Aleşii rădăuţeni au votat, în ultima şedinţă, proiectul privind atribuirea în folosinţă gratuită a suprafeţei de 4.000 de metri pătraţi societăţii Bucovina Ecotermgaz Suceava, în vederea construirii centralei de cogenerare.
Amenajarea centralei face parte din lucrările de reabilitare a sistemului de alimentare cu căldură a municipiului Rădăuţi, parte a Proiectului "Suceava–Utilităţi şi mediu la standarde europene". Obiectivul principal al investiţiei, în valoare de peste 7 milioane de euro, este reabilitarea sistemului de alimentare cu căldură, prin realizarea unei surse noi de producere combinată a energiei electrice şi termice. De asemenea, se are în vedere şi modernizarea sistemului de transport şi distribuţie agentului termic. Odată cu punerea în funcţiune a centralei de cogenerare costurile pentru producerea energiei termice vor fi diminuate, consumatorii beneficiind de servicii ieftine. Investiţia ar putea fi dată în folosinţă anul viitor.marți, 16 octombrie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu