vineri, 6 iunie 2008

Handbalişti de la LPS la un pas de a ajunge în semifinale


După splendidul success al echipei de handbal masculin a LPS Suceava în finala Campionatului Naţional al juniorilor III, a venit rândul formaţiei de juniori II să participe la turneul final. Din păcate, în chiar primul meci al competiţiei, sucevenii au cedat clar 26-36 în faţa echipei Pandurii Tg.Jiu. “Muştruluiţi” de antrenorul Petru Brânduşe, sportivii suceveni îşi revin în cel de-al doilea meci şi înving pe LPS Buzău cu 23-20, ultimul meci din grupă cel cu Extrem Baia Mare urmând să decidă echipa care va merge în semifinale. Deşi au evoluat mult peste nivelul primelor două partide, tinerii handbalişti suceveni au cedat într-un final dramatic jocul cu Extrem Baia Mare, scor 26-28. “Calificarea în semifinale am pierdut-o în primul meci al turneului când jucătorii noştri s-au speriat parcă de masivitatea sportivilor din Târgu Jiu. Dacă eram mai calmi, puteam învinge lejer. În partida cu Extrem Baia Mare am condus pe tot parcursul primei reprize, pentru ca să pierdem pe final din cauza neatenţiei noastre. Oricum, acest turneu final a fost unul deosebit de util pentru echipa noastră, tinerii noştri având ocazia să acumuleze experienţa unor competiţii de calibru. Sper să avem ocazia să jucăm pentru locurile V-VI pentru că merităm” a declarat antrenorul echipei de handbal masculin juniori II a LPS Suceava, Petru Brânduşe.