miercuri, 20 august 2008

Municipiile Suceava, Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc încep să sufere de pe urma ploilor din iulie

> “Riscăm să rămânem fără apă”, a spus prefectul

Prefectul de Suceava, Alexandru Ştefan Băişanu, a anunţat că, în urma inundaţiilor de la finele lunii iulie au fost afectate, în mod foarte serios, captarea de apă potabilă a municipiului Suceava, canalizarea municipiului Fălticeni şi au fost decopertate două porţiuni ale conductei magistrale de gaze naturale între localităţile Frasin şi Câmpulung Moldovenesc.

Băişanu a spus marţi, într-o conferinţă de presă, că a dispus constituirea a trei comisii tehnice care să verifice starea celor trei obiective afectate şi să identifice soluţiile pentru limitarea efectelor. El a arătat că a fost afectat frontul de captare a apei potabile de la Berchişeşti, care asigură alimentarea cu apă a municipiului Suceava, şi că există pericolul întreruperii furnizării de apă în municipiul reşedinţă de judeţ. „Riscăm să rămânem fără apă”, a explicat prefectul. El a menţionat că acest front de captare a fost recent refăcut şi că sunt serioase semne de întrebare privind modul cum au fost realizate aceste lucrări. „Vom vedea şi care au fost cauzele. Dacă e vina constructorului sau a naturii”, a precizat Băişanu. El a mai anunţat că în municipiul Fălticeni, în urma inundaţiilor a fost activată o alunecare de teren care a cuprins trei case şi care a afectat şi canalizarea oraşului în zona cimitirului. „În acest caz există riscul ca dejecţiile să ajungă în stradă sau în râul Moldova”, a spus prefectul. Din explicaţiile sale a reieşit că o altă situaţie deosebită a fost constatată la conducta magistrală de gaze naturale, între Frasin şi Câmpulung Moldovenesc fiind decopertate două porţiuni, una cu o lungime de 300 de metri, iar o alta pe o lungime de 100 de metri

VASILE VLASIN – SCANDAL – Bataie intre consilierul local Vasile Vlasin si viceprimarul din Radauti

Vasile VlasinConsilierul baimarean Vasile Vlasin a fost implicat intr-un scandal in Primaria Radauti, potrivit ziarului Libertatea, care a publicat azi, 20 august 2008, un articol pe aceasta tema. Alesul municipal se pare ca detine, printre altele, postul de consilier personal al primarului din Radauti, iar din aceasta postura a ajuns la o disputa cu viceprimarul localitatii sucevene.

Vasile Vlasin a declarat ca a fost agresat de viceprimarul din Radauti, Constantin Galan, despre care spune ca l-a injurat ca la usa cortului, ca i-a facut mai multe vanatai pe brate si ca i-a rupt camasa.

Scandalul s-a produs chiar in incinta Primariei Radauti, iar consilierul baimarean a declarat ca a fost nevoit sa fuga in biroul primarului ca sa scape de Galan. Vasile Vlasin a mai precizat ca a depus plangere penala impotriva viceprimarului, avand ca proba certificatul medico-legal pe care si l-a scos dupa scandal.

In replica, viceprimarul Constantin Galan a afirmat ca nu l-a bruscat in niciun fel pe consilier, dar a aratat ca a pus gardianul sa il scoata din Primaria Radauti pentru ca a considerat ca este un intrus.

Suceava este singurul judeţ care a stabilit firmele distribuitoare de cornuri şi lapte în şcoli

Elevii suceveni ar putea fi singurii care vor avea lapte, corn şi miere încă de la începutul anului şcolar. Autorităţile din Suceava sunt singurele care au stabilit, până în prezent, furnizorul şi coordonatele programului, se arată într-un raport al Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, citat de NewsIn.

Potrivit Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, alte nouă judeţe, respectiv Bistriţa Năsăud, Braşov, Brăila, Călăraşi, Hunedoara, Maramureş, Olt, Prahova şi Satu Mare, au stabilit datele la care vor avea loc licitaţiile pentru distribuirea alimentelor promise de Ministerul Educaţiei în şcoli, iar pentru Bucureşti şi restul judeţelor nu există niciun fel de raportare până în acest moment.

Surse din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative au declarat că judecarea eventualelor contestaţii formulate de participanţii la licitaţii ar amâna distribuirea alimentelor în şcoli. Cele mai multe licitaţii vor avea loc spre sfârşitul acestei luni.

Din 2008, numărul elevilor care beneficiază de programul laptele şi cornul aproape s-a dublat, după ce Ministerul Educaţiei a decis că şi copiii din clasele V-VII trebuie să primească gustarea. Chiar dacă Ministerul Educaţiei a anunţat că, din toamnă, elevii din clasele I-IV vor primi şi câte 60 de grame de miere de albine săptămânal, autorităţile locale spun că nu au primit încă reglementarea legală.

Subprefectul de Suceava Orest Onofrei a demisionat din funcţie

Subprefectul de Suceava Orest Onofrei a declarat astăzi, că şi-a depus demisia din funcţia pe care o deţine şi nu exclude o revenire pe scena politică. Presa locală vorbeşte de o posibilă candidatura a sa pentru Parlament din partea PD-L, transmite NewsIn.

"Eu am depus o cerere pentru încheierea raporturilor de serviciu cu Guvernul. Nici până astăzi nu am aflat motivul schimbării mele (în aprilie 2008, Guvernul l-a înlocuit din funcţia de prefect de Suceava, n.r.). Acea schimbare nu a fost corectă, iar eu am înţeles că trebuie să închei relaţia mea cu actualul Guvern", a declarat Orest Onofrei.

În anul 2004, Onofrei a deschis lista Alianţei DA Suceava la alegerile pentru Camera Deputaţilor, ulterior fiind numit prefect al judeţului, la propunerea liberalilor. În aprilie 2008, Guvernul l-a înlocuit din această funcţie motivaţia fiind "mobilitatea funcţionarilor publici", iar Onofrei a devenit subprefect al judeţului. În ultimele săptămâni, presa locală a vorbit de o posibilă candidatură a lui Orest Onofrei din partea PD-L pentru un fotoliu de parlamentar la alegerile din toamnă.

"Presa a vorbit despre acest lucru, pentru că e un lucru logic. Nu exclud nicio posibilitate. Dar, deocamdată, sunt încă funcţionar public deoarece nu am primit răspuns de la Guvern la cererea mea", a mai spus Onofrei.

Doar elevii din Suceava sunt siguri că vor primi lapte şi corn


Cu mai puţin de o lună până la deschiderea unui nou an şcolar, majoritatea judeţelor nu au stabilit cine va furniza lapte, cornuri şi miere pentru elevii din clasele I-VII, informează NewsIn.

Doar autorităţile din Suceava au hotărât cine se va ocupa de acest program, iar alte nouă judeţe, printre care şi Prahova, au anunţat datele la care vor avea loc licitaţiile pentru distribuirea alimentelor promise de Ministerul Educaţiei.

Din 2008, şi elevii din clasele V-VII vor primi lapte şi cornuri, iar celor din învăţământul primar li se vor distribui şi 60 de grame de miere, săptămânal.

PDL dezamăgit de implicarea guvernului în ajutorarea sinistraţilor

Democrat liberalii suceveni şi-au exprimat dezamăgirea faţă de lipsa de colaborare cu celelalte partide din judeţ în acţiunea de ajutorare a sinistraţilor dar şi de insuficienta implicare a guvernului în restabilirea situaţiei în zonele calamitate. "Cei de la alte partide ne-au criticat că ne facem imagine lucru care este absolut nereal însă ei nu s-au implicat în mod concret conform posibilităţilor pe care le-ar fi avut. Noi suntem partid de opoziţie şi membrii noştri au făcut eforturi extraordinare pentru a ajuta aceşti oameni", a declarat secretarul executiv al PD-L Suceava, Cristina Iordăchel, care a amintit că peste 100 de TIR-uri cu ajutoare de la organizaţiile PD-L din ţară au ajuns până acum la sinistraţii suceveni. Iordăchel a precizat că democrat-liberalii s-au aşteptat la o colaborare între organizaţiile de femei ale partidelor din judeţ precum şi la o implicare "mai activă şi mai completă" din partea guvernului. "Eu cred că guvernul ar fi trebuit să aloce în mod realist fonduri corelate cu nivelul pierderilor care există. Ceea ce s-a alocat este total insuficient. De asemenea ar fi trebuit să manifeste mai multă bunăvoinţă faţă de fondurile alocate Consiliului Judeţean chiar dacă acesta este condus de domnul Gheorghe Flutur deoarece prin Consiliul Judeţean se pot rezolva foarte multe probleme în primul rând refacerea infrastructurii", a mai spus Iordăchel.

Geoană contrazis din interiorul PSD Suceava

Ultimele declaraţii ale liderului PSD, Mircea Geoană, privind eliminarea oricărei imunităţi pentru preşedinte, miniştri şi parlamentari, a stârnit consternare printre social democraţii suceveni. Deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, a ţinut să-l contrazică pe şeful său de partid. Adomnicăi a declarat că imunitatea este necesară şi că nu este o invenţie românească. "Imunitatea este o instituţie reglementată în ţările europene civilizate, nu este o găselniţă", a subliniat deputatul PSD de Suceava. Adomnicăi a spus că nu îşi dă seama care ar putea fi argumentele care au stat la baza declaraţiei liderului PSD dar crede totuşi că Geoană a răspuns la aşteptările opiniei publice care nu vede cu ochi buni instituţia imunităţii. "Imunitatea asigură eficienţa funcţionării guvernului pentru că dacă am avea miniştri care să stea toată ziua la uşa instanţelor nu am mai avea un guvern care să funcţioneze", a spus Adomnicăi. Ea a menţionat că discuţii pe tema eliminării imunităţii ar fi trebuit să aibă loc în cadrul departamentului juridic din PSD aşa cum s-a întâmplat şi cu alte ocazii.



Uricec crede că Geoană este "demagog şi necredibil"



Comentarii vizavi de afirmaţiile lui Mircea Geoană a făcut şi vicepreşedintele PD-L Suceava, Eugen Uricec, care l-a catalogat pe liderul PSD drept demagog."În mod total surpirinzător şi chiar incredibil domnul Geoană va solicita un referendum astfel încât parlamentarii să fie lipsiţi de imunitate. Această declaraţie nu mă face decât să mă gândesc la ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută în Camera Deputaţilor când PSD a pus interesele de partid înaintea justiţiei, înaintea Constituţiei. Domnul Geoană la aceeaşi dimensiune a demagogiei, a necredibilităţii din punct de vedere politic", a declarat Uricec.

Matteo nu renunţă la Delia

Matteo, iubitul Deliei Matache recunoaşte că a fost o greşeală din partea lui să se lase ispitit şi să mergă în club cu o altă blondă decât iubita sa, informează cotidianul Atac. Zilele trecute cântăreţul a fost prezent la "Poveştiri de noapte", el a încercat să lămurească acuzaţiile pe care presa i le aduce în ultima vreme, anume că ar înşela-o pe Delia. "Adevărat e ceea ce vezi în poze, problema este cum le interpretezi şi ce concluzie tragi de acolo", spune Matteo în încercarea de a se apăra. El mărturiseşte că Delia nu prea a fost încântată de isprava lui, dar nu au existat certuri majore, ci pur şi simplu au stat şi au discutat ca doi oameni maturi despre relaţia lor. După spusele lui Matteo, el şi Delia nu sunt genul de cuplu în care să existe certuri şi despărţiri frecvente. Artistul afirmă că o iubeşte şi o respectă în continuare pe Delia, iar relaţia lor va decurge normal ca şi până acum.

Indiggo, criticate în SUA

Trupa Indiggo, alcătuită din gemenele Mihaela şi Gabriela Modorcea participă în SUA la "America s Got Talent", un concurs muzical celebru pe tărâmul american, informează cotidianul Atac. După ce şi-au încercat şansele de câteva ori la concursul naţional Eurovision, cele două gemene s-au înscris la concursul amintit la îndemnul mamei lor, Violeta Modorcea. Deşi cele două, în frunte cu mămica lor au sperat că vor rupe gura târgului, Mihaela şi Gabriela au fost criticate în SUA pentru vestimentaţie, dar şi pentru prestaţia lor artistică. "Cele două cântăreţe din România se îmbracă ca două prostituate pe care le plăteşti cu 5 dolari şi nu au pic de talent", a declarat un critic muzical pentru postul de televiziune TV MSNBC. În ciuda numeroaselor critici de acest gen, gemenele s-au calificat în finala concursului respectiv ce se va desfăşura la Las Vegas pe 26 august.

Băişanu critică "gargara" PD-L

Declaraţiile secretarului executiv al PD-L Suceava, Cristina Iordăchel, privind implicarea insuficientă a Guvernului în procesul de reconstrucţie a judeţului după inundaţii au fost "taxate" de prefectul Alexandru Băişanu. "Consider că este vorba doar de gargară şi de imagine publică făcută pe suferinţa unor oameni", a declarat prefectul. El a ţinut să precizeze că Guvernul României, prin reprezentanţii săi, a acţionat prompt încă din primele momente de criză alocând hrana, echipamentele de la Rezervele de Stat şi ajutoarele băneşti imediate plus elicopterul MIRA pus la dispoziţie pentru judeţul Suceava. "Alocarea fondurilor pentru reconstrucţia şi reabilitarea locuinţelor afectate de furia apelor a fost făcută în baza unor analize pertinente, realizate în teren de către specialişti în domeniu. De asemenea, ţin să precizez că sumele alocate iniţial au fost suplimentate de la 500 milioane lei vechi la 600 milioane lei vechi, 400 milioane pentru materiale de construcţii şi 200 milioane pentru manoperă. O a trei chestiune pe care doresc să o clarific este aceea privind fondurile alocate de Consiliul Judeţean, despre care am susţinut mereu că sunt bine venit şi "pot completa, acolo unde este necesar, suma de bani pusă la dispoziţia persoanelor afectate prin Hotărârea Guvernului României", a spus Băişanu. El a adăugat că nu consideră necesară în momentul de faţă o polemică pe tema implicării "mai mult sau mai puţin active" a instituţiilor şi persoanelor solicitându-le tuturor factorilor "să-şi dea mâna, să se completeze şi susţină reciproc, pentru a ajuta aceşti oameni să aibă un acoperiş deasupra capului la venirea iernii".