Bărbatul era nepotul proprietarului grupului francez
„ROSSMANN”, care deţine şi combinatul „AMBRO”. Eric Rossmann era căsătorit cu o suceveancă şi avea o fetiţă de un an.
La faţa locului s-a deplasat o comisie de anchetă condusă de Sorin Cimpoieriu.
Persoana care a anunţat serviciul de ambulanţă şi a văzut accidentul a declarat că motorul avionului s-a oprit şi aeronava s-a prăbuşit cu vârful în pământ.
Primarului comunei Siminicea, Gheorghe Haliţa, a precizat că nu a avut loc nicio explozie, iar avionul nu este extrem de deteriorat, fiind deformată doar partea din faţă a acestuia.
Localitatea Siminicea este situată la aproximativ 3 km de oraşul Salcea, unde se află Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava. Directorul acestuia, Dan Asmarandei a spus că tânărul pilot deţinea brevet din luna august anul trecut şi nu avea prea multă experienţă de zbor, mai exact 60 de ore. Acesta a mai afirmat că, deşi vremea nu era foarte bună, nu crede că aceasta a fost cauza care a dus la comiterea accidentului.
Potrivit directorului general al Autorităţii Aeronautice Civile, Florea Geica, pilotul a depus planul de zbor în jurul orei 9.00, iar aparatul s-a prăbuşit, potrivit informaţiilor pe care le-a primit de la Poliţie, în jurul orei 10.00.
Tânărul om de afaceri francez a efectuat marţi dimineaţă, un prim zbor după care s-a întors pe aeroport apoi a pornit într-un al doilea zbor, care i-a fost fatal.
La solicitarea primarului localităţii Siminicea, la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ale ISU „Bucovina” Suceava, inclusiv de la descarcerare pentru a scoate trupul pilotului dintre fiarele contorsionate. Trupul bărbatului a fost dus la morga Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
În urma cercetărilor, specialiştii ISU Suceava au exclus variantele producerii unei explozii sau a unui incendiu.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu