luni, 20 august 2007

Lungu îngrijorat că proiectele de infrastructură ar putea fi blocate

Lungu îngrijorat că proiectele de infrastructură ar putea fi blocate

Lungu îngrijorat că proiectele de infrastructură ar putea fi blocate

Liberalii suceveni consideră că o eventuală cădere a Guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu în cazul în care moţiunea de cenzură anunţată de PSD va trece va avea ca efect blocarea tuturor proiectelor de infrastructură. „Trebuie să fim realişti şi să recunoaştem că azi sînt foarte multe proiecte pe linie de infrastructură pornite de guvernul Tăriceanu precum cele pe ordodanţa 7, poduri, podeţe, drumuri, apoi cele privind construirea de spitale judeţene de urgenţă şi reabilitări de infrastructuri. Dacă vine alt guvern pînă se stabilesc din nou conducerile la ministere perioadă în care funcţionarea acestora va fi blocată instituţional vor fi blocate şi aceste proiecte care sînt foarte importante pentru comunităţile locale. Sînt convins că această instabilitate politică ce se prefigurează va duce la o încetinire a proiectelor de infrastructură atît de necesare pentru populaţie şi la o blocare a lor”, a declarat preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Ion Lungu. El a apreciat că moţiunea de cenzură „pe care o vîntură PSD” reprezintă un lucru normal într-o democraţie dar că asta nu înseamnă că iniţiatorii au şi dreptate. Lungu este convins că nu liderul PSD, Mircea Geoană, este iniţiatorul moţiunii ci „grupurile puternice de interese ale PSD împletite cu cele ale PD din teritoriu”. „Sigur sînt presiuni şi aici se dovedeşte încă o dată că clientela politică şi grupurile de interese ale PSD-ului nu înţeleg democraţia şi nu pot sta un ciclu electoral în opoziţie. E clar că e dorinţa PSD de a reveni la putere dar aici poate este şi o strategie a domnului preşedinte Băsescu. PNL este un partid responsabil care se va preocupa de guvernare şi trebuie să spune clar că astăzi este o guvernare eficientă”, a mai spus preşedintele PNL Suceava.

0 comentarii: