vineri, 28 decembrie 2007

Vin fiert şi cârnaţi la grătar în loc de mititei şi bere


Politica



Cirnaciorii de la PDLObiceiul de a oferi „de pomană” mititei şi bere de 1 Mai a fost preluat şi adaptat de organizaţia PDL Suceava, care în cea de-a treia zi de Crăciun a oferit cârnaţi şi vin.

Astfel câteva sute de suceveni s-au înghesuit, să primească un pahar de vin fiert şi cârnaţi la grătar, oferite de organizaţia PDL Suceava, care a scos pe esplanada municipiului grătare şi au făcut trei focuri pe care au pus vinul la fiert.

PDL Suceava a primit colindători şi urători dintre formaţiile care joi dimineaţă, au participat la Festivalul tradiţiilor şi obiceiurilor populare organizat de Consiliul Judeţean Suceava şi Primăria Suceava, aceştia alături de trecători fiind serviţi cu vin fiert, cârnaţi la grătar şi pâine.

Cazane cu vinPreşedintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur a spus că este normal ca atunci când este ger, colindătorii să fie serviţi cu vin fiert.
Gheorghe Flutur motivează acţiunea ca fiind una de „socializarea PD cu PLD”, membrii PDL fiind invitaţi împreună cu familiile lor.

Pentru a prepara vinul fiert, membri PDL au improvizat trei vetre pe esplanadă unde au făcut focul peste care au pus oalele cu vin, iar alături, pe grătare, au fript cârnaţii.

Membrii PDL au împărţit aproximativ 300 de litri de vin fiert, sute de cârnaţi la grătar şi zeci de colaci.

Concomitent, aproximativ 30 de formaţii de colindători şi PDLurători din localităţile judeţului au prezentat în faţa Casei Culturii din Suceava, datini şi obiceiuri din zonă, specifice sărbătorilor de iarnă, la spectacol asistând câteva mii de

persoane.

0 comentarii: