puţin 4 ani mai mică decât vârsta maximă de pensionare pentru munca depusă şi limita de vârstă.Metodologia de concurs şi bibliografia sunt publicate pe site-ul IŞJ, la adresa www.isj.sv.edu.ro.

Gheorghe Acatrinei îl acuză pe ministrul Cioloş că atentează la efectivele de bovine din Bucovina

Filiala Suceava a Partidului România Mare solicită premierului Călin Popescu Tăriceanu să-l demită din funcţie pe ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Dacian Cioloş. Liderul judeţean sucevean al PRM, ex-senatorul Gheorghe Acatrinei, a declarat, într-o conferinţă de presă, că, de când este succesorul lui Traian Decebal Remeş, dl Cioloş a dat dovadă de lipsă de competenţă, precum şi de lipsă de orientare în abordarea şi rezolvarea problemelor agriculturii româneşti.

„Un ministrul mai slab, care dă orientare total greşită dezvoltării agriculturii, nu am mai avut. Pentru domnia sa sectoarele de bază ale acesteia nu reprezintă nimic important”, a opinat dl Acatrinei. El a exemplificat cu sectorul creşterii bovinelor în zona montană şi care, potrivit declaraţiilor ministrului Agriculturii, ar putea fi abandonat în favoarea extinderii activităţii înspre sudul ţării. „Or, de când ne ştim, muntele a fost baza zootehniei, atât la bovine, ovine, cât şi cabaline. De aceea, nu suntem de acord cu declaraţiile ministrului Dacian Cioloş, care a spus că nu-l interesează diminuarea efectivelor montane, mai ales că este vorba şi despre Bucovina”, a evidenţiat Gheorghe Acatrinei, adăugând că înlocuirea şefului Agriculturii ar putea avea loc la anunţata restructurare a Cabinetului Tăriceanu.

Profesori sanctionati în urma contestatiilor la tezele cu subiect unic

Zece profesori suceveni au fost sanctionati de Inspectoratul Scolar pentru ca nu au evaluat corespunzator o serie de lucrari a caror nota a fost contestata la prima etapa a tezelor cu subiect unic, transmite corespondentul AMOS News.


Este vorba de opt profesori de româna din zonele Suceava, Falticeni si Vatra Dornei, si de doi profesori de matematica, ambii din zona Radauti.

Potrivit inspectorului scolar general adjunct Vasile Monacu, în urma depunerii contestatiilor s-a constatat ca la o teza de la matematica si la sase de la româna, diferenta dintre nota initiala si cea de la Comisia de contestatii este mai mare de un punct, maximum prevazut de metodologie.

Vasile Monacu a precizat ca diferentele s-au facut atât prin cresterea, cât si prin scaderea notei. Inspectoratul Scolar a luat masura ca profesorii implicati sa fie sanctionati cu retragerea dreptului de a mai participa în comisiile de examen vreme de un an de zile. Prima etapa a tezelor cu subiect unic, care înlocuieste Testele Nationale si se adreseaza elevilor de clasa a VII-a si a VIII-a, s-a desfasurat la finele anului trecut. Contestatiile au putut fi depuse în ianuarie 2008, iar rezultatul recorectarii tezelor a fost comunicat luna aceasta, când au fost depistate si neregulile care au dus la sanctionarea celor opt dascali.