marți, 8 ianuarie 2008

Fotbal. Liga a III-a >> Roheţki nu ar refuza o ofertă de la Unirea Urziceni


Sport



Andrei RohetkiEvoluţiile bune ale jucătorilor suceveni în prima parte a sezonului nu au rămas fără ecou în rândul marilor cluburi din România, formaţia de primă ligă, Unirea Urziceni, manifestându-şi în aceste zile interesul pentru achiziţionarea portarului Andrei Roheţki. La rândul său, jucătorul nu şi-a ascuns dorinţa de a evolua la echipa antrenată de Dan Petrescu. „Chiar dacă şi la Suceava sunt perspective de performanţă, Unirea Urziceni reprezintă o pista bună pentru mine. Îmi doresc să evoluez cât mai repede în prima ligă, dar acest lucru depinde de modul în care se vor finaliza negocierile dintre cele doua cluburi”, a declarat goalkeeper-ul sucevean.

Oficialii de pe Areni nu au negat discuţiile purtate cu Unirea Urziceni, fiind dispuşi să-l cedeze pe Roheţki doar în cazul unei oferte avantajoase. „Cei de la Unirea Urziceni s-au interesat de Roheţki, dar problema transferului acestuia la echipa ialomiţeană se pune doar în cazul unei oferte rentabile pentru noi”, a precizat preşedintele Cetăţii, Dumitru Moldovan.

În cele trei sezoane şi jumătate petrecute pe „Areni”, Roheţki a adunat 80 de prezenţe în tricoul galben-albaştrilor, înţelegerea acestuia cu formaţia suceveană încheindu-se în 2012.

Viscolul a blocat circulaţia pe cinci drumuri judeţene


Actualitate



drum.inzapezit Cinci drumuri judeţene erau blocate luni dimineaţă, din cauza viscolului. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava căile de comunicaţii afectate de căderile de zăpadă, unde nu se circula în nici un sens, erau DJ 208E: Dolheşti-Manolea-Oniceni-Forăşti, DJ 209H: Fălticeni- Baia-Cornu Luncii, DJ 291A: Siret-Frătăuţii Noi, DJ 209C: Sf. Ilie- Berchişeşti şi DJ 290: Salcea-Vereşti-Fântânele-Roşcani. ISU Suceava a mai precizat că pe nici unul din sectoarele de drum mai sus menţionate nu erau persoane sau autovehicule blocate în trafic, S.C. Drumuri şi Poduri S.A. Suceava acţionând cu utilajele din dotare pentru deszăpezire.

Datorită precipitaţiilor căzute s-a format polei, fenomen generalizat pe zona Fălticeni, Suceava, Siret.

La orele prânzului situaţia s-a mai îmbunătăţit puţin, astfel că pe anumite porţiuni, pe drumurile blocate de zăpadă, traficul rutier se desfăşura pe un singur fir, după ce utilajele societăţii „Drumuri şi Poduri” au mai degajat nămeţii.

Este vorba de rutele Suceava-Berchişeşti, Manolea-Oniceni şi Muşeniţa-Frătăuţii Vechi. Directorul societăţii „Drumuri şi Poduri”, Eugen Girigan, a declarat că pe drumurile în cauză se acţionează pentru îndepărtarea zăpezii şi reluarea circulaţiei pe ambele sensuri de mers.

Salariaţii de la TERMICA, la un pas de grevă


Actualitate



CETsv Angajaţii societăţii de producere şi distribuţie a agentului termic în regim centralizat la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ sunt pe punctul de a declanşa greva generală dacă actuala conducere a SC TERMICA SA nu va accepta o mărire de salariu de cel puţin 30 la sută. Şeful celui mai mare sindicat din TERMICA, „Prometeu”, Iordănel Secrieru, a declarat că marţi, va mai avea loc ultima negociere cu şeful Termica, Constantin Plăcintă după care sindicaliştii vor decide, în funcţie de rezultatul discuţiilor, la ce fel de formă de protest vor apela sau dacă se mai pune problema unui protest.

Iordănel Secrieru a precizat că deschiderea conflictului de muncă este doar o problemă de timp în condiţiile în care executivul societăţii nu înţelege să pună în aplicare o decizie a instanţelor sucevene prin care li se acordă membrilor de sindicat „Prometeu” dreptul la o mărire de salariu de aproximativ 30 la sută. „Noi am câştigat dreptul la o mărire de salariu prin intermediul unei hotărâri a instanţei sucevene şi nu cred că este cazul ca executivul societăţii să pună la îndoială veridicitatea sau celeritatea instanţei care ne-a acordat acest drept, conform legii, de altfel”, a explicat liderul sindicatului „Prometeu”.

Vulpe turbată la Dîrmoxa


Un nou focar de turbare la o vulpe ucisă în curtea lui Dinu Cîrjă din comuna Broşteni, sat Dîrmoxa, a fost confirmat în urma analizelor. Potrivit directorului DSVSA, Petrea Dulgheru, pe 4 ianuarie au fost aduse probe pentru laborator, diagnosticîndu-se turbarea.

Au fost instituite toate măsurile sanitar-veterinare, respectiv reactivarea Comandamentului antiepizootic local, anunţarea tuturor instituţiilor judeţene care au atribuţii specifice în aceste cazuri, efectuarea Anchetei epidemiologice, stabilirea unui program de măsuri ce include obligatoriu vaccinarea tuturor speciilor de animale domestice receptive.

Tîrgul colecţionarilor


Sucevenii pasionaţi de numismatică au organizat, la primul sfîrşit de săptămînă din acest an, la Galeria de Artă "Ion Irimescu", un tîrg al colecţionarilor.

Zeci de membrii ai Secţiei Suceava a Societăţii Numismatice Române s-au reunit în cadrul tîrgului unde au expus sute de piese de colecţie de filatelie, numismatică, cărţi poştale ilustrate, documente, carte veche, obiecte decorative. Foarte apreciate de colecţionari, dar şi de public, au fost şi diferite obiecte din cristale naturale şi ceasurile mecanice. În cadrul tîrgului colecţionarilor au fost făcute mai multe schimburi, vînzări sau cumpărări.

Interimat la Spitalul Judeţean


Ieri, şeful Autorităţii de Sănătate Publică Suceava, Odette Nicolae, a anunţat că ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu a semnat ordinul prin care dr Elena Ganea Motan, director medical la Spitalul Judeţean "Sf Ioan cel Nou" să preia şi atribuţiile şi responsabilităţile managerului unităţii "pînă la nominalizarea titularului".

Directorul Spitalului Judeţean, Costică Dăscăliuc a fost destituit din postul de manager general al unităţii spitaliceşti, ordinul de revocare din funcţie fiind semnat joi, 3 ianuarie de ministrul Sănătăţii.

Programul SAMTID bate pasul pe loc


Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Gavril Mîrza, şi-a exprimat nedumerirea faţă de faptul că Ministerul Dezvoltării nu a dat nici un semnal la sesizarea făcută de CJ la adresa firmei austriece Strabag.

La sfîrşitul lunii noiembrie, d-sa s-a arătat nemulţumit de tărăgănarea lucrărilor din cadrul Programului SAMTID, de reabilitarea a reţelelor urbane de apă şi canalizare din judeţul Suceava. După o amînare din toamna lui 2006, termenul de finalizare a fost stabilit pentru 20 septembrie 2007. Evident, nici acesta nu este respectat, la data venirii iernii şi încetării lucrărilor execuţia fiind la sub 60 la sută din prevederi. "După ce ne-am adresat în scris şi am avut discuţii la Ministerul Dezvoltării, încă nu am primit nici un fel de răspuns", a spus şeful administraţiei sucevene care, în urmă cu o lună şi jumătate, solicita revederea contractului şi perceperea de daune materiale societăţii Strabag. Aceasta întrucît, din cauza întîrzierii materializării Programului, populaţia nu beneficiază de servicii de calitate, în timp ce, pe măsura creşterii preţurilor la materialele folosite, proiectul devine tot mai costisitor. "Tare mie teamă că o să urmeze aprobarea a încă unei prelungiri, în aceleaşi condiţii neclare, a termenului de execuţie. Aceasta pentru că noi nu facem parte din această ecuaţie şi sîntem băgaţi în seamă doar atunci cînd venim cu cofinanţare", a explicat Gavril Mîrza.

Au scăpat de sete...

Fălticeni


În timp ce localnicii se temeau că gerul ar fi putut pune în pericol alimentarea cu apă a oraşului, emoţiile operatorului, agenţia ACET, au fost de natură tehnică.

Mai exact, la sfîrşitul săptămînii trecute, două din cele trei pompe submersibile care asigură captarea din albia Moldovei la Staţia Baia III, s-au ars şi prin urmare au fost scoase din uz. Potrivit unei surse apropiate operatorului, evenimentul nu are legătură cu temperaturile scăzute, ci mai degrabă cu faptul că pompele au lucrat fără întrerupere pentru a ţine constante resursele de apă ale oraşului. Chiar şi cu o singură pompă, ACET reuşeşte să menţină sistemul de alimentare cu apă în funcţiune neînregistrîndu-se întreruperi în programul de furnizare, chiar dacă în unele zone presiunea a fost puţin mai scăzută.

Gheaţă pe Bistriţa!


Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" monitorizează podurile de gheaţă formate pe cursul rîului Bistriţa în zona Vatra Dornei-Argestru, pentru a preveni inundaţiile.

Ieri, prefectul Orest Onofrei a dispus monitorizarea rîului în aval de Vatra Dornei şi a cursurilor apelor de munte din zonele Cîrlibaba şi Ciocăneşti. "Dacă va fi necesar, vom dinamita gheţurile pentru a crea un canal astfel încît apa să nu iasă din albie", a spus prefectul.

Drumurile proaste dau peste cap turismul în Bucovina


În acest an, Consiliul Judeţean Suceava şi-a propus să găsească surse cît mai consistente de finanţare pentru drumurile din administrare. Conducerea executivului este de părere că reabilitarea infrastructurii rutiere va fi de natură să atragă investitorii, dar şi turiştii.

"Ne-am propus să găsim surse de finanţare pentru drumurile judeţene, astfel încît să ne îndeplinim acest obiectiv de mare importanţă pentru judeţ şi să punem în valoare potenţialul economic şi turistic", a declarat preşedintele CJ, Gavril Mîrza. D-sa a adăugat că proiectele, în număr de 34, au valoarea de circa 300 milioane euro şi vizează întreaga reţea de drumuri judeţene. Consiliul Judeţean administrează 1136,5 kilometri de drumuri judeţene, dintre care 105,6 km cu îmbrăcăminte din beton, 367,8 km cu îmbrăcăminte asfaltică uşoară, 169,4 km drumuri modernizate, 372,7 km drumuri pietruite şi 120,78 km drumuri de pămînt.

Cu TIR-ul pre Logan călcînd...


Ieri dimineaţă, traficul rutier din centrul Sucevei a fost îngreunat din cauza unui accident petrecut la trecerea de pietoni din faţa Palatului de Justiţie. Un TIR s-a izbit într-un Logan, oprit să dea prioritate pietonilor.

Cu TIR-ul pre Logan călcînd...
Potrivit poliţiştilor, singurul vinovat a fost şoferul TIR-ului, care nu a respectat distanţa regulamentară.