marți, 3 iunie 2008

Primari din primul tur în 61 de localităţi

În mai mult de jumătate din localităţile judeţului Suceava nu se va mai organiza cel de-al doilea tur de scrutin. Potrivit datelor preliminare ale alegerilor locale din judeţul Suceava, în 61 din cele 114 de localităţi sucevene, alegătorii şi-au desemnat primarii după primul tur de scrutin. Partidul care a reuşit să obţină cei mai mulţi primari este PSD cu 32 de mandate, urmând ca în turul al doilea să intre 41 de candidaţi ai acestei formaţiuni politice. PSD a reuşit să-şi adjudece oraşele Cajvana, Dolhasca, Milişăuţi şi Vicovu de Sus, celelalte primării câştigate fiind din mediul rural. Pe locul al doilea se află PD-L, conducerea acestei formaţiuni politice anunţând că au fost obţinute 23 de mandate de primar din primul tur, iar alţi 40 de candidaţi vor intra în turul al doilea. Printre primăriile importante câştigate de PD-L se numără şi cea a municipiului reşedinţă de judeţ, unde Ion Lungu a obţinut peste 70% din voturile alegătorilor. De asemenea, democrat liberalii au câştigat şi primăriile oraşelor Liteni, Frasin şi Salcea. În ceea ce-i priveşte pe liberali, aceştia au câştigat după primul tur de scrutin cele mai multe primării de „oraşe vechi”, respectiv cele din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Siret, la care se mai adaugă şi o primărie din mediul rural. Turul al doilea se anunţă interesat în oraşele Fălticeni şi Rădăuţi, unde PD-L candidează împotriva PSD, dar şi la Vatra Dornei, unde liberalii vor concura cu reprezentantul PSD. De asemenea, la Solca, lupta pentru fotoliul de primar se va duce între candidaţii PSD şi PNG.