duminică, 11 ianuarie 2009

HISTORIA MAGISTER VITAE (partea 2)


“Acest rai, unic prin fertilitate, al Daciei a avut locuitori statornici din cea mai adâncă preistorie, iar cei care s-au adăugat cu vremea s-au supus legilor lui fireşti. Civilizația, portul şi datina de acum zece mii de ani subsistă încă. Trecerea culturii romane de cetate se simte întrucâtva în limbă şi inteligență, fără ca fondul original să fie prea alterat. “

“În una din aceste nopți, din pustia din preajma taberei ienicerilor, s-au mişcat meşterii lui Vlad-Vodă. Cortul lui Mahomet-Sultan era acolo, între oştenii săi. Din pământ, din spaima întunericului, deodată s-au deslănțuit urlete de război. Lupii omeneşti au trecut, cu săbiile în dinți, printer carăle legate, apoi prin gardul de suliți încrucişate – şi au pricinuit într-o clipă, în douăzeci de locuri, acea zvârcolire de dobitoc fără cuget a mulțimii, care se chiamă panică. Calfele domneşti lucrau cu repeziciune, străpungând în linie dreaptă şi concentric spre locul unde trebuie să se afle cortul cel mare de matasă; pe când oştimea nebunită se tăia între sine.”

“De aceea facem cunoscut domniilor voastre că pe la Boboteaza trecută a venit de la împărăția Turcului în țara noastră şi asupra noastră mare oaste în număr de 120.000 de oameni[…]
Auzind şi văzând noi aceasta, am luat în mână sabia, şi cu ajutorul Domnului nostru atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătății, i-am biruit şi i-am călcat în picioare şi pe toți i-am trecut subt ascuțişul săbiei noastre;[…] Auzind de asta, împăratul cel păgân pofteşte să se răzbune şi va să vie în luna lui mai, cu capul său şi cu toată tăria sa împotriva noastră, ca să supuie țara aceasta, poartă a creştinătății, ferită până acuma de cătră Dumnezeu, de asemenea silă. Dacă această poartă a creştinătății, țara noastră, va fi pierdută[…] atunci toată creştinătatea cade în primejdie.[…] Deci fiți fără întârziere gata.
Din Suceava[…] luna ianuarie în 25, anul Domnului 1475.[…] “

batalie-cu-tatarii