Cei trei membri ai familiei Keller, daţi dispăruţi din data de 8 ianuarie, au fost identificaţi ieri la Botoşani, dormind în autoturismul proprietate personală, în zona centrală a municipiului. O patrulă a Poliţiei Comunitare a observat maşina cu numere de Germania şi au trecut la identificarea persoanelor. „Executam serviciul împreună cu un coleg. În faţă la Banc Post era parcat acest autoturism cu numere de Germania. Am mers la ei, i-am legitimat şi ne-au spus că sunt germani, fac turul României şi că acum se odihnesc. Nu au pus niciun fel de probleme, ei au spus numai că fac turul ţării”, a declarat Maria Avătămăniţei, unul dintre agenţii Poliţiei Comunitare. Femeia şi-a dat însă seama imediat despre cine era vorba şi a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean. Cei trei au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), unde poliţiştii au încercat să afle traseul exact urmat de nemţi şi ce au făcut în această perioadă. Se pare că traseul a fost unul destul de lung. În tot acest răstimp, cât au fost căutaţi, cei trei au făcut turul ţării aproape în totalitate. După ce au plecat din Timişoara, membrii familiei Keller au trecut prin Băile Herculane, Braşov, Bucureşti, Tulcea, Feteşti, Piteşti, Maramureş, Baia Mare (unde sunt părinţii Mariei Keller), Suceava şi Botoşani. În faţa presei, Maria Keller a păstrat aceeaşi atitudine de uimire. „Nu trebuiau să ne caute, nu înţeleg de ce. Ne-am petrecut concediul. Ne-am plimbat şi ne-am simţit foarte bine. Ne-am anunţat familia. Cred că s-a creat panică degeaba”, a precizat ieri femeia. Potrivit subcomisarului Manuela Ieremie, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani, cei trei nemţi s-au oprit timp de mai multe zile la Botoşani pentru că la autoturism a intervenit o defecţiune, se stricase un amortizor, iar piesa fusese comandată de către un magazin de specialitate din Germania şi urma să sosească. „Susţin că au ajuns aici pe 9 ianuarie şi au avut o problemă tehnică la autoturism. Au stat în Botoşani pentru că au constatat că este cel mai curat din cele pe care le-au vizitat şi au declarat că s-au simţit în siguranţă, au văzut circulând pe stradă autoturisme ale jandarmeriei şi ale poliţiei”, a adăugat reprezentantul IPJ. Ultimul contact cu vreun membru al familiei a fost pe 24 decembrie, dată la care bărbatul şi-a sunat fratele, dar nu a precizat ce i-a spus. Ulterior, şi-au închis telefoanele pentru că erau sunaţi de cunoştinţele din Germania şi nu mai aveau suficienţi bani pentru a-şi reîncărca telefoanele. De altfel, bărbatul şi-a anunţat şeful că nu vine la muncă în Germania prin intermediul unui SMS.
Se afișează postările cu eticheta Botosani Expres. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Botosani Expres. Afișați toate postările
miercuri, 16 ianuarie 2008
luni, 10 decembrie 2007
Accident provocat de noroiul de pe şosea
O tânără a fost lovită la cap şi două autoturisme au fost avariate într-un accident rutier petrecut luni la intrarea în localitatea Roma dinspre Botoşani. C.C., în vârstă de 29 de ani la volanul unui autoturism Dacia circula dinspre Botoşani spre Nicşeni şi într-o curbă la dreapta, din cauza noroiului de pe şosea a pierdut controlul volanului ieşind pe contrasens în faţa autoturismului Dacia papuc condus de A.I., de 22 de ani, înmatriculat în judeţul Suceava. Autoutilitara a lovit Dacia în partea laterală, aruncând-o în şanţ, în acel moment fiind rănită Daniela R., de 20 de ani pasageră în autovehicul. „Uitaţi-vă şi dumneavoastră ce este pe drum, ce noroi. Nimeni nu-şi asumă responsabilitatea, a trecut lama pe aici şi de abia a ieşit. Pe cei de la primărie nu-i interesează. Mergeam la o înmormântare, numai de asta nu aveam nevoie”, a spus şoferul Daciei. Tânăra rănită a fost transportată de o ambulanţă la Spitalul Judeţean „Mavromati” unde a fost diagnosticată cu politraumatism şi traumatism cranio-cerebral acut deschis, nedorind să fie internată. Ambii şoferi au fost testaţi de poliţişti cu etilotestul rezultatul în amâdouă cazuri fiind negativ.
sursa: Botosani Expres
duminică, 9 decembrie 2007
Condamnat pentru evaziune fiscala
Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe Mircea Vişan la un an de închisoare cu suspendare. Totodată, acesta va trebui să plătească şi 17 miliarde de lei, reprezentând impozitele pe care nu le-a plătit către bugetul de stat. Acesta este acuzat că în calitatea de asociat şi administrator al societăţii Apollo din Bucecea a acceptat înregistrarea în contabilitate a livrării unei cantităţi de vin de la o altă societate botoşăneană, livrare care însă nu a fost efectuată în realitate. Potrivit rechizitoriul întocmit de procurorii care au efectuat cercetări, Mircea Vişan a obţinut un plus de banderole fiscale. Potrivit procurorilor, în acest fel, Mircea Vişan s-a sustras de la plata unor obligaţii fiscale către bugetul de stat în valoare de peste 17 miliarde de lei. Practic, traseul vinului vrac a fost unul extrem de sinuos. Cele peste 22.000 de sticle de vin au fost achiziţionate de către o altă firmă botoşăneană de la Harcov Impex SRL, pe care le-au facturat fictiv către Apollo, sens în care au fost întocmite 66 de facturi, ulterior dovedite a fi false. Totul se întâmpla în 2001. În urma unei anchete care a durat suspect de mult. Vişan a fost condamnat de Curtea de Apel Suceava abia în octombrie 2007. „Judecătoria Botoşani l-a condamnat pe Mircea Vişan la un an de închisoare cu suspendare, dar acesta a făcut apel. Ulterior, Tribunalul Botoşani a respins apelul şi a menţinut hotărârea dată de judecători. S-a ajuns la Curtea de Apel Suceava, instanţă care a menţinut pedeapsa”, a precizat judecătorul Adrian Murariu, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Botoşani. Acum, Vişan trebuie să plătească către ANAF şi banii pe care îi datorează bugetului de stat. Societatea se află însă în lichidare judiciară, iar în urma valorificării bunurilor este greu de crezut că se va recupera mare lucru. Este vorba de următoarelor bunuri imobile: un teren în suprafaţă de 33.766 mp, situat în intravilanul oraşului Bucecea, împreună cu castelul de apă cu o capacitate a cuvei de 100 mc la preţul de pornire de 195.110 lei, un alt teren de 10.184 mp, situat în intravilanul oraşului Bucecea, la preţul de pornire de 61.943 lei.
sursa: Botosani Expres
marți, 4 decembrie 2007
Libanez căutat pentru frauda financiară prins de poliţiştii de frontieră botoşăneni
Într-un comunicat oficial Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră se precizează că poliţiştii botoşăneni au depistat în apropierea frontierei cu Ucraina , un cetăţean libanez căutat de autorităţile din Austria, pentru infracţiuni de fraudă financiară de peste un milion de dolari. În data de 2decembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F.Dorohoi, au depistat, la aproximativ 200 m de graniţa cu Ucraina, o persoană care nu-şi justifica prezenţa in zonă. În urma legitimării, s-a stabilit că bărbatul este cetăţean libanez, se numeşte Kaled E., are 57 de ani şi domiciliază in localitatea Glasgow, Scoţia. Cel in cauză, a prezentat poliţiştilor de frontieră un paşaport simplu eliberat de autorităţile din Liban, in care avea aplicată viza de şedere in România. Din verificări, s-a stabilit că libanezul a intrat legal in România, in luna octombrie 2007, in baza unei vize valabile, dar depăşise termenul legal de şedere, in ţara noastră. Bărbatul a declarat poliţiştilor de frontieră că intenţiona să viziteze zona Dorohoiului. Poliţiştii au extins cercetările şi prin Biroul Naţional Interpol, au constatat că pe numele cetăţeanului libanez a fost emis mandat de arestare european, de către autorităţile din Austria, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă financiară, cu un prejudiciu de peste un milion de dolari. Ca urmare a celor constatate, in data de 3 decembrie, poliţiştii de frontieră l-au prezentat pe Kaled E., procurorilor din cadrul Parchetului de pe lingă Curtea de Apel Suceava, pentru dispunerea măsurilor legale in vederea executării mandatului european de arestare emis de autorităţile din Austria
sursa: Botosani Expres
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


