duminică, 13 iulie 2008

Patronul firmei Cosadel Rădăuţi, acuzat de furt şi tulburare de posesie

Scandal la balastieră



Mai multe maşini de mare tonaj care transportau produse de balastieră aparţinând firmei SC Cosadel SRL Rădăuţi au fost blocate ieri, timp de mai multe ore, pe malul râului Suceava, în zona localităţii Gura Solcii. Scandalul s-a iscat după ce Dumitru Morhan a interzis accesul autovehiculelor care transportau balast pe terenul aflat în proprietatea sa şi pe care maşinile firmei Cosadel îl traversează de mai bine de 3 ani fără nici un acord.

Activitatea firmei Cosadel a fost blocată ieri până la prânz după ce maşinilor de mare tonaj încărcate cu balast, pentru un centru comercial din municipiul Suceava aflat în construcţie, li s-a interzis să traverseze proprietatea omului de afaceri Dumitru Morhan.

Până ieri dimineaţă, maşinile firmei Cosadel treceau pe un drum neautorizat tăiat pe malul râului Suceava, de unde traversau un drum comunal şi apoi ieşeau în drumul european 85, Siret - Suceava.

Iritat că îi este încălcată proprietatea, Dumitru Morhan a blocat maşinile celor de la Cosadel, iar pentru aplanarea tensiunilor la faţa locului a fost chemat viceprimarul din Grăniceşti, dar şi poliţiştii din comună.

După ce viceprimarul a studiat actele lui Dumitru Morhan şi a efectuat măsurători la faţa locului a ajuns la concluzia că într-adevăr maşinile firmei Cosadel nu respectă legea.

„Am delimitat zonele pe unde maşinile firmei Cosadel au acces şi din acest moment acestea nu mai pot trece peste terenul proprietate personală a lui Dumitru Morhan. Am găsit o soluţie provizorie, printre casele oamenilor, deşi acest lucru este interzis. De mâine (n.r. – azi), maşinile cu balast ale firmei Cosadel nu vor mai putea să transporte marfă decât dacă vor avea un alt drum”, a precizat Constantin Gutău, viceprimarul din Grăniceşti.

Morhan: „Oamenii de la Cosadel mi-au furat marfă din balastieră”

Dumitru Morhan a precizat că va înainta plângere penală împotriva lui Constantin Lazăr, patronul SC Cosadel SRL Rădăuţi.

„Mi-a încălcat proprietatea, iar aceasta este o încălcare gravă a Constituţiei. Timp de trei ani a trecut pe terenul meu fără a avea nici o aprobare, iar acum trebuie să răspundă”, a spus Morhan.

Acesta a menţionat că tulburarea de posesie nu este singura infracţiune pentru care va face plângere penală împotriva reprezentantului firmei Cosadel.

„Oamenii de la Cosadel mi-au furat marfă din balastieră. Ei nu mai exploatează din albia râului Suceava de mai bine de două săptămâni, dar muntele de balast pe care-l cară creşte mereu”, a precizat Dumitru Morhan.

Lazăr: „Îmi cer scuze că i-am încălcat proprietatea domnului Morhan”

Pus în faţa evidenţelor, Constantin Lazăr a spus că va respecta delimitarea terenurilor şi că va căuta să-şi facă un alt drum pentru maşinile care transportă balast.

„Îmi cer scuze că i-am încălcat proprietatea domnului Morhan. Eu cred însă că drumul de pe marginea apei este drum public şi cred că aveam şi eu dreptul să circul pe acolo. Dar dacă s-a hotărât că încalc o proprietate mă voi supune şi voi intra în legalitate”, a spus Constantin Lazăr.

Patronul firmei Cosadel a respins însă acuzaţiile că ar fi furat produse din balastiera lui Dumitru Morhan.

„Contractul meu cu Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a expirat pe 28 iunie 2008 şi de atunci nu mai exploatez nimic din albia râului Suceava. Am depus documentaţia şi sper să primesc din nou dreptul de a exploata balast în cel mai scurt timp. Pot spune că de la mine s-a furat, mai exact din plajele pe care le-am exploatat până pe 28 iunie am găsit utilaje ale firmei lui Morhan care nu aveau dreptul să sape şi să ia balast”, a declarat Constantin Lazăr.

Primaria Campulung Moldovenesc va desemna un operatorul local de gaze in municipiu

serban_gabriel.jpeg Primarul municipiului Campulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Serban, a declarat ca va initia procedurile necesare desemnarii operatorului local de gaze naturale, fara de care locuitorii acestui oras nu pot beneficia de investitiile de aproape 20 de milioane de euro la centrala termica de cogenerare, cat si a aductiunii de gaze naturale.

"Am fost inclusi in aceasta licitatie cu 34 de localitati care, se pare, nu a fost atractiva pentru firme de operare in acest domeniu si riscam sa nu putem pune in functiune centrala termica si nici sa putem incepe lucrarile pentru distributia in localitate a gazelor naturale", a spus Serban.
El a subliniat ca s-au pierdut patru ani in care solutia pe care el a propus-o initial, in 2004, de organizare de licitatii pentru operatorul de gaze naturale pentru fiecare localitate in parte, a devenit acum o recomandare a MEF. "Daca se initia din 2004 aceasta licitatie individuala pentru Campulung Moldovenesc, locuitorii acestui oras nu ar fi trebuit sa suporte frigul iernilor din ultimii ani", a mai adaugat Serban, exprimandu-si speranta ca MEF va selecta, in aceasta vara, operatorul de gaze naturale pentru acest municipiu.
Vicepresedintele CJ Suceava, Daniel Cadariu, a declarat luni ca MEF nu va mai scoate la licitatie desemnarea unui operator de gaze naturale in judetul Suceava pentru retelele construite prin proiectul "Suceava-Utilitati si mediu la standarde europene", ci doar pentru localitati separate sau grupuri mai mici de localitati. Acesta a spus, in cadrul unei sedinte a CJ Suceava, ca la licitatia organizata saptamana trecuta de MEF pentru desemnarea operatorului de gaze naturale in 34 de localitati din judet nu s-a prezentat nici o firma. Mai mult, din discutiile telefonice purtate cu reprezentanti ai MEF, a reiesit ca nu va mai fi organizata o licitatie in aceeasi forma pentru desemnarea unui operator de gaze naturale. "Daca se doreste, se poate scoate la licitatie pe pachete mai mici sau chiar individual", a afirmat Cadariu.

Majoritatea primariilor din judetul Suceava nu au accesat fonduri europene

Majoritatea primariilor din cele 114 localitati din judetul Suceava nu au accesat vreodata fonduri europene.

Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat ca majoritatea primarilor din judet nu au realizat vreodata un proiect prin care sa acceseze fonduri europene de preaderare si, de aceea, se va implica in ajutarea lor, prin consiliere, la intocmirea a cel putin cate un proiect pentru atragerea de fonduri structurale pe componentele deja aprobate.
Flutur a spus ca se impune implicarea in sprijinul acestor primarii, cu atat mai mult cu cat sansele de eligibilitate a proiectelor in aceste cazuri sunt crescute, deoarece neaccesand fonduri de preaderare beneficiaza de punctaje suplimentare la evaluare.
In opinia lui Flutur, este nefiresc ca un primar sa nu reuseasca sa intocmeasca macar un proiect pentru localitatea sa, dar spera ca motivele din care nu a facut-o, oricare ar fi ele, sa dispara in urma consilierii si colaborarii cu angajatii din CJ responsabili de accesarea fonduri europene.
Presedintele CJ Suceava s-a aratat optimist, dupa intalnirea de joi cu primarii, in ceea ce priveste progresele pe care le vor face acestia la capitolul integrare europeana si accesare de fonduri structurale.

Noua organigrama CJ Suceava a fost votata in unanimitate

Noua organigrama a Consiliului Judetean Suceava a fost aprobata pe 10 iulie cu unanimitate de voturi. Organigrama include 95 de functii publice si 98 de posturi cu regim contractual si mai prevede infiintarea functiei de administrator public si a doua noi compartimente - de turism si de dezvoltare rurala si locala.

Presedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat ca postul de administrator public va fi ocupat prin concurs, iar in fisa acestui post vor intra atragerea de fonduri europene si sectorul turistic.
Referindu-se la serviciul de dezvoltare rurala, Flutur a precizat ca acesta va avea sase puncte de lucru in teritoriu, in localitatile urbane importante, puncte deservite de specialisti care vor ajuta zonele respective sa promoveze proiecte eligibile pentru atragerea de fonduri structurale, in special de dezvoltare rurala.
In privinta turismului, Flutur a spus ca doreste sa realizeze un proiect integrat prin care sa permita dezvoltarea turismului religios, in circuitul caruia sa fie incluse toate manastirile si monumentele istorice din Bucovina, incepand cu Cetatea de scaun.
Totodata, presedintele CJ Suceava a spus ca la nivelul administratiei judetene va fi constituit un ghiseu unic, pentru ca problemele cetatenilor sa fie solutionate mai rapid.

Sistemul de iluminat public din Suceava va trece in administrarea Primariei

Iluminatul public al municipiului va trece, pana la sfarsitul acestui an, in administrarea Primariei, urmand ca sistemul sa fie preluat de la compania germana E.ON Moldova.

Primarul Sucevei Ion Lungu a declarat ca acest transfer reprezinta singura solutie pentru ca municipiul sa beneficieze de ''un iluminat performant''.
Lungu a precizat ca a avut discutii cu reprezentanti din conducerea E.ON Moldova si a primit asigurari ca sumele de transfer nu vor fi mai mari decat cele inregistrate in contabilitatea companiei la preluarea Electrica, in momentul privatizarii. Potrivit lui Ion Lungu, in prezent, E.ON, in prezenta reprezentantilor Primariei, lucreaza la inventarierea corpurilor de iluminat.
Totodata, primarul a spus ca nu poate face, deocamdata, public nici inventarul si nici costul acestui transfer.
El a precizat ca, dupa finalizarea inventarierii si a procedurilor de transfer, intentioneaza sa incheie un parteneriat public privat prin care sa realizeze modernizarea infrastructurii de iluminat public.
Potrivit lui Lungu, delegarea de gestiune a iluminatului public se va face dupa organizarea unei licitatii prin care se va desemna operatorul ce va ocupa reabilita si moderniza iluminatul public in municipiu.

Căderi de stânci pe drumul Suceava-Vatra Dornei

Pericol



Drumul european E 576 a fost blocat de stânci, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona localităţii Prisaca Dornei. Bolovanii au fost îndepărtaţi, dar zona este monitorizată în continuare, în eventualitatea în care alte stânci se vor desprinde de pe versant.Subprefectul de Suceava, Orest Onofrei, a declarat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, mai multe stânci au căzut pe E 576 în zona localităţii Prisaca Dornei, între Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc şi că s-au luat imediat măsuri pentru îndepărtarea lor şi deblocarea traficului rutier.El a precizat că nu au fost surprinse autovehicule de această cădere de stânci.Onofrei a afirmat că în zonă se efectuează lucrări la versant în vederea lărgirii şoselei şi că lucrările de consolidare urmează a fi făcute.Conform subprefectului Onofrei, există pericolul să se producă şi alte căderi de stânci, situaţie în care circulaţia rutieră ar putea fi închisă în noaptea de duminică spre luni. „Dacă va fi necesar vom închide circulaţia pentru a evita producerea unor incidente”, a declarat subprefectul. Despre situaţia de la Prisaca Dornei a fost informată şi SNCFR deoarece în zona unde s-a înregistrat căderea de stânci, în apropierea şoselei, trece şi calea ferată.

Vila unui candidat la Primăria Suceava ar putea fi demolată

Premieră



Urbanismul din municipiul Suceava ar înregistra o premieră, dacă magistraţii Curţii de Apel Suceava vor menţine deciziile Judecătoriei şi Tribunalului în ceea ce priveşte vilele construite ilegal de familia fostului candidat la Primăria Suceava, Ovidiu Ilisei, pe terenul pe care îl deţine în strada 6 Noiembrie nr.16.

Primele vile demolate în municipiul Suceava pe motiv că au fost construite ilegal ar putea fi cele ale familiei unuia dintre candidaţii la fotoliul de primar, Ovidiu Ilisei, la alegerile locale de luna trecută.

Tatăl lui Ovidiu Ilisei, Traian, este în proces din anul 2005 cu Primăria Suceava pentru că a construit cu încălcarea legislaţiei în domeniul disciplinei în construcţii.

Prin hotărârea nr. 2043 din 6 iunie 2005, Judecătoria Suceava l-a obligat pe Traian Ilisei să demoleze construcţia supraetajată şi construcţia anexă- fundaţie de beton, cu zidărie BCA şi acoperiş tip şarpantă, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii.

Traian Ilisei a făcut apel la Tribunal, apel respins prin decizia nr.182 din 20 mai 2008, ca nefondat. Nemulţumit, tatăl celui care a dorit să devină primar al Sucevei a formulat recurs împotriva deciziei, la Curtea de Apel, iar recursul se va judeca în data de 2 septembrie a.c. Dacă şi Curtea va menţine hotărârea primei instanţe, clădirile care între timp s-au transformat în două vile impozante vor trebui demolate în termen de 3 luni.

Şapte ani de procese cu o văduvă şi doi orfani

Până să ajungă la instanţă, familia Ilisei a intrat în conflict atât cu rudele cu care ani la rând a împărţit aceeaşi curte, cât şi cu autorităţile locale.

Văduva fratelui vitreg al lui Traian Ilisei, Iadviga Droboş, s-a judecat şapte ani cu acesta pentru partea de moştenire care i se cuvenea, din imobilul de pe strada 6 Noiembrie.

„Deşi expertiza ne dădea un drept legal în această casă cu zece încăperi şi un beci, plus terenul aferent, fratele vitreg, Traian Ilisei şi nepotul, Ovidiu Ilisei, ca mandatar al acestuia, nu ne-au recunoscut ca moştenitori ai unei părţi din casă”, ne-a declarat Iadviga Droboş.

După proces, femeii şi celor doi copii ai ei le-au revenit o cameră din cele zece ale casei şi o construcţie mică, un fel de bucătărie de vară, şi o baie, dar fără acces la stradă din imobil. Poarta a fost sudată de proprietarii majoritari, aşa că Iadviga a fost nevoită să ajungă la căsuţa din curte prin gardul unui vecin.

„În acest timp, fratele vitreg şi nepotul Ovidiu au construit o vilă lipită de peretele camerei mele. Căsuţa mea este acum distrusă, au mers pe acoperişul meu, au pus schele, au stricat toată tabla şi acum plouă mereu în casă. Traian şi Ovidiu şi-au atins scopul, au construit ce au vrut, au ocupat tot terenul şi nouă ne-au dat o sultă de nimic, intrarea şi un mic triunghi de pământ, în spatele casei, îngrădit ca la închisoare. Acum iar au ridicat schele, muncitorii umblă pe acoperişul meu şi nimănui nu-i pasă de nimic”, ne-a mai spus Iadviga Doboş.

Ovidiu Ilisei s-a abţinut de la a-şi prezenta punctul de vedere

Sătulă de şicane, femeia s-a mutat împreună cu cei doi fii ai ei într-un apartament de două camere, în cartierul Burdujeni, dar nu a renunţat pentru partea ei de moştenire din centrul Sucevei.

De-a lungul anilor, ea a sesizat cele ce se întâmplă atât la Primăria Suceava, cât şi la Prefectură şi la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Instituţiile menţionate au verificat cele sesizate şi Primăria l-a amendat contravenţional pe Traian Ilisei, în noiembrie 2004, cu 10 milioane de lei pentru că a construit fără a avea autorizaţie.

De asemenea, l-a obligat să sisteze lucrările şi să obţină autorizaţie de construire. Ilisei a contestat procesul verbal de amendă, instanţa l-a respins şi el a scos o autorizaţie de construcţie, pe care însă nu a respectat-o. De atunci se judecă cu primăria şi construieşte mai departe.

Dacă va pierde din nou, municipalitatea îl va obliga pe Traian Ilisei să demoleze tot ceea ce a construit ilegal, dând totodată şi un exemplu despre linia pe care o va urma politica de urbanism în ceea ce priveşte disciplina în construcţii şi atitudinea faţă de sfidarea legii, cel puţin în următorii 4 ani.

Contactat, miercuri, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra acestui subiect, Ovidiu Ilisei, proprietarul celei de-a doua vile din strada 6 Noiembrie nr.16, a afirmat că ne va spune versiunea lui în perioada imediat următoare. Până vineri, la ora închiderii ediţiei, aceasta nu ne-a parvenit.

Lungu vrea să schimbe tehnologiile de asfaltare a străzilor Sucevei

Inovaţie



Confruntat cu problema acută a străzilor care au fost reparate an de an, dar care se deteriorează foarte repede, primarul Sucevei intenţionează să aducă la Suceava o tehnologie nouă, care promite străzi fără probleme, cel puţin vreme de 10 ani.

“Suntem obligaţi să căutăm noi soluţii de asfaltare a municipiului Suceava, în special pentru arterele principale. Suntem într-o zonă în plină dezvoltare, oraşul e traversat zilnic de foarte multe maşini agabaritice, care distrug şoselele reparate de noi în ultimii patru ani.

Cred că este o problemă şi cu structura de rezistenţă a străzilor, iar specialiştii ar trebui să-şi pună întrebări, ce se poate face, acum că maşinile care circulă nu mai corespund vechilor norme luate în calcul la asemenea lucrări”, a declarat Ion Lungu, edilul şef al Sucevei.

Drumuri garantate 10 - 15 ani

O posibilă soluţie ar fi o tehnologie nouă, recent pusă în aplicare în ţara noastră.

“Am văzut că în alte zone ale ţării, de exemplu la Timişoara, este pus în practică un nou procedeu de asfaltare, care presupune frezarea a doi cm de asfalt, peste care se pune o plasă de oţel, după care se toarnă asfalt. Am înţeles că este o metodă destul de rapidă, eficace. Chiar dacă este mai scumpă cu 10-15% decât metoda clasică, are marele avantaj că perioada de garanţie este de 10 -15 ani.

Este un lucru extraordinar, având în vedere faptul că la actualele metode de asfaltare, la lucrările de plombare garanţia este de 6 luni, adică ţin numai o vară, iar la reabilitările cu covor asfaltic, termenul de garanţie este de doi ani”, a explicat Ion Lungu, care va merge personal să vadă lucrări făcute după această metodă.

“Dacă voi fi mulţumit de calitatea lucrărilor, voi solicita firmelor care vin să execute lucrările de asfaltare în Suceava să fie capabile să execute asemenea asfaltări. Avem nevoie de străzi mai bune, mai ales că avem un oraş intens circulat, în care se construieşte mult şi maşinile mari distrug uşor ceea ce s-a făcut”, a concluzionat primarul Sucevei.

Doua echipe pentru Universitatea Suceava






Universitatea Suceava va participa cu două echipe la Memorialul "Mihai Mironiuc", organizat la Suceava în perioada 7- 9 august.


„O a doua echipă era proiectată de acum câţiva ani şi ne bucurăm că am reuşit s-o realizăm anul acesta”, a declarat pentru Sport365 antrenorul sucevean Petru Ghervan. Echipa a doua se va numi tot Universitatea Suceava şi, conform regulamentului, nu va avea drept de promovare în liga naţională, ea urmând să evolueze în Divizia A. „Vom participa cu ambele echipe la Memorialul „Mihai Mironiuc”, unde am mai invitat şi pe Universitatea Cluj, Minaur Baia Mare, CSM Medgidia şi CSM Oradea”, a anunţat Ghervan. „În acest moment avem un total de 23 de jucători, la care vom mai adăuga 2-3 juniori de la LPS”, explică antrenorul sucevean, care a adăugat că de pregătirea celei de a doua echipe se va ocupa secundul său din Liga Naţională, Leonard Bibirig. „Leonard vrea foarte mult, este foarte ambiţios, aşa că şi-a asumat şi această chestiune”, spune Petru Ghervan.

Numeroase turnee

Cât priveşte programul de pregătire din această vară, handbaliştii suceveni se află în această perioadă în cantonament montan, la Dorna, unde se vor antrena sub comanda secundului Leonard Bibirig până pe 19 iulie. Imediat după aceea, Universitatea Suceava va pleca într-un turneu mai lung, un periplu ce va conţine escale în Baia Mare, Debrecen, Szeged, Oradea şi Bistriţa, ba chiar şi un amical cu Veszprem, dacă Lajos Mocsai va suna adunarea lotului în jurul datei la care Suceava va fi prezentă în zonă. La scurt timp după recantonarea la Suceava pentru Memorialul „Mihai Mironiuc”, universitarii lui Ghervan & Bibirig se vor deplasa la Piteşti, pentru Cupa „Dan Ionescu”, ce se va desfăşura pe 16-17 august şi va reuni echipele din Piteşti, Tg. Jiu, Suceava şi Dinamo sau Reşiţa. În week-end-ul următor este programat un alt turneu, la Cluj, alături de Bacău şi Odorhei. Ultimul turneu înainte de debutul Ligii Naţionale va fi cel de la Odorhei, anunţat a găzdui 6 echipe: Reşiţa, Odorhei, Bacău, Minaur Baia Mare, dar şi două echipe ungureşti, printre care şi Dunaferr. Tot ca noutate, de menţionat şi transferul pivotului Marius Ismail, revenit la Suceava dupa o perioadă în care a fost plecat din ţară. Potrivit tehnicianului Petru Ghervan, lotul este complet şi nu a suferit modificări majore faţă de sezonul trecut, cu excepţia noilor achiziţii, dar antrenorii suceveni iau totuşi in calcul înca un transfer, pe postul de inter stânga.

joi, 10 iulie 2008

Sportivii de la CSTA Suceava confirmă faptul că sunt în top

Sportivii de la CSTA Suceava au participat în ultima perioadă la două competiţii de anvergură la nivel naţional. Aşa cum era de aşteptat, sucevenii s-au regăsit printre medaliaţii competiţiei.


Constanţa a fost gazda Campionatului Naţional de navomodele, competiţie de machete grupa C (vitrină), acolo unde gruparea suceveană a participat cu 8 sportivi. CSTA Suceava a fost reprezentată de Andrei Albu şi Andrei Albotă, la juniori şi Vasile Storociuc, Mihai Feier, Costel Ragazan şi Petru Ragazan, Vasile Bilius şi Ioan Botuşan.


CSTA Suceava s-a întors de la Naţionalele de Navomodele cu 25 de medalii, 18 în competiţia individuală şi 7 pe echipe. La individual sucevenii şi-au trecut în cont 4 medalii de argint şi 14 de bronz, în timp ce în concursul pe echipe s-au mai adăugat o medalie de argint şi 6 de bronz. Sportivii suceveni şi-au făcut din nou “loc” printre cele 9 cluburi prezente la Naţionale, rămânând printre cele mai bune 5 cluburi din ţară.


Rachetomodeliştii de la CSTA Suceava şi-au demonstrat din nou măiestria în cadrul etapei de Cupa României ce a avut loc la Bacău. Clubul sucevean a participat la competiţie cu 15 sportivi, aproape toţi regăsindu-se printre medaliaţi. Ioan Catargiu şi-a demonstrat valoarea la clasa S6A, pe primul loc în competiţie situându-se şi Andrei Moroşan la clasa S4A şi Alexandru Torodoc la clasa S3 A, careul de aşi fiind completat de juniorul Ştefan Atănăsoaie. Pe poziţia secundă la etapa de Naţionale de Rachetomodelism s-au clasat Mădălin Paicu şi Ştefan Atănăsoaie, în timp ce medalie de bronz în concurs au obţinut Sorin Dranca şi Andrei Albu.


Competiţia pe echipe din cadrul etapei de Cupa Mondială de rachetomodelism a reprezentat un nou success pentru CSTA Suceava.


“Am încercat să ne pregătim şi prezentăm în cele mai bune condiţii la competiţiile de navomodele şi rachetomodele. Rezultatele înregistrate de rachetomodele sunt pe măsura talentului sportivilor noştri, însă am înregistrat un progres real la navomodele.Ultima competiţie la care am participat, cea de rachetomodele, a constituit şi un criteriu de selecţie pentru lotul naţional al României, acolo unde suntem convinşi că vom avea şi noi reprezentanţi.


Oricum, în perioada 6-10 august vom da măsura posibilităţilor noastre la Campionatele Naţionale de Rachetomodele de la Sibiu” a declarat directorul CSTA Suceava, Vasile Bilius.