Eric Rossmann, directorul general adjunct al combinatului de celuloza si hirtie Ambro din Suceava, a murit ieri-dimineata, cind avionul pe care il pilota s-a prabusit in cimp.
Investigatia privind cauzele accidentului va dura mult, intrucit avionul era unul simplu, fara sisteme de supraveghere |
Avionul, proprietatea lui Eric Rossmann, efectua un zbor de agrement. La contactul cu solul nu s-a produs nici o explozie sau vreun incendiu. Gheorghe Halita, primarul comunei Siminicea, a anuntat incidentul la 112 si imediat au ajuns la locul faptei echipe de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, ale Ambulantei, ale politiei si un procuror. Echipa de descarcerare a scos trupul lui Rossmann din resturile avionului, iar perimetrul a fost izolat.
Gheorghe Halita, primarul comunei Siminicea, a declarat pentru Cotidianul ca Rossmann facea adesea astfel de zboruri de agrement, de pe aeroportul aflat la doar citiva kilometri de localitate. „Martorul care a anuntat accidentul mi-a spus ca a observat o flacara la aparat. Avionul zbura spre nord, dar a fost intors brusc cu 180 de grade, probabil de o pala de vint puternic. In acel moment, aparatul a intrat in vrie, a pierdut brusc altitudine si a intrat cu botul in pamint“, a mai spus Halita.
Mircea Ciuca, directorul Departamentului de investigare a transportului aerian din cadrul Comisiei de Investigare a Accidentelor Aviatice, ne-a declarat ca „acest tip de avion nu era dotat cu sisteme de supraveghere a parametrilor de zbor si investigatia ar putea dura mai mult. Se vor lua in calcul toti factorii: tehnici, umani si conditiile atmosferice“.Firma franceza Rossmann are ca obiect de activitate producerea de hirtie si de ambalaje pentru sectorul agroalimentar, al mobilei si pentru distributie. Reprezentanta din Romania a Rossmann s-a infiintat la Suceava in 1996. Potrivit NewsIn, Eric Rossmann a fost director al Ambro Suceava in perioada 2001-2002 si 2005-2006. Din 2006 a fost numit in functia de director general adjunct, conducerea fabricii fiind preluata de Paul-Henri Kohler.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu