marți, 7 august 2007

Cetatea Suceava a învins la Bacău

La capătul celei mai consistente prestaţii din intersezon, Cetatea a reuşit să se impună cu 2-1 în amicalul susţinut sâmbătă, în deplasare, cu FCM Bacău. Chiar dacă au început mai bine partida, sucevenii s-au văzut conduşi pe tabela de marcaj încă din minutul 16, Tănasă învingându-l pe Roheţki cu o precisă lovitură de cap. Elevii antrenorilor Marian Pană şi Florin Cristescu au egalat în startul reprizei secunde prin Celpan, care a transformat impecabil o lovitură liberă de la 18 metri. Golul victoriei sucevene a fost reuşit de Homneac, care a speculat o pasă măiastră a aceluiaşi Celpan. Cetatea a evoluat în alcătuirea Roheţki – Ungureanu, Nicolau, Streinu – Butnaru, Cojenel, Onciu, Celpan, Homneac – Colban, Iordache. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat Apetri, Mitruc, Botezatu, Breniuc, Stănescu şi Corneanu. Miercuri sucevenii vor disputa încă un joc de pregătire, în deplasare cu CFR Paşcani.

Circulaţie reluată la Grinţieş, după ploile torenţiale din nordul Moldovei

Circulaţie reluată la Grinţieş, după ploile torenţiale din nordul Moldovei

Marţi 07 august 2007, 06:39

Ministrul Mediului, Attila Korodi, şi directorul general adjunct al Administraţiei Naţionale Apele Române, Ovidiu Gabor, s-au deplasat în comuna nemţeană Grinţieş, afectată de viituri la sfârşitul săptămânii. În zonă, circulaţia autovehiculelor a fost reluată luni. Autorităţile au construit un pod de lemn pentru ca oamenii din deal să se poată aproviziona.

În două case, apa a avut o jumătate de metru. Drumul a fost blocat de copaci căzuţi, iar viitura a distrus două poduri din beton şi 30 de podeţe. Un tânăr a ajuns în apele Bistricioarei. El încerca să-şi salveze calul care, speriat de viitură, a căzut în pârâu şi a fost luat de ape.

Ploile torenţiale au afectat, duminică noaptea, judeţul Suceava. Zeci de gospodării au fost inundate, iar traficul rutier a fost blocat pe drumul dintre Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului.

"Am avut opt localităţi inundate, peste 100 de gospodării sunt afectate... Bucovina este ruptă în două, de fapt, varianta de lucru a podului este ruptă în două, podul era oricum în lucru pe DN 17 care e în reabilitare..", a spus Orest Onofrei, prefectul judeţului Suceava.

În comuna Ostra, satul Târnicioara, pârâul Brăteasca a ieşit din matcă blocând cu aluviuni pe o porţiune de circa 15 metri Drumul Judeţean 177A, care leagă oraşul Frasin de oraşul Broşteni, la kilometrul 21+800 metri.

Circulatia a fost restrictionata pe DN17 in Suceava

Circulatia a fost restrictionata pe DN17 in Suceava

06 August 2007

Circulatia pe DN17 intre localitatile Campulung Moldovenesc si Frasin (Suceava) a fost inchisa, podul situat in localitatea Vama fiind afectat partial de o viitura, a anunatat luni, Compania de Autostrazi.

Din cauza ploilor abundente, pe raul Moldovita s-a format o viitura in urma careia a fost afectat un pod amplasat pe DN17, la km 202+758, situat in apropierea localitatii Vama din judetul Suceava. Podul a reprezentat o varianta provizorie, de serviciu, pana la refacerea structurii initiale, lucrare prevazuta intr-un proiect de reabilitare a DN17.

Circulatia vehiculelor se poate desfasura pe trasee ocolitoare. Astfel, pentru vehiculele cu masa totala mai mica de 12 tone este recomandata folosirea variantei DN 17A: Campulung Moldovenesc - Vatra Moldovitei – Sucevita – intersectia DN 17A cu drumul national 2E. Soferii vehiculelor cu masa totala mai mare de 12 tone pot folosi ca atlernativa DN 17A: Campulung Moldovenesc - Vatra Moldovitei – Sucevita - Marginea – Radauti – Dornesti – intersectia DN 17A cu DN 2 sau DJ 177A: Frasin - Stulpicani - Ostra – Holda – intersectia DJ 177A- DN 17B; DN 17B: intersectia DJ 177A- DN 17B - Vatra Dornei.

Conducatorii auto sunt rugati sa respecte semnalizarea rutiera provizorie si indicatiile agentilor de circulatie. Restrictia va fi ridicata dupa efectuarea lucrarilor de consolidare care sa permita circulatia tuturor autovehiculelor in conditii de siguranta.

Suceava: podul care leaga Moldova de Ardeal s-a surpat

Suceava: podul care leaga Moldova de Ardeal s-a surpat

07 August 2007

Podul de peste raul Moldova, de pe DN 17, ce face legatura intre Moldova si Ardeal, s-a surpat ca urmare a ploilor torentiale din noaptea de duminica spre luni, anunta NewsIn.

Podul este in localitatea suceveana Vama, si face legatura, in interiorul judetului dintre Gura Humorului si Campulung Moldovenesc.

Circulatia a fost deviata pentru Campulung si Vatra Dornei prin Suceava - Radauti - Sucevita, iar pentru Vatra Dornei si Brosteni prin Frasin-Tarnita.

Tot in comuna Vama au fost inundate si opt gospodarii.

Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a declarat ca Bucovina este rupta in doua, in urma surparii podului de la Vama, si in aceste conditii sectorul turistic este grav afectat. Acesta a mentionat ca nu se stie cand se va putea trece la repararea podului, mai ales ca prognoza meteorologica nu este deloc imbucuratoare.

De asemenea si podul provizoriu care face legatura intre orasul Gura Humorului si comuna Cacica, prezinta riscul de a se prabusi, a anuntat Inspectoratul de Politie Judetean Suceava.

Potrivit Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Bucovina" Suceava, la Sasca Mare, comuna Cornu Luncii, circa 50 gospodarii (curti si gradini) au fost inundate si se lucreaza la evacuarea apei, la Iacobeni un podet a fost colmatat in urma caruia au fost inundate doua gospodarii (curti si gradini), iar in orasul Gura Humorului au fost inundate sase curti si gradini. De asemenea, sunt monitorizate doua gospodarii din Negrileasa si cate una din Stulpicani si scheia.

Din fericire nu au fost victime omenesti, iar pagubele materiale sunt in curs de evaluare, numarul total al gospodariilor afectate de inundatii fiind de aproape 200.

Administratia Nationala de Meteorologie a emis autoritatilor sucevene o atentionare Cod Galben de furtuna. Potrivit avertizarii, pana joi, instabilitatea atmosferica va fi accentuata si vor fi ploi cu caracter torential, intensificari ale vantului, descarcari electrice si izolat caderi de grindina.

Traficul rutier interzis pe un pod in pericol de prabusire

Traficul rutier interzis pe un pod in pericol de prabusire

07 August 2007

Podul provizoriu ce face legatura intre orasul Gura Humorului si comuna Cacica risca sa se prabuseasca, in urma ploilor abundente cazute in noaptea de duminica spre luni, astfel incat traficul greu nu va putea fi deviat pe aceasta ruta, a informat Inspectoratul de Politie al judetului Suceava.

Potrivit sursei citate, in noaptea de duminica spre luni, in urma ploilor torentiale cazute pe raza comunei Vama, raul Moldova a iesit din matca si a inundat opt gospodarii, iar podul provizoriu de pe DN 17, ce face legatura intre orasul Gura Humorului si municipiul Campulung Moldovenesc, s-a surpat.

Circulatia a fost deviata in zona pentru Campulung Moldovenesc si Vatra Dornei prin Suceava - Radauti - Sucevita, iar pentru Vatra Dornei si Brosteni prin Frasin - Tarnita. Pana la remedierea situatiei si redarea traficului celor doua zone, politia face apel la conducatorii auto sa respecte restrictiile de circulatie impuse, in special pentru traficul greu pe podul ce face legatura intre orasul Gura Humorului si Cacica, pentru a se evita prabusirea acestuia.

Peste zece localitati ramase in bezna si sute de gospodarii inundate, in urma ploilor de duminica noaptea

Peste zece localitati ramase in bezna si sute de gospodarii inundate, in urma ploilor de duminica noaptea

07 August 2007

In urma ploilor torentiale inregistrate in noaptea de duminica spre luni au fost afectate de inundatii 14 localitati, iar alte 15 au ramas fara alimentare cu energie electrica, transmite corespondentul ROMPRES. Potrivit unui bilantal al Prefecturii Suceava, este vorba despre localitatile Ostra, Sadova, Rotunda, Liteni, Corni, Cumparatura, Tisauti, Lisaura, Ipotelti, Veresti, Buda, Zvoristea, Dealu, Stanca si Sancuta.

Au fost inundate 108 gospodarii (curti, constructii si anexe gospodaresti), doua poduri si noua punti pietonale au fost distruse, opt podete avariate, 3,15 kilometri de drum comunal si 1,07 km de drum judetean afectate, un stalp de retea electric de medie tensiune distrus, 10 hectare de faneata inundate, trei suri si trei adaposturi de animale distruse prin trasnet, 0,06 kilometri de drum forestier afectat, doua blocuri si o hala a METRO inundate.

Potrivit prefectului de Suceava, Orest Onofrei, comitetele locale pentru situatii de urgenta din localitatile afectate intervin pentru inlaturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase si monitorizeaza situatia creata. Au fost luate masuri de semnalizare a podului rupt de pe DN 17 (E576) si devierea circulatiei rutiere pe rute ocolitoare. Echipele sucursalei Suceava a E.ON Moldova lucreaza pentru remedierea defectiunilor din retea.

Mort in accident rutier dupa ce a adomit la volan

Mort in accident rutier dupa ce a adomit la volan

07 August 2007

Un bacauan a murit si alti trei pasageri au fost raniti intr-un accident de circulatie produs, luni, pe Drumul National 2, pe raza comunei Darmanesti, transmite corespondentul ROMPRES.

Potrivit Inspectoratului de Politie Judetean Suceava, conducatorul auto, de 31 de ani, a adormit, din cauza oboselii, la volanul unui autoturism Lancia, inmatriculat in Italia, si s-a izbit de un copac de pe marginea acostamentului.

In urma impactului, conducatorul auto a decedat, iar cei patru pasageri - un barbat de 34 ani si doua femei de 23 si 25 de ani -, toti din municipiul Bacau, au suferit rani ce necesita ingrijiri medicale. Conducatorul auto purta centura de siguranta.

Turismul din Bucovina grav afectat de ruperea podului de la Vama, sustine prefectul

Turismul din Bucovina grav afectat de ruperea podului de la Vama, sustine prefectul

07 August 2007

Turismul din Bucovina grav afectat de ruperea podului de la Vama, sustine prefectul

Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a declarat, luni, ca Bucovina este rupta in doua dupa ce, din cauza ploilor torentiale cazute in noaptea de duminica spre luni, s-a surpat podul de la Vama, de pe DN 17, ce face legatura dintre Gura Humorului si Campulung Moldovenesc.

Potrivit prefectului, scoaterea din circulatie a acestui pod afecteaza grav si sectorul turistic din zona. Orest Onofrei a precizat ca nu se stie cand vor demara lucrarile de reparare a podului, cu atat mai mult ca prognoza meteo nu este deloc imbucuratoare. In urma surparii podului de la Vama traficul a fost deviat pentru Campulung si Vatra Dornei prin Suceava - Radauti - Sucevita, iar pentru Vatra Dornei si Brosteni prin Frasin - Tarnita.

Administratia Nationala de Meteorologie a emis o avertizare cod galben pentru judetul Suceava. Potrivit avertizarii, pana joi instabilitatea atmosferica va fi accentuata si vor fi ploi cu caracter torential, intensificari ale vantului, fenomene electrice si izolat caderi de grindina.

Ploile si vijelia le-au distrus podul

Ploile si vijelia le-au distrus podul

Ploile torentiale cazute in noaptea de duminica spre luni au produs ravagii in 14 localitati din judetul Suceava. Peste 600 de gospodarii au fost izolate, iar podul de pe Drumul National 17 a fost rupt in doua si drumul deviat pana cand constructia va fi refacuta.

14 localitati afectate de inundatii, 15 localitati ramase fara curent si doua poduri distruse de ploi. Acesta este bilantul furiei naturii ce s-a abatut, in noaptea de duminica spre luni, in judetul Suceava.

In comuna Ostra, satul Tarnicioara, paraul Brateasca a iesit din matca, blocand cu aluviuni pe o portiune de 15 metri Drumul Judetean 177/A, dintre orasele Frasin si Brosteni, la km 21.

600 de gospodarii au ramas izolate

In comuna Vama, raul Moldova a avariat podul de pe Drumul National 17 (E 575), ce leaga orasul Gura Humorului de municipiul Campulung Moldovenesc, traficul rutier fiind deviat. Localnicii asistau neputinciosi, ieri, in fata dezlantuirii naturii care i-a lasat fara pod. Nimeni nu-si putea inchipui ca un pod, chiar si provizoriu construit anul trecut, putea fi luat de prima viitura.

Ruperea podului s-ar fi produs in jurul orei 3.00, imediat dupa ce peste acesta ar fi trecut un TIR si un autobuz. Satenii sunt suparati pe constructorul SCCF Iasi, despre care spun ca a facut o lucrare de mantuiala.

In Rasca, 250 de locuinte au ramas izolate si 4 podete au fost avariate. In comuna Vatra Moldovitei, 350 de gospodarii sunt si ele izolate, la fel ca alte 40 in comuna Frumosu.

E cautat tanarul luat de viitura

Autoritatile din judetul Neamt au inceput sa il caute pe tanarul de 21 de ani, din comuna Grinties, care a fost luat de viitura, sambata seara, in timp ce incerca sa-si salveze calul din calea apelor.

Furtuni şi viituri în nordul Moldovei

Furtuni şi viituri în nordul Moldovei
de Laura Toma

Podul de beton din localitatea Vama, judeţul Suceava, a fost ...
După ploile torenţiale din ultimele două zile, apele învolburate au rupt podurile din mai multe sate ale judeţului Suceava

Ploile torenţiale din ultimele două zile au inundat mai multe zone din ţară, între care Suceava, Alba şi Neamţ au fost cele mai afectate. În 13 localităţi din Suceava s-au înregistrat ieri pagube importante, aproape o sută de gospodării fiind inundate de viituri, un drum judeţean blocat şi un acoperiş de şcoală surpat.

Numai în satul Sasca Mare din comuna Cornu Luncii au fost inundate 50 de gospodării, iar în Ostra şi Vama, peste 30 de gospodării. În Ostra, cinci gospodării au rămas izolate din cauza unui pod de beton care a fost rupt de ape.

În mai multe localităţi sucevene incendiile produse de trăsnete au distrus adăposturi de animale şi depozitele de furaje. Şi în Alba o casă a fost dărâmată de o explozie a unei pungi de gaz metan. Dezastrul a fost provocat din cauza unei erori a celor de la Electrica. Unul dintre stâlpii aflaţi în apropierea casei avea sudat cablul de împământare direct de conducta de gaz. Un trăsnet a lovit stâlpul, ţeava a fost fisurată şi gazul metan a ieşit pe lângă pereţii casei, acumulându-se în bucătăria acesteia. Când proprietarul a aprins lumina, suflul exploziei a spulberat întreaga clădire, dar oamenii au scăpat cu răni uşoare.

Tot ieri s-a aflat numele tânărului care a dispărut duminică sub apele furioase ale torenţilor. Ştefan Ichim, 21 de ani, din Grinţieş este unica victima omenească din Neamţ. Se afla într-o căruţă împreună cu alte două persoane.

Însoţitorii au coborât din căruţă, iar Ichim a rămas să ducă atelajul în curte. Însă la trecerea peste podeţ, caii s-au speriat din cauza zgomotului făcut de pârâul Grinţieşul Mare, s-au tras brusc într-o parte şi au răsturnat căruţa. Ştefan Ichim a fost luat de viitură şi "îngropat" sub trunchiuri de copaci, tuburi de la poduri şi podeţe sau grinzi. Ultimul bilanţ din Neamţ numără 320 de gospodării inundate, două poduri din beton rupte şi 340 de podeţe din lemn avariate.

Potrivit ANM, începând de astăzi şi până în noaptea de miercuri spre joi, în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi Carpaţii de Curbură vor cădea ploi torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi 20-25 de litri pe metrul pătrat. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor fi cuprinse între 45 şi 50 de litri pe metrul pătrat, ceea ce impune codul galben în aproape jumătate de ţară.