„Avem un campionat foarte puternic la nivel judeţean. Ca nivel de competiţie suntem undeva pe locurile 5-6 în ţară. În Liga a IV-a evoluează echipe care în trecut au jucat şi în eşaloanele superioare, cum ar fi CSM Dorna Vatra Dornei, CS Gura Humorului, Bucovina Rădăuţi sau Zimbrul Siret, acestora adăugându-li-se Rapid CFR Suceava, Cetatea II şi Juventus II Fălticeni, care au crescut nivelul valoric. În ultimii doi ani câştigătoarea campionatului judeţean a promovat în Liga a III-a, ceea ce este un fapt îmbucurător. Ne preocupăm în continuare de munca în ceea ce-i priveşte pe copii şi juniori. Şi la acest nivel am avut rezultate bune, Juventus II Fălticeni – câştigătoarea campionatului – a învins campioana judeţului Bistriţa, calificându-se la turneul zonal de la Satu Mare. Prin obligativitatea echipelor din ligile a IV-a şi a V-a de a avea pe teren câte un junior am reuşit să avem 350 de juniori legitimaţi”, a declarat Aurel Daicu, preşedintele AJF Suceava.
Returul va începe pe 2 martie
Având în vedere că şi în acest an promovarea în Liga a III-a se va face în urma unui joc de baraj, care va avea loc la începutul lunii iunie, câştigătoarea campionatului judeţean va trebui să fie cunoscută până la 1 iunie 2008. În acest sens s-a stabilit începerea returului din ambele eşaloane, pe data de 2 martie 2008. În acest retur vor figura şi două etape intermediare (23 aprilie şi 21 mai).
1 comentarii:
E adevarat ce spune Presedintle DAICU, fotbalul e de calitate.Ptr ca incepe sa se lucreze la nivel de juniori.La CS Scoala de fotbal Radauti sunt inscrisi in jur de o suta de copii. Am auzi ca se face treaba excelenta acolo, au si site internet ptr interesati.www.sf-radauti.ro
Trimiteți un comentariu