CSM Rarăul C-lung Moldovenesc – Rapid CFR Suceava, vineri, ora 18
Chiar dacă la finalul ediţiei trecute a campionatului nici nu se gândeau că vor mai juca în Liga a III-a, câmpulungenii vor găzdui vineri spre seară, primul lor meci pe teren propriu din actuala stagiune. Şi tot în Liga a III-a.
Anul trecut, în Seria I erau trei echipe sucevene (Cetatea, Rarăul şi Juventus), meciurile dintre acestea fiind extreme echilibrate. Cum Cetatea a promovat iar CS Juventus Fălticeni s-a desfiinţat, ediţia 2008-2009, propune un alt derby sucevean: CSM Rarăul-Rapid CFR. Cele două combatante se cunosc destul de bine, din campionatul judeţean, chiar dacă, mai ales în lotul oaspeţilor de astăzi, au intervenit numeroase modificări în lot.
Luaţi prin suprindere de decizia FRF de a înlocui formaţia fălticeneană în Liga a III-a, câmpulungenii au început sezonul cu o înfrângere, la limită, scor 0-1, pe terenul uneia dintre principalele candidate la promovare, CSM Focşani. De partea cealaltă, feroviarii au remizat în prima rundă, scor 0-0, cu Petrolul Berca.
La acest joc, gazdele vor fi conduse de pe marginea terenului de Dan Mândrilă, conducerea clubului aşteptând încă un răspuns din partea antrenorilor Ovidiu Murariu şi Marius Lup, pentru preluarea băncii tehnice.
“Feroviarii” sunt decişi să câştige toate cele trei puncte. “Mergem cu gândul la victorie. În afara lui Spătar, tot lotul este valid şi îmi pun mari speranţe în băieţii mei”, a declarat Bogdan Tudoreanu, antrenorul grupării din Iţcani.
Partida va fi arbitrată de centralul Petre Meterciuc din Tg. Neamţ, ajutat la cele două margini de Ovidiu Găleată şi Andrei Roman, ambii din Piatra Neamţ. Observatorul delegat din partea FRF pentru acest joc este Pavel Hodea din Iaşi.
Programul complet al etapei a II-a:
Vineri, 22 august
Ora 18:00 CFR Paşcani – Luceafărul Mihai Eminescu
Ora 18:00 CSM Râmnicu Sărat – CSM Focşani
Ora 18:00 CSM Rarăul C-lung – Rapid CFR Suceava
Ora 18:00 Willy Bacău – Aerostar Bacău
Ora 18:00 Petrolul Berca – FCM II Bacău
Ora 18:00 Poli II Iaşi – Oţelul II Galaţi
Ora 18:00 FC Bârlad – Ceahlăul II
Ora 18:00 Pambac Bacău - Laminorul Roman
Sâmbătă, 23 august
Ora 18:00 Cetatea Târgu Neamţ – CS Panciu
vineri, 22 august 2008
Fotbal, Liga a III-a >> Derby sucevean la poalele Rarăului
sursa: News Bucovina